ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1281/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Rezoluției de clasare nr. x și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 84 din 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.

În fața instanței de recurs, recurenta-reclamantă a depus la dosar, la data de 13.10.2017, prin împuternicit B., respectiv prin mandatara C., o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 13 și art. 83 din C. proc. civ., solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții.

La termenul din data de 13.10.2017, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, raportat la decizia de unificare a practicii judiciare luată în ședința din 09 octombrie 2017 a Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, în aplicarea art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, în sensul că această prevedere este incidentă și în ipoteza rezoluției de clasare.

S-a procedat la comunicarea cererii vizând excepția de neconstituționalitate invocată, către intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, cu mențiunea de a depune la dosar un punct de vedere cu privire la această excepție, prorogându-se discutarea excepției de neconstituționalitate pentru termenul acordat, precum și discutarea excepției inadmisibilității, după ce părțile vor lua la cunoștință de invocarea ei și după soluționarea cererii de ajutor public judiciar, conform O.U.G. nr. 51/2008, rămasă nesoluționată în cauză.

Prin încheierea din data de 16 octombrie 2017, Înalta Curte a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta A. și a acordat acesteia scutirea de la plata taxei de timbru datorată pentru exercitarea recursului împotriva sentinței civile nr. 84 din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice și reprezentării pentru exercitare cale de atac.

La data de 10 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus la dosar Note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ca inadmisibilă.

Ulterior, la data de 22 noiembrie 2017, recurenta A. a formulat o nouă cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice și reprezentării prin apărător, iar prin încheierea din 24 noiembrie 2017, această cerere a fost respinsă.

La data de 04 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință de la 24.11.2017, iar prin încheierea din 23 februarie 2018, Înalta Curte, constatând că recursul nu poate fi analizat anterior lămuririi definitive a aspectelor vizând timbrajul aferent, a amânat judecarea cauzei în vederea soluționării cererii de reexaminare, cerere ce făcea obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen de judecată la data de 27 februarie 2018.

La data de 22 martie 2018 s-a depus la dosar, de către petentul B., cerere de intervenție accesorie în sprijinul recurentei-reclamante A.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 83 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și art. 83 din C. proc. civ.

Obiectul prezentului dosar constă în anularea unei rezoluții de clasare emisă de Inspecția Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză a fost voința reclamantei de a fi reprezentată de un mandatar, iar modul în care se realizează reprezentarea convențională a persoanelor fizice nu are legătură cu rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 462 din 17.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din data de 24.10.2014 și prin Decizia nr. 485 din 23.06.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din data de 20.07.2015, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 83 alin. (3) și art. 84 alin. (2) din Noul C. proc. civ., a căror neconstituționalitate este invocată implicit și de către recurenta-reclamantă în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și art. 83 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

II. Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare se face potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că:

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Astfel, față de soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, și față de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentința civilă nr. 84 din 17.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care prima instanță a soluționat pe fond contestația formulată de A. împotriva Rezoluției nr. 2161/IJ/1230/DIJ/2016 emise de Inspecția Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, față de aplicarea dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar, pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată de recurentă nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De altfel, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu a fost nici motivat.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 520 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și va respinge recursul declarat ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod.

III. Înalta Curte apreciază că, în raport de soluția dată excepției de inadmisibilitate, nu se mai impune a fi analizată cererea de intervenție accesorie formulată în cauză de petentul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 84 din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și art. 83 C. proc. civ., formulată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare pe soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă pe soluția de respingere a recursului ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.