ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 februarie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a solicitat modificarea H.G. nr. 989/2014 în sensul majorării indemnizațiilor lunare pentru persoanele cu handicap cu o creștere de 35%, în loc. de 16%, cum s-a stipulat.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1698 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și a respins cererea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 1698 din 16 iunie 2015, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței și, în urma rejudecării, admiterea cererii așa cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că obiectul cererii l-a reprezentat modificarea H.G. nr. 989 din 14 octombrie 2014, în sensul aplicării unui procent de majorare a indemnizațiilor de 35%, aferent unei perioade de șase ani, în condițiile în care hotărârea de guvern a aplicat un procent de majorare de numai 16%, aferent unei perioade de 3 ani. Recurentul-reclamant arată că a solicitat instanței de fond să dispună emiterea unei adrese către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a exprima o opinie în legătură cu situația de discriminare pe care a invocat-o prin cererea introductivă. Astfel, a arătat că persoanele cu handicap au fost discriminate prin majorarea cu numai 16% a indemnizațiilor în raport cu persoanele beneficiare ale pensiei sociale minime garantate, reglementată prin O.U.G. nr. 6/2009, al cărei cuantum a fost majorat prin Legea nr. 186/2014. Instanța de fond a respins această cerere. Totodată, instanța de fond a recunoscut, în cuprinsul hotărârii, că indemnizația trebuia indexată în fiecare an, în baza Legii nr. 448/2006, în funcție de creșterea indicelui prețurilor de consum.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs la data de 22 septembrie 2015, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 448/2006, reținând că actualizarea prestațiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) din acest act normativ nu se referă la venitul minim garantat, iar cele două tipuri de beneficii sociale, respectiv prestația socială minimă garantată și prestația reglementată de Legea nr. 448/2006, vizează categorii diferite de beneficiari și au baze de calcul diferite. 4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs la data de 22 septembrie 2015, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă arată că, prin H.G. nr. 989/2014 s-a realizat actualizarea prestațiilor prevăzute de Legea nr. 448/2006 cu un procent de 16%, cu aplicare din luna ianuarie 2015, acest procent reprezentând o rotunjire a indicelui anual de creștere a prețurilor de consum pentru perioada 2009 - 2012. Se mai susține că modificările solicitate de reclamant nu iau în considerare faptul că cele două tipuri de beneficii de asistență socială, respectiv indemnizația cuvenită persoanelor cu dizabilități și venitul minim garantat, se adresează unor categorii diferite de beneficiari și au baze de calcul diferite.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Prin aceeași încheiere s-a constatat că, prin dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 1/2017, a intervenit reorganizarea și schimbarea denumirii unuia dintre intimații-pârâți: "Se înființează Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin reorganizarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.", drept pentru care s-a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menționării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerul Muncii și Justiției Sociale (în locul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice). II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante O primă critică care poate fi decelată din cuprinsul cererii de recurs se referă la neadministrarea unei probe cerute de reclamantul-recurent, și anume exprimarea de către CNCD a unui punct de vedere cu privire la discriminarea persoanelor cu dizabilități în raport cu persoanele beneficiare ale prevederilor O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, sub aspectul nivelului prestației sociale începând cu data de 1 ianuarie 2015. Din lucrările dosarului de fond rezultă că cererea reclamantului referitoare la solicitarea punctului de vedere menționat a fost formulată în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, după ce instanța de fond a declarat închisă cercetarea judecătorească. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, procedura în care CNCD poate să exprime un punct de vedere în legătură cu existența unei invocate situații de discriminare este numai aceea în care persoana care se consideră discriminată formulează în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei având loc. cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Or, nu aceasta este situația cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. În concluzie, criticile referitoare la procedura urmată de prima instanță, care ar putea fi subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, nefiind încălcate reguli de procedură. Celelalte critici pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la o greșită aplicare a normelor de drept material, în raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamant la adresa H.G. nr. 989/2014. Instanța de fond a reținut, cu aplicarea corectă a legii, că prevederile art. 58 alin. (4) și (13) din Legea nr. 448/2006, care stabilesc prestațiile sociale pentru adultul cu handicap și, respectiv, actualizarea anuală a acestor prestații cu indicele creșterii prețurilor de consum, nu se referă la venitul minim garantat și că cele două tipuri de beneficii de asistență socială se adresează unor categorii diferite de beneficiari, au baze de calcul diferite, au metodologii de stabilire și de acordare proprii, acoperind necesități socio-economice diferite. Prin urmare, categoriile de persoane beneficiare ale celor două tipuri de prestații sociale nu se găsesc în situații identice sau similare, condiție premisă a constatării unei eventuale situații de discriminare. În ultimul rând, recurentul-reclamant a invocat că, deși instanța de fond a reținut aplicarea prevederilor art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006, conform cărora cuantumul drepturilor prevăzute la art. 58 alin. (4) din lege se actualizează (prin hotărâre de guvern) anual cu indicele creșterii prețurilor de consum, nu a sancționat împrejurarea că H.G. nr. 989/2014 a actualizat cuantumurile indemnizațiilor lunare cu indicele anual de creștere a prețurilor de consum pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012, în loc. de perioada ianuarie 2009 - decembrie 2014. Referitor la această critică, Înalta Curte reține că H.G. nr. 989/2014 este un act normativ infralegal, emis în temeiul art. 108 din Constituție și în executarea art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu respectarea cerințelor art. 9 și art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă. Nota de fundamentare a hotărârii de guvern a avut în vedere, la data întocmirii ei, indicele anual de creștere al prețurilor de consum pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012, de 15,98%, rotunjit la 16%. Criticile recurentului exced cadrului procesual al acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva hotărârii de guvern emise în executarea legii. Instanța de contencios administrativ nu poate analiza hotărârea de guvern din perspectiva procedării la actualizare numai pentru perioada 2009 - 2012, pentru că ar însemna să analizeze legalitatea actului administrativ normativ din perspectiva a ceva ce nu a dispus, depășind sfera controlului judecătoresc și intrând în sfera atribuțiilor puterii executive. Așa cum s-a reținut și anterior în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție-SCAF (Decizia nr. 551 din 5 februarie 2013), Guvernul este singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității, necesității și posibilității concrete de indexare a prestației sociale, cu luarea în considerare a imperativelor de ordin bugetar. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.