ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6167/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6167/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei.

Susținerile părților,

Prin acțiunea înregistrară inițial pe rolul

Tribunalului Gorj, secția civilă, la data de 05 iunie 2009, reclamanta Obștea

Bumbești a solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român prin M.F.P.,

M.A.P.D.R. și M.M.P. la plata sumei de 2.946.310,2 lei reprezentând

contravaloarea compensațiilor bănești ce trebuiau acordate proprietarilor ce

dețin păduri cu funcții speciale de protecție și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că este proprietara suprafeței de 4.435,67 ha, teren cu

vegetație forestieră, în baza procesului verbal de punere în posesie din 19

decembrie 2006 și a titlului de proprietate eliberat la data de 18 ianuarie 2007

de C.J.S.D.P.T. a Județului Gorj.

Conform H.G. nr. 1581/2005

privind instituirea regimului de arie naturală protejată s-a constituit Parcul

Național „Defileul Jiului" ale cărui limite sunt descrise în anexa 1 la

hotărârea menționată.

Reclamanta a arătat

că din suprafața totală de 4.435,67 ha înscrisă în titlul de proprietate,

suprafața de 3153 ha a fost inclusă în Parcul Național „Defileul Jiului",

iar potrivit art. 3 pct. 2 din H.G. nr. 1581/2005 „în zonele de conservare

specială, sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizarea resurselor

naturale, precum și orice formă de folosire a terenurilor, incompatibilă cu

scopurile de protecție și/sau de conservare.”

Astfel, în baza

contractului de prestări servicii din 2007 încheiat între Obștea Bumbești și

R.N.P. R. - O.S. Bumbești, ultima se obliga să asigure servicii de pază pe

suprafața de 4.603,58 ha teren cu vegetație forestieră proprietatea

reclamantei.

A învederat

reclamanta că deși este creat cadrul legislativ pentru acordarea acestor

compensații încă din anul 2006, până în prezent nu a beneficiat de aceste

drepturi, cu toate că a făcut numeroase demersuri în acest sens.

În concluzie, a

solicitat ca aceste compensații să fie achitate pentru perioada 16 martie 2007

- 31 mai 2009, conform calculului întocmit de D.S. Bumbești.

Pârâtul M.A.D.R.,

prin întâmpinare a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată,

excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul M.M.P. a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar M.F.P. - excepția

lipsei calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

în primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr.

116 din 19 aprilie 2010 Tribunalul Gorj, secția civilă, a declinat competența

de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Prin Decizia nr. 806

din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins recursul

reclamantei Obștea Bumbești formulat împotriva sentinței civile nr. 116 din 19

aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, reținând că

pretențiile reclamantei sunt grefate pe un raport de contencios administrativ

existent între părți, pretențiile bănești ale reclamantei fiind generate de

refuzul pârâților de a achita sumele de bani pretinse, cauza fiind de

competența secției de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare a

declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1925/54/2010.

La data de 16

septembrie 2010, pârâtul M.M.P. a completat întâmpinarea solicitând respingerea

acțiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și pe

fond, ca neîntemeiată, iar prin notele de ședință depuse ulterior a invocat

excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 608

din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Obștea Bumbești.

În esență, instanța a

reținut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de compensațiile ce s-ar datora

pentru perioada ulterioară datei de 10 martie 2008, în sensul că nu a solicitat

aceste compensații pe cale administrativă, fiind inadmisibil a le solicita

direct în instanță.

Față de pârâții

M.M.P. și M.F.P., instanța a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, aceste instituții neavând

atribuții expres prevăzute de lege pentru avizarea și acordarea compensațiilor

solicitate, deci, în cauză nu există identitate între persoanele pârâților și

titularul obligației.

Prin decizia nr. 4516

din 4 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta Obștea

Bumbești împotriva sentinței nr. 608 din 17 octombrie 2010, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele

deciziei de casare s-a reținut că soluția instanței de fond a fost dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 554/2004,

inclusiv în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.M.P.

S-a apreciat că

niciuna dintre excepțiile reținute de instanța de fond nu este fondată, în

cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

iar în ceea ce privește cadrul procesual, intimatul M.M.P. are calitate

procesuală pasivă în raport de obiectul acțiunii de acordare a compensațiilor

pentru lipsa de folosință a pădurilor protejate.

