ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1346/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Craiova sub nr. 657/A/2001 din 9 mai 2001, reclamanții D.P. și D.N. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC V.B. Gorj SA și Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța,

să se dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor – Seria M.07 nr. 0143 emis la data de 4 ianuarie 1994 de

Ministerul Agriculturii și Alimentației în favoarea SC V.B. Gorj SA, întrucât o

parte din suprafața de 85.919 mp teren atribuit acestei societăți aparține

reclamanților cărora le-a fost încălcat astfel dreptul lor de proprietate.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat următoarele:

- suprafața de teren pretinsă face

parte dintr-un teren de 17,5 ha și a aparținut antecesorilor reclamanților –

D.P. și D.A. ca moștenitori ai autoarei lor R.A.;

- existența terenului în suprafață

de 17,5 ha, amplasamentul și vecinătățile acestuia sunt atestate prin procesul

verbal încheiat de șeful portăreilor Tribunalul Gorj cu ocazia punerii în

posesie a sentinței civile nr. 246/1903 a acestui tribunal;

- suprafața de 17,5 ha teren a fost

luată în mod abuziv de către stat, în anul 1951 și atribuită I.A.S. - ului

Târgu Jiu, iar, ulterior, o parte din acest teren a fost atribuită

Întreprinderii Viei și Vinului Târgu Jiu, actuala pârâtă, care și-a ridicat

sediul administrativ și alte construcții specifice activității sale;

- de existența certificatului de

atestare a dreptului de proprietate au aflat la începutul anului 2001, de la un

vecin de teren, care se află într-o situație asemănătoare ce cea a

reclamanților;

- la data de 9 martie 2001 au

solicitat Ministerului Agriculturii și Alimentației să anuleze parțial

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în

favoarea SC V.B. Gorj SA, însă nu au primit nici un răspuns.

Prin întâmpinarea și precizările

ulterioare depuse la dosar, pârâta SC V.B. Gorj SA a arătat următoarele:

- unitatea deține în mod legal

suprafața de teren menționată în certificatul eliberat de Ministerul

Agriculturii și Alimentației la data de 4 ianuarie 1994, atestarea dreptului de

proprietate fiind făcută în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 și având la bază

decizia nr. 471/1978 a fostului Consiliu Popular Gorj și procesul verbal de

schimb de teren nr. 1643 din 27 iunie 1983 încheiat cu I.A.S. Târgu Jiu, prin

care terenul a fost transmis din administrarea operativă directă a I.A.S. Târgu

Jiu - ferma Vărsături - în administrarea operativă directă a Întreprinderii

Viei și Vinului Gorj în vederea realizării obiectivului de investiții –

„Centrul de Vinificație, Depozitare, Condiționare și Îmbuteliere Vinuri Gorj”;

- pe baza deciziei de transmitere în

administrare operativă directă, precum și a procesului verbal de predare -

preluare a terenului, unitatea a obținut autorizația nr. 55 din 15 august 1979

pentru executarea de lucrări pe amplasamentul actual al SC V.B. Gorj SA;

- ținând seama de situația juridică

a terenului, atât la data eliberării titlului de proprietate, cât și la data

promovării acțiunii de către reclamanți, acestora nu li s-a încălcat vreun

drept recunoscut de lege, în sensul reglementării art. 1 din Legea nr. 29/1990;

- terenului în litigiu, deținut de

antecesorii reclamanților până în anul 1951 și preluat abuziv de stat, urmează

a-i fi aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate abuziv în perioada martie 1945 – decembrie 1989, în sensul că

pentru realizarea dreptului lor, reclamanții trebuiau să se conformeze

procedurii de restituire prevăzută la Cap. III din această lege;

- în cazul dovedirii drepturilor

lor, reclamanții nu pot beneficia de restituirea în natură, întrucât pe terenul

deținut de societate se află amplasate construcții necesare desfășurării

activității acesteia, iar eventualele litigii cu societatea sunt de competența

instanțelor de drept comun și nu de cea a instanțelor de contencios

administrativ;

- acțiunea este tardiv introdusă în

raport cu transcrierea în registrul de Carte funciară sub nr. 4363 din 29 iulie

1997, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum și în

raport cu data la care au fost sistate lucrările de construcție pe care

reclamantul D.P. le-a efectuat în incinta unității ca urmare a punerii sale în

posesie cu suprafața de 1000 mp de către Primăria Târgu Jiu.

