Decizia nr. 2706/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL (fostă SC D. SA), Ministerul Economiei și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară: - anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriilor, precum și a actelor subsecvente lui; - rectificarea Cărții funciare nr. 262167, în sensul radierii înscrisurilor dispuse în baza actelor mai sus menționate conform art. 907 - 915 C. civ. și înscrierea dreptului reclamanților de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 627 din 24 februarie 2014, a admis excepțiile inadmisibilității și, în consecință, a respins cererea în anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993 și cererea de rectificare a cărții funciare nr. 262167, ca inadmisibile.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., precum și pârâta SC C. SRL. 3.1. În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând, în esență, că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, cu încălcarea art. 5 din același cod. Astfel, au susținut, contrar celor reținute, că plângerea prealabilă a fost efectuată în termen, în calitate de moștenitori ai autorului lor, aceasta fiind formulată la data de 7 iunie 2013, dovadă ce poate fi făcută de către funcționarul Ministerului Economiei, Industriilor și Comerțului, dar ignorată de instanță, așa încât se impunea soluționarea fondului pricinii și nu pronunțarea pe excepțiile invocate de pârâtă. În concluzie, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea fondului. 3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SC C. SRL a formulat critici față de considerentele sentinței atacate, conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod. În esență, recurenta a solicitat înlăturarea considerentelor cu privire la faptul că acțiunea nu ar fi tardivă raportat la data înscrierii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriilor în vechile registre de transcripțiuni și inscripțiuni și nici în raport de data înscrierii dreptului de proprietate al D. în cartea funciară. Recurenta a susținut că a invocat, prin întâmpinare, atât societatea, cât și Ministerul Economiei, printre alte excepții, excepția inadmisibilității acțiunii în constatare a nulității certificatului de atestare pentru lipsa procedurii administrative prealabile, cât și tardivitatea cererii de constatare a nulității certificatului de atestare, iar instanța a admis excepțiile inadmisibilității și a respins în consecință cererea în anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și cererea de rectificare a cărții funciare nr. 262167, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a susținut că prima instanță a apreciat corect că reclamanții s-au adresat cu cererea în anulare a actului administrativ fără a parcurge procedura plângerii prealabile, iar procedura ce se pretinde a fi fost parcursă este tardivă, reținând că termenul curge de la momentul la care aceștia aveau cunoștință despre existența actului, nu de la data la care au luat cunoștință de conținutul acestuia, cum aceștia au încercat să sugereze. Însă, pe lângă considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției, a arătat recurenta că prima instanță s-a pronunțat și cu privire la efectul înscrierii dreptului C. în cartea funciară, în sensul că acțiunea nu poate fi considerată ca fiind tardivă în raport cu data transcrierii certificatului în vechile registre de transcripțiuni și inscripțiuni și nici raportat la data înscrierii dreptului de proprietate al D. în cartea funciară. Recurenta a arătat că prima instanță nu a arătat expres momentul de la care a început să curgă termenul de 30 de zile, respectiv de 6 luni, din lege, apreciind că indiferent la care dinte momentele reținute prin hotărâre se raportează, termenul de prescripție pentru efectuarea procedurii administrative de contestate a certificatului este depășit cu prisosință față de data solicitării nulității respectivului act (acțiunea fiind introdusă la 09 octombrie 2013), dar, având în vedere că reclamanții au calitatea de terți față de certificatul atacat, în cauză sunt incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În opinia recurentei, cererea de revocare a actului atacat, adresată Ministerului Economiei, ar fi trebuit să fie făcută în 30 de zile de la realizarea formelor de publicitate imobiliară (18 februarie 1994 sau 31 iunie 2000) ca dată a luării la cunoștință de actul atacat, devenit opozabil tuturor terților, prin realizarea formalităților de publicitatea imobiliară. Recurenta a mai precizat că, în ceea ce o privește, se aplică art. 31 din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, și nu cele ale noului C. civ., față de dispozițiile tranzitorii ale art. 76 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ. Or, prima instanță a apreciat că momentul înscrierii dreptului în cartea funciară nu poate reprezenta momentul de la care se consideră că reclamanții, sau autorul lor, au luat cunoștință de existența actului, făcând astfel o greșită interpretare și aplicare a normelor legale privind momentul de la care curge termenul pentru formularea recursului grațios, cât și a normelor referitoare la efectele înscrierii în cartea funciară, respectiv actul a devenit opozabil erga omnes, dată de la care încep să curgă termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Așa fiind, interpretarea primei instanțe creează un prejudiciu nu numai în patrimoniul C., ci și în patrimoniul tuturor societăților privatizate, care sunt în pericol ca terțe persoane să solicite anularea certificatelor de atestare în baza cărora s-a efectuat publicitatea imobiliară, prin a cărei realizare actul a intrat în circuitul civil. Prin urmare, afirmațiile primei instanțe privind existența unei sarcini excesive în sarcina reclamanților în ceea ce privește verificarea cărții funciare sunt în mod evident neîntemeiate.

