ÎCCJ, decizie (scj.ro #84769)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84769) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prestații sociale acordate în temeiul Legii nr. 448/2006.

Acțiune având ca obiect obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de

indexare. Limitele jurisdicționale ale instanței de contencios.

Legea

nr. 488/2006, art. 58 alin. (13)

Constituția

României, art. 1 alin. (4)

Potrivit dispozițiilor art. 58

alin. (13) din Legea nr. 488/2006, „cuantumul  drepturilor  se

actualizează anual cu indicele  creșterii  prețului de consum, prin

hotărâre a  Guvernului”.

Singurul în măsură să aprecieze

oportunitatea, necesitatea și posibilitatea concretă de realizare a indexării

prevăzute de aceste dispoziții legale este Guvernul României, doar acesta

putând decide asupra măsurii cu luarea în considerare a tuturor aspectelor de

ordin bugetar precum și a altor elemente ce țin de impactul crizei economice

sau de angajamentele asumate de România față de instituțiile financiare

internaționale.

Prin urmare, este greșit a

considera că instanța de judecată poate aprecia în locul Guvernului acordarea

acestei indexări, o astfel de interpretare conducând implicit la eludarea

întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului hotărârii de Guvern

supusă aprobării și, mai ales, la o depășire a atribuțiilor puterii

judecătorești, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat

consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Decizia nr. 551 din 5 februarie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de

Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

,

reclamanții D.V. și D.C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, Guvernul României și Direcția de Muncă și

Protecție Socială a Municipiului București (actuala Agenție pentru Plăți și

Inspecție Socială a Municipiului București), solicitând obligarea acestora la

adoptarea hotărârii de guvern și a actelor normative subsecvente pentru

actualizarea și indexarea cuantumului prestațiilor sociale plătite conform

Legii nr. 448/2006.

În fapt, reclamanții au arătat

că au gradul de handicap accentuat, în conformitate cu certificatele de

încadrare în grad de handicap nr. xx5 din 01.03.2011 și nr. xx2 din 01.03.2011

emise de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți,

veniturile lor fiind de 234 lei, fiecare.

Prin mai multe adrese, ultima

datată 25.05.2011, au solicitat acordarea indemnizației pentru persoane cu

handicap în cuantum actualizat cu indicele creșterii prețurilor de consum.

În răspunsurile primite s-a

precizat că prin adresa MMFPS din 05.03.2010 s-a comunicat faptul că „în

bugetul de stat pe anul 2010 … sumele prevăzute în bugetul MMFPS pentru

acordarea prestațiilor sociale au fost fundamentate pe baza prestațiilor

sociale acordate în anul 2009”.

În drept reclamanții au invocat

dispozițiile art. 58 alin. (4) și 13 din Legea nr. 448/2006, conform cărora

cuantumul prestațiilor sociale va fi actualizat anual, cu indicele prețurilor

de consum:

Pârâtul Guvernul României a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția netimbrării acțiunii,

pe fond solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și

excepția lipsei calității procesuale pasive.

De asemenea, pârâta Agenția de

Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București-APISMB (fosta Direcție de

Muncă și Protecție Socială a Municipiului București) a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 2384

din 3 aprilie 2012,

Curtea de Apel

București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

respins

excepțiile netimbrării și inadmisibilității ca neîntemeiate.

A admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale și Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului

București (actuala Agenție de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.

A respins acțiunea formulată

împotriva acestor pârâți în consecință.

A admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții D.V. și D.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României.

A obligat pârâtul Guvernul

României la adoptarea hotărârii în aplicarea dispozițiilor art. 58 alin. (13)

din Legea nr. 448/2006.

A anulat cererea având ca

obiect obligarea la adoptarea „actelor normative subsecvente”.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția netimbrării este

neîntemeiată, deoarece reclamanții au fost citați pentru termenul din

07.02.2012 cu obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei

și a timbrului judiciar de 0,3 lei, obligația fiind îndeplinită, iar la data de

05.02.2012, reclamanții au depus la dosar chitanța de plată a taxei judiciare

de timbru, precum și timbrul judiciar.

