ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2015

Decizia nr. 2489/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. 18890/318/2012, pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, având ca obiect revizuire, la termenul din data de 1 iulie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revizuentul A. a invocat excepția de nelegalitate cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 martie 2008 solicitând să fie sesizată instanța de contencios administrativ competentă în vederea soluționării acesteia.

În motivarea cererii s-a învederat faptul că deși Legea contenciosului administrativ a fost modificată prin Legea nr. 76/2012, modalitatea de soluționare a excepției de nelegalitate rămâne guvernată de dispozițiile anterioare acestor modificări, în speță fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a menționat că actul administrativ în discuție este nelegal, întrucât la emiterea acestuia au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 15/1990, ale H.G. nr. 834/1991, Criteriile nr. 2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, fiind nesocotite și prevederile Ordinului nr. 389/1994 (mai exact dispozițiile de la punctul 4, dispozițiile art. 71 din Legea nr. 18/1991 și Protocolul nr. 1966 din 13 mai 2004.

În esență, s-a susținut că prin raportare la dispozițiile legale menționate, terenurile din litigiu, pentru a putea fi incluse în certificatul de atestare a dreptului de proprietate ar fi trebuit să fie deținute în patrimoniu sau administrare de către Complexul Energetic Rovinari, la data înființării acestuia, respectiv 18 februarie 2004, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

Prin Sentința nr. 5458 din data de 8 iulie 2013, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competența de soluționarea a cererii privind excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 martie 2008 formulată de petentul A. în contradictoriu cu SC B. SA în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 9628 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu a cărei revizuire s-a solicitat în cauza nr. 18890/318/2012 (cerere de revizuire admisă în principiu), s-a constatat că terenul din titlul de proprietate eliberat pârâtului revizuent, se suprapune cu suprafețele de teren situate în tarlaua 29 parcelele 1245/122/2, 1245/122/3 și 1245/122/4, pentru care s-a eliberat reclamantului-intimat Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 martie 2008 și cum revizuentul a invocat excepția de nelegalitate a acestuia, ce potrivit practicii constante a instanței supreme este un act administrativ de autoritate, se va sesiza Secția de contencios administrativ și fiscal a Curți de Apel Craiova, căreia îi revine competența de soluționare conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Constatând că cererea privind această excepție a fost disjunsă din cauza nr. 18890/318/2012, formându-se Dosarul nr. x/318/2013, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a sa în favoarea Curții de Apel Craiova.

Cererea a fost înregistrată de rolul Curții de Apel Craiova la data de 4 septembrie 2014, sub nr. y/54/2013.

Prin Încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2013, după punerea în discuția părților a acestui aspect, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a emitentului actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, respectiv a Ministerului Economiei.

La data de 11 februarie 2014, RNP Romsilva - Direcția Silvică Gorj a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care a solicitat admiterea acțiunii formulate de reclamant și anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din data de 26 martie 2008.

La data de 12 februarie 2014, pârâtul Ministerul Economiei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată la data de 11 martie 2014, B. a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și excepția tardivității ca urmare a nerespectării termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2014, constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 49 și 51 C. proc. civ., Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantului de RNP ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj.

La termenul de judecată din data de 7 mai 2014 Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității și excepția tardivității excepției de nelegalitate, invocate de pârâte prin întâmpinare.

Prin Sentința nr. 166 din 14 mai 2014, Curtea de Apel Craiova a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții SC A. SA și Ministerul Economiei și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de RNP Romsilva - Direcția Silvica Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că în speță, invocând inadmisibilitatea și tardivitatea excepției de nelegalitate, pârâții se raportează la dispozițiile art. 7 alin. (1), (3) și (7) și art. 11 din Legea nr. 554/2004, apreciind, în esență, că raportat la aceste texte, reclamantul nu putea sesiza instanța de judecată cu soluționarea excepției de nelegalitate anterior parcurgerii procedurii prealabile și cu depășirea termenului de formulare a acțiunii directe.

Or, în ceea ce privește inadmisibilitatea excepției, Curtea a reținut că dispozițiile alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 derogă în mod expres în cazul excepției de nelegalitate de la obligația plângerii prealabile, statuând că „în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

Astfel, în opinia instanței, nu va putea fi deci reținută în sarcina reclamantului și nici sancționată procedural neîndeplinirea unei obligații pe care legea nu o prevede, ci, dimpotrivă o exclude în mod expres în cazul excepției de nelegalitate.