Referitor la tardivitatea

formulării acțiunii, Înalta Curte a apreciat că acțiunea a fost formulată în

termen, întrucât reclamanta a depus în perioada 10 septembrie 2007 - 19

februarie 2009 sesizări la M.A.M., Guvernul României sau D.S. Gorj, prin care a

solicitat acordarea de compensații. Cele sesizate nu au primit o rezolvare în

sensul soluționării exprese de admitere sau respingere a cererii, autoritățile

declinându-și reciproc competența de rezolvare în raport de diferitele acte

normative aplicabile.

S-a apreciat că, în raport

de adresa din 5 ianuarie 2009 și față de demersurile anterioare, acțiunea

reclamantei depusă la o instanță necompetentă la 5 iunie 2009 a fost formulată

în termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea privește

cadrul procesual în cauză, Înalta Curte a apreciat că are calitate procesuală

M.M.P. autoritate care, în baza O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1635/2009 a

preluat toate drepturile și obligațiile decurgând din actele normative privind

pădurile.

Față de cele expuse, Înalta

Curte a constatat că soluția de respingere a acțiunii în raport de excepțiile

reținute în considerente este nelegală, în cauză fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și astfel a admis recursul, a casat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pentru a se verifica pe fond dacă

sunt îndeplinite sau nu condițiile existenței unui refuz nejustificat în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

pronunțată în rejudecarea cauzei,

Dosarul a fost trimis

Curții de Apel Craiova, care l-a înregistrat sub nr. 1925/54/2010*.

Cu ocazia rejudecării

cauzei,

reclamanta

și-a precizat acțiunea la data de 02 decembrie 2011, arătând că restrânge atât

cadrul procesual în sensul conceptării ca pârât doar a M.M.P. dar și

pretențiile, solicitând compensații doar pentru anii 2007 și 2008,

nemaisolicitând compensații pentru anul 2009, întrucât pentru acest an

drepturile cuvenite i-au fost acordate printr-o altă sentință.

S-a mai solicitat

restituirea diferenței taxei de timbru achitată în plus, respectiv a sumei de

32.629,62 lei, achitată cu O.P. din 24 iunie 2009.

Prin sentința nr. 213

din 23 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Obștea Bumbești și a

obligat pe pârâtul M.M.P. la plata despăgubirilor către reclamantă, în cuantum

de 905.921,10 lei aferente perioadei 16 martie 2007-10 decembrie 2007 și în

cuantum de 1.291.825,01 lei aferente perioadei 11 decembrie 2007-03 decembrie 2008.

Totodată, a fost

respinsă cererea reclamantei privind restituirea taxei de timbru.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de rejudecare, analizând prevederile art. 29 alin. (1)

lit. g) din O.G. nr. 96/1998 (forma în vigoare la data constituirii parcului -

anul 2005), a reținut că odată cu constituirea Parcului National „Defileul

Jiului", a fost exclusă posibilitatea reclamantei de a mai exploata sau

utiliza resursele naturale sau de a folosi terenul care a fost inclus în acest

parc, fiind astfel îndreptățită să primească compensațiile prevăzute de O.G. nr.

96/1998.

A mai reținut că,

deși reclamanta a formulat diferite memorii și adrese către pârât, acesta a

refuzat să-i acorde compensațiile la care este îndreptățită, pe considerentul

că textul art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 prevede expres că

aceste drepturi se acordă numai persoanelor fizice, nu și persoanelor juridice,

în acest sens fiind adresa din 10 martie 2008.

În opinia curții de

apel, acest refuz a fost considerat ca fiind nejustificat întrucât obștile

(asociațiile) de moșneni, cum este cazul reclamantei de față, sunt persoane

juridice distincte, cu reglementare specială prevăzută în Legea nr. 1/2000,

unde titularele dreptului de proprietate nu sunt asociațiile în sine, în

calitate de persoane juridice, ci persoanele fizice, membre ale obștii.

În cauza de față,

proprietarii terenurilor sunt persoanele fizice, membre ale obștii și nu obștea

în sine, situație în care, reclamanta este îndreptățită la acordarea acestor

compensații pentru membrii săi, persoane fizice.

Pe de altă parte,

curtea de apel a reținut că asociațiile de tipul reclamantei au fost incluse în

O.G. nr. 96/1998 (forma în vigoare la data constituirii parcului-anul 2005) la

secțiunea privind administrarea fondului forestier proprietate privată a

persoanelor fizice, respectiv, la cap. III, Secțiunea a 3-a (art. 15) privind

administrarea fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice cât

și la Secțiunea a 4-a (art. 16), privind administrarea pădurilor proprietate

privată a unităților de cult (parohii, schituri, mănăstiri), a instituțiilor de

învățământ sau a altor persoane juridice, unde nu se face referire la nicio

asociație cu personalitate juridică, ceea ce denotă că legiuitorul nu a înțeles

să asimileze aceste asociații cu persoanele juridice de drept comun, care ar fi

exceptate de la acordarea compensațiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a).

