ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta Obștea de Pădure Porceni-Pleșa a chemat in judecată pe pârâții Statul Român, Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului, pentru ca aceștia să fie obligați la plata sumei totale de 2.586.219,5 lei pentru anii 2008 si 2009, reprezentând: - suma de 2.352.950,6 lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu le-a recoltat de pe suprafața de 2.136,43 ha situată în zona de conservare a Parcului Național Defileul Jiului. - suma de 233.268,9 lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu le poate recolta de pe suprafața de 277,1 ha datorită restricțiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecție, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost pusă în posesie cu suprafața totală de 4.151,91 ha, din care 2.136,43 ha situate in Parcul Național Defileul Jiului și 277,1 ha în afara parcului, dar având rol de păduri de protecție pentru care sunt prevăzute sume compensatorii pe care Statul Roman le acordă proprietarilor de păduri persoane fizice sau juridice [art. 97, alin. (1), lit. b) din Legea 46/2008 - Codul Silvic]. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Mediului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Direcția Generala a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerului Finanțelor Publice și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare, a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, în raport de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic; art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința nr. 286 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj a declinat competența soluționării acțiunii privind pe reclamanta Obștea de Pădure Porceni-Pleșa în contradictoriu cu pârâții Statul Român, Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și Ministerul Mediului, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că acțiunea reclamantei se circumscrie prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea 554/2004 și faptul că potrivit H.G.

8/2009 Ministerul Agriculturii este organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică în subordinea Guvernului. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova a înregistrat pricina sub nr. 3151/54/2009. Reclamanta a precizat acțiunea, la data de 12 februarie 2010, în sensul că și-a menținut acțiunea numai față de Ministerul Mediului și Pădurilor care, în prezent, este autoritatea națională ce răspunde de silvicultură, iar pe fond a arătat că încă prin Legea nr. 26/1996 (vechiul Cod silvic) în art. 63 s-a reglementat obligativitatea constituirii unui fond de conservare și regenerare a pădurilor destinate, printre altele acoperirii cheltuielilor ocazionate de gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcții speciale de protecție.

Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, prima instanță a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 18 februarie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj a arătat că pretențiile reclamantei nu pot fi acordate deocamdată, având în vedere dispozițiile art. 6 H.G. nr. 861/2009. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, a arătat că excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă, pentru că ea poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ așa cum este H.G.

nr. 861/2009 și, pe fond, excepția este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 nu încalcă dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic și nici pe cele ale O.U.G. nr. 117/2006 ci, dimpotrivă, sunt adoptate cu respectarea regulilor comunitare și naționale privind ajutorul de stat. Prin sentința nr. 355 din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată din oficiu în cauza privind pe reclamanta Obștea de Pădure Porceni - Pleșa în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Guvernul României, constatând nelegalitatea art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009.

Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamanta Obștea de Pădure Porceni - Pleșa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, așa cum a fost ulterior precizată, a obligat pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor la suma de 2.586.219,5 lei reprezentând despăgubiri către reclamantă și la suma de 1.044 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției de nelegalitate a prevederilor art. 6 din H.G. 861/2009, invocată din oficiu, prima instanță a reținut că interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 trebuie făcută coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din aceeași lege, care arată că actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat oricând pe calea acțiunii directe.

Or, cu atât mai mult, trebuie recunoscut că acesta poate fi supus controlului judecătoresc pe calea excepției de nelegalitate. Pe fondul excepției, prima instanță a reținut că respectiva compensație solicitată de reclamantă în prezenta cauză și reglementată de dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic nu poate fi reținută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite de art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea U.E., deoarece nu constituie o măsură de sprijin, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea reclamantei și în mod evident nu este de natură să afecteze schimburile între statele membre; această compensație constituie o despăgubire pentru restricțiile pe care aceasta le suportă în recoltarea masei lemnoase impuse prin acte normative, iar nu o măsură de sprijin de natură să permită reclamantei să obțină produse la un preț care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența.

În consecință, prin asimilarea compensației prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic ajutorului de stat, art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 este în dezacord cu actul normativ intern cu forță de lege ce definește în legislația noastră ajutorul de stat prin trimitere la legislația comunitară în domeniu, respectiv O.U.G. nr. 117/2006, precum și cu scopul compensației reglementate de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, așa cum este indicat chiar de această dispoziție legală, respectiv acela de justă despăgubire pentru restricția impusă proprietarului unui bun în folosirea acestuia.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor în calitatea sa de autoritate națională ce răspunde de silvicultură la suma de 2.586.219,5 lei pentru anii 2008 si 2009, reprezentând: - suma de 2.352.950,6 lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a recoltat de pe suprafața de 2.136,43 ha situată în zona de conservare a Parcului Național Defileul Jiului; - suma de 233.268,9 lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le poate recolta de pe suprafața de 277,1 ha datorită restricțiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecție.

