ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2003, la Judecătoria Târgu Jiu, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta Direcția Silvică Gorj a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 7727, eliberat de Ministerul Industriei și Resurselor, pentru SC U. SA Târgu Jiu, la 17 iulie 2002 și obligarea SC U. SA să-i lase în administrare terenul fond forestier, proprietate publică a statului, în suprafață de 1,8 ha. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în certificatul contestat s-a inclus și suprafața de 1,8 ha teren cu vegetație forestieră, care a fost scoasă temporar din fondul forestier, beneficiari fiind I.F.L.G.S.

București, Î.M.R. și I.P.E.G. Oltenia, teren care, ulterior, a fost transferat la SC U. SA. Mai arată că s-a constatat, în urma efectuării lucrărilor de reamenajare a fondului forestier, că suprafața de 1,8 ha nu a fost scoasă prin documente legale, definitiv, din fondul forestier și că certificatul este nul, pentru că nu a fost avizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului. Pârâții SC U. SA și Ministerul Economiei și Comerțului (fost Ministerul Industriei și Resurselor) au depus întâmpinări, prin care invocă excepțiile lipsei procedurii prealabile, a tardivității și a inadmisibilității, iar pe fond cer să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 481 din 27 august 2004, a respins acțiunea, reținând că din actele aflate la dosar, inclusiv din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că SC U. SA a deținut în administrare terenul în litigiu, anterior datei la care întreprinderile de stat au fost transformate în societăți comerciale, astfel că în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile existente în patrimoniul său la data transformării în societate comercială, devin proprietatea acesteia. Reține și că certificatul s-a emis cu respectarea legii și nu a inclus vreun bun care să aparțină altei persoane, pentru a se putea pune în discuție frauda la lege și că excepțiile invocate de pârâți sunt neîntemeiate.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică, deoarece din probele administrate nu rezultă că SC U. SA a deținut în administrare terenul în suprafață de 1,8 ha, anterior datei la care întreprinderile de stat s-au transformat în societăți comerciale, ci că a plătit impozite anterior anului 1990, dar nu e dovadă că aceste impozite s-au achitat și pentru terenul în discuție. Susține că terenul a fost scos numai temporar din fondul forestier, iar Mina Viezuroiu a fost redeschisă în anul 1980 și nu rezultă că ea era deținătoarea terenului, pe care ulterior l-a ocupat ilegal, pentru a construi căi de transport a materialelor rezultate din exploatarea minieră, drum de acces către gurile de mină și construcțiile existente și depozite de materiale rezultate din exploatarea minieră.

Intimata SC U. SA a formulat întâmpinare, în care susține că anterior anului 1990 figura cu teren și clădiri în administrare în punctul Viezuroiu, că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, drept atestat prin certificatul contestat și că, chiar recurenta recunoaște că terenul e ocupat de amenajări ale Minei Viezuroiu, așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză. Recursul este nefondat. Din adresa nr. 1044 din 16 iunie 2004, a Primăriei Schela, către intimată, rezultă că aceasta figura anterior anului 1990, cu terenuri și clădiri în administrare pe teritoriul comunei Schela, sat Sâmbotin, punct Viezuroiu.

Expertul tehnic-judiciar reține că terenul în discuție face parte din fondul forestier național, dar este ocupat de Mina Viezuroiu, fără să fie menționat acest lucru, în planurile amenajistice până în anul 1990. La dosar există și un proces-verbal (în copie) încheiat la 10 mai 1999, de conducătorii SC U. SA și Ocolului Silvic Bumbești, din care rezultă că între cele două părți nu există litigii asupra terenului de 18.400 mp ocupat de SC U. SA, în punctul numit „Incinta Minei Viezuroiu” de pe teritoriul comunei Schela.

Din actele menționate mai sus rezultă că intimata SC U. SA deține în administrare și folosință, terenul în suprafață de 1,8 ha, anterior anului 1990, teren care anterior a fost în administrarea organelor silvice și asupra căruia nu existau litigii între cele două unități în anul 1999. Susținerea recurentei că nu s-a făcut dovada că SC U. SA nu deținea în administrare, în anul 1990, terenul în discuție, nu poate fi reținută, mai ales pentru faptul că Mina Viezuroiu a fost redeschisă în anul 1980, iar pe terenul aflat deasupra acesteia, s-au construit o serie de amenajări necesare activității din mină, printre care drum de acces spre mină, căi de transport materiale, depozite de materiale, împrejurare recunoscută chiar de recurentă.

Cum la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, intimata SC U. SA deținea în administrare acest teren, în temeiul art. 20 din lege a trecut în proprietatea sa, iar în baza dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 s-a emis legal în favoarea acesteia, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, și pentru terenul respectiv. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Silvică Târgu Jiu, împotriva sentinței civile nr. 481 din 27 august 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.