Apărările intimaților-pârâți Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Economiei a solicitat respingerea recursului reclamanților. Intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în raportul cu obiectul cauzei, iar în ceea ce privește rectificarea cărții funciare, a invocat prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamanților, ca nefondat, recurenții-reclamanți formulând răspuns la această întâmpinare.

Procedura derulată în recurs Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2016, intitulată întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 44 alin. (3) și art. 46 din Constituție. În opinia recurenților, întrucât solicitările vizează un imobil care face parte din masa succesorială descrisă într-un certificat de moștenitor, care a stat la baza formulării acțiunii, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Introducerea imobilului în litigiu în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat încalcă art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Totodată, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-pârâte SC C. SRL, făcând referire la transferul realizat în 30 iunie 2015 între această societate și E. SRL și la actul de subrogare autentificat sub nr. 770 din 10 aprilie 2013. Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2016, recurentul-reclamant B. a solicitat suspendarea judecății cauzei pentru introducerea în cauză a moștenitorilor recurentei-reclamante F. (A.), decedată la data de 25 ianuarie 2016, potrivit certificatului de deces, anexat în fotocopie cererii, reiterând cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin încheierea din 16 iunie 2016, s-a dispus suspendarea judecății în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor recurentei-reclamante decedate, cauza fiind repusă pe rol la data de 16 februarie 2017. La dosar au fost depuse două cereri de intervenție accesorie în interesul recurentei-pârâte SC C. SRL, formulate de petenții G. Sucursala Londra și H., petenții solicitând admiterea în principiu a acestora, apreciind că au justificat interesul.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la care s-au depus puncte de vedere. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cererile de recurs prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor intimaților și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamanți Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0541 din 25 octombrie 1993, emis de Ministerul Industriilor, și rectificarea Cărții Funciare nr. 262167, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat în București, sector 1. Prin sentința recurată, prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamanții s-au adresat instanței cu cerere în anularea actului, fără a parcurge procedura obligatorie a plângerii prealabile, precum și că procedura prealabilă pretins a fi fost parcursă la data de 07 iunie 2013 este tardivă, la fel și acțiunea introductivă în instanță, în raport de data la care reclamanții au cunoscut actul contestat, iar cererea de rectificare a cărții funciare nu este de competența instanțelor judecătorești. La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile administrative, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii, având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)". Conform dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată". Aceeași obligație de depunere a dovezii îndeplinirii procedurii prealabile, care incubă reclamanților, este prevăzută și de art. 12 din Legea nr. 554/2004. Susținerea reclamanților, în sensul că au formulat plângere prealabilă la data de 07 iunie 2013 nu poate fi reținută, la dosar nefiind depusă o dovadă din care să rezulte îndeplinirea acestei obligații, cum corect a observat și prima instanță. În plus, această plângere ar fi fost formulată peste termenul prevăzut de lege, în raport cu momentul de la care aceștia aveau cunoștință efectiv despre existența actului atacat (17 septembrie 2012). Contrar celor afirmate de recurenții-reclamanți, din actele depuse la dosar rezultă că aceștia aveau cunoștință de certificatul de atestare contestat încă din data de 01 noiembrie 2011, iar la data de 17 septembrie 2012 au luat cunoștință efectiv de act (data Notificării nr. 286N/2012), moment reținut de judecătorul fondului în sentință, unde sunt indicate toate momentele cu ocazia cărora reclamanții au cunoscut respectivul act, cu toate acestea nu au urmat procedura prealabilă, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește soluția asupra cererii privind rectificarea cărții funciare, deși nu s-au identificat critici, instanța de control judiciar constată că în mod corect a fost respinsă și această cerere, ca inadmisibilă, procedura de înscriere în cartea funciară ori de rectificare a înscrierilor din cartea funciară fiind una administrativă, de competența unor instituții anume prevăzute de lege, nicidecum a instanțelor judecătorești unde poate fi contestat doar refuzul respectivelor instituții de efectuare a operațiunilor pretinse. Referitor la afirmațiile recurenților, din cererea înregistrată la 5 ianuarie 2016, privind lipsa calității procesuale active a recurentei-pârâte SC C. SRL, se constată că, în fața primei instanțe, această societate a figurat în calitate de pârâtă, acțiunea fiind pronunțată în contradictoriu și cu această parte, așa încât în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual și nu a intervenit, în această etapă, vreo modificare, în plus, nu se impune analizarea acestei excepții în raport cu soluția pronunțată în primă instanță. 