ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 28 iulie 2003, M.J., P.M. și S.S. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 938 din 17 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentele au susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată tardiv, avându-se ca punct de calcul al termenului prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, data înregistrării în registrul de transcripțiuni imobiliare, a certificatului de atestarea dreptului de proprietate, emis în favoarea SC G. SA, la 24 martie 1999. Recurenții au susținut că această dată nu le poate fi opozabilă, întrucât actul administrativ contestat nu le-a fost comunicat, ei fiind terți față de acesta, situație în care termenul pentru formularea acțiunii în contencios administrativ va fi calculat de la data când au luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv prin acțiunea de chemare în judecată, comunicată la 24 martie 1999. Sentința a mai fost recurată și de SC D.A.

SRL, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 5 august 2003, recursul fiind motivat în același sens, respectiv faptul că în mod greșit instanța de fond a considerat că cererea de chemare în judecată a fost formulată tardiv, în raport cu data transcrierii actului administrativ în registrul de transcripțiuni. Pe fond, recurenții au susținut că intimata pârâtă SC G. SA, în favoarea căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu îndeplinea condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, pentru a i se emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv terenul să se afle în patrimoniul societății la data înființării acesteia și terenul să fie necesar desfășurării activității, conform obiectului de activitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt neîntemeiate și vor fi respinse conform art. 312 145 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea este legală și temeinică. Prin sentința nr. 1684 din 11 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, respingând ca tardiv formulată, acțiunea reclamanților M.J., P.M., S.S., P.P., prin procurator S.R. și cererea intervenientului, în interes propriu, SC D.A. SRL București, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Alimentației și SC G. SA. S-a reținut că cererea de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M 07 nr. 0210 din 8 mai 1995, în ceea ce privește suprafața de 2657,73 mp teren, situat în București a fost formulată tardiv.

Instanța a precizat că potrivit art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, „în toate cazurile, introducerea cererii nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ, a cărui anulare se cere”. Întrucât în cauză reclamanții și intervenienta sunt terți, în raport cu actul contestat, față de ei termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, curge de la data când petenții au luat cunoștință de certificatul de atestare emis în favoarea pârâtei SC G. SA, respectiv în 1995. Instanța de fond a mai reținut împrejurarea (consemnată în ședința publică din 11 decembrie 2001) că reclamanții au cunoscut certificatul în litigiu, cu ocazia înstrăinării de către reclamanta M.J., a cotei sale succesorale, către intervenienta SC D.A.

SRL, contractul fiind încheiat la 1 septembrie 1995. De asemenea, instanța de fond nu a reținut apărarea reclamanților, că reclamanții au luat cunoștință de certificat în 1999, deoarece nu au probat acest fapt; mai mult, hotărârile judecătorești invocate în cauză, aflate în copie la dosar, au fost pronunțate în 1994 și respectiv, 1995. Recursurile declarate urmează a fi respinse, întrucât în mod corect instanța de fond a constatat că cererea de chemare în judecată privind anularea parțială a certificatului de atestare a proprietății în litigiu, a fost formulată tardiv. Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, termenele privind sesizarea instanței de judecată curg de la data când actul administrativ atacat a fost comunicat, în cazul actelor administrative individuale sau de la data când a fost publicat, în cazul actelor administrative cu caracter normativ.

Recurenții-reclamanți având calitatea de terți în raport cu actul contestat, termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, se calculează de la data când aceștia au luat cunoștință de existența actului. Certificatul în discuție a fost transcris la 4 octombrie 1995, sub nr. 3306 – 3307, în registrul de transcripțiuni ținut de Judecătoria sectorului 3. Transcrierea în registrul de transcripțiuni asigură opozabilitatea „erga omnes” a actului, deci în mod evident, acesta este opozabil, și reclamanților. Susținerea petenților că ei au fost cei dintâi care au asigurat opozabilitatea „erga omnes”, întrucât au transcris actul, anterior transcrierii de către SC G. SA, nu are relevanță în verificarea termenului de un an, în care se poate solicita anularea actului administrativ, ci eventual, într-o acțiune de drept comun, de comparare de titluri.

Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursurile declarate vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.J., P.M., S.S. și de SC D.A. SRL București împotriva sentinței civile nr. 938 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București. Obligă pe recurenți să plătească intimatei SC G. SA Popești Leordeni, suma de 100.000.000 lei, cheltuieli de judecată, conform art. 274 pct. 3 C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.