Și în ceea ce privește excepția tardivității invocării excepției de nelegalitate, Curtea a reținut că dispozițiile alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 stabilesc posibilitatea cenzurării legalității unui act administrativ unilateral individual pe calea excepției de nelegalitate, oricând în cadrul unui proces, excluzând aplicarea termenelor de prescripție și decădere prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2).

Ca atare, chiar dacă așa cum a arătat pârâtul Ministerul Economiei, în considerarea principiului neretroactivității legii civile și securității raporturilor juridice, după intrarea în vigoare a Legii nr. 267/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut printr-o jurisprudență constantă că în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile art. 4 încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest raționament nu poate fi extins și în cazul actelor administrative emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, neexistând nici un temei pentru aplicarea termenelor prevăzute de art. 11 în cazul excepției de nelegalitate.

În raport de aspectele anterior reținute, Curtea a respins cele două excepții invocate de pârâte.

Cât privește fondul excepției de nelegalitate, Curtea a reținut că prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 26 martie 2008 a fost atestată în proprietatea SC C., societate înființată prin H.G. nr. 103 din 29 ianuarie 2004, suprafața de 8.672.551,93 mp teren identificat în planurile topografice cuprinse în anexele 4 și 5 din documentația înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al jud. Gorj.

Ulterior, reclamantului i-a fost emis Titlul de proprietate nr. 1502076/2009, reconstituindu-i-se dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 6.130 mp, ce se suprapune cu o parte din terenul din certificatul de atestare a dreptului de proprietate, titlu de proprietate anulat parțial prin Sentința nr. 9628 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu tocmai pentru acest considerent.

Susținând nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reclamantul a invocat neconformitatea acestuia cu dispozițiile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 și Criteriilor nr. 2665 din 28 august 1992, beneficiarul actului nefăcând dovada că a deținut vreodată în patrimoniu sau în administrare aceste terenuri, aspect ce rezultă din faptul că pârâta nu a achitat taxele menționate la pct. 4 din Ordinul nr. 389/1994.

Analizând excepția de nelegalitate invocată, Curtea a constatat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat este conform actelor normative în temeiul cărora a fost emis.

Astfel, potrivit art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990, inventarierea patrimoniului unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului, bunurile din patrimoniul societății comerciale fiind proprietatea acesteia cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 2 și 15 din Criteriile nr. 2665/1992, privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, la nivelul fiecărei societăți comerciale cu capital de stat se constituie o comisie formată din 5 - 7 membri, care va participa la stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat numită prin ordin al ministrului de resort pentru societățile comerciale cu capital de stat înființate prin hotărâre a Guvernului, documentația întocmită urmând a fi înaintată la Compartimentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor județene sau al municipiului București, unde reprezentantul acestuia, împreună cu reprezentantul oficiului de cadastru și publicitate imobiliară județean sau al municipiului București, în prezența comisiilor prevăzute la art. 2, vor verifica și aviza datele înscrise în anexe și planuri.

În speța de față, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile legale anterior citate, comisia constituită la nivelul SC C. a realizat pe baza documentației întocmită de firma specializată SC D. SRL, situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat, situație avizată de Consiliul Județean Gorj și Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj și care atestă faptul că la data înființării societatea deținea în patrimoniu suprafața totală de 8.672.551,93 mp.

Documentația în discuție a fost întocmită pe baza decretelor de expropriere, hotărârilor Consiliului de Miniștri, ordinelor emise de autorități publice locale sau centrale, între acestea aflându-se și Ordinul nr. 387 din 13 iulie 1994 emis de Ministrul Apelor Pădurilor și Protecției Mediului prin care se aprobă folosirea definitivă de către Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu (actualmente SC B. SA) a terenurilor forestiere în suprafață totală de 71,60 ha, aflate în administrarea Regiei Autonome a Pădurilor ROMSILVA, Filiala Silvică Târgu Jiu, suprafață în care se regăsește terenul inclus în titlul de proprietate al reclamantului, anulat parțial tocmai pentru existența acestei suprapuneri.

Prin art. 3 din ordinul menționat, se aprobă defrișarea eșalonată a întregii suprafețe de 71,60 ha, pe măsura înaintării frontului de lucru, societății miniere revenindu-i sarcina de a achita taxa prevăzută de art. 71 din Legea nr. 18/1991 pentru scoaterea definitivă a terenurilor forestiere din producția silvică.

