ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2015

Decizia nr. 934/2015

Deliberând asupra prezentului recurs;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe;

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2 noiembrie 2012 (data poștei), înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București sub nr. unic x/299/2012 și precizată ulterior, reclamanta SN A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SN B. SA - Sucursala C. București, D., Primăria Municipiului București și cu E. București, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 aprilie 2003 emis de F. (actualul D.) pentru terenul în suprafață de 686, 63 mp situat în municipiul București, sector 1, înscris în C.F. București, sector 1, precum și anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare fiscală și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Prin sentința civilă nr. 17893 din 23 septembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 101 din 15 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondate excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția prescripției, invocate de pârâtul SN B. SA, excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtul D., și excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei G., invocată de pârâtul G.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. pe capătul de cerere având ca obiect rectificare de carte funciară și a respins, în consecință, capătul de cerere având ca obiect rectificare de carte funciară formulat în contradictoriu cu acest pârât.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G. și a respins, în consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

A admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul D. și a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta SN A. SA, împotriva pârâților SN B. SA - sucursala C. București, D. (mai puțin capătul de cerere având ca obiect rectificare carte funciară) și E. București.

Cu privire la excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul D. instanța a reținut că reclamanta trebuia să respecte rigorile art. 11 alin. (1) si 2 din Legea nr. 554 /2004.

Întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate are regimul juridic al unui act administrativ unilateral emis de o autoritate centrală, reclamanta avea obligația să se conformeze termenului de 6 luni (maximum 1 an) pentru introducerea acțiunii.

Certificatul a cărui nulitate se solicită a fost emis la data de 15 aprilie 2003, fiind înscris ulterior la data de 17 noiembrie 2008 în C.F. în favoarea pârâtei SN B. SA.

Prin efectul înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate al pârâtei a devenit opozabil (începând cu 2008), instanța reținând că de la acest moment începe să curgă termenul de maximum un an, în ceea ce privește constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în contencios administrativ, aceasta curge, în ceea ce îl privește pe terț, de la data la care a luat cunoștință de existența actului contestat, cu excepția cazului în care actul este supus formalităților de publicitate, fiind opozabil terților de la îndeplinirea acestor proceduri de publicitate.

Fiind în prezența unui act juridic ce atestă existența în patrimoniul SN B. SA un drept real supus publicității imobiliare în condițiile Legii nr. 7/1996, modificată și completată, momentul luării la cunoștință cu existența acestuia coincide cu momentul înscrierii Certificatului în C.F., când dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) coroborate cu cele ale art. 27 din Legea nr. 7/1996 (versiunea în vigoare la momentul înscrierii de către SN B. SA a dreptului real în C.F.), înscrierile în cartea funciară în vederea asigurării publicității și opozabilității drepturilor față de terți, devin opozabile de la data înregistrării cererii.

Prin urmare, la data înscrierii în Cartea Funciară, respectiv anul 2008, acest titlu de proprietate este prezumat că a fost cunoscut de către reclamantă, sens în care, în condițiile art. 19 alin (4) din C. Civ, nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicității, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.

În raport de această dată a înscrierii dreptului real al SN B. SA în C.F., termenul de 1 an de promovare a acțiunii s-a împlinit în anul 2009, astfel că acțiunea promovată de reclamată la data de 05 noiembrie 2012, este formulată cu mult peste termenul stabilit imperativ de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Având în vedere că reclamanții sunt terți față de certificatul de atestare, neexistând obligația comunicării către acestea, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) care stabilesc termenul de prescripție de 6 luni pentru formularea acțiunii în contencios administrativ, ci dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de decădere de 1 an, calculat în cazul reclamantei de la data la care aceasta a luat cunoștință de actul vătămător.

Potrivit art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și publicității imobiliare, republicată, înscrierea în cartea funciară a certificatului de proprietate marchează data la care dreptul de proprietate asupra respectivului imobil devine opozabil terților, nefiind obligatorie și nici posibilă comunicarea acesteia terților.

De la această dată începe să curgă termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind un termen de decădere, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) teza a II-a.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SN A. SA, arătând, în esență, că instanța de fond nu a respectat în totalitate prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța sesizata cu acțiunea in nulitatea actului administrativ este competentă să se pronunțe si asupra legalității actului administrativ unilateral, iar potrivit art. 4, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii iui, poate fi cerută oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, excepția de nelegalitate fiind un mijloc de aparate prin care una dintre părți, amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal, se poate apăra.

A arătat recurenta că, prin înscrisurile depuse a demonstrat că, urmare a împărțirii patrimoniului SN H. SA, deține in patrimoniu propriu o serie de clădiri si terenuri, printre care și locația „Garaj Grivița”, iar Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor din 15 aprilie 2003 a fost emis cu încălcarea prevederilor legale.

Având in vedere cererea de chemare in judecata si înscrisurile existente la dosar se putea reține că Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor din 15 aprilie 2003 a fost emis nelegal, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 544/2004, instanța trebuia sa constate nelegalitatea acestuia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs;

Pârâții SN B. SA - Sucursala C. București și D. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă critică sentința, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe motiv că instanța de fond a reținut încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de introducere a acțiunii, dar nu a respectat „în totalitate prevederile Legii nr. 554/2004”, respectiv, nu a făcut aplicarea art. 4 din Lege, pentru a constata nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de fond cu o acțiune în anularea actului administrativ considerat vătămător (în temeiul art. 1 alin. (1) și urm. din Legea nr. 554/2004), iar nu cu o excepție de nelegalitate a acestuia în temeiul art. 4.

Prin urmare, nu poate fi reținută ca întemeiată critica mai sus menționată, cu atât mai mult, cu cât o excepție de nelegalitate a unui act administrativ alăturată acțiunii în anularea aceluiași act administrativ este inadmisibilă, față de natura juridică a excepției de nelegalitate, care reprezintă un mijloc de apărare.

Recurenta reclamantă nu contestă, de altfel, situația de fapt reținută în cauză, în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a cerut a fost intabulat la data de 17 noiembrie 2012 în Cartea funciară, de la acea dată fiind opozabil erga omnes, nemaiputându-se opune în mod valabil necunoașterea existenței sau conținutului acestuia.

Or, așa cum în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond, potrivit art. 11 din Legea nr. 554/20004, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate introduce în termen de 6 luni de la momentul arătat în alin. (1) (termen de prescripție), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului (termen de decădere).

În speță, acțiunea reclamantei a fost formulată la 2 noiembrie 2012 (data poștei), cu mult peste termenul de decădere prevăzut de lege, astfel că soluția de respingere ca tardivă este corectă.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SN A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SN A. SA împotriva sentinței civile nr. 101 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2015.