ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2017

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin Procurorul General, au solicitat: constatarea refuzului nejustificat al pârâtului CSM de a elibera reclamanților documentația încheiată de Consiliu și Procurorul General al PCA Bacău, emisă în legătură cu punerea în executare a măsurii suspendării provizorii din funcția de procuror a reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea pârâților la comunicarea către reclamanți a actelor administrative emise în executarea măsurii suspendării; supunerea controlului de legalitate, pe calea contenciosului administrativ, a refuzului nejustificat al pârâtului CSM de a constata nelegalitatea punerii în executare a măsurii suspendării provizorii din funcția de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a reclamanților; constatarea caracterului nelegal al actelor administrative emise de pârâți, în executarea măsurii suspendării provizorii din funcție a reclamanților, anularea actelor de executare nelegale și vătămătoare emise de Consiliul superior al Magistraturii și Procurorul General al PCA Bacău, iar pe cale de consecință, restabilirea situației anterioare, sub aspectul drepturilor salariale și vechimii în magistratură a reclamanților; suspendarea executării actelor administrative nelegale emise de pârâți, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 23 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

A respins excepțiile inadmisibilității petitelor 1 și 2 din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ, inadmisibilității cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru neparcurgerea procedurii prealabile în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii și, respectiv, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin întâmpinare.

A admis excepția inadmisibilității petitelor 3 și 4 ale acțiunii din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ invocată de pârâți prin întâmpinare și a respins ca inadmisibile petitele 3 și 4 ale cererii introductive formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A respins ca neîntemeiat petitul I al cererii de chemare în judecată formulat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A respins ca neîntemeiat petitul 2 al cererii de chemare în judecată formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A respins cererile având ca obiect cheltuieli de judecată formulate de reclamanți.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanții A. și B. au formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Motivele de recurs invocate au fost încadrate de recurenți în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se critică soluția recurată atât în ceea ce privește soluționarea dată excepțiilor invocate, cât și soluția pe fond dispusă pe motiv că instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, cu încălcarea obligației de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, apreciindu-se că au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de acest motiv, recurenții arată că instanța nu a pus în discuția părților și a omis să se pronunțe asupra cererii de probe din 17.02.2015 prin care au solicitat depunerea actelor administrative prin care s-a dispus sistarea drepturilor lor salariale, acte care nu le-au fost comunicate.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenții apreciază că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de anularea a actelor de executare apreciate nelegale cu efecte asupra drepturilor salariale și a vechimii în magistratură.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenții critică faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori cuprinde motive contradictorii ce nu rezultă din administrarea probatoriului, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO.

Cu privire la acest motiv recurenții apreciază că soluționarea tuturor capetelor de cerere fie pe excepția inadmisibilității (capetele 3 și 4), fie pe fond (capetele 1 și 2) este contradictorie din perspectiva calificării greșite a actelor administrative contestate și a actelor care au stat la baza emiterii acestora.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenții susțin că instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare greșită a normelor de drept material aplicabile raportului juridic dedus judecății atât în ceea ce privește cererile calificate și soluționate ca fiind refuz nejustificat de soluționare de către recurenți cât și în ceea ce privește cererea având ca obiect analizarea legalității actelor de punere în executare a încheierii nr. 3/P/2014 în raport de dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Se arată că instanța de fond nu a sancționat excesul de putere al autorităților pârâte care au refuzat să comunice documentația prin care s-a solicitat încetarea plății drepturilor salariale ale recurenților.

Ultime critică de nelegalitate se referă la modalitatea greșită în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru în raport de dispozițiile art. 34, 35 și 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 criticându-se modul de stabilire a taxei de timbru în mod global.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinare, concluzii scrise și acte inclusiv Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015 a Curții Constituționale.

Prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de recurenți și a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituționale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Curtea constată următoarele pe cererea de chemare în judecată și pe sentința atacată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 701/64/2014, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău următoarele:

În dezvoltarea cererii reclamanții au susținut că prin încheierea nr. 3/P/2014 din data de 22.04.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară s-a dispus suspendarea lor provizorie din funcție, conform art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004.