Fondându-și argumentația în susținerea excepției de nelegalitate pe neachitarea taxei pentru scoaterea terenurilor date în folosința pârâtei din fondul forestier, reclamantul a invocat Adresa nr. 1125 din 1 martie 2013 emisă de Ocolul Silvic Târgu Jiu în care se menționează că, deoarece EMC Rovinari nu a achitat taxa prevăzută de art. 41 din Legea nr. 46/2008, suprafața de teren în discuție nu este inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.

Or, Curtea a constatat că legalitatea actelor administrative supse cenzurii instanței se examinează prin raportare la starea de fapt și actele normative incidente la momentul emiterii acestora, iar nu la diverse împrejurări survenite ulterior emiterii acestora, legate de o eventuală neîndeplinire a unor obligații legale ulterioare de către beneficiarul actului, cum se încearcă a se acredita în speța de față.

De altfel, s-a mai reținut că așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 ale Ordinului nr. 387 din 13 iulie 1994 emis de Ministrul Apelor Pădurilor și Protecției Mediului, ordin care, potrivit dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, nu putea fi ignorat la stabilirea terenurilor aflate în patrimoniu societății de exploatare minieră, defrișarea suprafeței de 71,60 ha, urma a fi realizată eșalonat, pe măsura înaintării frontului de lucru, astfel că, stagnarea la un moment dat, într-un anumit punct a frontului de lucru nu impunea plata anticipată a taxei pentru scoaterea terenului din fondul forestier, după cum nu putea avea ca efect scoaterea din patrimoniul societății a suprafeței de teren pentru care se emisese certificatul de atestare a dreptului de proprietate, dar care nu fusese încă exploatată.

În egală măsură, s-a observat că nu pot pune în discuție legalitatea actului administrativ contestat eventualele erori produse cu ocazia predării suprafețelor de teren forestier de către Ocolul Silvic Târgu Jiu către Comisia de aplicare a legilor fondului funciar Câlnic prin protocolul din 10 mai 2004, protocol prin care nu se putea dispune cu privire la terenuri date în folosința definitivă a pârâtei, după cum nu poate avea acest efect emiterea unor titluri de proprietate cu privire la suprafața de teren în discuție, art. 4 din Legea nr. 1/2000 reglementând remedii pentru foștii proprietari în ipoteza incidentă în cauză.

Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs A., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, susține recurentul și anume, a prevederilor art. 129 Cod procedura civilă, dispozițiile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, Criteriilor nr. 2665 din 28 februarie 1992, art. 4 din Ordinul nr. 389/1994, art. 71 din Legea nr. 118/1991 și a Protocolului nr. 1966 din 13 mai 2004.

3.1. Încălcarea art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului

Încălcarea rolului activ constă în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

În primul rând, arată recurentul, a fost în posesia terenurilor din anul 1990, posesie ce a fost preluată de la tatăl său și notificând în acest sens intimata-pârâtă în nenumărate rânduri.

Recurentul a fost pus în posesie în baza Legii nr. 18/1991 în luna decembrie 2008, moment la care instituțiile abilitate au constatat și confirmat faptul că terenurile sunt libere. În anul 2009 a fost emis și titlul de proprietate, iar OCPI Gorj a confirmat că terenurile sunt libere, semnând și avizând titlul de proprietate.

Anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost pronunțată Sentința civilă nr. 1622 din 14 decembrie 2007 prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 5,63 ha teren cu vegetație forestieră, dispoziții cunoscute de intimata-pârâtă SC B. prin intermediul Notificării din 7 ianuarie 2008 și adresei nr. A/53 din 17 februarie 2006.

În al doilea rând, recurentul arată că deși a învederat în fața instanței de fond demersurile ilegale ale intimatei care au condus la includerea ilegală în certificat a unor suprafețe de teren care au categoria de folosință pădure, deși certificatul cuprinde doar terenuri neproductive, judecătorul a consemnat că legalitatea actului administrativ se examinează prin raportare la starea de fapt și actele normative incidente la momentul emiterii acestora.

Or, intimata avea de îndeplinit anumite obligații la momentul emiterii certificatului și, deși nu le-a îndeplinit, actul administrativ a fost emis.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o soluție fără să țină seama de actele care dovedeau că terenurile nu puteau fi incluse în certificatul de atestare, respectiv adresa nr. 6132/2011, adresa nr. 176906/ID/2012 și Decizia nr. 140/1996.

3.2. Încălcarea Legii nr. 15/1990 și a disp.art. 1 și 3 din H.G. nr. 834/1991

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a art. 1 din H.G. nr. 834/1991, dobândirea calității de proprietar asupra terenului și construcțiilor aferente de către societate era condiționată de faptul ca bunurile respective să se fi aflat în administrarea acesteia, indiferent de modul lor de dobândire.

