ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3859/2022

Ședința publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.04.2015 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, constatarea nelegalității parțiale a Deciziei nr. 1783/2014/26.03.2015 și anularea în parte a acesteia (respectiv pentru suma de 1.269.834 RON, pentru care s-a dispus respingerea contestației reclamantului, reprezentând debit suplimentar, cu titlu de TVA, în cuantum de 642.010 RON, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 531.522 RON și penalități de întârziere de 96.302 RON), raportat la:

A. în principal: constatarea nulității inspecției fiscale și pe cale de consecință constatarea nulității Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 cu consecința anulării în întregime a debitului principal, respectiv a majorărilor și penalităților aferente TVA, astfel cum au fost stabilite prin decizia mai sus indicată;

B. în subsidiar: desființarea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 emise în baza constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/20.08.2014 cu consecința:

a. Anulării debitului principal, respectiv suma de 642.010 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar în sarcina sa prin Decizia de impunere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestației reclamantului;

b. Anulării în întregime a majorărilor și penalităților aferente TVA, și pentru suma de 531.522 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere, respectiv pentru suma de 96.302 RON, cu titlu de penalități de întârziere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestației reclamantului.

A solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov;

A anulat în parte Decizia nr. 1783/2014/26.03.2015 și Decizia de Impunere nr. x/20.08.2014 emise de pârâtă;

A menținut obligația de plată a reclamantului în sumă de 74.487 RON, reprezentând T.V.A. suplimentar și obligația de plată a accesoriilor aferente în cuantum de 50.953 RON, majorări de întârziere și 11.173 RON penalități de întârziere;

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii reclamantului și menținerea actelor atacate ca temeinică și legale, precum și exonerarea pârâtelor de plata sumei de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Criticile formulate de recurentă sunt expuse pe larg în cererea de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în acest text de lege, motiv pentru care apreciază că este incidentă sancțiunea nulității recursului, în baza art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, invocă excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect în ceea ce privește modalitatea de stabilire a accesoriilor.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, arată că, prin hotărârea supusă recursului, instanța a respins cererea reclamantului de reducere a accesoriilor, iar în ceea ce privește excepția lipsei de obiect, arată că prin Decizia nr. x din 13.12.2019 s-au anulat obligațiile de plată accesorii ale reclamantului.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Deliberând asupra excepțiilor invocate de intimatul - pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reține că criticile formulate de recurentă se încadrează formal în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., că obiectul unei cereri de recurs îl constituie chiar sentința atacată și că recurenta are inter4es să formuleze recurs atâta timp cât a căzut în pretenții, prin admiterea în parte a acțiunii. În consecință, Înalta Curte va respinge excepțiile nulității, lipsei de obiect și lipsei de interes a recursului.

Examinând pe fond sentința atacată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, constatarea nelegalității parțiale a Deciziei nr. 1783/2014/26.03.2015 și anularea în parte a acesteia (respectiv pentru suma de 1.269.834 RON, pentru care s-a dispus respingerea contestației reclamantului, reprezentând debit suplimentar, cu titlu de TVA, în cuantum de 642.010 RON, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 531.522 RON și penalități de întârziere de 96.302 RON), raportat la:

A. în principal: constatarea nulității inspecției fiscale și pe cale de consecință constatarea nulității Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 cu consecința anulării în întregime a debitului principal, respectiv a majorărilor și penalităților aferente TVA, astfel cum au fost stabilite prin decizia mai sus indicată;

B. în subsidiar: desființarea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.08.2014 emise în baza constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/20.08.2014 cu consecința:

a. Anulării debitului principal, respectiv suma de 642.010 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar în sarcina sa prin Decizia de impunere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestației reclamantului;

b. Anulării în întregime a majorărilor și penalităților aferente TVA, și pentru suma de 531.522 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere, respectiv pentru suma de 96.302 RON, cu titlu de penalități de întârziere, cu privire la care s-a dispus respingerea contestației reclamantului.