Al doilea pârât – Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin întâmpinarea depusă, a susținut

că:

- în raport cu dispozițiile art. 1

și art. 3 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei

în a cărei rază teritorială este situat terenul în litigiu. În acest sens,

pârâtul a arătat că practica judiciară atestă faptul că, instanțele sesizate cu

anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor emise de ministerele de resort, au apreciat că aceste certificate

au un caracter complex, în sensul că deși sunt emise prin procedura

administrativă, devin titluri de proprietate, iar terenurile intră în circuitul

civil și produc efecte corespunzătoare actelor civile;

- Ministerul Agriculturii și

Alimentației nu are calitate procesuală pasivă, întrucât litigiul se desfășoară

numai între proprietari, iar o eventuală hotărâre de anulare a actului nu poate

să incumbe vreo obligație în sarcina ministerului emitent, modificarea urmând

să opereze direct în Cartea funciară;

- în ceea ce privește fondul cauzei, emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în

litigiu s-a făcut cu respectarea H.G. nr. 834/1990 și a criteriilor comune nr.

2665/1C/311 din 28 februarie 1992 stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, având avizul tuturor

organelor abilitate de lege în acest sens, iar dacă documentația depusă atestă

situații nereale, culpa aparține societății pârâte.

În cauză, a fost dispusă efectuarea

unei expertize tehnice care urma să răspundă cu privire la trei obiective: dacă

terenul revendicat este cuprins în suprafața de teren atestată prin titlu de

proprietate contestat de reclamanți; dacă terenul este ocupat sau liber de

construcții; dacă SC V.B. Gorj SA a construit pe acest teren.

Rezultatul expertizei a fost

consemnat în raportul din dosar nr. 657/A/2001.

Instanța sesizată - Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 52 din 11

martie 2002, a respins excepția tardivității acțiunii ridicată de societatea

pârâtă, pe considerentul că nu a fost făcută dovada aducerii la îndeplinire a

obligației de comunicare.

Pe fondul cauzei, instanța a admis

acțiunea reclamanților și a anulat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate numai cu privire la terenul proprietatea reclamanților, așa cum

acesta este delimitat în raportul de expertiză tehnică, cu următoarele

vecinătăți: NORD - drumul național 67, pe lățimea de 55,40 m; EST - rest

proprietate societatea pârâtă pe lungimea de 199 m; SUD - SC A. Târgu Jiu - SA

pe lățimea de 66 m: VEST - rest proprietate societatea pârâtă pe 106 m și

Stația de asfalt a drumurilor naționale pe 79,40 m. Totodată, i-a obligat pe

pârâți să plătească reclamanților 9.600.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții SC V.B. Gorj SA și Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, recurenta SC V.B. Gorj SA a invocat motivele de casare prevăzute de art.

304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., arătând că:

- instanța de fond a combătut

excepția de tardivitate a acțiunii reclamanților numai prin considerentele

prezentate, nepronunțându-se cu privire la aceasta și prin dispozitivul

sentinței. În opinia recurentei, acțiunea reclamanților este tardiv formulată

în raport cu prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 a

contenciosului administrativ, fiind depășit termenul de un an de la comunicare,

întrucât, încă din anul 1997 și apoi în anul 2000, cu adresa nr. 1392 din 21

martie 2000, Prefectura Județului Gorj i-a comunicat reclamantului D.P. că

terenul revendicat este înscris în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate Seria M.07 nr. 0143 din 14 ianuarie 1994 și aparține SC V.B. Gorj

SA;

- sentința nu este motivată în fapt

și în drept, nefiind prezentate considerentele care au format convingerea

instanței;