În aprecierea

instanței, chiar dacă s-ar admite că reclamanta este o persoană juridică de

drept comun, la art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor

metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate

proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, care a abrogat

dispozițiile H.G. nr. 163/2000 (unde în art. 5 alin. (4) se prevedea acordarea

de compensații numai pentru persoanele fizice), s-a prevăzut că astfel de

despăgubiri se acordă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

De asemenea, prin

Ordinul nr. 625/2006 al M.A.P.D.R., emis avându-se în vedere dispozițiile art. 2

din H.G. nr. 1071/2006, s-a aprobat Metodologia de calcul a sumelor cuvenite

drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice care dețin păduri

cu funcții speciale de protecție.

Mai mult, prin Legea

46/2008, care a abrogat O.G. nr. 96/1998, s-a prevăzut că aceste compensații se

acordă tuturor proprietarilor, atât persoane fizice, cât și juridice.

În acest context

legislativ, curtea de apel a apreciat că reclamanta este îndreptățită să

primească astfel de compensații pentru anii 2007 și 2008.

Cu privire la

cuantumul sumelor solicitate, respectiv de 905.921,10 lei aferentă perioadei 16

martie 2007-10 decembrie 2007 și 1.291.825,01 lei aferentă perioadei 11

decembrie 2007-03 decembrie 2008, curtea de apel a constatat că aceste sume nu

au fost contestate, existând și centralizatoare ale acestora cu anexe de calcul

întocmite de Ocolul Silvic Bumbești din 20 mai 2009, depuse la filele 72-79 în Dosarul

nr. 4970/95/2009 al Tribunalului Gorj, sectia civilă.

Cu privire la cererea

reclamantei privind restituirea taxei de timbru, aceasta a fost respinsă,

curtea de apel reținând, pe de-o parte, că, potrivit art. 23 alin. (4) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea de restituire se

adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea, în

speță, acțiunea fiind introdusă la Tribunalul Gorj, secția civilă, iar pe de

altă parte, reclamanta nu a mai insistat în soluționarea cererii atât timp cât

prin încheierea din data de 02 decembrie 2011 s-a consemnat că aceasta urma să

se adreseze instanței competente, respectiv Tribunalului Gorj, secția civilă.

de M.M.P.

Împotriva sentinței curții

de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul M.M.P., invocând art. 304 pct.

9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurentul și-a

structurat criticile formulate în două motive de recurs, potrivit cărora:

4.1. Instanța de fond

a apreciat eronat că reclamanta, în calitate de persoană juridică, are dreptul

la compensațiile prevăzute de lege

În dezvoltare,

recurentul a arătat că obștile de moșneni sunt persoane juridice potrivit art. 28

alin. (4) din Legea nr. 1/2000, fiind, prin aceasta, excluse de la aplicarea

art. 29 lit. g) din O.G. nr. 96/2008 care prevăd posibilitatea acordării

compensațiilor numai persoanelor fizice.

Împrejurarea că prin acte

normative cu forță inferioară se dispune altfel nu poate avea nici un efect,

pentru că acestea nu pot conferi mai multe drepturi decât o ordonanță aprobată

prin lege.

De asemenea, nici prevederile

din Legea nr. 46/2008 (care a abrogat O.G. nr. 96/1998) nu sunt incidente,

această reglementare neputând avea efect retroactiv.

4.2. Ignorarea

efectelor Legii nr. 46/2008 în privința compensațiilor stabilite pentru anul

2008.

Potrivit

recurentului, după intrarea în vigoare a noului C. silvic, în raport de

dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) compensațiile în discuție reprezintă

ajutoare de stat și nu pot fi acordate decât după notificarea Comisiei Europene

și primirea unei decizii favorabile în acest sens.

În plus, modalitatea efectivă

de acordare a despăgubirilor este stabilită prin H.G. nr. 961/2009 care

reclamă, de asemenea, obligativitatea unei decizii favorabile a Comisiei

Europene privind ajutoarele de stat.

de Obștea Bumbești,

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 12 iulie 2013, intimata a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Răspunzând punctual

la motivele de recurs, intimata a arătat că:

- recurentul ignoră

modificările aduse O.G. nr. 96/1998 care nu fac nicio distincție între categoriile

de proprietari: persoane fizice ori persoane juridice;

- atât vechiul cât și

noul C. silvic, reglementează expres obligația organelor statului de a o

despăgubi pentru limitările aduse dreptului de proprietate;

- compensația pretinsă

nu reprezintă o formă de ajutor de stat, ci are funcția unei despăgubiri;

- nu este necesară o

decizie favorabilă a Comisiei Europene pentru drepturile aferente anilor 2007

și 2008, în același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4838/2011;

- între timp Comisia

Europeană a avizat favorabil ajutoarele prevăzute în schema notificată, prin

Decizia nr. C(2012) 5266 final din 19 iulie 2012.