Prin sentința nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Decizia nr. 1783/2014/26.03.2015 și Decizia de Impunere nr. x/20.08.2014 emise de pârâtă, a menținut obligația de plată a reclamantului în sumă de 74.487 RON, reprezentând T.V.A. suplimentar și obligația de plată a accesoriilor aferente în cuantum de 50.953 RON, majorări de întârziere și 11.173 RON penalități de întârziere și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x/20.08.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. x/20.08.2014, întocmite de către DGRFP Brașov-AJFP Mureș s-a constatat că reclamantul a realizat tranzacții imobiliare în perioada 01.12.2008-31.03.2014 și că a depășit plafonul de scutire de TVA în luna aprilie 2008 luând în considerare tranzacțiile realizate până la acea dată. Astfel, veniturile obținute din transferul proprietăților imobiliare în perioada aprilie 2008- februarie 2011 au fost în sumă totală de 6.143.543 RON. S-a concluzionat că reclamantul prin tranzacțiile imobiliare efectuate, a realizat, în calitate de persoană impozabilă, o activitate economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Ca urmare a depășirii plafonului de scutire de taxă contribuabilul avea obligația, potrivit prevederilor art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului.

În consecință, s-a procedat la stabilirea în sarcina reclamantului a unor obligații suplimentare de plată a TVA în cuantum de 670.816 RON, la care se adaugă dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 556.541 RON și penalități de întârziere în cuantum de 100.622 RON.

Prin sentința nr. 36/05.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Tg-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea în anulare formulată de reclamant împotriva actelor administrativ-fiscale menționate.

Prin Decizia nr. 2831/28.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F.-A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Brașov, a fost casată sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat, în speță, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

Potrivit prevederilor art. 501 alin. (1), (3) C. proc. civ. "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată."

În lumina textului legal menționat, instanța fondului a reținut că, limitele rejudecării fondului au fost determinate în decizia de casare, respectiv prima instanță va verifica modalitatea în care s-a operat deducerea TVA în actul fiscal contestat și dacă această deducere respectă principiul neutralității, va fi verificată aplicarea cotei reduse de TVA, prin raportare la textele legale incidente citate în considerentele prezentei decizii, urmând a fi analizată posibilitatea aplicării acestei facilități fiscale în funcție de înscrisurile care să probeze îndeplinirea condițiilor legale de acordare, în cadrul operațiunii de stabilire a accesoriilor fiscale, se va ține cont de principiul proporționalității, așa cum a fost expus mai sus, dar și de considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 86/2018 privind pronunțarea unei hotărâri preliminare în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Potrivit hotărârii instanței de recurs, actul atacat a fost încheiat cu nesocotirea principiului neutralității TVA, din taxa colectată stabilită prin actul administrativ-fiscal având dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor de bunuri și servicii destinate operațiunilor considerate de organul fiscal ca fiind impozabile, și aceasta pentru întreaga perioadă supusă controlului, pe considerentul incidenței Hotărârii CJUE în cauza Salomie și Oltean, anterior amintită.

Prin hotărârea pronunțată în această cauză, s-a reținut că "Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, unei reglementări naționale în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate în amonte pentru bunuri și servicii utilizate în cadrul operațiunilor taxate îi este refuzat persoanei impozabile, care trebuie în schimb să achite taxa pe care ar fi trebuit să o perceapă, pentru simplul motiv că nu era înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când a efectuat aceste operațiuni, și aceasta atât timp cât nu este înregistrată în mod legal în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și nu a fost depus decontul taxei datorate".

Pentru a ajunge la această dezlegare, CJUE a relevat în cadrul paragrafelor 63 și 64 următoarele:"Faptul de a sancționa nerespectarea de către persoana impozabilă a obligațiilor contabile și a celor privind declarațiile cu refuzul dreptului de deducere depășește în mod evident ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de asigurare a executării corecte a acestor obligații, din moment ce dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să impună, dacă este cazul, o amendă sau o sancțiune pecuniară proporțională cu gravitatea încălcării. O asemenea practică depășește totodată ceea ce este necesar pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA-ului și prevenirea evaziunii fiscale, în sensul articolului 273 din Directiva 2006/112, întrucât poate determina chiar pierderea dreptului de deducere dacă rectificarea declarației de către administrația fiscală nu se produce decât după expirarea termenului de decădere de care dispune persoana impozabilă pentru a proceda la deducere (a se vedea prin analogie Hotărârea Ecotrade, C-95/07 și C-96/07, EU:C:2008:267, punctele 67 și 68). În speță, reiese din dosarul prezentat Curții că cerințele de fond privind dreptul de deducere în amonte ar fi îndeplinite, iar reclamanții din litigiul principal ar fi fost considerați persoane impozabile în scopuri de TVA cu ocazia unui control fiscal. În astfel de condiții, amânarea aplicării dreptului de deducere a TVA-ului până la depunerea unui prim decont de taxă de către aceste persoane impozabile pentru simplul motiv că nu erau înregistrate în scopuri de TVA atunci când au efectuat operațiunile care fac obiectul TVA-ului, acestea din urmă trebuind în plus să achite taxa aferentă acestora, depășește ceea ce este necesar pentru asigurarea colectării în mod corect a taxei și pentru prevenirea evaziunii."

