Secțiunea a treia, care a avut loc la 13 ianuarie 2009, într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 iunie 2002, având în vedere declarația din 8 septembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, pronunța următoarea decizie în fața recurentei, domnul Georgeta Pamfil, este un resortisant român născut în 1953 și rezident în Focșani. Guvernul român ( La 27 martie 1999, în timp ce călătorea în Focșani cu o mașină condusă de N.M.L., reclamanta a fost victima unui accident rutier, după care a fost internată în spital. La 1 iulie 1999, a depus o plângere împotriva N.M.L. pentru răniri involuntare și s-a constituit parte civilă. Printr-un rechizitoriu din 22 decembrie 1999, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Vrancea a trimis N.M.L. la Tribunalul de Primă Instanță din Focșani pentru răniri involuntare. La 9 februarie 2000, N.M.L. a solicitat trimiterea cauzei în fața unei alte instanțe. În așteptarea examinării acestei cereri de către Curtea Supremă de Justiție, Tribunalul de Primă Instanță din Focșani a acordat șapte amânări. La 28 iunie 2000, Curtea Supremă a trimis cauza în fața Tribunalului de Primă Instanță din Bacai, care a stabilit instanța de Primă Instană din prima instanță. Prima ședință pentru 22 decembrie 2000 a fost pronunțată până la 29 martie 2002, în special din cauza lipsei părților și a deficiențelor în procedura de citat. La 29 martie 2002, N.M.L. a solicitat trimiterea cauzei la Parchet pentru investigații suplimentare privind accidentul din 27 martie 1999. Recurenta s-a opus acestei cereri. Tribunalul a respins-o la 26 aprilie 2002. Alte șase amânări ale audierilor privind audierea martorilor au fost pronunțate ulterior pentru deficiențe în procedura de citație și absența părților. Prin hotărârea din 20 decembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat N.M.L. la plata unei amenzi penale pentru răniri involuntare și despăgubiri recurentei. printr-o hotărâre din 27 februarie 2003, tribunalul județean din Bac Unsprezece amânări au fost acordate de această instanță, în special în vederea realizării unei expertize solicitate de N.M.L. printr-o hotărâre din 14 mai 2004, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat N.M.L. la opt luni de închisoare și a constatat că beneficia de o măsură de grație pentru această pedeapsă. Tribunalul a menținut obligația de a plăti despăgubiri recurentei. N.M.L. a făcut apel la tribunalul departamental, care a amânat de trei ori examinarea cazului la cererea N.M.L. printr-o hotărâre din 18 noiembrie 2004, Tribunalul departamental a condamnat N.M.L. la plata unei amenzi penale, pe care a considerat că o va face obiectul unei măsuri de grație și la plata despăgubirilor în beneficiul recurentei. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 24 martie 2005 a Curții de Apel de la Bacău, care a respins acțiunea N.M.L. Grief invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) printr-o scrisoare din 8 septembrie 2008, guvernul a informat Curtea că intenționa să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării În plus, a invitat Curtea să șteargă cauza rolului în temeiul articolului 37 din Convenție. Declarația se citește astfel "guvernul declară" prin prezenta declarație unilaterală mai întâi că recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de reclamantă. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții solicitante pentru satisfacția echitabilă suma de 3 000 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunuia dintre acestea. impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa unui regulament în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acesteia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să spună că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului alineatul (1) litera (c) din convenție. Recurenta nu a dorit să prezinte observații cu privire la această declarație. Curtea observă de la început că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la termenii unei soluționări amiabile a cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din regulament prevede, de asemenea, că nicio comunicare orală sau scrisă sau nicio ofertă sau concesiune intervenită în cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă; prin urmare, Curtea va pleca de la declarația făcută la 8 septembrie 2008 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea unei soluționări amiabile. Comisia reamintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se conducă la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din această dispoziție. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol în cazul în care: circumstanțele permit să se concluzioneze că, din orice alt motiv a cărui existență o constată [ea] nu mai este justificată continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere privind rolul în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest caz, pentru a stabili dacă trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprinde din jurisprudența sa (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.), n 44884/04, 28 august 2007 Oleksiw c. Germania (dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată că prezenta cauză se referă la durata excesivă a unei proceduri în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. contestații privind drepturile și obligațiile civile într-un termen rezonabil (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, CEDH 2000 VII Nicolau c. România, n 1295/02, 12 ianuarie 2006 Cârstea și Grecu c. România, n 56326/00, 15 iunie 2006 și Cârjan c. România, 42588/02, 25 ianuarie 2007). În cazul de față, în care este vorba despre o procedură penală cu constituirea unei părți civile, aceste principii sunt aplicabile și ele. Curtea ia act de declarația oficială a guvernului, în care recunoaște că durata procedurii civile în litigiu nu a fost rezonabilă și propune plata către reclamantă 3 000 EUR ca despăgubire pentru prejudiciile materiale și morale și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Având în vedere recunoașterea încălcării cuprinse în declarația guvernului, precum și a sumei propuse, care constituie o despăgubire adecvată în sensul jurisprudenței sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Având în vedere cele de mai sus și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Curtea consideră că nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea amintește că, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție, Comitetul de Miniștri este competent să monitorizeze executarea hotărârilor definitive numai. Cu toate acestea, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale în prezenta cauză, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din convenție ( Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor enunțate în aceasta hotărăște, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte
de la requête n
o
25503/02
présentée par Georgeta PAMFIL
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 13 janvier 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juin 2002,
Vu la déclaration du 8 septembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Georgeta Pamfil, est une ressortissante roumaine née en 1953 et résidant à Focșani. Le gouvernement roumain («
le
Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Le 27 mars 1999, alors qu'elle voyageait à Focșani à bord d'une voiture conduite par N.M.L., la requérante fut victime d'un accident de la route, à la
suite duquel elle fut hospitalisée.
Le 1
er
juillet 1999, elle porta plainte contre N.M.L. pour blessures involontaires et se constitua partie civile.
Par un réquisitoire du 22 décembre 1999, le parquet près le tribunal départemental de Vrancea renvoya N.M.L. devant le tribunal de première
instance de Focșani pour blessures involontaires.
Le 9 février 2000, N.M.L. demanda le renvoi de l'affaire devant un autre tribunal. Dans l'attente de l'examen de cette demande par la Cour suprême de justice, le tribunal de première instance de Focșani accorda sept
ajournements.
Le 28 juin 2000, la Cour suprême renvoya l'affaire devant le tribunal de première instance de Bacău («
le tribunal de première instance
»), qui fixa la
première audience pour le 22 décembre 2000.
Onze ajournements furent prononcés jusqu'au 29 mars 2002, en raison notamment de l'absence des parties et de défauts dans la procédure de citation.
Le 29 mars 2002, N.M.L. demanda le renvoi de l'affaire devant le
parquet pour de nouvelles investigations sur l'accident du 27 mars 1999. La requérante s'opposa à cette demande. Le tribunal rejeta celle-ci le 26
avril
2002.
Six autres ajournements d'audiences visant à l'audition des témoins furent ensuite prononcés pour défauts dans la procédure de citation et absence des parties.
Par un jugement du 20 décembre 2002, le tribunal de première instance condamna N.M.L. au paiement d'une amende pénale pour blessures involontaires et de dédommagements à la requérante.
Par un arrêt du 27 février 2003, le tribunal départemental de Bacău («
le
tribunal départemental
») fit droit à l'appel de N.M.L. et renvoya l'affaire devant le tribunal de première instance.
Onze ajournements furent accordés par ce tribunal, notamment en vue de la réalisation d'une expertise demandée par N.M.L.