Totodată, prin titlul de proprietate și procesele verbale de punere în posesie depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada că a fost pusă în posesie până în primăvara anului 2008 cu suprafața totală de 4.151,91 ha pădure, din care 2.136,43 ha situate in Parcul Național Defileul Jiului și 277,1 ha în afara parcului, dar având rol de păduri de protecție. Prin urmare, reclamanta este în drept a pretinde și dobândi compensațiile solicitate prin acțiune, ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, având categoria de folosință păduri, situat într-o arie naturală protejată. Prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat prin intermediul la I.T.R.S.V.

Râmnicu Vâlcea în vederea avizării și înaintării spre aprobare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, autoritatea națională ce răspunde de silvicultură, a deconturilor justificative întocmite de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului care administrează pădurea reclamantei în vederea acordării acestor compensații în cuantumul solicitat prin prezenta acțiune, cu cererile ce au fost înregistrate la nr. 6488 din 11 iulie 2008 și 9416 din 31 octombrie 2008 și 3037 din 14 mai 2009 la care a primit răspunsurile 6488 din 11 iulie 2008 și 3259 din 22 mai 2009, cu motivarea că nu există metodologie de lucru privind acordarea compensațiilor pentru persoane juridice. Or, acest refuz de a acorda despăgubirile la care reclamanta era îndreptățită constituie un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, întrucât potrivit art. 138 C. silvic actual, pentru anul 2008 erau în vigoare H.G.

nr. 1071/2006 și Ordinul comun nr. 625/2006 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și 22507 al Ministerului Finanțelor privind aprobarea Metodologiei de calcul al sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice care dețin păduri cu funcții speciale de protecție, ce reglementau metodologia de acordare a acestor compensații precum și cuantumul lor. În concluzie, procedura de acordare cât și cuantumul compensației cuvenite reclamantei sunt determinate în baza actelor normative mai sus indicate, iar cuantumul compensațiilor solicitat de reclamantă, împreună cu calculația acestora făcută, în temeiul actelor normative menționate, de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului, nici nu au fost contestate de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, căruia îi revenea obligația de a acorda reclamantei compensațiile solicitate.

Împotri va acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Mediului și Pădurilor. În motivarea recursului formulat pârâtul Guvernul României a criticat sentința atacată susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de validare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond.

Astfel, a susținut recurentul că în mod eronat s-a apreciat ca fiind admisibilă această excepție deși în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, întrucât actul administrativ atacat este un act normativ, având rolul de a detalia legea și de a asigura o interpretare și aplicare unitară a acesteia iar excepția de nelegalitate invocată era inadmisibilă, soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții fiind nelegală și netemeinică.

Pe de altă parte, recurentul a criticat soluția instanței de fond susținând că la emiterea hotărârii contestate a fost adoptată de executiv cu respectarea procedurilor legale, actul fiind elaborat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cât și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Totodată recurentul a arătat că prevederile H.G. nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza Codului Silvic pentru activități care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea regulilor comunitare și naționale privind ajutorul de stat în agricultură.

Astfel fiind, recurentul a arătat că pentru a putea acorda ajutorul de stat în sectorul forestier trebuie mai întâi inițiate acte normative în conformitate cu O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, precizând totodată faptul că statele membre ale U.E. nu au obligația de a emite norme și de a finanța măsuri de ajutor de stat decât în situația în care domeniile respective sunt considerate prioritare și există previziune bugetară. În consecință, recurentul apreciază că prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 sunt legale și solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului formulat d către pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor se critică sentința atacată susținând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, motiv pentru care se solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Totodată, recurentul critică sentința atacată susținând că prima instanță a soluționat în mod nelegal și netemeinic excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 861/2009, invocând pe de o parte, inadmisibilitatea acesteia în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 având în vedere faptul că actul atacat este un act normativ iar pe de altă parte, recurentul apreciază că soluția instanței de fond, prin care a fost admisă această excepție, este nelegală și netemeinică, întrucât în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată că sumele reprezentând compensația prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, reprezintă o despăgubire acordată persoanelor fizice și/sau juridice pentru produsele pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, deși prevederile H.G.