- instanța nu a analizat fondul

cauzei și nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și a dovezilor

prezentate de societate, acestea fiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

astfel: la data depunerii documentației de atestare a drepturilor de

proprietate de către unitate, terenul se afla în administrarea operativă a

acesteia, fiind preluat prin schimb de teren de la I.A.S. Târgu Jiu, ca urmare

a deciziei nr. 82 din 13 martie 1980 a Biroului Permanent al Comitetului

Executiv al fostului Consiliu Popular al Județului Gorj și identificat prin

planul de situație anexat la decizie; terenul în litigiu nu a făcut obiectul

vreunei restituiri în temeiul Legii nr. 18/1991 și următoarele, iar emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului s-a

făcut cu respectarea normativelor legale în materie;

- în legătură cu pretenția

reclamanților, se poate discuta o retrocedare în baza Legii nr. 10/2001, însă

retrocedarea nu poate fi în natură. În acest sens, recurenta a învederat că

petenții au înaintat societății o notificare făcută în baza Legii nr. 10/2001

și înregistrată sub nr. 102 din 19 februarie 2002, notificare ce face obiectul

dosarului nr. 298/2002 al executorului judecătoresc, fiind depusă și la dosarul

de recurs.

În ceea ce privește recursul

declarat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, acesta se

referă la cheltuielile de judecată la care au fost obligați pârâții, învederând

că în situația în care documentația depusă de societate prezintă situații

nereale, iar reclamanții își dovedesc acțiunea, el recurentul, în calitate de

emitent al certificatului de atestare contestat, nu se opune modificării

corespunzătoare a titlului de proprietate. În opinia recurentului în această

situație, instanța trebuie să rețină culpa exclusivă a societății pârâte,

întrucât la nivelul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nu se

pot face verificări în legătură cu situațiile avizate de organele locale

abilitate.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constată că recursurile sunt fondate, după cum se

va arăta în cele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art.

5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ,

republicată, introducerea cererii la instanța judecătorească pe calea

contenciosului administrativ nu se va putea face mai târziu de un an de la

comunicarea actului administrativ a cărui anulare se cere.

Obligația comunicării actului

administrativ a fost prevăzută de lege în favoarea petentului pentru a i se

crea acestuia posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul actului

administrativ ce produce anumite efecte juridice asupra drepturilor sale

subiective.

Prin urmare, luarea la cunoștință,

trebuie să fie deplină cu privire la întreg conținutul actului atacat.

În raport cu înscrisurile aflate la

dosarul cauzei, respectiv, adresa nr. 14594 din 21 iulie 2000 a Primăriei

Municipiului Târgu Jiu, adresa nr. 253 din 12 iunie 2000 a SC V.B. Gorj SA și

adresa nr. 1392 din 21 martie 2001 a Prefecturii Județului Gorj, acțiunea

reclamanților este introdusă în termenul legal.

În ceea ce privește critica

formulată de recurentă pe fondul cauzei, cum că instanța nu s-a pronunțat

asupra mijloacelor de apărare și a dovezilor prezentate de societate și care

erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, aceasta se dovedește a fi întru

totul fondată.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului în suprafață de 85.919 mp emis de Ministerul

Agriculturii și Alimentației în favoarea SC V.B. Gorj SA este pe deplin

valabil, regimul juridic al terenului fiind bine definit, iar eliberarea

titlului de proprietate fiind făcută cu respectarea normativelor legale în

materie și anume: art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea

unităților economice de stat în societăți comerciale pe acțiuni, potrivit

căruia terenurile aflate în patrimoniul unităților economice cu capital de stat

sunt proprietatea acestora; H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea

unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat; Criteriile

nr. 2665(1C/311 din 28 februarie 1992) și Completările nr. 425316/N/1992 emise

de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării

Teritoriului.

Decizia nr. 82 din 13 martie 1980 a

Biroului Permanent al Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al

Județului Gorj, procesul verbal de schimb nr. 1643 din 27 iunie 1983,

autorizația pentru executare de lucrări, precum și memoriul justificativ pentru

obținerea avizelor necesare executării investiției, reprezintă acte din care

rezultă că terenul pentru care unitatea a obținut certificatul de atestare a

dreptului de proprietate s-a aflat în patrimoniul acesteia, fiind transmis

succesiv, prin schimb de teren, din administrarea operativă directă a I.A.S.