Potrivit art. 36 alin. (1) și (11) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 326/2005 s-a comunicat reclamantei A. minuta acestei încheieri prin procesul-verbal nr. x/V1/12/2014 din 28.04.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Reclamanții au pretins că pârâții nu le-au comunicat actele administrative emise în cadrul punerii în executare a măsurii suspendării provizorii din funcție, deși la data de 20.10.2014 s-au adresat în scris, solicitând, potrivit art. (1) și următoarele din Legea nr. 317/2004, comunicarea acestei documentații privind cariera profesională a procurorilor vizați.

În susținerea cererii, reclamanții au arătat că actele de executare au fost aduse la îndeplinire în afara cadrului legal, având în vedere că nu se aflau în situația prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, nefiind sancționați disciplinar prin hotărâre definitivă cu suspendarea din funcție.

Totodată reclamanții au considerat că prin adresa nr. x/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii autoritatea publică și-a manifestat excesul de putere și voința de a nu rezolva solicitarea reclamanților de comunicare și luare la cunoștință, astfel încât, apreciază că există un refuz nejustificat definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care i-a pus în imposibilitatea de a lua cunoștință de ordinele, dispozițiile, hotărârile emise în executarea suspendării provizorii din funcție a reclamanților.

Prin sentința atacată, asupra excepțiilor invocate de pârâții-intimați și asupra fondului cauzei s-a dispus următoarele:

Sau respins excepțiile inadmisibilității petitelor 1 și 2 petite care au fost apreciate ca neîntemeiate și respinse ca atare.

S-au admis excepțiile de inadmisibilitate privind petitele 3 și 4 din cerere pe motiv că cererile nu pot fi calificate ca fiind acte administrative tipice sau asimilate în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și actele depuse, Curtea apreciază ca legală și temeinică sentința recurată, motivele de recurs nefiind fondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1), art. 425 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. pe motiv că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de probe formulate la termenul din data de 17.02.2015 în sensul încuviințării depunerii la dosar a tuturor actelor de executare privind sistarea drepturilor salariale și a vechimii în magistratură.

Curtea constată că instanța de fond s-a pronunțat pe probele propuse de părți prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare la termenul din data de 17.02.2015, cu respectarea dispozițiilor art. 255 alin. (1) și 258 C. proc. civ.

Cele solicitate de către recurenți vizează în concret modalitatea de punere în executare a măsurii suspendării din funcție cu caracter provizoriu a recurenților dispuse prin Încheierea rămasă definitivă din 22.04.2014 pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2014

Împotriva acestei încheieri recurenții au declara două recursuri succesive. Primul a fost constatat nul prin Decizia nr. 110 din 8 septembrie 2014 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar al doilea a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 37 din 27 martie 2015 pronunțată de aceeași instanță.

Iar în cauză actele de executare emise în aplicarea încheierii nr. 3/P din 22.04.2014 nu au caracterul unor acte administrative în sensul art. 2 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu ele au determinat suspendarea din funcție a recurenților cu efectele imediate și legale în baza art. 62 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004.

Nefiind acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actele prin care s-a comunicat în concret suspendarea din funcție începând cu data de 29.04.2014 nu pot forma obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Față de calificarea corectă a acestor cereri ca inadmisibile care au fost respinse ca atare, Curtea constată că în mod corect instanța de fond s-a pronunțat strict în raport de probatoriul administrat până la data de 17.02.2015.

Nefiind acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actele prin care s-a comunicat și executat măsura suspendării din funcție a recurenților începând cu data de 29.04.2014 și până la data soluționării acțiunii disciplinare - 27.03.2015, în cauză nu pot fi primite susținerile recurenților privind depunerea de acte nefiind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect s-a constatat că numai încheierea nr. 3/P alin. 22.04.2014 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii întrunește elementele unui act jurisdicțional, susceptibil de executare și respectiv de suspendare a executării în cadrul căii speciale de atac, care se pronunță potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și care se poate ataca cu recurs odată cu fondul cauzei.

Conform acestor reglementări, "pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției".

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține inexistența motivării sau o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.

În cauza de față, sentința nr. 23/F/20I5 din 24.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov îndeplinește exigențele art. 425 C. proc. civ., având în vedere că, în urma administrării probatoriului, instanța de fond a reținut în mod judicios situația de fapt și a interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză.

Motivarea hotărârii instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că este clară, precisă și inteligibilă, atâta vreme cât judecătorul a făcut referire la probele administrate în cauză, pronunțând o soluție în concordanță cu înscrisurile de la dosar și răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți.

Prin sentința atacată s-au soluționat și motivat corect în fapt și în drept toate petitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, argumentându-se în mod logic admiterea excepției inadmisibilității pentru petitele 3 și 4 și respingerea ca neîntemeiate a cererilor pentru petitele 1 și 2.

Admiterea excepției inadmisibilității a fost determinată de faptul că ultimele două petite nu priveau acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar soluția pe fond privește acte administrative asimilate care au fost apreciate ca legal emise, în cauză neputându-se reține un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, motivarea sentinței atacate corespunde exigențelor art. 6 din CEDO, putând fi exercitat controlul de legalitate de către instanța de recurs.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în cauză neputându-se reține o aplicare sau interpretare greșită a normelor de drept material atât în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității petitelor 3 și 4 cât și în ceea ce privește soluția de respingere dispusă cu privire la petitele 1 și 2 ale cererii.

În ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea respectiv suspendarea actelor prin care a fost pusă în executare încheierea nr. 3/P/22.04.2014 a secției pentru Procurori a Consiliul Superior al Magistraturii în mod corect această excepție a fost admisă și respinse ca atare petitele 3 și 4 ale acțiunii.

Atât în acțiune cât și în motivele de recurs, recurenții apreciază în mod greșit și nelegal că actele de executare ale Încheierii nr. x/P/2014 sunt acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și că ele pot forma obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Aceste înscrisuri nu se încadrează în categoria actelor definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, spre a putea fi atacate în contencios administrativ, fiind doar acte de executare a măsurii suspendării provizorii din funcție, care nu sunt susceptibile analizei de legalitate și oportunitate.

De altfel, din formularea celui de-al patrulea petit din acțiune s-a apreciat că recurenții reclamanți au făcut trimitere la procesul-verbal nr. x/VI/l 2/2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și la adresa nr. x/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin procesul-verbal nr. x/VI/12/2014 din 28.04.2014, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus punerea în executare a măsurii suspendării din funcție a doamnei A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, începând din data de 29.04.2014 și până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce face obiectul dosarului nr. x/P/20I4.

Prin adresa nr. x/2014 emisă de Biroul grefa secțiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a comunicat reclamanților modalitatea în care a fost soluționată cererea acestora care a fost înregistrată la Biroul Grefa secțiilor la data de 21.10.2014.

În cauză aceste acte de executare nu sunt acte administrative deoarece față de recurenți nu au produs nici un efect. Suspendarea lor din funcție până la soluționarea acțiunii disciplinare s-a dispus prin încheierea din 22.04.2014 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2014, la cererea Inspecției judiciare, în baza art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2014. Această hotărâre - Încheierea nr. 3/P/2014 executorie de la data pronunțării și rămasă definitivă ulterior prin decizii definitive ale Completului de 5 judecători al ÎCCJ a fost comunicată recurenților prin actele contestate în prezenta cauză, acte care nu sunt acte administrative deoarece nu au produs față de recurenți nici un efect. Atât suspendarea provizorie din funcție cât și sistarea, conform legii, a dispozițiilor art. 62 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 a plății drepturilor salariale și întreruperea vechimii în magistratură s-au născut în baza încheierii nr. 3/P/2014 prin care s-a dispus suspendarea din funcție și nu în baza actelor de comunicare și executare a acestei hotărâri pronunțată de secția de disciplină pentru procurori asimilată unei hotărâri judecătorești. Recurenții, fiind suspendați provizoriu până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare în cauză, a operat "ope legis" față de ei efectele prevăzute de art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 în sensul că "În perioada suspendării din funcție judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură".

Recurenții apreciază în mod nelegal că ei aveau dreptul, în perioada suspendării provizorii dispusă în baza art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2014, la plata drepturilor bănești și de vechimea în magistratură aferentă perioadei de suspendare, considerând greșit că aceste drepturi pot fi îngrădite numai ca o consecință a aplicării unei sancțiuni disciplinare definitive prin care s-a aplicat definitiv sancțiunea disciplinară a suspendării din magistratură prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

În mod corect prima instanță a apreciat în sens contrar, Curtea apreciind ca fiind legal acest raționament. Aceasta deoarece indiferent de temeiul suspendării provizorii în cazul recurenților, până la data soluționării acțiunii disciplinare - 27.03.2015 sau definitiv în cazul recurentei A. - față de care s-a dispus definitiv sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, în cauză operează ca efect al suspendării sistarea plății drepturilor bănești aferente și suspendarea cursului perioadei de vechime în magistratură. Aceste efecte legale derivă din faptul că raportul de funcție al judecătorului sau procurorului este suspendat pe toată durata cercetării disciplinare, magistratul suspendat provizoriu sau definitiv neputând beneficia legal de aceste drepturi, în cauză operând în ambele situații dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurenților privind caracterul neexecutoriu al încheierii nr. x/P/2014.

Această încheiere este executorie de la data emiterii - 22.04.2014 și a rămas definitivă la data de 8.09.2014 - recursul declarat fiind constatat nul prin decizia civilă nr. 110 din 8 septembrie 2014 și ulterior prin respingerea recursurilor ca nefondate prin decizia civilă nr. 37 din 27 martie 2015, apreciat ca nefondat și respins ca atare.

La data de 27.03.2015 s-au respins recursurile care vizau atât încheierea din 22.04.2015 cât și Hotărârea nr. 7/P din 7.07.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materia disciplinară. La aceeași dată - 27.03.2015 a încetat efectul provizoriu al suspendării din funcție dispusă prin încheierea din 22.14.2015 și au devenit efective și executorii sancțiunile disciplinare dispuse față de cei doi recurenți: sancțiunea excluderii din magistratură pentru recurentul B. și sancțiunea disciplinară a suspendării din funcția de procuror pe o durată de 6 luni pentru recurenta A.

Sancțiuni disciplinare aplicate prin Hotărârea nr. 7/P din 7.07.2014 pronunțată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materia disciplinară.

În ceea ce privește aplicarea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 aceasta nu este incidentă deoarece în prezenta cauză recursurile declarate împotriva încheierii din 22.04.2014 au fost analizate prin Decizia din 27.03.2015, nefiind respinse ca inadmisibile și în al doilea rând pronunțarea Curții Constituționale din data de 10.11.2015 este ulterioară soluționării definitive a acțiunii disciplinare - 27.03.2015 dată de la care a încetat suspendarea provizorie din funcție care a operat în baza încheierii din 22.04.2014 și au devenit efective sancțiunile disciplinare dispuse în baza Hotărârii nr. 7/P din 7.07.2014 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.

Ultima critică vizând modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru nu poate fi reținută în condițiile în care recurenții nu au formulat cerere de reexaminare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile normei speciale respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., numai după soluționarea cererii de reexaminare.

(3) în cazul admiterii integrale sau parțiale a cererii de reexaminare, instanța va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporțional cu reducerea suinei contestate. "

Astfel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, reclamanții, în sarcina cărora s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, puteau formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului.

În acest sens, s-a pronunțat recent și Înalta Curte de Casație și Justiție care prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Deși dezlegările în drept ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privesc prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, acestea sunt pe deplin valabile și în interpretarea prevederilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, care reglementează în continuare calea de atac specială a reexaminării formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței nr. 23 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.