ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 aprilie 2014 (urmare a disjungerii și declinării competenței prin Sentința civilă nr. 294 din 27 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a III-a civilă), astfel cum a fost modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv la data de 22 mai 2014, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, SC D. SRL și SC E. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0797 emis la data de 26 ianuarie 1994 de Ministerul Industriilor, precum și repunerea în termenul de prescripție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11 iunie 2014, pârâtul Ministerul Economiei a invocat excepțiile netimbrării și lipsei procedurii prealabile.

Prin Sentința nr. 2130 din 3 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Economiei prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect și a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Economiei prin întâmpinare, respingând acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, SC D. SRL și SC E. SA, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte:

În ceea ce privește excepția netimbrării, s-a apreciat că această excepție a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 20 iunie 2014, reclamanții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON și timbru judiciar în valoare de 0,50 RON.

Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, prima instanță a reținut că în ședința din data de 19 iunie 2014, reclamanții au recunoscut expres, prin intermediul apărătorului ales, că nu au formulat plângere prealabilă împotriva certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0797 emis la data de 26 ianuarie 1994 de Ministerul Industriilor, deși aveau cunoștință de existența și conținutul acestuia încă din anul 2007, fiind depus de pârâtă într-un alt dosar judiciar.

Instanța de fond a constatat că dreptul de proprietate al SC E. SA asupra terenului în suprafață de 26642,60 mp, atestat în baza acestui certificat, a fost intabulat în cartea funciară la nivelul anului 2000, asigurându-se astfel efectul de opozabilitate specific.

Prima instanță constată că susținerile reclamanților referitoare la imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanității, la Decretul nr. 547/1969 și la Decretul nr. 92/1950, dezvoltate prin notele scrise depuse la dosar în data de 17 iunie 2014, nu au relevanță din perspectiva analizată, întrucât în discuție este neîndeplinirea procedurii prealabile, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, iar nu caracterul abuziv sau nu al măsurilor adoptate de statul comunist cu privire la anumite imobile.

De asemenea, au fost respinse și apărările reclamanților dezvoltate prin raportare la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de acces la justiție poate fi supus unor limitări legale.

În fine, instanța de fond a constatat că exercitarea recursului grațios sau ierarhic a fost concepută de legiuitor drept o cale administrativă de atac ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului mai rapid, prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție, astfel cum în mod neîntemeiat au susținut reclamanții.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A., B. și C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenții arată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de obiectul cauzei. Se susține că în mod nelegal instanța de contencios administrativ respectiv Curtea de Apel București s-a declarat competentă a soluționa cauza în primă instanță cauza de natură civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0797 emis de Ministerul Industriilor (actual Minister al Economiei) în favoarea intimatei SC E. SA.

Recurenții-reclamanți arată că motivele de nulitate ale certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au privit cauza licită și imorală a deținerii de către pârâți a imobilului în litigiu, neinvocându-se aspecte ce țin de legalitatea emiterii actului în baza H.G. nr. 834/1991.

Se susține natura civilă a actului contestat și respectiv natura civilă a cauzei și se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare tribunalului în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și în raport de Decizia RIL nr. 9/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenții-reclamanți critică hotărârea pronunțată privind soluționarea excepțiilor invocate.

Se arată că în mod nelegal instanța a stabilit cadrul procesual și în baza încheierii din 22 mai 2014 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, în condițiile ministerului emitent al certificatului de atestare are calitatea de împuternicit al statului în baza art. 5 rap. la art. 1 din H.G. nr. 834/1991 iar statului trebuie să-i fie opozabilă hotărârea contestată în măsura în care se constată lipsa de valabilitate a titularului statutului reprezentat de certificatul contestat.

În raport de soluția recurată prin care s-a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și s-a respins acțiunea, ca inadmisibilă recurenții-reclamanți invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 în raport de obiectul cauzei.

Se arată că în raport de motivele de nelegalitate invocate în cauză nu puteau fi aplicate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 neputându-se reține incidența excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Se apreciază că impunerea acestei proceduri prealabile reprezintă o limitare a dreptului reclamanților de a se adresa justiției pentru ocrotirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, în condițiile în care l-i se opune un titlu emis prin fraudarea legii, lovit de nulitate absolută.

Se solicită și în raport de acest motiv casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare unei instanțe civile.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat iar recurenții-reclamanți au depus acte conform art. 305 C. proc. civ. după repunerea pe rol a cauzei.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente, ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reține pronunțarea hotărârii de către o instanță necompetentă prin încălcarea competenței materiale a unei alte instanțe, respectiv a tribunalului.

În raport de obiectul cauzei - anulare certificat de atestare a dreptului asupra terenurilor seria M03 nr. 0797 emis la data de 26 ianuarie 1994 de Ministerul Industriilor în favoarea SC E. SA acțiunea care are natura juridică a unui act administrativ individual în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în mod corect instanța de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, investită cu soluționarea cauzei în baza Sentinței civile nr. 294 din 27 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a III-a civilă a pronunțat soluția recurată, fiind competentă potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

În cauză competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță specializată și nu tribunalului deoarece competența este determinată de obiectul cauzei anularea unui act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu de cauzele de nulitate invocate de către recurenții-reclamanți.

În acest sens este și practica consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, atât în baza Legii nr. 29/1990 cât și ulterior în baza Legii nr. 554/2004.

Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză hotărârea recurată și încheierile premergătoare fiind date cu aplicarea corectă a legii, fiind soluționate corect excepția lipsei calității procesuale pasive a statului român și excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârâții-intimații în raport de obiectul cauzei.

În raport de acest obiect - anulare act administrativ individual contestat de recurenții-reclamanți în calitate de terți prima instanță a stabilit corect cadrul procesual în sensul că nu au calitate procesuală pasivă autoritatea administrativă emitentă a certificatului de atestare contestat conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și beneficiarii actului administrativ contestat. Statul român nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu este, în raport de obiectul cauzei o autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește soluția recurată, prin care cauza a fost soluționată pe excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta este pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți în calitate de terți, față de actul contestat aveau obligația de a formula plângere prealabilă autorității administrative care a emis certificatul contestat, conform art. 7 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004 ceea ce nu au făcut, fapt necontestat de către recurenți.

Procedura prealabilă administrativă este o condiție de exercitare a dreptului de acțiune și are caracter obligatoriu, iar neîndeplinirea le-a fost corect sancționată de prima instanță cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Este irelevant că în cauză se solicită nulitatea absolută a certificatului contestat care este un act administrativ și nu civil, care produce efecte în sfera drepturilor civile, pentru că în dreptul administrativ are un interes practic redus distincția dintre nulitățile absolute și cele relative regimul juridic al acestora nefiind diferit, indiferent dacă este vorba de o nulitate absolută sau relativă, pentru ambele fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În cauză nu poate fi reținută susținerea îngrădirii accesului liber la o instanță prin instituirea unei astfel de proceduri, Curtea Constituțională pronunțându-se în mod repetat și constant în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 invocată față de acest motiv ținându-se cont de scopul instituirii procedurii prealabile ca mijloc de remediere a eventualei nelegalității a actului administrativ atacat, apreciat ca nelegal emis.

Pe de altă parte, reclamanții au deschisă calea acțiunii în revendicare, imprescriptibilă de comparare a titlurilor invocate de părți, comparare de competența instanței civile și care presupune o verificare a valabilității titlurilor autorilor părților care poate fi analizată de o instanță civilă.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursului ca nefundat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 2130 din 3 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - CT