Astfel ținând cont de considerentele menționate și procedând la verificarea respectării dreptului de deducere în lumina principiul neutralității T.V.A., instanța de fond a reținut că, potrivit completării Raportului de expertiză, reclamantul a vândut cele 40 de apartamente și terenurile aferente cu destinații de locuri de parcare, în perioada decembrie 2008 - februarie 2011 fără a încasa taxa pe valoarea adăugată de la cumpărător și luând în considerare că acesta este o persoană impozabilă s-a calculat T.V.A. cu cota redusă de 5% conform dispozițiilor art. 140 alin. (2)

1

lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 23 alin. (9) și 10 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Prevederilor art. 140 alin. (2)

1

lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:

a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari;

b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;

c) livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m

2

, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 RON, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește suprafața de 250 m

2

, inclusiv amprenta la sol a locuinței, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuințe nu poate depăși suprafața de 250 m

2

, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuințe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, respectiv:

d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

De asemenea, conform pct. 23 alin. (9) și 10 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 " În sensul art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, suprafața utilă a locuinței de 120 mp nu include anexele gospodărești. Suprafața terenului pe care este construită locuința, precum și suprafața utilă a locuinței, prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, trebuie să fie înscrise în documentația cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii. Valoarea-limită de 380.000 RON prevăzută la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal cuprinde valoarea locuinței, inclusiv valoarea cotelor indivize din părțile comune ale imobilului și a anexelor gospodărești și, după caz, a terenului pe care este construită locuința, dar exclude unele drepturi de servitute legate de locuința respectivă. În calculul suprafeței maxime de 250 mp, prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, se cuprind și suprafețele anexelor gospodărești, precum și cotele indivize din orice alte suprafețe dobândite împreună cu locuința, chiar dacă se află la numere cadastrale diferite.

În vederea îndeplinirii condiției prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 și 2 din Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziția vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 și 2 din Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%."

Încadrarea tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamant în dispozițiile legale menționate, pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A., rezultă din contractele de vânzare - cumpărare și din declarațiile pe propria răspundere ale cumpărătorilor (chiar dacă unele declarații ar fi fost întocmite ulterior, așa cum susține pârâta, această situație nu poate fi imputată reclamantului cu consecința neaplicării cotei reduse de T.V.A.).

De asemenea, ținând cont de taxa pe valoarea adăugată datorată din vânzarea imobilului din comuna Apahida, jud. Cluj., în suma de 284.787 și taxa deductibilă aferentă materialelor și serviciilor aferente construcției acestui imobil în suma de 215.692 RON, precum și de ajustarea unui T.V.A. în suma de 5.392 RON aferent unei livrări scutite de T.V.A. (în privința imobilului vândut în regim de scutire, T.V.A. ajustat s-a calculat prin ponderea T.V.A. pentru construcția celor 40 de apartamente din imobilul din comuna Apahida, jud. Cluj, în suma de 215.692 RON/40 apartamente), prin completarea Raportului de expertiză s-a stabilit obligația de plată în sarcina reclamantului, în ceea ce privește T.V.A., în suma de 74.487 RON.

În continuare, referitor la accesoriile fiscale calculate, judecătorul fondului a reținut că, potrivit dispozitivului Deciziei nr. 86/2018 a Î.C.C.J. privind pronunțarea unei hotărâri preliminare în dezlegarea unei chestiuni de drept "În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare - în forma republicată la 31 iulie 2007 - majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale.

