ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2064/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2064/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 mai

2008 reclamanții V.P. și V.N.N. au chemat în judecată Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și SC A.B. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor nr. X/96 emis societății SC A.B. SA pentru suprafața de

223.054,32 mp de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că prin Sentința civilă nr. 691 din 14 februarie 2003

pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în Dosarul nr. 8927/2002, rămasă definitivă

și irevocabilă prin Decizia nr. 585 din 15 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul

Gorj în Dosarul nr. 1404/2003, s-a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate în natură pe vechiul amplasament pentru moștenitorii autorului

V.N.N. pentru suprafața de 8,73 ha.

După rămânerea

definitivă și irevocabilă a sentinței mai sus menționate, reclamanții s-au

adresat Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar solicitând

punerea în posesie pentru terenul în suprafață de 8,73 ha.

Primăria comunei

Bălești a răspuns la cererea reclamanților, în sensul că nu pot fi puși în

posesie deoarece terenul este înscris în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor nr. X/96 emis societății SC A.B. SA.

Reclamanții au

susținut că, prin emiterea acestui certificat s-a încălcat dreptul de

proprietate pe care l-au dobândit pe cale de moștenire de la autorul lor

V.N.N.N.

La data de 16 iunie

2008 pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a formulat

întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca

fiind inadmisibilă, în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind tardivă, iar pe

fond, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În sensul

inadmisibilității acțiunii pârâtul a arătat că reclamanții nu au făcut dovada

că au urmat procedura prealabilă potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2204.

Referitor la excepția

tardivității acțiunii a susținut că prin acțiunea introductivă, reclamanții

contestă un act administrativ cu caracter unilateral, astfel că sunt aplicabile

disp. art. 7 și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2204, adică termenul de

formulare a plângerii prealabile este de nu mai târziu de 6 luni de la data

luării la cunoștință iar termenul de introducere al acțiunii este de 6 luni (ce

curge diferențiat) sau pentru motive temeinice și peste acest termen, dar nu

mai târziu de un an de la data luării la cunoștință.

De asemenea, având în

vedere ca reclamanții sunt terți față de actul atacat, momentul de la care

începe să curgă dreptul de a introduce acțiune este data înscrierii în cartea

funciară deoarece efectul înscrierii în cărțile funciare este opozabilitatea

față de terți.

Pe fond, s-a susținut

că, certificatul de atestare a dreptului proprietate asupra terenurilor din

patrimoniul SC A.B. SA a fost emis în baza H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor

Comune nr. 2665/1C/311/1992 și a Completărilor nr. 425316/N/1992 privind

stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților

comerciale de stat, emise de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor

Publice și Amenajării Teritoriului, având avizele O.C.A.O.T.A. județean și ale

celorlalte instituții abilitate în acest scop.

Reclamanții au depus

la dosarul cauzei plângerea prealabilă adresată Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale la data de 18 mai 2008, precum și răspunsul autorității

emitente din 23 mai 2008 și raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr.

8927/2002 al Judecătoriei Tg. Jiu.

La termenul din data

de 29 ianuarie 2009, la cererea reclamanților instanța a încuviințat

administrarea probei cu expertiză topografică prin care să se determine dacă

suprafața de 8,73 ha despre care se face vorbire în Sentința civilă nr. 691 din

14 februarie 2003 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în Dosarul nr. 8927/2002 se

suprapune în tot sau în parte cu terenul înscris în certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. X/96.

Prin precizările din

data de 09 aprilie 2009, S. SPRL, lichidator judiciar al debitoarei SC A.B. SA,

a arătat că în cadrul procedurii falimentului lichidatorul a formulat cerere de

închidere a procedurii după aprobarea raportului final ca urmare a vânzării

tuturor bunurilor în averea debitoarei și distribuirea către creditori a

sumelor obținute.

La data de 10 iunie

2009, în cauză au formulat cerere de intervenție principală numitele P.A. și

C.M., în motivare intervenientele arătând că aceasta este determinată de faptul

că sunt moștenitoare ale autorului I.V.V., bunicul lor.