1.2. Cu privire la recursul formulat de pârâta SC C. SRL Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. civ. "Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii". Alin. (2) al aceluiași articol prevede: "Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate". În cauză, recurenta-pârâtă a atacat considerentele sentinței recurate, apreciind că interpretarea primei instanțe, greșită în opinia părții, în ceea ce privește normele legale privind momentul de la care curge termenul pentru formularea recursului grațios, cât și a normelor referitoare la efectele înscrierii în cartea funciară, îi crează un prejudiciu, întrucât există pericolul ca terțe persoane să solicite anularea certificatelor de atestare în baza cărora s-a efectuat publicitatea imobiliară, prin a cărei realizare actul a intrat în circuitul civil. Instanța de control judiciar constată că acțiunea dedusă judecății, având ca obiect anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și rectificarea cărții funciare a fost respinsă, ca inadmisibilă, soluție favorabilă societății pârâte. Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Așadar, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii și cele prin care s-a rezolvat o problemă de drept. Altfel spus, beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Acest tip de considerente, potrivit doctrinei și practicii judiciare, sunt considerentele decizorii de natură a fundamenta soluția dată cererii. În cauză, se reține că lipsa plângerii prealabile a determinat respingerea respectivei cereri, ca inadmisibilă, reținându-se incidența art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar solicitarea referitoare la rectificarea cărții funciare, nefiind de competența instanțelor judecătorești, a condus la aceeași soluție, considerente decizorii suficiente și necesare respingerii cererii reclamanților. Totodată, în mod corect s-a reținut tardivitatea formulării acțiunii în raport cu momentul de la care aceștia aveau cunoștință despre existența actului contestat (17 septembrie 2012) fiind depășit astfel și termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cât privește critica recurentei-pârâte, referitoare la faptul că prima instanță s-a pronunțat și cu privire la efectul înscrierii dreptului său în cartea funciară, se reține că prima instanță a răspuns susținerilor părții privind tardivitatea acțiunii, arătând că nu este tardivă în raport cu momentele invocate de societate. De altfel, prima instanță a menționat, în mod clar, că momentul de la care curge termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate îl reprezintă data când reclamanții au luat cunoștință de existența acestui act, practica în materie fiind cristalizată în acest sens. Cât privește afirmațiile primei instanțe privind existența unei sarcini excesive în sarcina reclamanților în ceea ce privește verificarea cărții funciare, se reține că aceasta s-a raportat la calitatea acestora de terți, reclamanții invocând un drept în calitate de moștenitori testamentari de pe urma autorului lor, decedat la data de 20 august 2009. În speță, recurenta-pârâtă invocă de fapt un posibil prejudiciu, într-o eventuală altă cauză, or, simpla nemulțumire legată de modul în care au fost redactate anumite considerente ori de conținutul acestora nu deschide părții dreptul la calea de atac în condițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu se face dovada că, într-un proces ulterior - chiar eventual la data la care sunt criticate considerentele - hotărârea poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat de către partea care intenționează să beneficieze de un anume temei de drept. Înalta Curte reține că, în cauză, în mod corect, prima instanță a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității atât în privința cererii în anulare, pentru lipsa plângerii prealabile, dat fiind faptul că parcurgerea acestei proceduri reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, deci de învestire legală a instanței (art. 193 C. proc. civ.), cât și referitor la solicitarea rectificării cărții funciare, care nu este de competența instanțelor judecătorești, referindu-se, în același timp, și la tardivitatea formulării acțiunii. Or, în speță, recursul pârâtei vizează doar considerentele, nu și soluția pronunțată, iar considerentele susțin respectiva soluție. 1.4. În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată, prin întâmpinare, de intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a Municipiului București, se reține că nu se impunea analizarea acesteia, în raport cu soluția primei instanțe. 1.5. În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de petentul H. în sprijinul recurentei-pârâte, instanța de control judiciar reține că hotărârea este opozabilă de drept, având în vedere că petentul este administratorul special al societății recurente, iar respectiva cerere este inadmisibilă în raport cu soluția primei instanțe, nefiind justificat interesul. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate. De asemenea, va respinge cererea de intervenție formulată de H., în interesul recurentei-pârâte, ca inadmisibilă. Totodată, în temeiul art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheiere, va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocată de recurenții-reclamanți.