În privința majorărilor de întârziere reglementate în perioada 2007-1 iulie 2010 se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în Cauza C-183/14 Salomie și Oltean.

În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, dobânzile nu au caracterul unor sancțiuni fiscale.

În privința dobânzilor nu se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în Hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în Cauza C-183/14 Salomie și Oltean."

Așadar, referitor la operațiunea de stabilire a accesoriilor fiscale, se va ține cont de principiul proporționalității.

Instanța fondului, procedând la analiza respectării principiului proporționalității în cazul majorărilor de întârziere în cuantum de 50.953 RON și a penalităților de întârziere de 11.173 RON, aferente taxei pe valoarea adăugate suplimentare de 74.487 RON, a reținut că acestea nu sunt excesive în raport cu gravitatea încălcării de către persoana impozabilă a obligațiilor sale de plată.

În acest sens, a avut în vedere data la care reclamantul a devenit persoană impozabilă din punct de vedere fiscal, al T.V.A., respectiv 01.06.2008 și cuantumul sumei datorate, de 74.487 RON, T.V.A. suplimentar.

În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș la plata cheltuielilor de judecată, se reține, raportat la soluția dată acțiunii, că sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească reclamantului A. suma de 4.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, 75 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, 4.900 RON, onorariu de expert, conform chitanțelor aflate în dosar.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală, în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că declarația autorității fiscale recurente potrivit căreia își menține constatările redate în raportul de inspecție fiscală echivalează, în fapt, cu lipsa unor critici de nelegalitate a sentinței, critici ce nu pot fi implicite. De asemenea, aserțiunea recurentei referitoare la stabilirea taxei pe valoarea adăugată suplimentare cu respectarea prevederilor legale reprezintă o simplă susținere, iar nu o critică de nelegalitate a sentinței.

Totodată, Înalta Curte reține că instanța de fond a motivat de ce a avut în vedere la calculul TVA datorate cota redusă de 5%, reținând că "încadrarea tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamant în dispozițiile legale menționate, pentru aplicarea cotei reduse de T.V.A., rezultă din contractele de vânzare - cumpărare și din declarațiile pe propria răspundere ale cumpărătorilor (chiar dacă unele declarații ar fi fost întocmite ulterior, așa cum susține pârâta, această situație nu poate fi imputată reclamantului cu consecința neaplicării cotei reduse de T.V.A.). Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici explicite ale acestor considerente, ci s-a limitat să arate că își menține punctul de vedere exprimat în raportul de inspecție fiscală.

Nu impietează asupra legalității sentinței nici susținerile recurentei conform cărora nu avea competența de a stabili cuantumul accesoriilor proporțional cu debitele, în condițiile în care, sub aspectul obligațiilor fiscale accesorii, sentința atacată este întemeiată pe Hotărârea CJUE din 9 iulie 2015, pronunțată în Cauza C-183/14 Salomie și Oltean, precum și pe Decizia nr. 86/2018 a Î.C.C.J. privind pronunțarea unei hotărâri preliminare în dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar recurenta nu a criticat modul de aplicare a acestei jurisprudențe obligatorii.

Înalta Curte apreciază drept inexactă susținerea recurentei potrivit căreia din sentință nu rezultă cu certitudine motivul pentru care s-au anulat în parte actele administrativ-fiscale atacate, dat fiind că din analiza considerentelor pot fi decelate în mod neîndoielnic motivele pentru care a fost pronunțată soluția recurată, aceasta având la baza expertiza fiscală administrată în cauză.

De asemenea, Înalta Curte apreciază drept formale criticile recurentei prin care se susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, iar expertiza nu poate fi singura probă care să formeze convingerea instanței, în lipsa unei concretizări și detalieri a acestor critici.

Nu poate fi reținută în cauză nici o încălcare a prevederilor art. 453 alin. (2) din noul C. proc. civ., întrucât acestea lasă la latitudinea instanței modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în cazul admiterii în parte a acțiunii, legea neexcluzând posibilitatea ca, în cazul unei asemenea soluții, pârâtul să fie obligat să suporte în totalitate cheltuielile de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței nr. 54 din 11 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 iulie 2022.