ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5

din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta C.E., în

contradictoriu cu pârâții SC P.P. SA și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, având ca obiect constatare nulitate certificat de atestare

a dreptului de proprietate.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Actul

administrativ atacat în cauză, care este un act administrativ individual și se

adresează altui subiect de drept, a fost transcris în Cartea funciară la data

de 18 iunie 2003 în baza încheierii nr. 6199 din 18 iunie 2003, la cererea SC

P.P. SA Galați.

Instanța

a apreciat că de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni,

prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dată de la care actul a

devenit opozabil

erga omnes

, deci și reclamantei.

În

concluzie, s-a reținut că termenul de prescripție al dreptului la acțiune în

sens material reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a început să curgă

din momentul înscrierii în cartea funciară a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate seria MO 7 nr. 2762, emis de M.A.D.R. la 23 mai 2002,

adică de la data de 18 iunie 2003.

Întrucât

reclamanta a introdus acțiunea la data de 26 august 2009, și nu a solicitat și

nici nu a motivat o eventuală cerere de repunere în termenul de prescripție de

drept comun prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1968, instanța de fond a

respins acțiunea ca tardiv formulată.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanta C.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În

motivarea cererii de recurs se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., respectiv interpretarea greșită de către instanța de fond a actului

juridic dedus judecății.

Se critică astfel decizia Curții de Apel Galați arătându-se

că instanța a interpretat în mod

greșit cererea de chemare în judecată și nu a

observat că aceasta este o cerere de constatare

a nulității absolute a unei părți din actul administrativ atacat.

Recurenta apreciază că în cauză sunt incidente

prevederile art. 108 C. proc. civ.,

care determină regimul

juridic al nulităților absolute și relative, arătând că n

ulitățile

absolute au următoarele particularități:

-

pot

fi invocate în orice fază a procesului civil;

-

pot fi invocate de oricare dintre părți;

-

viciile unui act afectat de nulitate absolută nu pot fi

acoperite.

De

asemenea, se reține în motivarea recursului faptul că în cauză sunt incidente și

prevederile art. 2 din Decretul nr. 7 din 21 aprilie 1958 și cele ale Codului

civil și Constituției României, referitoare la prescriptibilitatea dreptului de

proprietate.

Se apreciază de către recurentă că în mod greșit a fost

admisă excepția de tardivitate invocată de pârâtă, în raport

de obiectul cauzei - cerere

privind constatarea unei nulități absolute, care este imprescriptibilă.

Recurenta

arată că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958,

instanța putea "din o

ficiu" să repună

reclamanta în termenul de prescripție de drept comun și nu să d

ecidă în mod vădit părtinitor în favoarea pârâților,

refuzându-i practic dreptul de dobândire a proprietății deținute abuziv și fără

titlu de către un terț.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a

ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Prima

instanță a făcut, prin sentința atacată, o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, constatând că, prin raportare la data

emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.

2762 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (23 mai 2002), la

data intabulării acestuia în cartea funciară (18 iunie 2003) și la data

introducerii cererii de chemare în judecată (28 iunie 2009), acțiunea în

contencios administrativ prin care reclamanta a solicitat anularea actului

administrativ individual este tardiv formulată.

Prin

urmare, se constată că instanța de fond a procedat în mod întemeiat, în baza

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la examinarea cu prioritate a

excepției tardivității introducerii acțiunii reclamantei, invocată de pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și la admiterea acestei excepții,

cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv introdusă, nemaifiind necesară

luarea în discuție și analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E.

împotriva sentinței nr. 5 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011.