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinare și a

concluziilor scrise formulate de ambele părți, luând în considerare și

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., care permit analizarea

hotărârii sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

După cum rezultă din prezentarea

rezumativă a istoricului acestei cauze, în al doilea ciclu procesual, intimata-reclamantă

Obștea Bumbești și-a restrâns obiectul acțiunii la acordarea despăgubirilor

aferente anilor 2007 și 2008, cu titlu de compensație, corelativ constatării refuzului

nejustificat al recurentului-pârât M.M.P. (actualmente M.M.S.C.) de a-i

soluționa favorabil cererile formulate.

Temeiul acestor cereri

îl reprezintă includerea unei suprafețe de 3.153 ha teren cu vegetație

forestieră, proprietatea obștii, în Parcul Național „Defileul Jiului”constituit

prin H.G. nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată

pentru noi zone, cu consecința golirii de conținut economic a dreptului de proprietate,

câtă vreme, prin art. 3 pct. 2 din același act normativ s-a stipulat că „în

zonele de conservare specială sunt excluse orice formă de exploatare sau

utilizare a resurselor naturale, precum și orice formă de folosirea terenurilor,

incompatibilă cu scopul de protecție și/sau conservare”.

Refuzul acordării

compensațiilor pretinse s-a fundamentat pe dispozițiile art. 29 alin. (1) lit.

g) din O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea

fondului forestier național (în vigoare la momentul respectiv) care se refereau

numai la proprietarii persoane fizice.

Concluzia curții de

apel, în sensul că acest refuz este nejustificat, este corectă.

Reevaluând cadrul

normativ aplicabil și probele administrate pentru a răspunde la motivele de

recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la sfera

persoanelor care pot beneficia de compensații,

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998:

„În vederea

sprijinirii proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, în

efectuarea unor lucrări de gospodărire, în scopul asigurării integrității

fondului forestier național și gestionării durabile a acestuia, statul va aloca

anual de la buget fondurile necesare pentru:

g) sprijinirea proprietarilor

de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice, prin acordarea

unor compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează

datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu

funcții speciale de protecție”.

Cum s-a arătat,

refuzul acordării compensațiilor a fost motivat pe împrejurarea că în textul

citat legiuitorul a indicat numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor plătite

cu acest titlu, nu și persoanele juridice, cum este obștea intimată.

Această abordare

reflectă o interpretare simplistă a cadrului normativ în vigoare la data exprimării

refuzului.

Astfel, după cum bine

s-a apărat intimata, la data adoptării reglementării citate încă nu fuseseră

constituite obștile ori alte forme asociative care să aibă în proprietate

păduri, astfel încât legiuitorul nu s-a putut raporta la acestea. Acest proces

a început abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, ceea

ce s-a reflectat corespunzător în actele normative adoptate ulterior, care nu

au mai făcut nicio distincție între categoriile de proprietari, persoane fizice

ori juridice.

Pe de altă parte,

chiar analiza sistematică a cadrului normativ existent anterior N.C.S. adoptat prin

Legea nr. 46/2008, ar fi trebuit să-l conducă pe recurent la rezolvarea favorabilă

a cererilor intimatei.

Încă prin Legea nr. 26/1996

(vechiul C. silvic) s-a reglementat obligativitatea constituirii unui fond de conservare

și regenerare a pădurilor destinat, printre altele, acoperirii cheltuielilor ocazionate

de gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcții speciale de protecție

iar dispozițiile art. 63 din acest act normativ se referă la proprietari,

nefăcând vreo distincție suplimentară.

Mai mult, prin O.U.G.

nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei și faunei sălbatice, act normativ adoptat în procesul de transpunere

a două directive europene - Directiva nr. 79/409/CEE privind conservarea

păsărilor sălbatice și Directiva nr. 92/43/CEE privind conservarea habitatelor

naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice - este reglementată exact ipoteza

acestei cauze prin art. 26 alin. (1), potrivit căruia:

„Pentru terenurile

din arii naturale protejate, deținute în regim de proprietate privată sau

concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru

respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale

protejate. Modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor

se stabilește prin hotărâre a Guvernului.”

