ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2009

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Reclamantul K.B. a chemat în judecată la data de 14 decembrie 2000 pe pârâta D.B.R. SA, sucursala Constanța, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 35.000 dolari SUA, plus dobânda legală calculată de la 4 mai 2000 până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, sub pretextul unei colaborări în domeniul turismului a fost atras în România, unde, după intrarea în țară, a fost sechestrat, pentru a obține o răscumpărare de 50.000 dolari SUA, sumă redusă ulterior la 35.000 dolari SUA, situație în care a fost obligat să solicite băncii sale din Turcia transmiterea de urgență a acestei sume la filiala băncii D. din România.

Răpitorii, avizați de salariați ai pârâtei în legătură cu momentul sosirii, l- au însoțit pe reclamant la sucursala Constanța a băncii D., după ce îi luaseră pașaportul și l-au condus la ghișeul băncii. Deși reclamantul nu a fost legitimat, nu a semnat primirea banilor, nu a cerut ca aceștia să fie predați altor persoane, cei doi salariați ai băncii care erau la ghișeul de plăți în ziua de 04 mai 2000, au avut în vedere pașaportul reclamantului de la răpitori și au predat acestora suma de 35.000 dolari SUA. După preluarea banilor, răpitorii l-au condus pe reclamant peste graniță în Bulgaria, unde i-au înapoiat actele de identitate. În legătură cu faptele penale, reclamantul a formulat plângere penală, în curs de soluționare la momentul introducerii acțiunii, iar potrivit principiului disponibilității, reclamantul a optat pe calea acțiunii civile delictuale împotriva pârâtei, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ.

Prin încheierea din 24 octombrie 2001, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei penale. Cauza a fost repusă pe rol la data de 15 iunie 2006. După repunerea pe rol a cauzei, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 720 1 , excepție respinsă prin încheierea din 24 octombrie 2006, având în vedere că, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în decembrie 2000, ulterior modificării Codului de procedură civilă prin O.G. nr. 138/2000, care a intrat în vigoare la 02 mai 2001. Prin sentința civilă nr. 412/COM din 19 februarie 2008 Tribunalul Constanța a admis în parte, acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 35.000 dolari SUA cu dobânda aferentă la cursul B.N.R.

la data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 6882,50 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 628 din 10 martie 2005 a Judecătoriei Constanța, în dosarul nr. R/2147/2002, s-a stabilit în sarcina inculpaților A.H., S.E. și C.V. săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și șantaj împotriva părții vătămate K.B., în considerentele cărora s-a arătat că inculpații, sub pretextul încheierii unor contracte comerciale în domeniul turismului, au atras pe partea vătămată K.B. în România, unde, ulterior, au șantajat-o, lipsind-o totodată de libertate, inculpații reușind în cele din urmă să încaseze suma de 35.000 dolari SUA (în ceea ce privește săvârșirea faptelor de către inculpați, sentința a rămas irevocabilă, prin decizia penală nr. 160/P din 27 martie 2006 a Curții de Apel Constanța).

In temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., partea vătămată a înțeles să se îndrepte împotriva băncii, întrucât fără concursul faptelor delictuale ale angajaților băncii pârâte, banii nu ar fi ajuns în posesia infractorilor. în legătură cu acest aspect, s- au efectuat două expertize grafoscopice s-a constatat că semnătura de pe actul de retragere a banilor nu este al reclamantului (în același context s-a avut în vedere și expertiza criminalistică efectuată în faza de urmărire penală). S-a efectuat raportul de expertiză criminalistică nr. 269 în 03 decembrie 2007 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice, care a avut ca obiective, să se stabilească dacă actul de retragere numerar a fost semnat de reclamant, K.B., și dacă această semnătură a fost modificată de autorul ei avut ca obiective, iar concluziile acestuia au fost în sensul că semnătura nu aparține reclamantului.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că banii au fost plătiți, fapt necontestat de niciuna dintre părți, însă nu a rezultat cine anume a ridicat plicul cu bani. Au fost înlăturate apărările pârâtei, având în vedere obligațiile casierului în legătură cu operațiunea de ridicare a banilor și starea de pericol în care se afla reclamantul, acesta neputând să anunțe banca, dat fiind că era amenințat și se temea de viața sa. Tribunalul într-o amplă motivare, mai arată în considerente, că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii delictuale prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., cât și cele speciale ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Prin urmare, reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin săvârșirea faptei ilicite de prepusul pârâtei.

S-a apreciat că dobânda aferentă sumei, cu titlu de prejudiciu, nu poate fi acordată decât de la data pronunțării hotărârii, în raport de dispozițiile art. 720 8 C. proc. civ., când hotărârea devine executorie, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă. Cum dobânda se calculează în lei, a apreciat prima instanță, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente echivalentului în lei a sumei de 35.000 dolari SUA, calculată la cursul B.N.R. din ziua plății. Având în vedere art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 6882,50 lei. Împotriva sentinței tribunalului reclamantul a declarat recurs, iar SC U.T.B. SA a declarat apel, pe care Curtea de Apel Constanța l-a calificat ca fiind recurs, prin încheierea din 30 iunie 2008, având în vedere dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ., întrucât la data repunerii pe rol, în anula 2006, valoarea pretențiilor era sub un 1 miliard lei. În motivarea recursului, reclamantul a criticat soluția primei instanței sub aspectul greșitei acordări a dobânzilor de la data pronunțării hotărârii și nu de la data de 04 mai 2000, în argumentarea căruia a arătat că sunt incidente art. 1088 și art. 1085 C. civ., iar în ceea ce privește cuantumul dobânzilor a invocat art. 1589 C. civ. și O.G. nr. 9/2000. Prin recursul declarat, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a arătat că în mod greșit a fost soluționată cauza de tribunal și nu de judecătorie, nu a fost soluționată corect excepția insuficientei timbrări a acțiunii în raport de valoarea pretențiilor contestate.

A mai susținut că instanța nu a lămurit izvorul prezentului litigiu, iar în ipoteza unei acțiuni izvorâtă din fapta ilicită a salariatului băncii a criticat soluția pentru nelegalitate din perspectiva probelor administrate în cauză, respectiv a declarațiilor date de casier, a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, care nu au respectat obiectivele stabilite de instanță, iar referitor la răspunderea civilă delictuală, în opinia recurentei, a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. A mai precizat în motivele de recurs că U.C.T.B. este succesoare legală a U.C. România, la rându-i succesoarea legală a D. SA și H.V.B. B. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 692/COM din 20 septembrie 2008 a respins ca nefondată excepția tardivității recursului pârâtei invocată de apărătorul reclamantului și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Prin aceeași decizie Curtea de Apel Constanța a admis recursul reclamantului, cu consecința schimbării, în parte, a sentinței tribunalului, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânzile de la data de 4 mai 2000. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligată pârâta și la plata sumei de 15.700 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Curtea de apel a respins excepțiile invocate de pârâtă privind tardivitatea recursului reclamantului, excepția necompetenței materiale a tribunalului și excepția insuficientei timbrări a acțiunii, apreciindu-le ca nefondate conform dispozițiilor legale incidente în cauză. Pe fondul cauzei s-a reținut în ceea privește : Recursul pârâtei, instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei, în esență, că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., care instituie răspunderea civilă delictuală și care a fost dovedită în cauză.

Referitor la recursul reclamantului instanța de recurs a reținut în considerente că atâta timp cât a fost stabilită corect răspunderea comitentului pentru prepusul său, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., dovedindu-se că în persoana prepusului sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., respectiv existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite, în referire la data ivirii prejudiciului, aceasta este data săvârșirii faptei, 4 mai 2000, când a avut loc eliberarea sumei de 35.000 dolari SUA de prepușii pârâtei, către altă persoană decât beneficiarul contului.

Prin urmare, dobânda se referă la prejudiciu, al cărei cuantum nu poate fi decât cel legal. în contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 1 C. proc. civ., invocând aceleași motive ca și în recurs la Curtea de Apel Constanța. Înalta Curte la termenul de azi s-a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că s-a formulat un recurs împotriva unei decizii pronunțată în recurs și a rămas în pronunțare pe această excepție. Potrivit art. 299 și urm. C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc.

civ. Pe altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recurenta-pârâtă a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte a fost respins ca nefondat. Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pârâta a declarat un recurs la alt recurs, ceea ce face ca recursul de față să fie respins ca inadmisibil.

Având în vedere că apărătorul reclamantului a solicitat cheltuieli de judecată, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să fie obligată recurenta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta U.C.T.B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 692/COM din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant K.B. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 iunie 2009.