Excepția inadmisibilității nu

este întemeiată, deoarece dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sunt

aplicabile în cazul actului administrativ tipic, având ca scop exercitarea

dreptului la revocarea acestuia de către autoritatea publică emitentă sau cea

ierarhic superioară, nu și în cazul refuzului nejustificat, iar din actele

depuse rezultă că ambii reclamanți s-au adresat cu cereri Guvernului României

în perioada 2009-2011, cereri remise spre analiză Autorității Naționale pentru

Persoanele cu Handicap (ANPH), Direcției Generale pentru Protecția Persoanelor

cu Handicap (DGPPH), Direcției de Muncă și Protecție Socială a Municipiului

București (DMPS Mun. București) și Direcției Generale de Asistență Socială

(DGAS).

În ceea ce privește excepțiile

lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și a Agenției de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București (fosta

DMPS Mun. București), prima instanță le-a apreciat întemeiate, având în vedere

obiectul acțiunii – obligarea la emiterea Hotărârii de Guvern – subiectul de

drept pasiv al raportului juridic dedus judecății fiind Guvernul României.

Pe fondul acțiunii, instanța de

fond a reținut că, față de dispozițiile art. 58 alin. (13) din Legea nr.

448/2006 invocate de reclamanți, potrivit cărora „Cuantumul drepturilor

se

actualizează anual

cu indicele creșterii prețurilor de consum, prin

hotărâre a Guvernului”, nu rezultă că legiuitorul a lăsat la aprecierea

Guvernului oportunitatea emiterii unei hotărâri pentru actualizarea cuantumului

drepturilor.

În acest sens a apreciat prima

instanță că legiuitorul a instituit în sarcina Guvernului obligația

actualizării anuale a cuantumului drepturilor, astfel încât acest capăt de

cerere este întemeiat.

În ce privește cererea de

obligare la emiterea actelor normative subsecvente, instanța a constatat că

obiectul nu este individualizat, neîndeplinind condițiile formale reglementate

de art. 112 C.pr.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României,

criticând sentința  pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru

următoarele   motive:

Instanța   de

fond   nu a  analizat   și nu a

apreciat   corect   înscrisurile  depuse  la

dosar  și nici  situația de fapt și de drept, pronunțând o hotărâre

cu depășirea atribuțiilor puterii   judecătorești și cu

încălcarea principiului  separației   puterilor în stat

consacrat de prevederile   art. 1 alin. (4) din Constituția

României.

Arată   recurentul   că din   punctul

de vedere   al principiului   de acordare al

drepturilor   pentru persoane   cu  handicap,

cuantumul  aferent  acestor drepturi   se

acordă   din bugetul   de stat, fără   ca persoana

să vireze   o contribuție specială către acest buget. Așadar,

arată   recurentul Guvernul României aceste   drepturi nu

pot fi   considerate   un bun sau  o proprietate

a  persoanei, ci drepturi de protecție  socială, cuantumurile

acestora   se stabilesc  prin acte   normative,

ținând  cont   însă de   condițiile

socio-economice ale țării.

În acest  sens se

arată   de recurent jurisprudența  CEDO recunoaște

dreptul   autorităților   de a alege

mijloacele   cele  mai adecvate în  atingerea  scopului

și  stabilirii   unui  echilibru între

cheltuielile și veniturile publice, exemplificând  cauza  Pamfil c.

României, cauza Salvetiic c. Italiei, cauza   Stec  și

alții   c. Regatului Unit.

În drept, cererea

de recurs se întemeiază   pe dispozițiile   art. 304 pct. 4

și 9, art. 304

1

C.proc.civ.

Reclamanții au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea acesteia ca

nefondată, întrucât instanța de fond a  obligat   în mod

corect   recurenta să   aplice  prevederile

legii care este în vigoare.