Par un jugement du 14 mai 2004, le tribunal de première instance condamna N.M.L. à huit mois de prison et constata qu'il bénéficiait d'une
mesure de grâce pour cette peine. Le tribunal maintint à l'encontre de N.M.L. l'obligation de verser des dédommagements à la requérante.
N.M.L. interjeta appel devant le tribunal départemental, qui ajourna par trois fois l'examen de l'affaire à la demande de N.M.L.
Par un arrêt du 18 novembre 2004, le tribunal départemental condamna N.M.L. au paiement d'une amende pénale, peine qu'il estima faire l'objet d'une mesure de grâce, et au versement de dédommagements au bénéfice de la requérante.
Cet arrêt fut confirmé par un arrêt définitif du 24 mars 2005 de la cour
d'appel de Bacău, qui rejeta le recours de N.M.L.
GRIEF
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la
durée excessive de la procédure.
La requérante dénonce la durée de la procédure. Elle invoque l'article
6
§
1 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes en l'espèce
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par une lettre du 8 septembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la
question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention. La déclaration se lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par la partie requérante.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de la
satisfaction équitable la somme de 3
000 EUR, montant qu'il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun
impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article
37
§
1 de la Convention européenne des droits de l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un
intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l'article
37
»
La requérante n'a pas souhaité présenter de commentaires sur cette déclaration.
La Cour observe d'emblée que les parties ne sont pas parvenues à s'entendre sur les termes d'un règlement amiable de l'affaire. Elle rappelle qu'en vertu de l'article 38 § 2 de la Convention les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L'article
62 §
2 du règlement dispose en outre à cet égard qu'aucune communication orale ou écrite ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre de ces
négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la
procédure contentieuse.
La Cour partira donc de la déclaration faite le 8 septembre 2008 par le
Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue d'un
règlement amiable.
Elle rappelle qu'aux termes de l'article 37 de la Convention elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque les
circonstances permettent de conclure
:
«
que, pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
»
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive. En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa
jurisprudence (
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25, 26
avril 2007
;
Kladivík et Kašiar c. Slovaquie
(déc.), n
o
41484/04, 28
août
2007
;
Oleksiw c. Allemagne
(déc.), n
o
31384/02, 11
septembre
2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
La Cour note que la présente affaire porte sur la durée excessive d'une
procédure au regard de l'article 6 § 1 de la Convention. Elle a déjà eu l'occasion, dans un grand nombre d'affaires, de préciser la nature et l'étendue des obligations des Etats contractants quant à la détermination des
«
contestations sur des droits et obligations de caractère civil
» dans un «
délai raisonnable
» (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender
c. France
[GC], n
o
‑
VII
;
Nicolau c. Roumanie
, n
o
1295/02, 12
janvier 2006
;
Cârstea et Grecu c. Roumanie
, n
o
56326/00, 15 juin 2006, et
Cârjan c. Roumanie
, n
o
42588/02, 25 janvier 2007). En l'espèce, où il est question d'une procédure pénale avec constitution de partie civile, ces
principes sont également applicables.
La Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement, dans laquelle il reconnaît que la durée de la procédure civile litigieuse n'a pas été raisonnable et propose de payer à la requérante 3
000 EUR à titre de réparation pour le dommage matériel et moral et les frais et dépens.
Compte tenu de la reconnaissance de la violation contenue dans la
déclaration du Gouvernement, ainsi que de la somme proposée, qui constitue une réparation adéquate au sens de sa jurisprudence, la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention). Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, la Cour considère qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l'homme garantis par la
Convention et ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, en vertu de l'article 46 § 2 de la Convention, le Comité des Ministres est compétent pour surveiller l'exécution des arrêts définitifs uniquement. Néanmoins, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale dans la présente affaire, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l'article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c Serbie
(déc.),
n
o
18369/07, 4 mars 2008).
Dans ces circonstances, il y a lieu de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qui y sont énoncés
;
Décide
, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer la
requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président