ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1783/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 478 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 5535/105/2012, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.M.G., la pedeapsa de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată (faptă din perioada iunie-iulie 2012, parte vătămată I.M.C.).

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen. raportat la dispozițiile art. 64 lit. a), b), și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus să fie execută în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 11 iulie 2012 la zi și potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei daune morale către partea vătămată I.M.C.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 300 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond. a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 788/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul Z.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constând în aceea că, în perioada iunie-iulie 2012, în mod repetat și prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale anale cu minorul I.M.C. în vârstă de 8 ani, în timp ce se aflau cu animalele la păscut în zona Rizănești-Vălenii de Munte.

Situația de fapt astfel descrisă, a fost:reținută pe baza următoarelor probe: plângerea și declarația reprezentantului victimei, declarația, minorului parte vătămată I.M.C., raportul medico-legal, declarațiile inculpatului, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 10 iulie 2012 (filele 37-38 dosar de urmărire penală) și declarația martorului I.C. (fila 33).

La data de 11 iulie 2012, ora 11.30 s-a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore și la aceeași dată a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

La data de 11 iulie 2012 Tribunalul Prahova a dispus prin încheierea de ședință nr. 30 arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 11 iulie 2012 și până la data de 09 august 2012, și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 181/U/2012, măsura arestării preventive fiind menținută de instanță în cursul judecării cauzei.

În fața instanței de fond, partea vătămată I.M.C. minor, prin reprezentantul său legal I.G.F. a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal iar tribunalul a adus la cunoștință inculpatului prevederile art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Prin apărătorul ales, inculpatul a declarat că nu înțelege să recunoască fapta și nu dorește aplicarea procedurii simplificate de judecată.

Fiind ascultat în prezența avocatului ales, inculpatul a susținut prin declarația dată la 4 septembrie 2012 că nu recunoaște fapta de viol pentru care a fost trimis în judecată și că niciodată nu a păzit singur oile ci doar în prezența martorului M.L.

În legătură cu recunoașterea făcută prin declarațiile, date în fața organului de urmărire penală când a și descris modul de săvârșire a faptei) inculpatul a declarat că a fost amenințat cu bătaia și chiar cu armă de polițiștii anchetatori, iar la parchet, i s-a promis că va fi eliberat dacă recunoaște fapta.

Inculpatul a fost interpelat de către instanța de judecată și în legătură cu declarația dată cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, când a afirmat că este autorul, faptei cu mențiunea că minorul nu s-a opus actelor sexuale care s-au petrecut doar de două ori, solicitând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., (filele 41-42 dosar fond).

Apărătorul inculpatului a solicitat însă, să nu fie luată în considerare poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului deoarece actele medicale pe care le va depune la dosar atestă problemele de sănătate în raport de care discernământul său ar trebui evaluat pe baza unei noi expertize medico-legale psihiatrice pe care a solicitat-o alături de proba cu reaudierea martorilor din acte, în special a martorului M.L. indicat de inculpat în declarația sa (filele 51-52).

Instanța de fond a respins proba cu efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, având în vedere faptul că acesta a fost expertizat imediat după data ultimului act material iar actele medicale noi pe care le-a invocat în susținerea utilității efectuării unei noi expertize nu au fost depuse, membri familiei inculpatului nefiind în posesia lor, așa cum au transmis instanței prin același apărător ales.

În acest context, instanța a încuviințat proba cu acte și a dispus citarea în vederea audierii a martorilor I.C. și M.L., acesta din urmă fiind indicat de inculpat în apărare.

A fost ascultat martorul M.L. (filele 112-114). Martorul I.C. nu s-a prezentat în instanță deși a fost citat cu mandat de aducere, făcând incidente dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. în condițiile în care depoziția sa anterioară dată în faza anchetei penale nu clarifică aspecte referitoare la pretinsa activitate infracțională a inculpatului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, atât a celor din faza de urmărire penală cât și a celor administrate nemijlocit cu ocazia cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada iunie-iulie 2012, inculpatul Z.M.G., în mod repetat, prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale anale cu minorul I.M.C., în vârstă de 8 ani, în timp ce ambii se aflau cu animalele la păscut în zona Rizănești - Vălenii de Munte.

Victima minoră I.M.C. a fost examinată de către medicul legist din cadrul S.M.L. Ploiești care a concluzionat că acesta nu prezintă leziuni traumatice externe pe cap, trunchi și membre însă prezintă leziuni traumatice anale, recente dar și vechi, posibil produse prin raport sexual anal recent, care pot data din intervalul 02-06 iulie 2012, leziunile traumatice anale care necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Având în vedere că inculpatul a prezentat acte medicale din care rezultă că este încadrat în categoria persoanelor cu grad de handicap, la data de 11 iulie 2012, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în urma căreia s-a stabilit că inculpatul Z.M.G. prezintă diagnosticul „tulburare organică de personalitate pe fond encefalopat, debilitate mintală cu tulburări de comportament IQ 59, are capacitate psihică de înțelegere și apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și discernământul păstrat inclusiv în perioada iunie-iulie 2012.

Situația de fapt astfel expusă reiese din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale; precum și în fața instanței de judecată chiar dacă inculpatul a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, declarația dată de minor atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, se coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, în special cele care au fost date în fața instanței atât la momentul arestării preventive, cât și după trimiterea sa în judecată.

Verificând apărarea acestuia, în sensul că a fost lovit de polițiști pentru a recunoaște fapta pe care în realitate nu a săvârșit-o, prima instanță a stabilit că în fața organului de urmărire penală, inculpatul a fost audiat în prezența unui martor asistent dar și a apărătorului desemnat din oficiu, care a semnat declarația de audiere fără obiecțiuni. Declarațiile date de inculpat în această fază procesuală, imediat după descoperirea faptelor, se coroborează în totalitate cu declarațiile minorului în special cele date în fața instanței de fond după o perioadă de timp suficientă pentru ca șocul emoțional și trauma psihică suferită să-i altereze subiectiv mărturia.

Faptul că victima a locuit o perioadă la stâna ce aparținea tatălui martorului M.L., rezultă din propriile declarații confirmate de tatăl său și de martorul I.C., care a fost audiat numai în faza de urmărire penală (fila 33) de martorul M.L. și de inculpat.

Martorul M.L. a susținut că îl cunoștea pe inculpat de 2-3 luni de zile, că minorul obișnuia să înnopteze-la stână unde presta diferite munci afirmând posibilitatea de a fi fost abuzat- sexual de alte persoane, însă această alegație nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar în condițiile în care, potrivit declarației tatălui minorului după audierea fiului său la procuror, martorul M.L. l-a tras de urechi pe copil reproșându-i că minte.

În raport cu probele enumerate anterior, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol calificat în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere limitele legale de pedeapsă, gradul de pericol: social concret al faptei, consecințele sindromului de stres post-traumatic și stigmatizarea sociala a minorului în vârstă de nuami 8 ani așa cum reiese din același referat de evaluare întocmit în cauză dar și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, i-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a), b), și e) C. pen. cu excepția dreptului de a alege pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale precum și pedeapsa accesorie a interzicerii- acelorași drepturi civile pe durata executării pedepsei principale.

În privința stării de arest a inculpatului, instanța a constat- că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de acesta subzistă și în prezent, existând probe- privind comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, perioada scurtă scursă de la data comiterii faptei nefiind: aptă de a stinge ecoul social negativ al acesteia în comunitate, astfel încât a făcut, aplicarea dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. privind menținerea măsurii arestării preventive iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive, de la 11 iulie 2012-la zi.

În privința laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului este de natură să producă consecințe grave asupra dezvoltării ulterioare a părții vătămate, iar în cauză sunt îndeplinite toate cerințele pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, astfel că în baza art. 17.rap. la art. 346 C. proc. pen., exercitând din oficiu acțiunea civilă, l-a obligat pe inculpat la plata daunelor morale către partea vătămată, într-un cuantum considerat echitabil în raport și cu posibilitățile financiare pe care le are dar ținând seama în același timp că nicio sumă de bani nu poate înlătura prejudiciul cauzat, suma acordată având menirea de a compensa traumele psihice suportate de minor.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.M.G., susținând că răspunderea sa penală a fost greșit stabilită de prima instanță, deoarece problemele de sănătate pe care nu le-a putut dovedi la judecata în fond a cauzei, i-au afectat capacitatea sexuală și pe baza actelor medicale depuse în copie la instanța de apel, a solicitat efectuarea unei expertize medico - legale de specialitate care să evalueze posibilitatea de a avea raport sexual în perioada presupusei activități infracționale.

În apărarea sa, după audierea în ședința publică din 10 aprilie 2013 (filele 54-55) apelantul-inculpat a depus: acte medicale (filele 58-64) pe baza cărora proba solicitată a fost încuviințată fiind considerată pertinentă și utilă pentru stabilirea adevărului judiciar, astfel că prin examinarea nemijlocită a inculpatului și a documentelor aflate în dosar, I.N.E.M.L. prof. dr. Mina Minovici București (denumit în continuare I.N.M.L.) a întocmit raportul de expertiză medico-legală din 26 nov.2013 ale cărui concluzii sunt că inculpatul are capacitate sexuală păstrată fără a exista elemente medicale obiective care să ateste o afectare a acesteia iar tulburarea de natură psihică condemnată în actele medicale nu i-a afectat capacitatea de copulație stabilită prin examen clinic sexologie și analize hormonale de laborator.

Apelantul-inculpat a contestat aceste concluzii susținând că lucrarea medico-legală conține contradicții referitoare la capacitatea sa de erecție care nu a fost stabilită de comisia medico-legală cu argumentul că erecțiile spontane nocturne pot fi apreciate de personalul spitalului penitenciar Jilava și că dacă nivelul hormonilor sexuali va fi normal, actul sexual este teoretic posibil, dar depinde de motivația psihică a persoanei pentru ca în final, în pofida acestor constatări, să stabilească ca fiind păstrată capacitatea sa sexuală.

Pentru acest motiv, apelantul-inculpat a solicitat efectuarea unei noi lucrări de specialitate la nivelul C.S.A.C. a I.N.M.L. București.

Prin încheierea de ședință din 6 decembrie 2013, Curtea a respins cererea inculpatului, cu motivarea că nu există nicio contradicție între expunerea de motive și concluzia finală a raportului de expertiză dispus în cauză, obiectivul lucrării a fost acela de a stabili dacă inculpatul avea sau nu păstrată la data faptelor, capacitatea sexuală în raport de afecțiunea înscrisă în documentele medicale depuse în instanța de apel, iar comisia medico-legală a conchis în mod clar, examinându-l nemijlocit pe inculpat și prin evaluarea stării sale de sănătate și a antecedenței sale medicale, că acesta are capacitate de copulație stabilită prin examen clinic sexologie și analize hormonale de laborator și drept urmare are deplină capacitate sexuală.

În aceste condiții, proba a fost respinsă ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Pe fondul apelului, inculpatul prin apărător ales a susținut că nu este vinovat, dar pentru că la instanța de fond printr-o declarație și-a recunoscut fapta, a solicitat numai reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală nr. 248 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de- inculpat, care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin aceeași decizie, a fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive de la 11 iulie 2012 la zi.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, curtea de apel a constatat că pe baza probelor administrate incluzând . și mărturisirea inculpatului, audiat atât în faza de urmărire penală (filele 18-19, 22-23, 61-62, 71-72 și 77) cât și în fața primei instanțe, când a declarat că solicită ca judecata să se facă în temeiul dispozițiilor procedurii simplificate de judecată, prevăzute de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., (filele 41-42) instanța fondului a stabilit răspunderea penală a inculpatului care în mod repetat ar fi întreținut raporturi sexuale anale cu minorul I.M.C. cu, care a locuit la o stână unde lucra ca cioban începând cu data de 2 iulie 2012

S-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a stabilit că dispozițiile procedurii simplificate de judecată nu sunt incidente în cauză și a continuat cercetarea judecătorească, verificând apărarea inculpatului prin audierea martorului propus de acesta-M.L., întrucât printr-o declarație anterioară inculpatul Z. negase actele sexuale anale repetate săvârșite împotriva minorului I.M.C. (fila 18 verso dosar urm pen și fila 41 dosar fond).

Depoziția acestuia (filele 112-114) confirmă împrejurarea că minorul I.M.C. s-a aflat la stâna unde era cioban de câteva luni inculpatul și unde obișnuia să înnopteze fiindcă presta acolo diferite munci și a afirmat posibilitatea ca acesta să fi fost abuzat sexual de alte persoane, fără a oferi detalii despre numele, ocupația, perioada sau circumstanțele în care a luat cunoștință de astfel de fapte comise împotriva victimei.

Această susținere, vagă și lipsită de posibilitatea oricăror minime verificări nu se confirmă fiindcă martorul a relatat ceea ce a auzit de la frații minorului, unul dintre copii familiei l. fiind văzut că întreținea raporturi sexuale cu un bărbat sub un pod din satul Rizănești.

Din declarațiile minorului (fila 12 dosar urm. pen și 43-44 dosar fond) care la data faptei avea vârsta de numai 9 ani  (fila 13 același dosar) coroborate cu concluziile raportului medico-legal din 9 iulie 2012 al S.M.L. Prahova (fila 16 dosar urm.pen.) și din 26 noiembrie 2013 întocmit de I.N.M.L. București ce confirmă atât leziunile traumatice anale recente suferite de victima minoră și care pot data din perioada 2-6 iulie 2012 pentru vindecarea acestora fiind necesare 14-15 zile îngrijiri medicale cât și capacitatea sexuală și de copulație păstrată a inculpatului, rezultă fără îndoială vinovăția acestuia din urmă în condițiile în care detaliile oferite de minor privind împrejurările și modalitatea în care a fost supus actelor sexuale au fost confirmate de inculpat prin recunoașterile făcute în ambele faze procesuale, fiindcă atitudinea sa oscilantă de a. reveni și de a le nega inclusiv în instanța de apel a fost adoptată cu scopul exclusiv dea fi absolvit de răspunderea penală sau de a obține măcar atenuarea acesteia.

În acest context, Curtea a reținut că pretinsele amenințări exercitate de agentul de poliție în fața căruia a dat prima declarație de recunoaștere a faptei nu sunt de natură a pune în discuție fapta câtă vreme la procuror inculpatul a făcut declarații în prezența unui avocat ce i-a fost desemnat din oficiu, la fel și în fața judecătorului care a dispus arestarea sa preventivă precum și cu prilejul audierii la instanța fondului când, într-o primă fază s-a apărat cu susținerea că nicicând nu a păzit oile singur ci doar în prezența martorului M.L., patronul său.

Acesta a fost ascultat ca martor, și nu a confirmat împrejurarea oferită de inculpat drept motiv al negării actelor sexuale anale la care l-a supus pe minor situație față de care, în fața instanței de control judiciar, inculpatul și-a construit o altă apărare, aceea de a fi incapabil să întrețină un act sexual datorită unor afecțiuni pe care le are din copilărie.

Prin raportul de expertiză din 26 noiembrie 2013 întocmit de I.N.M.L. București Curtea a verificat și acest aspect în condițiile în care s-a procedat la examinarea clinică efectivă a inculpatului arestat căruia i-au fost făcute și analize de laborator privind nivelul hormonal și s-a ținut seama și de antecedența sa medicală, așa încât concluzia păstrării capacității sale sexuale este una obiectivă și de natură a infirnia noua apărare opusă de apelantul-inculpat.

În consecință, în raport și de singura critică adusă sentinței de condamnare prin apelul formulat, aceea a reindividualizării pedepsei aplicate, ceea ce semnifică în realitate acceptarea situației de fapt și a încadrării juridice date acesteia de instanța fondului, Curtea a constatat că pedeapsa principală aplicată inculpatului a fost corespunzător proporționalizată față de gravitatea deosebită a activității infracționale, de vârsta victimei abuzate sexual și mai cu seamă de consecințele imediate ale acestui abuz constând în numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate spre vindecare dar și a celor pe termen lung, fiindcă o astfel de experiență dramatică survenită în viața unui copil de 9 ani, indiferent de condiția sa materială și de standardul de viață pe care îl avea în familie, produce traume psihice ale căror urmări pentru existența ulterioară a unei astfel de persoane sunt dificil de estimat.

