ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2016

Decizia nr. 1984/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și SC B. SA, obligarea pârâtului Ministerul Economiei să dispună revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 1793/1995.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2376 din 15 septembrie 2014, a respins, ca neîntemeiate, excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei de interes.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât actul a cărui revocare se solicită a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice în sfera raporturilor juridice referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, prin întabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate recunoscut de actul în litigiu.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 1 septembrie 2014 a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar C., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că cererea sa a fost respinsă fără a se judeca fondul, hotărârea primei instanțe nu este motivată în fapt și în drept, fiind încălcate astfel prevederile art. 14 alin. (2) - (6) C. proc. civ., iar în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 4 și 6 din același cod instanța era obligată să ia act de achiesarea pârâtei întrucât chiar aceasta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității.

În opinia sa, prima instanță a analizat motive pe care nu le-a adus la cunoștința părților și nu au fost supuse dezbaterii, sub sancțiunea nulității, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și principiul disponibilității părților.

Totodată, a arătat că prima instanță a făcut aprecieri contradictorii, prin aceea că a afirmat în mod greșit că nu este interesat de acțiunea privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, făcând trimitere la promovarea unei astfel de acțiuni, în condițiile în care a formulat o asemenea acțiune însă a fost respinsă ca tardivă, interpretând eronat și alte noțiuni legate de intrarea în circuitul civil a acestui act.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații SC B. SA și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și apărărilor formulate de intimată, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se constată că, deși se menționează că recursul este declarat și împotriva încheierii din data de 1 septembrie 2014, în realitate criticile formulate sunt îndreptate doar împotriva sentinței pronunțate în cauză.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâtului Ministerul Economiei la revocarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 1793/1995.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reținând, în esență, că obligarea unei autorități publice să procedeze la revocarea unui act administrativ nu intră în tiparul prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar în raport cu prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, în termen de un an de la data emiterii.

Se reține că în mod corect prima instanță a reținut că, în speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce formează obiectul cauzei și care are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, și-a produs efectele juridice cu mult timp în urmă, având în vedere data emiterii acestuia (1995), prin urmare nu mai putea fi revocat întrucât intrase în circuitul civil.

Așa fiind, în cazul în care revocarea actului este refuzată de autoritatea publică emitentă, singura cale de a se înlătura retroactiv efectele unui act administrativ emis în condiții de nelegalitate, care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, este anularea acestuia de către o instanță judecătorească, la cererea persoanei interesate, astfel încât criticile recurentului nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește critica recurentului, potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat pe fond, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 248 C. proc. civ., în temeiul cărora instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond.

Or, soluția de admitere a excepției inadmisibilității, și care, contrar afirmațiilor părții a fost motivată în fapt și în drept, instanța raportându-se la prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a făcut inutilă cercetarea fondului.

Totodată, se reține că în cauză nu se pune problema încălcării principiului contradictorialității și principiului disponibilității părților, în raport cu încheierea de dezbateri din care rezultă că toate excepțiile invocate au fost puse în discuția părților,

În concluzie, instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a sesizat în mod corect incidența prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care Ministerul Economiei nu mai putea proceda la revocarea certificatului în litigiu, întrucât acesta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice în sfera raporturilor juridice referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile prin întabularea în Carta funciară a dreptului de proprietate recunoscut de acest act administrativ.

În aceste condiții, demersul judiciar al recurentului nu se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2376 din 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM