ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1.Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. H. S.A. și M.E. să se dispună anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 22 februarie 2006 emis de M.E. 1.2.Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2.541 din 12 septembrie 2013, a admis excepția de tardivitate a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâte și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O.M.D., în contradictoriu cu pârâții S.C.
H. S.A. și M.E., ca tardivă. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 22 februarie 2006 emis de M.E. Prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu s-a reținut tardivitatea formulării cererii de recurs, iar prin punctul de vedere exprimat de către intimata S.C. H. S.A. la acest raport, s-a solicitat anularea recursului pentru tardivitatea formulării acestuia. 3. Dispoziții legale aplicabile Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Art. 20 - (1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". C. proc.
civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată: "Art. 185 - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". "Art. 487 - (1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs". "Art. 489 - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)" [alin. (3) se referă la motivele de casare care sunt de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță - n.r.].
4. Hotărârea instanței de recurs 4.1. Verificarea îndeplinirii condițiilor de formă În raport cu dispozițiile art. 485 alin. (1) și art. 487 alin. (1) C. proc. civ., se constată că recursul a fost formulat și motivat la data de 28 noiembrie 2013, cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de 15 zile de la comunicarea hotărârii, care a avut loc la data de 11 noiembrie 2013. 4.2. Concluzii Având în vedere aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, se constată că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, în cauză lipsa cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 485 alin. (1) și art. 487 alin. (1) C. proc.
civ., atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din același cod, în temeiul cărora recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta O.M.D., împotriva Sentinței civile nr. 2.541 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2015. Procesat de GGC - N
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.