Astfel, s-a apreciat că tocmai în considerarea vârstei victimei unei infracțiuni de viol consumate în varianta agravată a alin. (3) din art. 197 C. pen., legiuitorul a stabilit limitele pedepsei între 10 și 20 ani închisoare, așa încât aplicarea unei pedepse principale de 12 ani închisoare - orientate spre mdniinul special legal-ține seama și de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului dar și de poziția sa procesuală prin care a dovedit că nu conștientizează asumarea răspunderii pentru o faptă deosebit de gravă cu repercursiuni importante și posibil ireversibile asupra victimei sale, Curtea apreciind în aceste circumstanțe că în cuantumul. stabilit de judecătorul fondului aceasta răspunde exigențelor de represiune și coerciție, reeducare și eventuală prevenție la care se referă art. 52 C. pen. astfel că, nu se impune diminuarea cuantumului acesteia, astfel cum apelantul-inculpat a solicitat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Z.M.G., fără a expune motivele de recurs.

La termenul de judecată din data de 26 mai 2014, inculpatul a depus la dosar prin apărătorul desemnat din oficiu, motive de recurs, criticând decizia recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct 172 C. proc. pen., susținând că este nevinovat.

Cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de recurs, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, nu a mai susținut acest caz de casare, solicitând admiterea recursului, numai în raport de dispozițiile art. 5 C. pen.

După închiderea dezbaterilor, prin serviciul registratură, au fost depuse la dosar motive de recurs formulate de către inculpatul Z.M.G., prin apărător ales, prin care se invocă cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., cu motivarea-. că din întregul material probator rezultă eroarea gravă de fapt, în sensul reținerii săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de viol, deși există .contradicție între conținutul și concluziile raportului de expertiză medico-legală în ceea ce privește examinarea inculpatului și soluția adoptată.

În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor- acte normative care cuprind dispoziții procesual-penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămâne în competența aceleiași instanțe și, se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Cum decizia atacată a fost pronunțată la data de 12 decembrie 2013, sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că inculpatul nu a depus la dosar motivele de recurs în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, sunt aplicabile dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din același cod, potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Analizând cazurile de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

alin (1) pct. 1, 3-6, 13 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speță, nu ne aflăm în prezența niciunui motiv care să se circumscrie cazurilor de casare arătate mai sus.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speță, de la data săvârșirii infracțiunii de către inculpat, iunie - iulie 2012 până la soluționarea recursurilor a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea-în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

În consecință, Înalta Curte, va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatului, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei cu intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării recursurilor, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, se constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. reia dispoziția art. 13 alin. (1) C. pen. anterior astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Determinarea caracterului „mai favorabil" al legii se realizează ținând seama de o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele, privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere,. așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, s-a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În cauză se constată că atât legea nouă, cât și legea anterioară sancționează infracțiunea de viol cu pedeapsa închisorii.

Astfel, potrivit art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de viol când victima nu a împlinit vârsta de 16 ani este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. anterior, infracțiunea de viol comisă asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Deși aparent, codul penal în vigoare pare a fi legea penală mai favorabilă inculpatului în raport de reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere criteriile ce trebuie avute în vedere la identificarea legii penale mai favorabile mai sus menționate, privite în ansamblul lor și cuantumul pedepsei aplicate inculpatului - 12 ani închisoare care se situează în limite legale -, se apreciază că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există temeiuri de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B.A., suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.M., pentru termenul din 14 aprilie 2014 și suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă I.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M.G. împotriva Deciziei penale nr. 248 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 11 iulie 2012 la 26 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B.A., suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.M., pentru termenul din 14 aprilie 2014 și suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă I.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2014.