Arată   intimații –

reclamanți că adresa Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale

nu este de natură a exonera  Guvernul României de obligația   de

a  aplica   prevederile  legale.

Intimata - pârâtă Agenția de

Plăți și Inspecție Socială a  Municipiului București (fosta APSM

București, fosta  DMPSM București) a  formulat

întâmpinare și a  solicitat  menținerea  sentinței civile

recurate   în ceea ce  privește excepția lipsei

calității procesual pasive a  acesteia, invocând în drept

prevederile Legii   nr. 448/2006 republicată.

Ministerul Muncii Familiei și

Protecției Sociale a formulat  întâmpinare la cererea   de

recurs, solicitând menținerea  soluției   instanței

de fond  privind  respingerea  capătului  de cerere

privind   obligarea instituțiilor publice pârâte la emiterea unor

acte normative subsecvente pentru   materializarea

actualizării   învederate.

La dosar  s-au depus

înscrisuri în conformitate  cu prevederile  art. 305 C.proc.civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că

aceasta  este  fondată pentru următoarele  considerente:

Reclamanții  au

dedus judecății   instanței   de contencios

administrativ o acțiune   privind obligarea  pârâtelor

Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, Guvernul României și Direcția

de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București să adopte

Hotărârea  Guvernului   și actele  normative subsecvente

pentru actualizarea și indexarea cuantumurilor   prestaților sociale

plătite   conform Legii nr. 448/2006.

Potrivit art. 58 alin. (13) din

Legea nr. 448/2006 „Cuantumul  drepturilor  se actualizează anual cu

indicele  creșterii  prețului de consum, prin hotărâre a

Guvernului”.

Înalta Curte constată  că

în  mod greșit instanța de fond a  interpretat aceste

dispoziții   legale în sensul   că legiuitorul nu a

lăsat   la aprecierea Guvernului

oportunitatea   emiterii   unei hotărâri de Guvern

pentru   actualizarea  cuantumului drepturilor, deoarece

norma  este  în opinia   instanței

fondului  obligatorie.

Din actele

dosarului  rezultă că MMFPS – DGPPH  a  înaintat un proiect de

hotărâre de guvern privind actualizarea  cuantumului

drepturilor  prevăzute  de art. 58 din Legea  nr. 448/2006

iar acest   proiect se află în prezent în procedura de avizare,

urmând ca după obținerea   avizelor ministerelor de resort, avizul

Consiliului   Legislativ să fie   supus

aprobării   Guvernului.

Așa cum  a

arătat  recurentul  Guvernul   României, acesta  este

singurul în  măsură să  aprecieze  oportunitatea, necesitatea,

posibilitatea  concretă de realizare a   acestei

indexări, având  în vedere  toate  aspectele  de ordin

bugetar și impactul semnificativ al crizei  economice și a

angajamentelor   asumate de Guvern către  instituții

financiare internaționale.

Prin urmare, este greșit

a  considera că poate aprecia instanța  de judecată în locul Guvernului

României toate aceste aspecte și mai ales nu poate trece, eluda instanța de

judecată întreaga procedură prealabilă de avizare a proiectului   de

hotărâre de guvern supusă aprobării.

Este  vorba   de

o depășire în cauză a   atribuțiilor   puterii

judecătorești și o încălcare a   principiului   separației

puterilor în stat consacrat de   art. 1 alin. (4) din

Constituția   României.

Temeiul legal   al

soluției   adoptate   de instanța   de recurs

Față de cele

arătate  mai sus, în conformitate   cu prevederile

art. 312 alin. (1) raportat la art. 4 C.proc.civ., s-a  admis

recursul, s-a modificat sentința atacată, în sensul că s-a admis excepția

inadmisibilității și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă cererea

privind obligarea pârâtului Guvernului României la adoptarea hotărârii în

aplicarea dispozițiilor art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006, de asemenea

s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.