ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2015

Decizia nr. 2162/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 367 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de tardivitate și a respins, ca atare, cererea prin care reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții SC C. SR. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitau anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, din 14 martie 1994, reținând că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții.

În motivarea recursului, care nu se raportează în mod expres la vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se invocă o serie de argumente care vizează fondul cauzei și care, fiind de prisos în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, nu vor fi analizate de instanța de recurs.

Singura critică adusă sentinței atacate, din perspectiva soluției de tardivitate a acțiunii, este susținerea potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanții ar fi trebuit să cunoască data înscrierii în registrul de carte funciară a actului contestat, respectiv 08 august 1994, dată față de care acțiunea ar fi tardivă; în realitate, susțin recurenții, data la care au luat cunoștință de actul contestat este … „vara anului 2011”, în raport cu care acțiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2011 este formulată în termenul legal.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile recurenților, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este anularea parțială a unui act administrativ, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, din 14 martie 1994.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ

nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data

comunicării/luării la cunoștință a

actului

a cărui anulare se cere, acest termen fiind de decădere.

Așa cum rezultă din actele dosarului, între recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă SC C. SRL au existat, anterior prezentului litigiu, mai multe procese de natură civilă, având ca obiect terenul în litigiu, între care și procesul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/318/2008 al Judecătoriei Târgu-Jiu, în care a fost pronunțată sentința nr. 2448 din 31 martie 2008.

În cadrul acestui proces, la termenul din 31 martie 2008, când recurenții-reclamanți au fost prezenți și asistați de avocat, a fost depus la dosarul cauzei certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, din 14 martie 1994, a cărui anulare parțială este solicitată în prezenta cauză, instanța de fond reținând în mod corect că aceasta este data luării la cunoștință de către reclamanți a actului contestat.

Raportat la această dată, 31 martie 2008, acțiunea înregistrată la peste 1 an, respectiv la 29 septembrie 2011, este tardiv formulată, cum în mod temeinic și legal a reținut și instanța de fond, dispunând respingerea acesteia ca atare.

Nu este fondată critica potrivit căreia instanța de fond în mod greșit ar fi reținut, ca dată a luării la cunoștință de către reclamanți a actului contestat, data de 08 august 1994, când a fost înscris în registrul de carte funciară actul respectiv, din considerentele sentinței atacate nerezultând că prima instanță și-ar fi întemeiat soluția pe un astfel de argument.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

Totodată, având în vedere cererea intimatei SC C. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 RON, stabilite prin apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 367 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata către intimata SC C. SRL a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2015.