Târgu Jiu - ferma Vărsături, în administrarea operativă directă a

Întreprinderii Viei și Vinului Gorj, în vederea realizării obiectivului de

investiții „Centrul de Vinificație, Depozitare, Condiționare și Îmbuteliere Vinuri

Gorj.”

Din actele sus-menționate mai

rezultă că terenul trecut în administrarea operativă directă a Întreprinderii

Viei și Vinului Gorj este un teren neproductiv, situat în perimetrul

construibil al zonei respective, iar din planul de situație depus ca probă nouă

în dosarul de recurs, rezultă că suprafața de teren pentru care instanța de

fond a dispus anularea titlului de proprietate, are un grad de ocupare de 98%,

situație ce face imposibilă restituirea în natură a terenului.

Prin certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului, eliberat în favoarea SC V.B. Gorj

SA, cei doi reclamanți nu au fost vătămați, în vreun fel, într-un drept al lor

recunoscut de lege.

Instanța de fond a procedat la

anularea parțială a certificatului de atestare contestat, deși reclamanții nu

au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului revendicat. Mai

mult, în acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, reclamanții

se referă la o suprafață de teren de 17,5 ha care ar fi aparținut autoarei

antecesorilor reclamanților în baza sentinței civile nr. 246/1903 a

Tribunalului Gorj; în înscrisul de la pag. 51, aceștia se referă la o suprafață

de teren de 30 ha preluată la stat în anul 1951, iar în înscrisul de la pag. 55

se precizează că pe parcursul anilor 1991 și 1998 au solicitat Primăriei Târgu

Jiu și Prefecturii Gorj restituirea suprafeței de 17,5 ha, fiindu-le restituite

numai 10 ha în perimetrul I.A.S Târgu Jiu și cel al Stațiunii de Cercetare

Pomicolă Târgu Jiu unde au devenit acționari.

În același timp, la pag. 1 din

raportul de expertiză se precizează că suprafața de teren în litigiu este de

30.000 mp iar la pag. 4 din același raport, se precizează că la data de 15

ianuarie 1998, reclamantul D.P. a fost pus în posesie cu suprafața de 1000 mp

teren în perimetrul societății comerciale pârâte.

Prin înscrisurile de la pag.52 și 55

– dosar fond, reclamanții se referă la două acte, respectiv nr. 3351 din 14

martie 1951 și nr. 5955 din 11 aprilie 1951 care ar atesta preluarea pământului

la stat.

Odată cu transcrierea certificatului

de atestare în registrul de Carte funciară al Judecătoriei Târgu Jiu, unde a

fost înregistrat sub nr. 4363 din 29 iulie 1997, atât terenul, cât și

construcțiile amplasate pe acesta, au intrat în circuitul civil, societatea

putând să încheie acte de dispoziție în legătură cu imobilul respectiv. Astfel,

la data de 8 februarie 2002, conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 991 din 8 februarie 2002, societatea a vândut o parte din

imobil compusă dintr-o investiție în curs, finalizată în proporție de 20%,

împreună cu terenul aferent în suprafață de 9800mp. (A se vedea în acest sens,

actele noi. În situația în care reclamanții vor face dovada dreptului lor de

proprietate asupra terenului pretins, aceștia urmează să se conformeze

procedurii de restituire prevăzută la Cap. III din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada martie 1945 –

decembrie 1989.

Prin urmare, sentința instanței de

fond se dovedește a fi total neîntemeiată. În raport cu această constatare,

analiza motivului de recurs invocat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor ar fi de prisos în soluționarea cauzei.

Față de considerentele expuse și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursurile

declarate în cauză vor fi admise, sentința atacată va fi casată, iar acțiunea

formulată de reclamanții D.P. și D.N. va fi respinsă.

Instanța constată că reclamanții se

află în culpă procesuală și făcând aplicarea dispozițiilor art. 274, alin. (1)

și art. 277 C. proc. civ., îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată,

reprezentând onorariu de avocat achitat de recurenți conform actelor

justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC V.B.

Gorj SA, Târgu Jiu, județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 52 din 11

martie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ,

precum și recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanții D.P. și D.N.

Obligă reclamanții să plătească

pârâtei SC V.B. Gorj SA suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 aprilie 2003.