ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții M.C.V.

și M.M. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispună:

pârâtului Guvernul României să emită hotărârea de Guvern privind indexarea

prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap, începând cu data de 01

ianuarie 2010;

pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să procedeze la

indexarea cuantumului prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap,

începând cu data de 01 ianuarie 2010, pe baza hotărârii de Guvern menționate;

pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că beneficiază de o prestație socială pentru

persoanele cu handicap în cuantum de 234 RON fiecare, că aceasta nu a fost

indexată din anul 2009, în condițiile în care prețurile pentru alimentele de

bază, medicamente și utilități au crescut considerabil, astfel că se află în

imposibilitate efectivă de a se întreține.

Au susținut

reclamanții că pârâții refuză punerea în aplicare a obligațiilor instituite în

sarcina lor prin dispozițiile art. 58 din Legea nr. 448/2006 și că, prin

comportamentul său față de persoanele cu handicap, Guvernul denotă o politică

de genocid, de exterminare a acestei categorii sociale.

Reclamanții au

invocat existența unei situații de discriminare creată de refuzul pârâților de

indexare a cuantumului prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap, în

raport de beneficiarii O.G. nr. 6/2009, prin care s-a stabilit venitul minim

garantat la suma de 300 RON în aprilie 2009 și la suma de 350 RON începând cu

luna septembrie 2009, în timp ce indemnizația pentru persoanele cu handicap

este de 234 RON și nu a fost indexată din anul 2009.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că

ministrul muncii, familiei și protecției sociale emite ordine, norme și

instrucțiuni în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 12 din H.G. nr.

11/2009, astfel că reclamanții solicită eronat obligarea acestuia la emiterea

unei ordonanțe de Guvern.

În subsidiar, pârâtul

a precizat că prin H.G. nr. 1.665/2008 este stabilit cuantumul prestațiilor

sociale cuvenite persoanelor cu handicap.

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamanți față

de Guvernul României, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Pe fondul cauzei,

pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Încheierea din

data de 02 februarie 2011, instanța a încuviințat cererea de acordare a

ajutorului public judiciar formulată de reclamanți, constând în asistența

judiciară sub forma plății onorariului pentru asigurarea reprezentării,

asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit de Baroul

București, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul

public judiciar în materie civilă.

În acest sens, a fost

desemnată de Baroul București d-na avocat Ș.M., conform împuternicirii

avocațiale nr. 62 din 08 februarie 2011.

Prin Sentința civilă

nr. 4.712 din 7 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâtul Guvernul României; a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată,

formulată de reclamanții M.C.V. și M.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; a respins ca neîntemeiată

acțiunea precizată, formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; a stabilit onorariul pentru

avocatul desemnat de Baroul București, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008 privind

ajutorul public judiciar în materie civilă, suma de 500 RON pentru ambii

reclamanți, onorariu care va fi suportat de către stat, în baza dispozițiilor

art. 19 alin. (1) din acest act normativ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României este

întemeiată, având în vedere că reclamanții nu și-au respectat obligația impusă

de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 12 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în

sensul că, anterior sesizării instanței, nu s-au adresat pârâtului Guvernul

României cu solicitarea de emitere a hotărârii de Guvern prin care să se

dispună indexarea cuantumului prestațiilor sociale pentru persoanele cu

handicap.

Astfel, reclamanții

nu s-au adresat, în prealabil sesizării instanței de contencios administrativ,

pârâtului Guvernul României, împrejurare confirmată de reclamantul M.C.V. în

ședința publică din data de 25 noiembrie 2010, demersul lor fiind inițiat pe

parcursul judecății cauzei, în luna mai 2011, astfel cum rezultă din Adresa nr.

15 C/789/P din 25 mai 2011 emisă de Guvernul României - Secretariatul General

al Guvernului - Direcția Relații Publice.

În aceste condiții,

Curtea a dispus admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de

pârâtul Guvernul României și respingerea acțiunii, astfel cum a fost precizată,

față de acest pârât, ca inadmisibilă.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, Curtea a reținut că este neîntemeiată, având în

vedere că acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, nu are

ca obiect obligarea la emiterea unei ordonanțe sau hotărâri de Guvern cum se

arată în susținerea excepției, ci obligarea la indexarea cuantumului

prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap, în baza hotărârii ce se va

emite de Guvernul României.