Conchizând în această

privință, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că fundamentarea

refuzului acordării compensațiilor pe calitatea de persoană juridică a intimatei-reclamante,

este nejustificată.

Referitor la efectele

Legii nr. 46/2008 privind C. silvic

Potrivit

recurentului, intrarea în vigoare a noului C. silvic a fost valorizată greșit de

către prima instanță, în sensul că l-ar fi aplicat retroactiv pentru anul 2007

și, în plus, nu s-ar fi observat schimbarea de regim juridic a compensațiilor, care

sunt tratate ca ajutoare de stat.

Ambele susțineri sunt

nefondate.

Noul C. silvic a

intrat în vigoare la data de 30 martie 2008 care se situează, într-adevăr, în

interiorul perioadei de referință pentru care se solicită compensații.

Necontestat, nici noul

C. silvic nu face distincție între categoriile de proprietari (art. 97 alin.

(1) lit. b) cărora li se cuvin compensații.

Curtea de apel nu a

aplicat retroactiv prevederile noului C. silvic - de altfel nu era necesar în

raport de raționamentul expus - ci a accentuat coerența normativă, în sensul

că, practic, distincția operată de minister nu se justifică nici sub imperiul

vechiului și nici al noului C. silvic.

Cât privește

referirile pe care curtea de apel le-a făcut la Metodologia de calcul a

compensațiilor aprobată prin ordinul comun al M.A.D.R. și M.F.P. (nr. 625/2006,

respectiv nr. 22507/2006), în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea

Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor

destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, fără

distincție după cum vizau perioade anterioare ori ulterioare intrării în

vigoare a noului C. silvic, aceasta se justifică prin norma tranzitorie

cuprinsă în noul C. silvic, la art. 138, potrivit căreia, legislația

subsecventă adoptată în temeiul Legii nr. 26/1996 privind codul silvic, O.U.G. nr.

96/1998 și O.U.G. nr. 139/2005 „rămâne în vigoare până la elaborarea legislației

în condițiile prezentului cod”. Or, abia prin H.G. nr. 861/2009 s-au adoptat Normele

metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării

durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice

și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale,

ceea ce înseamnă că aplicarea metodologiei anterioare și pentru anul 2008 este

corectă.

De altfel, recurentul

nu a formulat nicio obiecție cu privire la cuantumul compensațiilor la care a

fost obligat,așa încât, și din această perspectivă, critica examinată este nefondată.

Întreaga construcție

juridică privind obligativitatea parcurgerii procedurii de acordare a

ajutorului de stat este greșită.

După cum bine a

remarcat intimata prin întâmpinare, până la data de 31 decembrie 2009 nu se

poate pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislația europeană,

în acest sens fiind prevederile tratatului de aderare (art. 3-168 alin. (1) și

Anexa 5 cap. 3, pct. b) potrivit cărora ajutoarele acordate ori puse în aplicare

înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente „până la

sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării”.

În același sens s-au

pronunțat atât ministerele implicate în procedura acordării compensațiilor

(corespondența între ministrul mediului și pădurilor și ministrul agriculturii

și dezvoltării rurale, filele 80-83, dosar recurs), cât și Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Decizia nr. 4838 din

20 octombrie 2011.

În această hotărâre

judecătorească s-a argumentat legalitatea acordării compensațiilor cuvenite pentru

anul 2009 pentru aceeași Obște Bumbești, cu motivarea că pentru această

perioadă nu este necesară decizia favorabilă a Comisiei Europene,

respingându-se pentru anul 2010 întrucât, la momentul soluționării recursului,

instituția europeană nu se pronunțase încă asupra schemei notificate de

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. și, în aceste condiții,

refuzul acordării compensațiilor pentru acest din urmă an apare ca fiind justificat.

Această decizie

favorabilă a fost adoptată de Comisia Europeană sub nr. C(2012)5266 final din 19

iulie 2012, ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate până la 31

decembrie 2013 fiind considerate compatibile cu piața internă.

Conchizând în această

privință, Înalta Curte reține că nefiind necesară obținerea unei decizii favorabile

a Comisiei Europene, nu este relevant momentul adoptării acesteia și, deci, refuzul

exprimat de recurent este, și din această perspectivă, nejustificat.

În fine, în raport de

considerentele ce preced, nu mai prezintă interes examinarea naturii juridice a

compensațiilor cuvenite: despăgubire sau formă de ajutor de stat.

instanței de recurs,

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul de față ca nefondat, nefiind identificate motive care să atragă

reformarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.M.S.C. împotriva sentinței nr. 213 din 23 martie 2012 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2013.