Chiar intimata recunoaște că la momentul emiterii certificatului, nu a avut titlu pentru terenuri, iar taxele pentru scoaterea din fondul forestier au fost plătite după patru ani și jumătate.

3.3. Încălcarea dispozițiilor art. 14 din Criteriul nr. 2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților cu capital de stat

Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății a fost întocmită eronat, suprafața de 71,6 ha teren aferentă Ordinului nr. 389/1994 a fost adunată de două ori, iar a doua oară cu o suprafață de 7.160.000 mp.

La poziția 7, susține recurentul, a fost adunată suprafața corectă de 716.000 mp, iar la poziția 63 a fost menționat același ordin, dar de această dată s-au prevăzut 7.160.000 mp, adică 716 hectare, în loc de 71,6 ha.

Cu toate acestea, instanța de fond interpretează situația ca fiind o simplă eroare.

Procesul-verbal de evaluare a Incintei 1, Cariera Tismana I + II - dublură de acte a fost de asemenea, întocmit eronat, fără a se respecta dispozițiile H.G. nr. 834/1991.

În cauză, au fost întocmite dubluri de acte pentru aceleași suprafețe, existând două procese-verbale de vecinătate, de unde rezultă că acesta a fost motivul pentru care suprafața de 71,6 ha teren a fost adunată de două ori.

În plus, recurentul invocă și dispozițiile art. 35 coroborate cu art. 5 din Legea nr. 18/1991, precum și pe cele ale art. 54 C. silvic care interzic reducerea suprafeței de fond forestier, instituind o procedură specială pentru ocuparea/scoaterea definitivă a unor terenuri din acest fond, pe bază de schimb și în mod excepțional, cu plata contravalorii lor, a taxei legale și a contravalorii pierderii de creștere.

3.4. Lipsesc documentațiile aprobate de Ministerul Mediului și Pădurilor de scoatere a acestor terenuri din fondul forestier, precum și viza Comunei Câlnic pe actele care au stat la baza emiterii certificatului contestat.

Din actele dosarului, rezultă că societatea a depus numai o documentație de scoatere din fondul forestier, care a fost returnată prin Adresa nr. 102002 din 16 ianuarie 2009 ca fiind incompletă.

Prin urmare, susține recurentul, intimata nu a putut proba și justifica plata de circa 800.000 RON, pentru scoaterea din fondul forestier a unor terenuri pentru care nu s-a aprobat, în prealabil documentația și din ce fond forestier scoate terenurile dacă acestea sunt proprietatea sa.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că actul contestat a fost emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 și dovedește dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.672.551,93 mp dobândit prin efectul legii, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, înscrisul fiind dobândit anterior eliberării titlului de proprietate deținut de recurent (titlul a fost eliberat la 10 luni după emiterea certificatului).

Suprafața de teren a intrat în proprietatea societății în baza documentației întocmite și dreptul a fost intabulat în cartea funciară sub nr. 9/10198/2007.

Recurentul poate beneficia de un alt teren acordat din rezerva Comisiei Local Câlnic sau poate primi despăgubiri pentru diferența de terenuri pentru că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.

Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că dreptul de proprietate al societății a fost dobândit prin efectul legii, iar răspunderea întocmirii documentației topografice în vederea emiterii certificatului nu revine ministerului de resort.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Prin pct. 1 din Ordinul nr. 389 din 13 iulie 19094 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului s-a aprobat folosirea definitivă de către Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu, pentru extracția lignitului în cariera Tismana I, II, din județul Gorj, a terenurilor forestiere în suprafață de 71,60 ha aflate în administrarea Regiei Autonome a Pădurilor ROMSILVA, filiala Târgu Jiu.

Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu a fost înființată în temeiul H.G. nr. 1211/1990, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 15/1990, unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează sub forma de regii autonome sau societăți comerciale.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 15/1990, regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, iar art. 5 stipulează că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.

Este cert că, la data înființării - anul 1990, Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu nu avea în patrimoniu terenurile care au făcut obiectul Ordinului nr. 389/1994, astfel încât, acestea nu puteau fi incluse în cuprinsul unui eventual certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990 și a actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, adoptate ulterior, în temeiul legii.

Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu s-a reorganizat ulterior, iar prin H.G. nr. 103/2004 s-a înființat SC C. SA, E. SA, F. SA, prin reorganizarea SC G. SA, Târgu Jiu.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 26 martie 2008 a fost eliberat pentru SC C. SA.

