ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra recursului de față, din actele și
lucrările dosarului, constată următoarele :
Reclamantul
K.B. a chemat în judecată la data de 14 decembrie 2000 pe
pârâta D.B.R. SA, sucursala Constanța, solicitând
ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
obligarea pârâtei la plata sumei
de 35.000 dolari SUA, plus dobânda
legală calculată de la 4 mai 2000 până la achitarea efectivă a debitului, cu
cheltuieli de judecată.
În
motivarea cererii, reclamantul a arătat că, sub pretextul unei colaborări
în domeniul turismului
a fost atras în România, unde, după intrarea în țară, a fost
sechestrat, pentru a obține
o răscumpărare de 50.000 dolari SUA, sumă redusă ulterior la 35.000 dolari SUA,
situație în care a fost obligat să solicite băncii sale din Turcia
transmiterea de urgență a acestei sume la filiala
băncii D. din România.
Răpitorii,
avizați de salariați ai pârâtei în legătură cu momentul sosirii, l-
au însoțit pe reclamant
la sucursala Constanța a băncii D., după ce
îi luaseră pașaportul și l-au condus la ghișeul
băncii.
Deși
reclamantul nu a fost legitimat, nu a semnat primirea banilor, nu a
cerut ca aceștia să fie predați altor
persoane, cei doi salariați ai băncii care erau la ghișeul de plăți în ziua de
04 mai 2000, au avut în vedere pașaportul
reclamantului
de la răpitori și au predat acestora suma de 35.000 dolari SUA. După
preluarea banilor, răpitorii l-au condus pe
reclamant peste graniță în Bulgaria,
unde i-au înapoiat actele de
identitate.
În
legătură cu faptele penale, reclamantul a formulat plângere penală, în
curs de soluționare la
momentul introducerii acțiunii, iar potrivit principiului disponibilității,
reclamantul a optat pe calea acțiunii civile delictuale împotriva
pârâtei, în temeiul art. 1000 alin. (3) C.
civ.
Prin
încheierea din 24 octombrie 2001, instanța a dispus suspendarea judecării
cauzei până la soluționarea irevocabilă a
cauzei penale. Cauza a fost repusă pe rol la data de 15 iunie 2006.
După
repunerea pe rol a cauzei, pârâta a invocat excepția inadmisibilității
acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii
prealabile a concilierii directe
prevăzută
de art. 720
1
, excepție respinsă prin încheierea din 24 octombrie 2006,
având
în vedere că, cererea de
chemare în judecată a fost introdusă în decembrie 2000,
ulterior modificării Codului de procedură civilă
prin O.G. nr. 138/2000, care a
intrat în vigoare la 02 mai 2001.
Prin sentința civilă nr. 412/COM din 19 februarie 2008 Tribunalul
Constanța a
admis în parte,
acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 35.000 dolari SUA
cu dobânda aferentă la cursul B.N.R. la data pronunțării
hotărârii și până la achitarea integrală a debitului
și la plata sumei de 6882,50 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 628
din 10 martie 2005 a Judecătoriei Constanța, în dosarul nr. R/2147/2002, s-a
stabilit în sarcina inculpaților A.H., S.E. și
C.V. săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și șantaj
împotriva
părții vătămate K.B., în
considerentele cărora s-a arătat că inculpații, sub
pretextul încheierii
unor contracte comerciale în domeniul turismului, au atras pe partea vătămată K.B.
în România, unde, ulterior, au șantajat-o, lipsind-o totodată de libertate,
inculpații reușind în cele din urmă să încaseze
suma de 35.000 dolari SUA (în ceea ce privește săvârșirea faptelor de
către inculpați,
sentința a rămas irevocabilă, prin decizia penală nr.
160/P din 27 martie 2006 a Curții de Apel Constanța).
In
temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., partea vătămată a înțeles să se îndrepte
împotriva băncii,
întrucât fără concursul faptelor delictuale ale angajaților băncii
pârâte, banii nu ar fi
ajuns în posesia infractorilor. în legătură cu acest aspect, s-
au efectuat două
expertize grafoscopice s-a constatat că semnătura de pe actul de
retragere a banilor nu
este al reclamantului (în același context s-a avut în vedere
și expertiza
criminalistică efectuată în faza de urmărire penală).
S-a efectuat raportul
de expertiză criminalistică nr. 269 în 03 decembrie 2007 întocmit de Institutul
Național de Expertize Criminalistice, care a avut ca obiective, să se
stabilească dacă actul de retragere numerar a fost semnat de reclamant, K.B.,
și dacă această semnătură a fost modificată de autorul ei avut ca obiective,
iar concluziile acestuia au fost în sensul că semnătura nu aparține
reclamantului.
Din materialul
probator administrat în cauză a rezultat că banii au fost
plătiți, fapt necontestat de niciuna dintre
părți, însă nu a rezultat cine anume a
ridicat plicul cu bani.
Au fost înlăturate
apărările pârâtei, având în vedere obligațiile casierului
în legătură cu operațiunea de ridicare a banilor
și starea de pericol în care se afla
reclamantul, acesta neputând să
anunțe banca, dat fiind că era amenințat și se temea de viața sa.
Tribunalul
într-o amplă motivare, mai arată în considerente, că în cauză sunt întrunite
elementele răspunderii delictuale prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., cât
și cele speciale ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Prin
urmare, reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin săvârșirea faptei ilicite
de
prepusul pârâtei.
S-a
apreciat că dobânda aferentă sumei, cu titlu de prejudiciu, nu poate fi
acordată decât de la data pronunțării hotărârii, în raport de dispozițiile art.
720
8
C. proc. civ.,
când hotărârea devine executorie, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Cum dobânda se calculează în lei, a apreciat prima instanță, pârâta a fost
obligată la plata dobânzii legale aferente echivalentului în lei a sumei de
35.000 dolari SUA, calculată la cursul B.N.R. din
ziua plății. Având în vedere art. 274
C.
proc. civ., pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în
sumă de
6882,50 lei.
Împotriva
sentinței tribunalului reclamantul a declarat recurs, iar SC U.T.B. SA
a declarat apel, pe care Curtea de Apel
Constanța l-a calificat ca fiind recurs, prin
încheierea din 30 iunie 2008, având în
vedere
dispozițiile art. 282
1
C. proc. civ., întrucât la data repunerii pe
rol, în anula
2006, valoarea pretențiilor era sub un 1 miliard lei.
În motivarea recursului, reclamantul a criticat soluția primei instanței
sub aspectul greșitei acordări a dobânzilor de la data pronunțării hotărârii și
nu de la
data
de 04 mai 2000, în argumentarea căruia a arătat că sunt incidente art. 1088 și art.
1085 C. civ., iar în ceea ce
privește cuantumul dobânzilor a invocat art. 1589 C. civ. și O.G. nr. 9/2000.
Prin recursul declarat, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate
și
netemeinicie
și a arătat că în mod greșit a fost soluționată cauza de tribunal și nu
de judecătorie, nu a fost soluționată corect
excepția insuficientei timbrări a acțiunii în raport de valoarea pretențiilor
contestate. A mai susținut că instanța nu a lămurit izvorul prezentului
litigiu, iar în ipoteza unei acțiuni izvorâtă din fapta ilicită a salariatului
băncii a criticat soluția pentru nelegalitate din perspectiva probelor
administrate în cauză, respectiv a declarațiilor date de casier, a rapoartelor
de expertiză efectuate în cauză, care nu au respectat
obiectivele stabilite de instanță, iar referitor la răspunderea civilă
delictuală, în
opinia recurentei, a susținut că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale
acesteia. A mai
precizat în motivele de recurs că U.C.T.B. este
succesoare legală a U.C.
România, la rându-i succesoarea legală a D. SA și H.V.B. B.
Curtea de Apel
Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială
contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 692/COM din 20
septembrie 2008 a
respins ca nefondată excepția tardivității recursului
pârâtei invocată de
apărătorul reclamantului
și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Prin aceeași
decizie Curtea de Apel Constanța a admis recursul reclamantului, cu consecința
schimbării, în parte, a sentinței tribunalului, în sensul că a fost obligată
pârâta să plătească reclamantului dobânzile de la data
de 4 mai 2000. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a
fost obligată pârâta și la plata sumei de 15.700 lei cheltuieli de judecată
către reclamant.
Curtea de apel a respins excepțiile invocate de pârâtă privind
tardivitatea
recursului
reclamantului, excepția necompetenței materiale a tribunalului și
excepția insuficientei timbrări a acțiunii,
apreciindu-le ca nefondate conform
dispozițiilor legale incidente în
cauză.
Pe fondul cauzei s-a reținut în
ceea privește :
Recursul pârâtei, instanța de recurs a reținut în considerentele
deciziei, în
esență, că
reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.,
care instituie răspunderea civilă delictuală și care a fost dovedită în cauză.
Referitor la
recursul reclamantului instanța de recurs a reținut în considerente că atâta
timp cât a fost stabilită corect răspunderea comitentului pentru prepusul său,
în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., dovedindu-se că în
persoana prepusului sunt întrunite condițiile
răspunderii pentru fapta proprie
prevăzute de art. 998 și art. 999 C.
civ., respectiv existența prejudiciului,
existența
faptei ilicite a prepusului, existența legăturii de cauzalitate între fapta
ilicită
și prejudiciu și existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite, în
referire la data ivirii prejudiciului, aceasta este data săvârșirii faptei, 4
mai
2000, când a avut loc eliberarea sumei
de 35.000 dolari SUA de prepușii pârâtei, către
altă persoană decât
beneficiarul contului.
Prin
urmare, dobânda se referă la prejudiciu, al cărei cuantum nu poate fi
decât cel legal.
în
contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304
1
C. proc. civ., invocând aceleași motive ca și
în recurs la Curtea de Apel Constanța.
Înalta Curte la
termenul de azi s-a invocat excepția inadmisibilității
recursului, având în vedere că s-a formulat un recurs împotriva unei
decizii
pronunțată în recurs și a
rămas în pronunțare pe această excepție.
Potrivit
art. 299 și urm. C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs
hotărârile pronunțate în apel și hotărârile
date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi
sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc.
civ.
Pe altă parte, din
dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile
irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de
jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această
cale stingându-se prin exercitare. Drept urmare,
posibilitatea legală a declarării
mai multor recursuri este exclusă.
Or, recurenta-pârâtă a declarat un nou recurs împotriva unei decizii
prin
care
un alt recurs declarat de aceeași parte a fost respins ca nefondat.
Prin urmare, față de
considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată
că pârâta a declarat un recurs la alt recurs, ceea ce face ca recursul
de față să fie
respins ca inadmisibil.
Având în vedere că
apărătorul reclamantului a solicitat cheltuieli de
judecată, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să fie
obligată
recurenta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de pârâta U.C.T.B. SA
BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 692/COM din 20
octombrie
2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios
administrativ și fiscal.
Obligă
recurenta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată către
intimatul-reclamant K.B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi
10 iunie 2009.