Instanța a apreciat

că legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale este justificată în raport de precizarea la acțiune

formulată de reclamanți, având în vedere dispozițiile art. 58 alin. (10) și

art. 94 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap, astfel că a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că acțiunea promovată de reclamanți, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, faptul că proiectul de

hotărâre de Guvern privind actualizarea cuantumului prestațiilor sociale

prevăzute la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 a fost elaborat de

Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, fiind înaintat Guvernului României, iar

pe de altă parte, faptul că în sarcina Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale nu se poate reține existența unui refuz, respectiv a unui

refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât hotărârea de Guvern nu a

fost adoptată, pentru ca, pe baza și în executarea acesteia, să fie derulată

procedura de actualizare a prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap.

În concluzie, pentru

aceste considerente, Curtea a dispus respingerea acțiunii promovată de

reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Având în vedere că

reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma plății

onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și apărării

printr-un avocat numit de Baroul București, în persoana d-nei avocat Ș.M.,

instanța a stabilit, prin hotărârea pronunțată, cuantumul onorariului de avocat

la suma de 500 RON pentru ambii reclamanți, ținând cont de faptul că

reclamanților li s-a asigurat reprezentarea și asistența juridică la termenele

de judecată din 10 februarie 2011, 24 martie 2011, 19 mai 2011 și 30 iunie

2011, precum și apărarea în cauză, atât prin formularea precizării la acțiune,

cât și în raport de susținerile pârâților din cuprinsul întâmpinării.

Privitor la plata

onorariului de avocat, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 alin.

(1) din O.U.G. nr. 51/2008, dispunând ca acesta să fie suportat de către stat,

atât timp cât nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute la alin.

(2) al acestui text de lege, respectiv pierderea procesului datorită

comportamentului neglijent avut în timpul procesului ori exercitarea acțiunii

în mod abuziv.

Împotriva Sentinței

civile nr. 4.712 din data de 7 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat

recurs în termen legal reclamanții M.C.V. și M.M., prin care s-a învederat că

instanța de fond nu a motivat cu nimic excepția invocată de pârâtul Guvernul

României și că în aceste condiții reclamanții sunt în imposibilitatea de a

putea redacta motive de recurs.

Au relevat recurenții

că deși au făcut dovada numeroaselor memorii adresate Guvernului României,

reprezentat de primul-ministru E.B., prin care au solicitat să se emită

ordonanță de guvern, și că deși există proiect de hotărâre de guvern în curs de

avizare la Ministerul Muncii pentru aplicarea art. 58 alin. (13) din Legea nr.

448/2006 (prin care cuantumul drepturilor se actualizează cu indicele creșterii

prețurilor de consum), drepturile în discuție nu au mai fost indexate de la

data de 1 ianuarie 2010.

Intimații Guvernul

României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu au depus

întâmpinare.

Examinând sentința

atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanții M.C.V. și

M.M., se rețin următoarele:

În mod întemeiat

prima instanță, prin hotărârea recurată, având în vedere obiectul acțiunii

recurenților, părțile indicate ca pârâte în cauză, precum și prevederile art. 1

alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a admis excepția

invocată de pârâtul Guvernul României, cu consecința respingerii ca

inadmisibilă a acțiunii formulată de M.C.V. și M.M. în contradictoriu cu

Guvernul României, și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de aceiași

reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale.

Într-adevăr, se

constată, cât privește soluția dată de judecătorul fondului asupra cererii

reclamanților de chemare în judecată a intimatului Guvernul României, că

aceasta este legală, întrucât nu erau întrunite, la data sesizării instanței de

judecată (9 martie 2010), cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că poate introduce o

acțiune în contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri.

Pe de altă parte, cu

referire la pretențiile reclamanților îndreptate împotriva pârâtului Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, se reține că acestea sunt neîntemeiate,

în condițiile în care Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap din

cadrul acestei autorități publice centrale și-a îndeplinit obligațiile legale,

elaborând și înaintând Guvernului României, spre aprobare, proiectul de hotărâre

de guvern privind actualizarea cuantumului prestațiilor sociale prevăzute la

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap.

În raport de cele mai

sus arătate, cum nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză iar

hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

reclamanții M.C.V. și M.M. împotriva Sentinței civile nr. 4.712 din data de 7

iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.C.V. împotriva Sentinței civile nr. 4.712 din 7 iulie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012 .

Procesat de GGC - AM