Prin încheierea de

ședință din 30 octombrie 2009, punându-se în discuție admisibilitatea în

principiu a cererii de intervenție formulată în cauză, aceasta a fost respinsă

avându-se în vedere dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. civ. precum și

argumentele intervenientelor aduse prin cererea formulată în cauză, respectiv

că sunt moștenitoare ale autorului I.V.V., astfel că nu se poate reține

interesul acestora de a interveni în prezenta cauză pentru a putea invoca

aceleași drepturi ca și reclamanții întrucât așa cum rezultă din probatoriul

administrat reclamanții sunt moștenitori ai unui alt autor respectiv V.N.N.

Prin cererea adresată

instanței la aceeași dată SC S. SPRL, fost lichidator judiciar al debitorului

SC A.B. SA, a învederat că procedura de faliment a debitorului a fost închisă

prin Sentința nr. 939 din 20 iulie 2009 și prin aceeași sentință s-a dispus

radierea din registrul comerțului a debitoarei și descărcarea lichidatorului de

orice îndatoriri.

Ca urmare a

închiderii procedurii falimentului și radierii societății s-a arătat că acesta

nu mai are capacitatea de a-și exercita drepturile și obligațiile, nu mai este

subiect de drept.

Punându-se în

discuția părților această împrejurare, reclamantul a indicat succesorul cu

titlu particular al SC A.B. SA, ca fiind SC D. SRL ce a preluat de la

societatea lichidată terenul asupra căruia se poartă litigiul, dovedind

calitatea procesuală pasivă a acestei societăți cu Adresa din 13 aprilie 2010

emisă de Primăria comunei Bălești.

Prin Sentința nr. 264

din 14 mai 2010 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții V.P. și V.N.N. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, SC

A.B.

Pronunțându-se cu

prioritate asupra excepțiilor, Curtea de Apel Craiova a respins excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile ca neîntemeiată reținând că prin plângerea

depusă la dosarul cauzei precum și prin răspunsul autorității administrative

din 23 mai 2008 reclamanții au dovedit că anterior promovării prezentei acțiuni

au urmat procedura prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la

tardivitatea introducerii acțiunii, Curtea a apreciat că reclamanții au

promovat prezenta acțiune cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv înlăuntrul termenului de 6 luni de la

comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă adresată autorității administrative

emitente a actului a cărui anulare se solicită.

Referitor la termenul

de decădere de un an pentru promovarea acțiunii, termen ce curge de la data

luării la cunoștință a actului administrativ contestat, instanța a reținut că

momentul de la care reclamanții au luat cunoștință de împrejurarea că terenul

pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe

vechiul amplasament, în favoarea acestora, este înscris în certificatul de

atestare a dreptului de proprietate contestat, este data de 25 martie 2008,

când prin Adresa nr. X, Primăria Comunei Bălești a comunicat reclamanților

această împrejurare, precum și refuzul de a-i pune în posesie pentru suprafața

de teren, pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Referitor la

interesul reclamanților cu privire la promovarea acțiunii instanța de fond a

apreciat că acesta există, este actual și legitim, în condițiile în care

reclamanții tind pe această cale să înlăture refuzul Primăriei comunei Bălești

de a-i pune în posesie cu suprafața de teren pentru care sunt îndreptățiți la

reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament.

Pe fond Curtea de

Apel Craiova a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

A considerat că

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză a fost

emis în anul 1996 în temeiul legislației în vigoare la acea dată respectiv a

Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii

autonome și societăți comerciale și a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și

evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu

capital de stat, așa cum rezultă chiar din cuprinsul acestuia.

A reținut că potrivit

legislației de la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate contestat dreptul de proprietate nu putea fi reconstituit în natură

pentru terenurile aflate în patrimoniul fostelor întreprinderi agricole de

stat, persoanele îndreptățite în acest sens devenind acționari ai societăților

comerciale înființate prin reorganizarea fostelor I.A.S.-uri.

Numai ulterior, prin

Legea nr. 169/1997 li s-a recunoscut posibilitatea persoanelor ce dețineau

terenuri proprietate de stat aflate în administrarea fostelor I.A.S.-uri

reorganizate ca societăți comerciale să solicite și ulterior potrivit Legii nr.

1/2000 să dobândească în natură reconstituirea dreptului de proprietate pentru

terenul aflat în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat

înființate prin reorganizarea fostelor I.A.S.-uri.

Prin urmare, a

reținut prima instanță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

contestat în cauză a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare

la data emiterii sale, iar faptul că ulterior li s-a recunoscut reclamanților

vocația la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren

cuprinsă în acesta nu poate afecta legalitatea sa, neputând constitui un motiv

de anulare.

Împotriva Sentinței

nr. 264 din data de 14 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal

reclamanții V.P. și V.N., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare

de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii

introductive de instanță, cu consecința anulării certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor în limita suprafeței de 64,462 mp

așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.

Reclamanții au

învederat, prin motivele de recurs, că sentința recurată este netemeinică și

nelegală, în condițiile în care la dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris

privind modalitatea de eliberare a certificatului de atestare al dreptului de

proprietate asupra terenurilor și nici nu s-a verificat dacă terenul a fost inclus

în patrimoniul societății comerciale și a fost necesar desfășurării activității

acesteia, conform obiectului de activitate. Motivarea instanței de fond este

preluată din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fără a fi însoțită de înscrisuri

doveditoare, iar rezultă din circumstanțele cauzei că este culpa exclusivă a

celor care au întocmit documentația necesară eliberării certificatului, la

nivelul ministerului neputându-se verifica ceea ce au avizat organele locale

abilitate din punct de vedere al situației de fapt, ci doar al respectării

întocmirii acesteia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,

documentația la care se face referire nefiind pusă la dispoziția instanței. Cu

toate acestea, au precizat recurenții, respectiv în lipsa documentației și a

oricărui înscris privind procedura eliberării certificatului de atestare, prima

instanță a considerat că certificatul de atestare a fost emis cu respectarea

normelor în vigoare la data emiterii sale.

În cauză a formulat

întâmpinare intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care

s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că

hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

Recursul este

nefondat.

Prin certificatul din

data de 14 noiembrie 1996 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației a

fost atestat dreptul de proprietate al SC A.B. SA, societate comercială cu

capital de stat, înființată prin H.G. nr. 194 din data de 22 martie 1991,

asupra suprafeței de teren de 223.054,32 mp, astfel cum au fost identificate

prin anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din

documentația de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. X/1996

la Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului al județului Gorj.

S-a depus, la dosarul

instanței de fond, întreaga documentație prevăzută de legea în vigoare la

momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate

contestat în litigiu, iar din aceasta, cum a reținut și judecătorul fondului,

rezultă că au fost respectate prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale, precum și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind

stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu

capital de stat. Prin urmare, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, atacat de reclamanții recurenți, a fost emis cu respectarea legii,

terenul în suprafață de 223.054,32 mp ce formează obiectul acestui act

administrativ individual aflându-se la data emiterii acestuia în patrimoniul

societății comerciale SC A.B. SA  și fiind necesar desfășurării activității

potrivit obiectului de activitate.

Este probat,

într-adevăr, în cauză, că prin Sentința civilă nr. 691 din data de 14 februarie

2003 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 585

din data de 15 aprilie 2003 a Tribunalului Gorj, s-a admis în parte plângerea

reclamanților V.N.N. și V.N.P. și s-a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate în natură pe vechiul amplasament pentru moștenitorii autorului

V.N.N. pentru suprafața de 8,73 ha teren. De asemenea, rezultă, din concluziile

la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în litigiu de ing. D.D., că

suprafața de 6,4462 ha din suprafața de 8,73 ha teren menționat în dispozitivul

Sentinței civile nr. 691/2003 a Judecătoriei Tg. Jiu se regăsește în suprafața

de teren ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor din data de 14 noiembrie 1996 emis de Ministerul

Agriculturii și Alimentației pe numele SC A.B. SA.

Cu toate acestea, în

mod corect prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea în contencios

administrativ prin care s-a solicitat anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 14 noiembrie 1996 emis

de Ministerul Agriculturii și Alimentației pe numele SC A.B. SA, întrucât actul

administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare

la data emiterii sale, astfel că împrejurarea că în anul 2003 reclamanților li

s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren cuprinsă în

acest certificat nu afectează valabilitatea și legalitatea actului

administrativ în discuție.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt

întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat

a recursului declarat de reclamanții V.P. și V.N.N. împotriva Sentinței nr. 264

din data de 14 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.P. și V.N. împotriva Sentinței civile nr. 264 din 14 mai 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.