ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 martie 2006 reclamantul Ministerul Finanțelor Publice cheamă în judecată pe pârâtele A.V.A.S. și SC O.N.T. C. SA București solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.713.616,50 dolari SUA reprezentând creanțe externe investite de Statul Român prin participarea SC O.N.T. C. SA la constituirea societăților mixte de turism P.N.C.C. și P. H. & M. C. din R.A. Egipt. La data de 26 aprilie 2006 pârâta SC O.N.T.

C. SA formulează cerere de chemare în garanție a Statului Român și, respectiv a SIF Transilvania SA solicitând instanței să dispună obligarea chemaților în garanție să-i achite cu titlu de despăgubiri și suma de 20.713.616,50 dolari SUA în echivalent lei la cursul de schimb oficial din ziua plății, precum și a oricăror alte sume de bani la care ar fi obligată către Ministerul Finanțelor Publice, cu cheltuieli de judecată. La termenul din 24 mai 2006 reclamantul precizează că a formulat acțiunea și ca reprezentant al Statului Român, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 25 din Decretul nr. 31/1954. La 6 decembrie 2006 formulează cerere de intervenție în interesul pârâtei SC O.N.T. C. SA, SC N.M.T.L.

Cipru și care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cerere respinsă de instanță ca lipsită de interes la 28 martie 2007. La 2 mai 2007, formulează cereri de intervenție în interesul aceleiași pârâte și I.A. și, respectiv R.G. solicitând, de asemenea, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La 6 iunie 2007 succesoarea SC N.M.T.L. Cipru, respectiv SC G.P.L. L.T.D., acționar al SC O.N.T. C. SA a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea SC O.N.T. C. SA, invocând prescripția dreptului la acțiune iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.

Prin sentința comercială nr. 14579 din 5 decembrie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâte ca neîntemeiată, respinge excepția de prematuritate întrucât motivele invocate de pârâte în susținerea acesteia reprezintă apărări de fond, respinge acțiunea introdusă de Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, respinge acțiunea introdusă împotriva pârâtei A.V.A.S. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, respinge acțiunea principală formulată în contradictoriu cu pârâta SC O.N.T. C. SA ca nefondată, anulează ca netimbrate cererile de chemare în garanție a Statului Român și a SIF Transilvania SA și admite cererile de intervenție accesorii formulate de intervenienții I.A., R.G.

și SC G.P.L. în favoarea pârâtei SC O.N.T. C. SA. Pentru a decide astfel instanța reține că, față de art. 2 din H.G. nr. 1198 din 12 noiembrie 1990 potrivit dispozițiilor căruia „sumele în valută necesare pentru participarea SC O.N.T. C. SA la capitalul social al celor două societăți comerciale din RA Egipt se asigură din creanțele datorate de partea egipteană conform protocoalelor interguvernamentale semnate la data de 12 iulie 1999, iar sumele în lei se vor rambursa de SC O.N.T. C. SA pe măsura transferurilor de dividende ce vor fi efectuate din RA Egipt”, și față de H.G.

nr. 102 din 12 februarie 1991 prin care s-au aprobat Înțelegerile convenite între Ministerul Comerțului și Turismului din România și Ministerul Economiei și Comerțului Exterior și Ministerul Cooperării Internaționale din RA Egipt privind reglementarea datoriei scadente și neîncasate la 31 decembrie 1989 a RA Egipt față de România, pe de o parte titularul dreptului în litigiu este Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice putând avea numai calitate de reprezentant al acestuia, el neputând introduce, în acest caz, acțiunea în nume propriu (fila 259 vol. II), iar, pe de altă parte că A.V.A.S. nu este parte în raportul juridic dedus judecății, precum și că termenul de prescripție de trei ani, incident în cauză, nu s-a împlinit, prin raportare la art. 7 alin. (19 din Decretul nr. 167/1958, iar intervenienții în interesul pârâtei SC O.N.T.

C. SA, ca acționari ai acesteia, își justifică interesul cererii. Mai reține instanța că, întrucât, conform dispozițiilor H.G. nr. 1198 din 12 noiembrie 1990, pârâta SC O.N.T. C. SA urma să ramburseze Statului Român suma reprezentând creanțe ale acestuia asupra RA Egipt, constituită drept 40% din capitalul social al fiecăreia dintre cele două societăți comerciale înființate de pârâtă cu RA Egipt, din dividendele pe care aceasta urma să le obțină de la respectivele societăți, rambursarea având loc pe măsura transferurilor de dividende ce vor fi efectuate din RA Egipt, iar pârâta a primit cu titlu de dividende doar suma de 242.266,50 dolari SUA achitată Statului Român, restul sumei nefiind primită cu titlu de dividende de la societățile din RA Egipt, cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata acesteia este nefondată.

Prin decizia comercială nr. 390 din 9 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite excepția lipsei calității de reprezentant, invocată din oficiu, și anulează apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond, reținând, în acest sens, că, deși potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, ministrul este cel care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și străinătate, precum și în justiție, declarația de apel, motivele de apel și precizările formulate de reclamant nu sunt semnate de ministrul de resort, ci de directorul general al direcției juridice, în speță nedovedindu-se că dreptul de semnătură al ministrului i-ar fi fost delegat acestuia.

Împotriva deciziei de mai sus reclamantul a declarat recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea soluționării în fond a apelului, susținând că instanța criticată a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 48 și ale art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 386/2007, precum și ale Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 366 din 6 martie 2007 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției Generale Juridice care, la art. 3, stabilește dreptul directorului general de a semna actele cu caracter juridic necesare reprezentării Ministerului Finanțelor Publice sau Statului Român în procesele aflate pe rolul instanțelor.

Prin concluziile scrise depuse de recurent la 24 iunie 2009 recurentul a reiterat cele invocate în recurs și a depus în susținerea motivelor de recurs OMF nr. 1871/2005, nr. 366/2007 și nr. 1298/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor, cu referire la organizarea Direcției Generale Juridice din minister. Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele SIF Transilvania SA, SC O.N.T. C. SA solicită respingerea recursului ca nefondat, față de dispozițiile art. 161 C. proc. civ. incidente în cauză și față de nedovedirea de către semnatarul cererii de apel, ca și de recurs, a calității de reprezentant legal al reclamantului.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Din actele dosarului rezultă că apelul reclamantului, formulat în calitate de reprezentant legal al Statului Român a fost anulat urmare punerii în discuție de către instanță, din oficiu, a excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel, respectiv a directorului general al direcției generale juridice, persoană ce nu poate reprezenta – în opinia instanței de apel – Ministerul Economiei și Finanțelor, soluție argumentată pe dispozițiile art. 161 C. proc. civ. Această excepție a format obiectul judecății și la fond, fiind invocată de A.V.A.S. București și respinsă de instanță prin încheierea din 28 martie 2007 (vol. II filele 257-260 dosar fond), soluție argumentată pe dispozițiile art. 6 lit. b9 din Cap. III al Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului propriu al Ministerului de Finanțe, serviciul judiciar.

Urmare respingerii acestei excepții, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de Ministerul Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român, analizând fondul cererii semnată de directorul general al Direcției Generale Juridice din minister și de directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Externe. Instanța de apel, deși A.V.A.S. București și nici una dintre pârâte nu a apelat sentința de fond în legătură cu soluționarea acestei excepții, a repus în discuție aceeași excepție din oficiu, prin soluția dată făcându-i părții o situație mai grea în propria cale de atac, ceea ce încalcă dispozițiile art. 296 C. proc. civ. Mai mult, soluția încalcă dispozițiile Regulamentelor de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor, aprobate prin Ordinele Ministrului Finanțelor, emise în temeiul H.G.

nr. 1269/2005, referitoare la organizarea și funcționarea Direcției Generale Juridice. Astfel, potrivit art. 1 și art. 3 din Cap. IV din Regulamentul aprobat prin OMF nr. 1871 din 6 decembrie 2005 (în vigoare la data promovării acțiunii) art. 1 și art. 3 Cap. IV din Regulamentul aprobat prin OMF nr. 366 din 6 martie 2007 și art. 1 Cap. IV din Regulamentul aprobat prin OMF nr. 1298 din 21 septembrie 2007, în vigoare la data promovării apelului, acțiunile și actele cu caracter juridic adresate instanțelor cu respectarea datelor cuprinse în solicitările altor direcții, sunt semnate de directorul general al Direcției Generale Juridice „în numele și pentru ministrul economiei și finanțelor”. Cum parte din aceste regulamente existau și în dosarul de fond, dispozițiile pe acest aspect fiind identice în toate aceste regulamente, emise de Ministrul Finanțelor în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (5) din H.G.

nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de apel a apreciat că semnatarul apelului, același cu cel al acțiunii de fond, nu avea mandat să semneze respectivele cereri. În consecință, Curtea, cu majoritate de voturi, va admite recursul și va casa decizia, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor). Casează decizia nr. 390 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 iunie 2009. Opinie separată: Respinge recursul ca nefondat. OPINIE SEPARATĂ: Recursul reclamantului împotriva deciziei instanței de apel nu este fondat.

Întrucât, potrivit art. 1 lit. l) cap. III din Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1871 din 6 noiembrie 2005 (fila 191 și urm. vol. II dosar de fond), Direcția generală juridică „formulează proiecte de acțiuni și de alte acte cu caracter juridic adresate instanțelor, la solicitarea direcțiilor de specialitate din minister, a secretarilor de stat sau a secretarului general și/sau din dispoziția ministrului finanțelor publice” și „formulează acte de sesizare a instanțelor judecătorești” [art. 1 lit. m)], iar „în situația în care ministrul finanțelor publice a dispus elaborarea proiectului, fără să îl împuternicească pe directorul general al Direcției Generale Juridice să semneze acest act în numele Ministerului Finanțelor Publice, acest act va fi înaintat organelor competente numai sub semnătura ministrului finanțelor publice sau a înlocuitorului său de drept, întrucât la fond (fila 89 vol. II) s-a precizat că acțiunea a fost promovată la propunerea D.G.F.P.

Externe, iar apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant legal al Statului Român este semnat de directorul general al Direcției Generale Juridice și întrucât semnarea apelului de către directorul general menționat nu poate conduce automat la concluzia că acesta a avut împuternicire expresă în acest sens din partea ministrului finanțelor publice, în mod judicios instanța de apel a acordat termene, potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca apelantul reclamant „să depună motivele de apel cu semnătura persoanei care reprezintă Ministerul în relația cu justiția, față de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a Ministerelor (filele 27 și 40 dosar de apel).

Întrucât apelantul reclamant nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței de apel și nu a depus motivele de apel semnate de persoana care reprezintă Ministerul Finanțelor Publice în relațiile cu justiția și nici nu a produs probe din care să rezulte că directorul general al Direcției Generale Juridice, care a semnat atât declarația de apel cât și motivele de apel, a fost împuternicit în acest sens de către Ministrul Finanțelor Publice, în mod întemeiat instanța de apel a ridicat din oficiu excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului în conformitate cu art. 161 C. proc. civ. și, dând eficiență dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., a anulat apelul reclamantului împotriva sentinței primei instanțe, decizia instanței de apel fiind astfel legală și temeinică, iar recursul promovat de reclamant împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., H.G. nr. 386 din 25 aprilie 2007 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 366 din 6 martie 2007 fiind invocate abia în recurs, deși Ordinul menționat era în vigoare la data promovării acțiunii, dar nefiind public nici acesta și nici anexele sale, instanța criticată nu se putea raporta decât la actele existente la dosar.