ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2017

Asupra cererii de față reține următoarele:

A arătat recurentul-petent că, la fila 12, a deciziei în discuție, instanța a consemnat că reiterarea excepției prescrierii răspunderii disciplinare ca motiv de ordine publică urmează a fi respinsă pentru considerentele deja arătate în cuprinsul încheierii din 02.02.2017.

A precizat că încheierea din 02.02.2017 se referă la două incidente procedurale pe care le-a invocat, respectiv

Sesizarea Completului de chestiuni de drept cu jurisprudența diferită a secției de contencios administrativ a I.C.C.J. pe problema definiției incompatibilității apreciată a fi "deținere" opinie a completului în cauză din deciziile pronunțate până atunci versus "exercitare" ce a fost respinsă ca inadmisibilă, ulterior confirmată prin PV din 22.05.2017 de unificare a jurisprudenței secției de contencios administrativ a I.C.C.J.

Sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea unor articole din Legea nr. 176/2010 care aveau legătură cu cauza ce a fost respinsă ca inadmisibilă și nu să se pronunțe completul de judecată pe fondul cererilor respective.

Arată petentul că ambele cereri au fost respinse ca inadmisibile, iar tocmai pentru că nu avea cum să se pronunțe pe fondul aspectelor la care se referă par. 27, 28, 29 din Decizia nr. 449/2015 a Curții Constituționale prin acea încheiere a reluat ca motiv de ordine publică în ședința din 08.06.2010.

Este vorba despre un cerc vicios, în sensul că se încearcă a se motiva refuzul de aplicare a Deciziei nr. 449/2010 pentru considerente legate dintr-o încheiere prealabilă pe incidente procedurale în care completul nu se putea pronunța decât legat de admisibilitatea cererii sau inadmisibilitatea cererii și nu pe fond.

Față de cele arătate și de cele consemnate în decizie și în încheierea din 02.02.2017, se impune a se clarifica care sunt considerentele ce susțin din încheierea din 02.02.2017 la care se referă decizia definitivă, pentru a se lămuri exact care sunt chestiunile de drept dezlegate în contextul în care această decizie apreciază, la fila 12, că reiterarea excepției prescripției răspunderii disciplinare, ca motiv de ordine publică, urmează să fie respinsă pentru aceleași considerente arătate în cuprinsul încheierii, ca inadmisibile.

Or, instanța și-a depășit competențele prin încheierea de ședință din 02.02.2017 și s-a substituit Curții Constituționale, știut fiind că în această încheiere nu se putea pronunța pe fondul problemei invocate, iar la fila 2 a acestei decizii se referă la motivul de ordine publică, acela care rezultă din Decizia nr. 449/2015 a Curții Constituționale, ce vizează împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data faptelor, prescripție susținută în mod constant.

Astfel, apreciază recurentul, este nevoie de precizarea și clarificarea acestor aspecte, în contextul în care la dosar există proba certă emisă de Oficiul Registrului Comerțului din care rezultă că, în data de 29.09.2010, cu mențiunea de la ORC, se majorează capitalul social se cooptează un nou asociat și se numește administrator, după cum rezultă din Adresa ONRC 372546 din 30 octombrie 2010 pag. 2 ultimul aliniat și demisia din 04.10.2010 a d-lui A. din funcția de administrator, legat de care a solicitat aplicarea PV din 07.11.2013 punct 1 al secției de judecători din ICCJ-SCAF, elemente complet ignorate în cuprinsul Deciziei nr. 2137 din 06 iunie 2017 a ÎCCJ-SCAF, și nedezlegate pe care le va invoca din nou în cel de-al doilea ciclu procesual, omise a fi analizate.

La data de 04.10.2010, când și-a depus demisia din funcția de administrator, act existent la dosar, mai exista încă un asociat și încă un administrator, deci intervalul în discuție este, așa cum se menționează la fila 12 a Deciziei 2137/2017, alternativ, întâi 04.10.2010 și ulterior 11.03.2011, fără să spună cum face calculul și de ce, pentru a aprecia că nu s-a împlinit termenul de prescripție 19.06.2008-04.10.2010, și nu 19.06.2008-11.03.2011 este intervalul ce rezultă din probe, moment de la care, aplicând termenul la care face referire Decizia Curții Constituționale 449/2015, 3 ani de la data faptelor, pentru că, între momentul încheierii raportului de evaluare contestat 19.12.2013, comunicat mai târziu, și data demisiei din 04.10.2010, au trecut mai mult de 3 ani.

Precizează recurentul că solicită această lămurire pornind de la prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. teza ultimă aplicabile în situația dată neclară, știut fiind că s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond și este nevoie să se cunoască limitele procesuale ale noului ciclu procesual, dincolo de menținerea de către complet a opiniei de a nu face aplicare Deciziei 449/2015 a Curții Constituționale ca și anterior în spețele redate.

Analizând acest paragraf al deciziei definitive a ÎCCJ-SCAF este evident că se impune lămurirea acestui aspect în contextul în care din 04.10.2010 până la 19.12.2013 este un interval de timp mai mare de 3 ani de zile (potrivit Deciziei 449/2015 a Curții Constituționale) iar analiza datei faptei prin raportare la data raportului de evaluare nu prin raportare la data analizei, prilejuită de invocarea motivului de ordine publică face ca în fapt să fie vorba despre o imprescribilitate, ce poate conduce la luarea unei sancțiuni disciplinare și la 10 ani de la data faptei cu încălcarea principiului proporționalității dintre răspunderea civilă și cea penală.

Cu toate acestea, între data demisiei din funcție de administrator din 04.10.2010 dintr-o societate cu doi asociați în care mai era un administrator și data raportului de evaluare din 19.12.2013, deși din nou s-a respins acest motiv de ordine publică el nu este clar, fiind nevoie a se cunoaște considerentele dezlegării pentru a relua acest aspect sau nu în planul justiției în cel de-al doilea ciclu procesual.

În drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe art. 442 și 443 C. proc. civ.

A susținut intimata că ceea ce solicită recurentul, lămurirea și îndreptare Deciziei nr. 2137/2017, în sensul clarificării considerentelor ce susțin încheierea din 02.02.2017 la care se referă Decizia nr. 2137/2017, excedează cadrului legal.

De asemenea, dispozitivul Deciziei nr. 2137/2017 nu este susceptibil de a fi pus în executare.

Astfel, dispozitivul deciziei este clar și nu conține dispoziții contradictorii.

Art. 442 C. proc. civ. privește îndreptarea hotărârii și prevede, la alin. (1), că "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Noțiunea de greșeală materială are, în sensul dispozițiilor art. 442 din C. proc. civ., înțelesul de eroare materială vizibilă, avându-se în vedere doar greșelile asupra numelui, calităților și susținerilor părților, cele de socoteli sau orice alte greșeli materiale.

În raport cu susținerile recurentului din cuprinsul cererii, Înalta Curte constată că, deși a invocat art. 442 C. proc. civ., recurentul nu a precizat ce erori materiale s-ar fi strecurat în cuprinsul deciziei și nici nu pot fi identificate astfel de erori în decizie.

Astfel, urmează a se analiza cererea din perspectiva art. 443 C. proc. civ., referitor la lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii.

Conform alin. (1) al acestui articol, "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Prin decizia a cărei lămurire se solicită, a fost admis recursul formulat de A., a fost casată sentința nr. 120 din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Deci, nu se poate considera că dispozitivul hotărârii este susceptibil de lămurire sub aspectul înțelesului, întinderii ori aplicării, întrucât conține dispoziția clară de admitere a recursului, de casare a hotărârii recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, și nu cuprinde dispoziții potrivnice sau care să poată fi lămurite.

Prin cererea de lămurire formulată, expusă detaliat la pct. 2 al prezentei, recurentul A. invocă aspecte ce țin de motivarea deciziei, solicitând clarificarea considerentelor instanței de recurs, și reiterează o parte a motivelor de recurs și a susținerilor expuse la judecarea cererii sale de recurs. De asemenea, formulează critici cu privire la încheierea de ședință din 2 februarie 2017.

Astfel, Înalta Curte reține că cele solicitate de recurent a fi lămurite reprezintă elemente extrinseci hotărârii a cărei lămurire se solicită în privința dispozitivului, ce nu pot fi clarificate sau lămurite în condițiile art. 443 C. proc. civ.

În condițiile în care instanța a pronunțat soluția de casare a hotărârii recurate, dispozitivul hotărârii este lipsit de echivoc, înțelesul, întinderea și aplicarea sa rezultând cu claritate din simpla lecturare a textului.

Astfel, întrucât dispozitivul hotărârii nu este obscur sau imperfect, Înalta Curte constată că nu există o situație care să reclame o lămurire a dispozitivului în sensul susținerilor recurentului, care formulează critici la considerentele unei decizii pronunțate în soluționarea unui recurs, ceea ce constituie, de fapt, un recurs la considerentele unei decizii pronunțate în recurs.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 443 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de lămurire formulată de recurent.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR> D I S P U N E:

Respinge cererea formulată de A. de lămurire a Deciziei nr. 2137 din 8 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2017.