Actuala intimată, SC B. SA, rezultată din fuziunea mai multor societăți, a preluat patrimoniul acestora, fiind continuatoarea SC C. și a încă trei societăți.

O primă problemă care se pune în prezenta cauză este aceea de a se stabili dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 15/1990 poate fi eliberat și ulterior anului 1990, când a fost înființată Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu având în vedere modalitățile de reorganizare ulterioare ale regiei.

Răspunsul este pozitiv, deși în jurisprudență s-au întâlnit și păreri contrare, însă în temeiul Legii nr. 15/1990, certificatul de atestare nu poate să cuprindă decât bunurile aflate în patrimoniul unității de stat (în sensul anterior anului 1990), la data reorganizării.

În ipoteza în care, din diverse motive, certificatul de atestare nu a putut fi eliberat până la momentul reorganizării regiei autonome, actul de atestare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990 nu poate conține bunuri, inclusiv terenuri care nu au aparținut regiei la data înființării acesteia.

Așadar, certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pentru SC C. SA nu a respectat dispozițiile Legii nr. 15/1990 și pe cele ale H.G. nr. 834/1991, iar sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece terenul ce face obiectul Ordinului nr. 389/1994 a fost inclus nelegal în patrimoniul societății.

Dintr-o altă perspectivă, chiar și în ipoteza în care teza susținută anterior ar fi greșită, pct. 4 din Ordinul nr. 389/1994 conține expres menținerea intrării în vigoare a actului și anume, „numai după achitarea de către Regia Autonomă a Lignitului Târgu Jiu a taxei prevăzute la art. 71 din Legea nr. 18/1991 pentru scoaterea definitivă a terenurilor forestiere din producția silvică, precum și a despăgubirilor reprezentând pierderile determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității”.

Or, din actele dosarului rezultă că la data emiterii certificatului de atestare aceste taxe nu erau achitate, situație care a fost recunoscută de toate părțile implicate.

Împrejurarea neachitării taxelor reprezintă condiția aplicării ordinului și nu este o situație ulterioară, fără influență asupra dreptului obținut de societate, astfel cum în mod greșit susține prima instanță.

Mai mult, dispozițiile art. 74 din Legea nr. 18/1991, varianta în vigoare la data la care a fost emis Ordinul nr. 389/1994 prevedea că „folosirea definitivă sau temporară a terenurilor forestiere, în alte scopuri decât silvice, se aprobă de organul silvic județean până la 1 ha de Ministerul Mediului, pentru terenurile în suprafață de până la 100 ha și de Guvern pentru cele ce depășesc această suprafață”, de unde rezultă că societatea are un drept de folosință chiar și definitivă asupra terenurilor și nu un drept de proprietate.

Însuși dreptul de folosință definitivă acordat ca urmare a emiterii Ordinului nr. 389/1994 este în discuție și reprezintă un alt motiv de nelegalitate a certificatului de atestare.

Astfel, actele existente la dosar nu sprijină punctul de vedere al intimaților și al instanței de fond.

Din cuprinsul Protocolului nr. 1966 din 13 mai 2004 reiese că suprafața de 71.6 ha teren a fost predată de către Direcția Silvică Gorj comunei Câlnic, pentru a fi puse în posesie persoanele îndreptățite.

Adresa nr. 176906/ID din 12 noiembrie 2012 emisă de Ministerul Mediului confirmă că SC C. SA nu a depus documentația pentru scoaterea terenurilor din fondul forestier național.

Prin Adresa nr. 177058/ID din 5 decembrie 2012 emisă de Ministerul Mediului și Pădurilor, rezultă că în perioada 2008 - 2012 a fost depusă o documentație incompletă de scoatere a terenurilor din fondul forestier ce a fost returnată prin Adresa nr. 10220002 din 16 ianuarie 2009.

La rândul lor, procesele-verbale de evaluare pentru stabilirea terenurilor sunt eronate, cuprinzând suprafețe de teren diferite și nu este cert că aceasta este doar o greșeală materială, astfel cum a pretins judecătorul fondului, deoarece părțile intimate nu au recunoscut o atare greșeală.

Față de acestea, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este criticabilă, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale sus-menționate, fără a se confirma însă încălcarea disp.art. 129 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 166 din 14 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite excepția de nelegalitate invocată de A. și constată nelegalitatea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 26 martie 2008 cu privire la suprafața de 5,63 ha.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM