ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1761/2015

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 188 din 8 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca lipsită de obiect, excepția lipsei de interes și a respins excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M03, nr. 12691, emis la 06.08.2012, de către Ministerul Economiei, în favoarea S.C. A. S.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția de nelegalitate a fost invocată de B., C., D. și E., reclamante în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantele au arătat, în esență, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nelegal, deoarece la baza acestuia se află o documentație care nu reflectă împrejurarea că include și o suprafață de teren revendicată de acestea în baza Legii nr. 18/1991.

La termenul de judecată din 8 mai 2014, curtea de apel a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamante cu privire la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Baciu nr. 22/2006 și Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 86/2012, apreciind că în cauză este vorba de aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul învestirii instanței cu excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și că, fiind o apărare ridicată în procesul de fond în cadrul excepției de nelegalitate, nu se poate invoca o altă excepție de aceeași natură.

Prima instanță a constatat că reclamanta B. a solicitat în nume propriu și în numele lui F. și G., reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2 iugăre de teren ce a aparținut defuncților H. și B., în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.

Terenul revendicat de reclamante este în suprafață de 11.510 m.p., suprafață ce a fost înscrisă în cartea funciară 44 Popești sub A+27 cu nr. top 768/4 fânaț peste vale de 1 iugăr și 211 stjp. și sub A+33 cu nr. top 778 pășune în suprafață de 1389 stjp., ce a aparținut lui I., înscris sub B26, în data de 20 mai 1938.

Instanța de fond a reținut că reclamantele se prevalează de un contract de vânzare-cumpărare din anul 1938, care nu a fost înscris în cartea funciară dar examinarea validității acestui contract precum și a calității de proprietar a persoanelor cumpărătoare și a calității de moștenitoare a reclamantelor, respectiv verificarea calității procesuale active, este un aspect ce trebuie tranșat de instanțele civile, întrucât instanța de contencios administrativ este în măsură să examineze legalitatea certificatului de atestare, deoarece s-a apreciat în mod întemeiat că de legalitatea acestui act administrativ depinde soluționarea litigiului de fond funciar. Astfel, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantelor, constatând că, existând un proces civil în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, reclamantele au calitate și interes și în procesul de contencios administrativ.

Prin expertiza topografică administrată în cauză s-a concluzionat că terenul revendicat de reclamante a fost transcris în baza Decretului de expropriere nr. 187/1953, în favoarea Statului Român și în folosința J. Cluj și că terenul respectiv se suprapune peste incinta intabulată în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 12691, în favoarea S.C. A. S.A., pe o suprafață de 9.439 m.p. Expertul a arătat că acest teren era și este necesar desfășurării activității societății comerciale cu toate că incinta este actualmente în stare de conservare, fiind întreruptă activitatea de exploatare.

Certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria M03 nr. 12691, a fost emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la data de 06.08.2012 și prin acesta se atestă că terenul în suprafață de 4.210,50 mp este în proprietatea exclusivă a societății comerciale S.C. A. S.A.

Prima instanță a reținut că potrivit art. 1, art. 5 și art. 19 din Legea nr. 15/1990, bunurile imobile din patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat au devenit proprietatea acestora, acest lucru urmând a fi atestat printr-o hotărâre de guvern.

De asemenea, H.G. nr. 834/1991 a stabilit că terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității, se determină de către organele care potrivit legii îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort. Aceste organe, conform art. 5 din hotărârea de guvern, eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate supuse regimului de publicitate imobiliară, cu excepțiile prevăzute la art. 3 din hotărâre, excepție în care nu se încadrează și terenul revendicat de reclamante, teren care este complet delimitat de garduri și folosit pentru activitatea minieră la data apariției Legii nr. 15/1990. Această situație nu este negată de reclamante, care susțin nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin prisma revendicării terenului în baza Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 8 din Legea 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată se face prin reconstituire sau constituire asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor de producție.

Curtea de apel a reținut că, cererea de reconstituire sau plângerea formulată în baza Legii nr. 18/1191, nu împiedică formalitățile administrative prevăzute de H.G. nr. 834/1991, atât timp cât, terenul nu s-a aflat la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, în patrimoniul cooperativei agricole de producție, ci în patrimoniul unei societăți miniere. Această societate avea posibilitatea ca pentru bunurile din patrimoniul său, bunuri necesare desfășurării activității, nefiind demonstrată de reclamante o stare de fapt contrară, să primească certificat de atestare, deoarece acest bun imobil îi aparține prin efectul Legii nr. 15/1990.

S-a apreciat de către instanță că adeverința potrivit căreia, terenul în litigiu nu a fost revendicat în baza Legii nr. 247/2005, nu are relevanță pentru că, și dacă specifica depunerea cererilor de reconstituire, nu ar fi putut opri procedura administrativă de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În sensul respectiv, sunt și Criteriile comune nr. 2665/1992, emise în aplicarea H.G. nr. 834/1991, de Ministerul Economiei și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în baza cărora, comisia constituită a procedat la verificarea actelor menționate la art. 4 și constatând că acestea sunt complete, a înaintat documentația ministerului, conform art. 16, pentru emiterea certificatului de atestare.

În consecință, prima instanță a constatat că certificatul contestat a fost emis în condiții de legalitate și criticile reclamantelor nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a acestui act, întrucât cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile în care terenul se afla în patrimoniul societății și era necesar desfășurării activității acesteia, a condus la dobândirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 15/1990.

Având în vedere respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Baciu nr. 22/2006 și Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 86/2012, s-a apreciat că se impune respingerea, ca lipsită de obiect, a excepției lipsei de interes.

Împotriva Sentinței civile nr. 188 din 8 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamantele B., C., D. și E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs, reclamantele au solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, în mod greșit prima instanță nu a soluționat fondul excepției de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 86/2012 și Hotărârea Consiliului Local al comunei Baciu nr. 22/2006, în cauză fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În subsidiar, recurentele au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, susținând că instanța de fond în mod greșit a apreciat că procedura administrativă de emitere a certificatului atacat nu putea fi influențată de faptul revendicării unei suprafețe din terenul ce face obiectul certificatului.

În susținerea acestei solicitări, recurentele au învederat, în esență, că din documentația care a stat la baza emiterii certificatului atacat, nu rezultă împrejurarea că asupra unei porțiuni din teren au fost formulate pretenții în baza Legii nr. 18/1991, în acest sens, arătând că reclamanta B. a depus o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. x Popești, nr. topo. x/4, și A+4 nr. topo. x1, iar la dosarul cauzei este depus, în copie, dosarul întocmit de Comisia Locală de fond funciar a comunei Baciu, în baza cererii din 18.08.2005, formulată de reclamantă pentru revendicarea aceluiași teren.

Recurentele au mai afirmat că la baza documentației întocmită potrivit H.G. nr. 834/1991, au stat documente care nu reflectă realitatea sub aspectul situației juridice a terenului, respectiv, declarația reprezentantului legal al S.C. A. S.A., referitoare la inexistența vreunei revendicări a terenului și Adeverința nr. 1388/2006 a Primăriei comunei Baciu, din care rezultă că terenul nu face obiectul vreunei revendicări.

În raport cu cele susținute, recurentele consideră că se impune a se constata nelegalitatea celor două hotărâri atacate, implicit și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fiind încălcate următoarele reglementări legale: art. 1, art. 4 lit. a), art. 14 lit. c) și art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992 și nr. 1/311/1992, emise în comun de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului; pct. 35 lit. b) din Anexa nr. 1 la Criteriile nr. 2665/1992 și nr. 1/311/1992.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Consiliul Județean Cluj a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate, pentru motivele învederate și în fața instanței de fond.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, fiind reiterate, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Critica formulată de recurentele-reclamante vizând soluția dată de către instanța de fond excepției de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 86/2012 și Hotărârea Consiliului Local al comunei Baciu nr. 22/2006, este nefondată.

În mod judicios instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, reținând că aceasta a fost invocată direct în fața instanței de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei alte excepții de nelegalitate, fiind încălcate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data învestirii instanței, conform cărora sesizarea instanței de contencios administrativ competentă se face de către instanța care judecă fondul cauzei, prin încheiere motivată.

Prin urmare, în mod corect prima instanță nu a mai procedat la analiza susținerilor formulate de reclamante în legătură cu fondul excepției de nelegalitate, astfel încât, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile formulate de recurente, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, de asemenea, că sunt nefondate.

Prin emiterea la data 06.08.2012, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 12691, de către fostul Minister al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, pentru suprafața de 4210,50 m.p., în favoarea S.C. A. S.A., a fost atestată și recunoscută, după o procedură stabilită de lege, situația patrimonială existentă a societății intimate.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.A., constituită în temeiul Legii nr. 15/1990, beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991, condiția fiind aceea ca societatea comercială să fi fost cu capital de stat la data înființării, aspect necontestat în cauză.

În condițiile arătate, terenul pentru care ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se afla și se află în patrimoniul societății și în folosința acesteia, fiind necesar obiectului său de activitate, astfel că, în baza documentației tehnice întocmite potrivit H.G. nr. 834/1991, intimatei-pârâte i s-a eliberat certificatul asupra terenului în suprafață de 4210,50 m.p.

Aspectele de nelegalitate ale certificatului contestat, invocate de către recurentele-reclamante, în sensul că terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor judiciare declanșate în baza Legii nr. 18/1991, nu pot fi reținute, întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente și a probelor administrate în cauză.

Astfel, prin cererea înregistrată la Primăria comunei Baciu sub nr. 43/21.03.1998, reclamanta B. a solicitat, în baza Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 0,39 ha teren agricol.

În mod judicios prima instanță a reținut că, cererea formulată de recurenta-reclamantă nu era de natură să împiedice formalitățile administrative prevăzute de H.G. nr. 834/1991, având în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, terenul în litigiu nu se afla în patrimoniul cooperativei agricole de producție, ci se afla în administrarea intimatei-pârâte S.C. A. S.A., fiind folosit pentru activitatea minieră desfășurată de societate.

Prevederile legale invocate de către recurente în susținerea excepției de nelegalitate, nu reglementează în mod expres sau implicit, vreun motiv de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 lit. c) din Criteriile nr. 2665/1992 și nr. 1/311/1992, emise în comun de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului, situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, se regăsește în documentația care a stat la baza emiterii certificatului contestat, iar potrivit art. 15 din Criteriile menționate, documentația întocmită în baza H.G. nr. 834/1991, a fost avizată de către Compartimentul pentru urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor județene.

De asemenea, condiția prevăzută de pct. 35 din Anexa nr. 1 la Criteriile mai sus enunțate, referitoare la modalitatea de constituire a Comisiei în vederea recepționării documentației topografice, este îndeplinită în speță.

În ceea ce privește declarația reprezentantului legal al S.C. A. S.A., potrivit căreia nu există litigiu asupra terenului în discuție, recurentele nu au arătat dispozițiile legale care au fost încălcate prin depunerea acestei declarații în cadrul documentației care a stat la baza emiterii certificatului contestat, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

Referitor la Adeverința nr. 1388/11.08.2006, emisă de Primăria Comunei Baciu, conform căreia, terenul în litigiu nu a fost revendicat în baza Legii nr. 247/2005, în acord cu interpretarea instanței de fond, se reține că adeverința respectivă nu prezintă relevanță în prezenta cauză, nefiind aptă să împiedice procedura administrativă de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinței atacate, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantele B., C., D. și E., ca nefondat.

În temeiul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentelor la plata sumei de 1.232,73 RON către intimata S.C. A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de pârâtă anterior declarării și motivării prezentei cereri de recurs, urmând ca cele efectuate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță să fie solicitate pe cale separată, conform susținerilor formulate de reprezentantul pârâtei cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., C., D. și E. împotriva Sentinței civile nr. 188 din 8 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 1.232,73 RON către intimata-pârâtă S.C. A. S.A. Cluj-Napoca, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN