ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

D.V. și D.C. au chemat în judecată pe pârâții M.M.F.P.S., Guvernul României și

Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București (actuala

Agenție pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București), solicitând

obligarea acestora la adoptarea hotărârii de guvern și a actelor normative

subsecvente pentru actualizarea și indexarea cuantumului prestațiilor sociale

plătite conform Legii nr. 448/2006.

În fapt, reclamanții

au arătat că au gradul de handicap accentuat, în conformitate cu Certificatele

de încadrare în grad de handicap din 01 martie 2011 emise de Comisia de

evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, veniturile lor fiind de 234

lei, fiecare.

Prin mai multe

adrese, ultima datată 25 mai 2011, au solicitat acordarea indemnizației pentru

persoane cu handicap în cuantum actualizat cu indicele creșterii prețurilor de

consum.

În răspunsurile

primite s-a precizat că prin adresa M.M.F.P.S. nr. 2770 din 05 martie 2010 s-a

comunicat faptul că „în bugetul de stat pe anul 2010 … sumele prevăzute în

bugetul M.M.F.P.S. pentru acordarea prestațiilor sociale au fost fundamentate

pe baza prestațiilor sociale acordate în anul 2009”.

În drept reclamanții

au invocat dispozițiile art. 58 alin. (4) și (13) din Legea nr. 448/2006,

conform cărora cuantumul prestațiilor sociale va fi actualizat anual, cu

indicele prețurilor de consum:

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția netimbrării

acțiunii, pe fond solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul M.M.F.P.S. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru lipsa procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale

pasive.

De asemenea, pârâta Agenție

de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București (fosta Direcție de Muncă

și Protecție Socială a Municipiului București) a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Hotărârea instanței

de recurs

Prin Sentința civilă nr.

2384 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării și inadmisibilității

ca neîntemeiate.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.M.F.P.S. și Direcția de Muncă

și Protecție Socială a Municipiului București (actuala Agenție de Plăți și

Inspecție Socială a Municipiului București.

A respins acțiunea

formulată împotriva acestor pârâți în consecință.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții D.V. și D.C., în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României.

A obligat pârâtul

Guvernul României la adoptarea hotărârii în aplicarea dispozițiilor art. 58 alin.

(13) din Legea nr. 448/2006.

A anulat cererea

având ca obiect obligarea la adoptarea „actelor normative subsecvente”.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Excepția

netimbrării este neîntemeiată, deoarece reclamanții au fost citați pentru

termenul din 07 februarie 2012 cu obligația achitării taxei judiciare de timbru

în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, obligația fiind

îndeplinită, iar la data de 05 februarie 2012, reclamanții au depus la dosar

chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, precum și timbrul judiciar.

- Excepția

inadmisibilității nu este întemeiată, deoarece dispozițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004 sunt aplicabile în cazul actului administrativ tipic, având ca scop

exercitarea dreptului la revocarea acestuia de către autoritatea publică

emitentă sau cea ierarhic superioară, nu și în cazul refuzului nejustificat,

iar din actele depuse rezultă că ambii reclamanți s-au adresat cu cereri

Guvernului României în perioada 2009-2011, cereri remise spre analiză

Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (A.N.P.H.), Direcției

Generale pentru Protecția Persoanelor cu Handicap (D.G.P.P.H.), Direcției de

Muncă și Protecție Socială a Municipiului București (D.M.P.S. Municipiul

București) și Direcției Generale de Asistență Socială (D.G.A.S.).

- În ceea ce privește

excepțiile lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale și a Agenției de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului

București (fosta D.M.P.S. Municipiul București), prima instanță le-a apreciat

întemeiate, având în vedere obiectul acțiunii - obligarea la emiterea Hotărârii

de Guvern - subiectul de drept pasiv al raportului juridic dedus judecății

fiind Guvernul României.

Pe fondul acțiunii,

instanța de fond a reținut că, față de dispozițiile art. 58 alin. (13) din

Legea nr. 448/2006 invocate de reclamanți, potrivit cărora „Cuantumul

drepturilor se actualizează anual cu indicele creșterii prețurilor de consum,

prin hotărâre a Guvernului”, nu rezultă că legiuitorul a lăsat la aprecierea

Guvernului oportunitatea emiterii unei hotărâri pentru actualizarea cuantumului

drepturilor.

În acest sens a

apreciat prima instanță că legiuitorul a instituit în sarcina Guvernului

obligația actualizării anuale a cuantumului drepturilor, astfel încât acest

capăt de cerere este întemeiat.

În ce privește

cererea de obligare la emiterea actelor normative subsecvente, instanța a

constatat că obiectul nu este individualizat, neîndeplinind condițiile formale

reglementate de art. 112 C. proc. civ.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie, în esență pentru următoarele motive:

- Instanța de fond nu

a analizat și nu a apreciat corect înscrisurile depuse la dosar și nici situația

de fapt și de drept, pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești

și cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de

prevederile art. 1 alin. (4) din Constituția României.

- Arată recurentul că

din punctul de vedere al principiului de acordare al drepturilor pentru

persoane cu handicap, cuantumul aferent acestor drepturi se acordă din bugetul de

stat, fără ca persoana să vireze o contribuție specială către acest buget.

Așadar, arată recurentul Guvernul României aceste drepturi nu pot fi considerate

un bun sau o proprietate a persoanei, ci drepturi de protecție socială, cuantumurile

acestora se stabilesc prin acte normative, ținând cont însă de condițiile socio-economice

ale țării.

- În acest sens se

arată de recurent jurisprudența C.E.D.O. recunoaște dreptul autorităților de a alege

mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului și stabilirii unui echilibru

între cheltuielile și veniturile publice, exemplificând cauza Pamfil c. României,

cauza Salvetic c. Italiei, cauza Stec și alții c. Regatului Unit.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9, art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața instanței

de recurs

Reclamanții D.V. și D.C.

au formulat întâmpinare la cererea de recurs și au solicitat respingerea acesteia

ca nefondată, întrucât instanța de fond a obligat în mod corect recurenta să aplice

prevederile legii care este în vigoare.

Arată intimații -

reclamanți că adresa Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale nu este

de natură a exonera Guvernul României de obligația de a aplica prevederile legale.

Intimata - pârâtă A.P.I.S.

a Municipiului București (fosta A.P.S.M. București, fosta D.M.P.S.M. București)

a formulat întâmpinare și a solicitat menținerea sentinței civile recurate în

ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia,

invocând în drept prevederile Legii nr. 448/2006 republicată.

Ministerul Muncii

Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare la cererea de recurs,

solicitând menținerea soluției instanței de fond privind respingerea capătului de

cerere privind obligarea instituțiilor publice pârâte la emiterea unor acte normative

subsecvente pentru materializarea actualizării învederate.

La dosar s-au depus

înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

- Reclamanții au

dedus judecății instanței de contencios administrativ o acțiune privind

obligarea pârâtelor Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, Guvernul

României și Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București să

adopte H.G. și actele normative subsecvente pentru actualizarea și indexarea

cuantumurilor prestaților sociale plătite conform Legii nr. 448/2006.

Potrivit art. 58 alin.

(13) din Legea nr. 448/2006 „Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu

indicele creșterii prețului de consum, prin hotărâre a Guvernului”.

Înalta Curte constată

că în mod greșit instanța de fond a interpretat aceste dispoziții legale în

sensul că legiuitorul nu a lăsat la aprecierea Guvernului oportunitatea emiterii

unei hotărâri de Guvern pentru actualizarea cuantumului drepturilor, deoarece norma

este în opinia instanței fondului obligatorie.

Din actele dosarului rezultă

că M.M.F.P.S. - D.G.P.P.H. a înaintat un proiect de hotărâre de guvern privind

actualizarea cuantumului drepturilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 448/2006

(f. 53 - 58) iar acest proiect se află în prezent în procedura de avizare,

urmând ca după obținerea avizelor ministerelor de resort, avizul Consiliului Legislativ

să fie supus aprobării Guvernului.

Așa cum a arătat recurentul

Guvernul României, acesta este singurul în măsură să aprecieze oportunitatea,

necesitatea, posibilitatea concretă de realizare a acestei indexări, având în

vedere toate aspectele de ordin bugetar și impactul semnificativ al crizei economice

și a angajamentelor asumate de Guvern către instituții financiare internaționale.

Prin urmare, este

greșit a considera că poate aprecia instanța de judecată în locul Guvernului

României toate aceste aspecte și mai ales nu poate trece, eluda instanța de

judecată întreaga procedură prealabilă de avizare a proiectului de hotărâre de

guvern supusă aprobării.

Este vorba de o

depășire în cauză a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului

separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Temeiul legal al

soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai

sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la art. 4 C.

proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința atacată, în sensul că

se va admite excepția inadmisibilității și, în consecință, se va respinge ca

inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtului Guvernului României la

adoptarea hotărârii în aplicarea dispozițiilor art. 58 alin. (13) din Legea nr.

448/2006, de asemenea se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 2384 din 3 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că admite excepția inadmisibilității și, în

consecință, respinge ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtului

Guvernului României la adoptarea hotărârii în aplicarea dispozițiilor art. 58 alin.

(13) din Legea nr. 448/2006.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie2013.