ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6167/2013

Circumstanțele cauzei. Susținerile părților, Prin acțiunea înregistrară inițial pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, la data de 05 iunie 2009, reclamanta Obștea Bumbești a solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român prin M.F.P., M.A.P.D.R. și M.M.P. la plata sumei de 2.946.310,2 lei reprezentând contravaloarea compensațiilor bănești ce trebuiau acordate proprietarilor ce dețin păduri cu funcții speciale de protecție și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara suprafeței de 4.435,67 ha, teren cu vegetație forestieră, în baza procesului verbal de punere în posesie din 19 decembrie 2006 și a titlului de proprietate eliberat la data de 18 ianuarie 2007 de C.J.S.D.P.T. a Județului Gorj. Conform H.G. nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată s-a constituit Parcul Național „Defileul Jiului" ale cărui limite sunt descrise în anexa 1 la hotărârea menționată. Reclamanta a arătat că din suprafața totală de 4.435,67 ha înscrisă în titlul de proprietate, suprafața de 3153 ha a fost inclusă în Parcul Național „Defileul Jiului", iar potrivit art. 3 pct. 2 din H.G. nr. 1581/2005 „în zonele de conservare specială, sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizarea resurselor naturale, precum și orice formă de folosire a terenurilor, incompatibilă cu scopurile de protecție și/sau de conservare.” Astfel, în baza contractului de prestări servicii din 2007 încheiat între Obștea Bumbești și R.N.P. R. - O.S. Bumbești, ultima se obliga să asigure servicii de pază pe suprafața de 4.603,58 ha teren cu vegetație forestieră proprietatea reclamantei. A învederat reclamanta că deși este creat cadrul legislativ pentru acordarea acestor compensații încă din anul 2006, până în prezent nu a beneficiat de aceste drepturi, cu toate că a făcut numeroase demersuri în acest sens. În concluzie, a solicitat ca aceste compensații să fie achitate pentru perioada 16 martie 2007 - 31 mai 2009, conform calculului întocmit de D.S. Bumbești. Pârâtul M.A.D.R., prin întâmpinare a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâtul M.M.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar M.F.P. - excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 116 din 19 aprilie 2010 Tribunalul Gorj, secția civilă, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova. Prin Decizia nr. 806 din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins recursul reclamantei Obștea Bumbești formulat împotriva sentinței civile nr. 116 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, reținând că pretențiile reclamantei sunt grefate pe un raport de contencios administrativ existent între părți, pretențiile bănești ale reclamantei fiind generate de refuzul pârâților de a achita sumele de bani pretinse, cauza fiind de competența secției de contencios administrativ și fiscal. Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1925/54/2010. La data de 16 septembrie 2010, pârâtul M.M.P. a completat întâmpinarea solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și pe fond, ca neîntemeiată, iar prin notele de ședință depuse ulterior a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 608 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Obștea Bumbești. În esență, instanța a reținut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de compensațiile ce s-ar datora pentru perioada ulterioară datei de 10 martie 2008, în sensul că nu a solicitat aceste compensații pe cale administrativă, fiind inadmisibil a le solicita direct în instanță. Față de pârâții M.M.P. și M.F.P., instanța a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, aceste instituții neavând atribuții expres prevăzute de lege pentru avizarea și acordarea compensațiilor solicitate, deci, în cauză nu există identitate între persoanele pârâților și titularul obligației. Prin decizia nr. 4516 din 4 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta Obștea Bumbești împotriva sentinței nr. 608 din 17 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei de casare s-a reținut că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.M.P. S-a apreciat că niciuna dintre excepțiile reținute de instanța de fond nu este fondată, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește cadrul procesual, intimatul M.M.P. are calitate procesuală pasivă în raport de obiectul acțiunii de acordare a compensațiilor pentru lipsa de folosință a pădurilor protejate. Referitor la tardivitatea formulării acțiunii, Înalta Curte a apreciat că acțiunea a fost formulată în termen, întrucât reclamanta a depus în perioada 10 septembrie 2007 - 19 februarie 2009 sesizări la M.A.M., Guvernul României sau D.S. Gorj, prin care a solicitat acordarea de compensații. Cele sesizate nu au primit o rezolvare în sensul soluționării exprese de admitere sau respingere a cererii, autoritățile declinându-și reciproc competența de rezolvare în raport de diferitele acte normative aplicabile. S-a apreciat că, în raport de adresa din 5 ianuarie 2009 și față de demersurile anterioare, acțiunea reclamantei depusă la o instanță necompetentă la 5 iunie 2009 a fost formulată în termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În ceea privește cadrul procesual în cauză, Înalta Curte a apreciat că are calitate procesuală M.M.P. autoritate care, în baza O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1635/2009 a preluat toate drepturile și obligațiile decurgând din actele normative privind pădurile. Față de cele expuse, Înalta Curte a constatat că soluția de respingere a acțiunii în raport de excepțiile reținute în considerente este nelegală, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și astfel a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pentru a se verifica pe fond dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile existenței unui refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

Sentința pronunțată în rejudecarea cauzei, Dosarul a fost trimis Curții de Apel Craiova, care l-a înregistrat sub nr. 1925/54/2010*. Cu ocazia rejudecării cauzei, reclamanta și-a precizat acțiunea la data de 02 decembrie 2011, arătând că restrânge atât cadrul procesual în sensul conceptării ca pârât doar a M.M.P. dar și pretențiile, solicitând compensații doar pentru anii 2007 și 2008, nemaisolicitând compensații pentru anul 2009, întrucât pentru acest an drepturile cuvenite i-au fost acordate printr-o altă sentință. S-a mai solicitat restituirea diferenței taxei de timbru achitată în plus, respectiv a sumei de 32.629,62 lei, achitată cu O.P. din 24 iunie 2009. Prin sentința nr. 213 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Obștea Bumbești și a obligat pe pârâtul M.M.P. la plata despăgubirilor către reclamantă, în cuantum de 905.921,10 lei aferente perioadei 16 martie 2007-10 decembrie 2007 și în cuantum de 1.291.825,01 lei aferente perioadei 11 decembrie 2007-03 decembrie 2008. Totodată, a fost respinsă cererea reclamantei privind restituirea taxei de timbru. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de rejudecare, analizând prevederile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 (forma în vigoare la data constituirii parcului - anul 2005), a reținut că odată cu constituirea Parcului National „Defileul Jiului", a fost exclusă posibilitatea reclamantei de a mai exploata sau utiliza resursele naturale sau de a folosi terenul care a fost inclus în acest parc, fiind astfel îndreptățită să primească compensațiile prevăzute de O.G. nr. 96/1998. A mai reținut că, deși reclamanta a formulat diferite memorii și adrese către pârât, acesta a refuzat să-i acorde compensațiile la care este îndreptățită, pe considerentul că textul art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 prevede expres că aceste drepturi se acordă numai persoanelor fizice, nu și persoanelor juridice, în acest sens fiind adresa din 10 martie 2008. În opinia curții de apel, acest refuz a fost considerat ca fiind nejustificat întrucât obștile (asociațiile) de moșneni, cum este cazul reclamantei de față, sunt persoane juridice distincte, cu reglementare specială prevăzută în Legea nr. 1/2000, unde titularele dreptului de proprietate nu sunt asociațiile în sine, în calitate de persoane juridice, ci persoanele fizice, membre ale obștii. În cauza de față, proprietarii terenurilor sunt persoanele fizice, membre ale obștii și nu obștea în sine, situație în care, reclamanta este îndreptățită la acordarea acestor compensații pentru membrii săi, persoane fizice. Pe de altă parte, curtea de apel a reținut că asociațiile de tipul reclamantei au fost incluse în O.G. nr. 96/1998 (forma în vigoare la data constituirii parcului-anul 2005) la secțiunea privind administrarea fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice, respectiv, la cap. III, Secțiunea a 3-a (art. 15) privind administrarea fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice cât și la Secțiunea a 4-a (art. 16), privind administrarea pădurilor proprietate privată a unităților de cult (parohii, schituri, mănăstiri), a instituțiilor de învățământ sau a altor persoane juridice, unde nu se face referire la nicio asociație cu personalitate juridică, ceea ce denotă că legiuitorul nu a înțeles să asimileze aceste asociații cu persoanele juridice de drept comun, care ar fi exceptate de la acordarea compensațiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a). În aprecierea instanței, chiar dacă s-ar admite că reclamanta este o persoană juridică de drept comun, la art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, care a abrogat dispozițiile H.G. nr. 163/2000 (unde în art. 5 alin. (4) se prevedea acordarea de compensații numai pentru persoanele fizice), s-a prevăzut că astfel de despăgubiri se acordă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. De asemenea, prin Ordinul nr. 625/2006 al M.A.P.D.R., emis avându-se în vedere dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1071/2006, s-a aprobat Metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice care dețin păduri cu funcții speciale de protecție. Mai mult, prin Legea 46/2008, care a abrogat O.G. nr. 96/1998, s-a prevăzut că aceste compensații se acordă tuturor proprietarilor, atât persoane fizice, cât și juridice. În acest context legislativ, curtea de apel a apreciat că reclamanta este îndreptățită să primească astfel de compensații pentru anii 2007 și 2008. Cu privire la cuantumul sumelor solicitate, respectiv de 905.921,10 lei aferentă perioadei 16 martie 2007-10 decembrie 2007 și 1.291.825,01 lei aferentă perioadei 11 decembrie 2007-03 decembrie 2008, curtea de apel a constatat că aceste sume nu au fost contestate, existând și centralizatoare ale acestora cu anexe de calcul întocmite de Ocolul Silvic Bumbești din 20 mai 2009, depuse la filele 72-79 în Dosarul nr. 4970/95/2009 al Tribunalului Gorj, sectia civilă. Cu privire la cererea reclamantei privind restituirea taxei de timbru, aceasta a fost respinsă, curtea de apel reținând, pe de-o parte, că, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea de restituire se adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea, în speță, acțiunea fiind introdusă la Tribunalul Gorj, secția civilă, iar pe de altă parte, reclamanta nu a mai insistat în soluționarea cererii atât timp cât prin încheierea din data de 02 decembrie 2011 s-a consemnat că aceasta urma să se adreseze instanței competente, respectiv Tribunalului Gorj, secția civilă.

Recursul declarat de M.M.P. Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul M.M.P., invocând art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurentul și-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, potrivit cărora: 4.1. Instanța de fond a apreciat eronat că reclamanta, în calitate de persoană juridică, are dreptul la compensațiile prevăzute de lege În dezvoltare, recurentul a arătat că obștile de moșneni sunt persoane juridice potrivit art. 28 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, fiind, prin aceasta, excluse de la aplicarea art. 29 lit. g) din O.G. nr. 96/2008 care prevăd posibilitatea acordării compensațiilor numai persoanelor fizice. Împrejurarea că prin acte normative cu forță inferioară se dispune altfel nu poate avea nici un efect, pentru că acestea nu pot conferi mai multe drepturi decât o ordonanță aprobată prin lege. De asemenea, nici prevederile din Legea nr. 46/2008 (care a abrogat O.G. nr. 96/1998) nu sunt incidente, această reglementare neputând avea efect retroactiv. 4.2. Ignorarea efectelor Legii nr. 46/2008 în privința compensațiilor stabilite pentru anul 2008. Potrivit recurentului, după intrarea în vigoare a noului C. silvic, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) compensațiile în discuție reprezintă ajutoare de stat și nu pot fi acordate decât după notificarea Comisiei Europene și primirea unei decizii favorabile în acest sens. În plus, modalitatea efectivă de acordare a despăgubirilor este stabilită prin H.G. nr. 961/2009 care reclamă, de asemenea, obligativitatea unei decizii favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Apărările formulate de Obștea Bumbești, Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 iulie 2013, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând punctual la motivele de recurs, intimata a arătat că: - recurentul ignoră modificările aduse O.G. nr. 96/1998 care nu fac nicio distincție între categoriile de proprietari: persoane fizice ori persoane juridice; - atât vechiul cât și noul C. silvic, reglementează expres obligația organelor statului de a o despăgubi pentru limitările aduse dreptului de proprietate; - compensația pretinsă nu reprezintă o formă de ajutor de stat, ci are funcția unei despăgubiri; - nu este necesară o decizie favorabilă a Comisiei Europene pentru drepturile aferente anilor 2007 și 2008, în același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4838/2011; - între timp Comisia Europeană a avizat favorabil ajutoarele prevăzute în schema notificată, prin Decizia nr. C(2012) 5266 final din 19 iulie 2012.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinare și a concluziilor scrise formulate de ambele părți, luând în considerare și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., care permit analizarea hotărârii sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. După cum rezultă din prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, în al doilea ciclu procesual, intimata-reclamantă Obștea Bumbești și-a restrâns obiectul acțiunii la acordarea despăgubirilor aferente anilor 2007 și 2008, cu titlu de compensație, corelativ constatării refuzului nejustificat al recurentului-pârât M.M.P. (actualmente M.M.S.C.) de a-i soluționa favorabil cererile formulate. Temeiul acestor cereri îl reprezintă includerea unei suprafețe de 3.153 ha teren cu vegetație forestieră, proprietatea obștii, în Parcul Național „Defileul Jiului”constituit prin H.G. nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, cu consecința golirii de conținut economic a dreptului de proprietate, câtă vreme, prin art. 3 pct. 2 din același act normativ s-a stipulat că „în zonele de conservare specială sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice formă de folosirea terenurilor, incompatibilă cu scopul de protecție și/sau conservare”. Refuzul acordării compensațiilor pretinse s-a fundamentat pe dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național (în vigoare la momentul respectiv) care se refereau numai la proprietarii persoane fizice. Concluzia curții de apel, în sensul că acest refuz este nejustificat, este corectă. Reevaluând cadrul normativ aplicabil și probele administrate pentru a răspunde la motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la sfera persoanelor care pot beneficia de compensații, Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998: „În vederea sprijinirii proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, în efectuarea unor lucrări de gospodărire, în scopul asigurării integrității fondului forestier național și gestionării durabile a acestuia, statul va aloca anual de la buget fondurile necesare pentru: g) sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice, prin acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție”. Cum s-a arătat, refuzul acordării compensațiilor a fost motivat pe împrejurarea că în textul citat legiuitorul a indicat numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor plătite cu acest titlu, nu și persoanele juridice, cum este obștea intimată. Această abordare reflectă o interpretare simplistă a cadrului normativ în vigoare la data exprimării refuzului. Astfel, după cum bine s-a apărat intimata, la data adoptării reglementării citate încă nu fuseseră constituite obștile ori alte forme asociative care să aibă în proprietate păduri, astfel încât legiuitorul nu s-a putut raporta la acestea. Acest proces a început abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, ceea ce s-a reflectat corespunzător în actele normative adoptate ulterior, care nu au mai făcut nicio distincție între categoriile de proprietari, persoane fizice ori juridice. Pe de altă parte, chiar analiza sistematică a cadrului normativ existent anterior N.C.S. adoptat prin Legea nr. 46/2008, ar fi trebuit să-l conducă pe recurent la rezolvarea favorabilă a cererilor intimatei. Încă prin Legea nr. 26/1996 (vechiul C. silvic) s-a reglementat obligativitatea constituirii unui fond de conservare și regenerare a pădurilor destinat, printre altele, acoperirii cheltuielilor ocazionate de gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcții speciale de protecție iar dispozițiile art. 63 din acest act normativ se referă la proprietari, nefăcând vreo distincție suplimentară. Mai mult, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, act normativ adoptat în procesul de transpunere a două directive europene - Directiva nr. 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva nr. 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice - este reglementată exact ipoteza acestei cauze prin art. 26 alin. (1), potrivit căruia: „Pentru terenurile din arii naturale protejate, deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate. Modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului.” Conchizând în această privință, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că fundamentarea refuzului acordării compensațiilor pe calitatea de persoană juridică a intimatei-reclamante, este nejustificată. Referitor la efectele Legii nr. 46/2008 privind C. silvic Potrivit recurentului, intrarea în vigoare a noului C. silvic a fost valorizată greșit de către prima instanță, în sensul că l-ar fi aplicat retroactiv pentru anul 2007 și, în plus, nu s-ar fi observat schimbarea de regim juridic a compensațiilor, care sunt tratate ca ajutoare de stat. Ambele susțineri sunt nefondate. Noul C. silvic a intrat în vigoare la data de 30 martie 2008 care se situează, într-adevăr, în interiorul perioadei de referință pentru care se solicită compensații. Necontestat, nici noul C. silvic nu face distincție între categoriile de proprietari (art. 97 alin. (1) lit. b) cărora li se cuvin compensații. Curtea de apel nu a aplicat retroactiv prevederile noului C. silvic - de altfel nu era necesar în raport de raționamentul expus - ci a accentuat coerența normativă, în sensul că, practic, distincția operată de minister nu se justifică nici sub imperiul vechiului și nici al noului C. silvic. Cât privește referirile pe care curtea de apel le-a făcut la Metodologia de calcul a compensațiilor aprobată prin ordinul comun al M.A.D.R. și M.F.P. (nr. 625/2006, respectiv nr. 22507/2006), în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, fără distincție după cum vizau perioade anterioare ori ulterioare intrării în vigoare a noului C. silvic, aceasta se justifică prin norma tranzitorie cuprinsă în noul C. silvic, la art. 138, potrivit căreia, legislația subsecventă adoptată în temeiul Legii nr. 26/1996 privind codul silvic, O.U.G. nr. 96/1998 și O.U.G. nr. 139/2005 „rămâne în vigoare până la elaborarea legislației în condițiile prezentului cod”. Or, abia prin H.G. nr. 861/2009 s-au adoptat Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, ceea ce înseamnă că aplicarea metodologiei anterioare și pentru anul 2008 este corectă. De altfel, recurentul nu a formulat nicio obiecție cu privire la cuantumul compensațiilor la care a fost obligat,așa încât, și din această perspectivă, critica examinată este nefondată. Întreaga construcție juridică privind obligativitatea parcurgerii procedurii de acordare a ajutorului de stat este greșită. După cum bine a remarcat intimata prin întâmpinare, până la data de 31 decembrie 2009 nu se poate pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile tratatului de aderare (art. 3-168 alin. (1) și Anexa 5 cap. 3, pct. b) potrivit cărora ajutoarele acordate ori puse în aplicare înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente „până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării”. În același sens s-au pronunțat atât ministerele implicate în procedura acordării compensațiilor (corespondența între ministrul mediului și pădurilor și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, filele 80-83, dosar recurs), cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2011. În această hotărâre judecătorească s-a argumentat legalitatea acordării compensațiilor cuvenite pentru anul 2009 pentru aceeași Obște Bumbești, cu motivarea că pentru această perioadă nu este necesară decizia favorabilă a Comisiei Europene, respingându-se pentru anul 2010 întrucât, la momentul soluționării recursului, instituția europeană nu se pronunțase încă asupra schemei notificate de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. și, în aceste condiții, refuzul acordării compensațiilor pentru acest din urmă an apare ca fiind justificat. Această decizie favorabilă a fost adoptată de Comisia Europeană sub nr. C(2012)5266 final din 19 iulie 2012, ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate până la 31 decembrie 2013 fiind considerate compatibile cu piața internă. Conchizând în această privință, Înalta Curte reține că nefiind necesară obținerea unei decizii favorabile a Comisiei Europene, nu este relevant momentul adoptării acesteia și, deci, refuzul exprimat de recurent este, și din această perspectivă, nejustificat. În fine, în raport de considerentele ce preced, nu mai prezintă interes examinarea naturii juridice a compensațiilor cuvenite: despăgubire sau formă de ajutor de stat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs, Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat, nefiind identificate motive care să atragă reformarea sentinței atacate.