nr. 861/2009 au în vedere măsuri de natura ajutorului de stat pentru activități care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Recurentul a criticat sentința atacată și în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ susținând aplicarea eronată a acestor dispoziții de către instanța de fond în ceea ce privește cererile formulate de reclamantă prin care a solicitat acordarea de compensații bănești pentru anii 2008-2009, susținând că prima instanță a reținut în mod greșit incidența unor acte normative care reglementau exclusiv situația persoanelor fizice nu și a celor juridice. În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc.

civ. Intimata Obștea Porceni Bârnici Pleșa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către pârâți ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că excepția de nelegalitate invocată nu este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și este întemeiată întrucât compensațiile solicitate pentru lipsa de folosință a pădurilor protejate nu au caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite de art. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ci o despăgubire acordată persoanelor fizice și juridice.

Pe fondul cauzei intimata a susținut că susținerile recurenților sunt nefondate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că cererea de acordare a despăgubirilor este întemeiată în raport de prevederile legale ale Codului silvic cât și cu legislația anterioară anului 2008 în ceea ce privește modul de calcul a acestora. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate și urmează a fi admise, având în vedere următoarele considerente.

Motivul de recurs invocat de ambii recurenți-pârâți privind inadmisibilitatea cercetării pe cale de excepție a legalității unui act administrativ normativ este nefondat, sub acest aspect instanța de fond reținând în mod justificat că pot fi cenzurate, conform procedurii prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului administrativ actele administrative unilaterale, fără a se distinge după cum au caracter individual ori normativ. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede expres în art. 11 alin. (4) că, alături de ordonanțele guvernului sau dispoziții din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate în contencios administrativ oricând.

Având în vedere că pentru astfel de acte nu există un termen pentru promovarea acțiunii judiciare și ținând cont de principiul general de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune este permis și pe cale de excepție, se constată că în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâți, soluție pronunțată de instanță fiind confirmată și de practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sentința pronunțată de către instanțe de fond este însă greșită întrucât a admis această excepție, și reținând nelegalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, a apreciat eronat că această compensație reglementată de dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/2008 Codul Silvic, nu are caracterul unui ajutor de stat în conformitate cu prevederile art. 107 alin.(1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În fapt prevederile H.G.

nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza Codului silvic, pentru activități care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea normelor comunitare și naționale privind ajutorul de stat în agricultură. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 „Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (V), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările și completările ulterioare se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic „În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale, statul alocă anula de la buget, prin bugetul autorității centrale care răspunde de silvicultură, sume prevăzute pentru: lit. b) – acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă”. Aceste dispoziții legale se înscriu în sfera de reglementare a măsurilor care au ca scop gestionarea durabilă a fondului forestier, respectivele compensații fiind consecința directă a amenajamentelor silvice cu funcții de protecție, ceea ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Aceste măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 – instrucțiuni publicate în Jurnalul agricol al Uniunii Europene nr. C319/2006, care reglementează declararea ajutoarelor de stat către Comisia Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art. 7.c.), sarcina statelor membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie direct la menținerea sau refacerea funcțiilor ecologice, de protecție și de recreere ale pădurilor, a biodiversității și a unui ecosistem forestier sănătos”. De altfel și prin actul normativ anterior H.G. nr. 861/2009, respectiv H.G.

nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlului sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora a fost comunicată Comisiei Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de art. III -168 alin. (1) din Constituția Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere prevederile Anexei V, cap. 3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Astfel fiind, H.G. nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare a ajutorului existent notificat prin H.G. nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată O.G.

nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, modificată prin Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din acest act normativ stabilind ca potențial sector beneficiar de ajutoare de stat și sectorul forestier, ajutorul putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor specifice reglementate conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013”. Astfel fiind, instanța de fond a apreciat și reținut greșit că dispozițiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/209 ar contraveni dispozițiilor art. 97 alin. (1)) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, acestea reglementând în fapt procedura de acordare a ajutoarelor de stat conform procedurii reglementate de „Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013”.

Instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința atacată, că răspunsurile primite de intimatul-reclamant la cererile înregistrate la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea, respectiv nr. 6488 din 11 iulie 2008 și 3037 din 14 mai 2009, emise în baza adresei Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ar reprezenta un refuz nejustificat de soluționare a cererii. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Examinând conținutul adreselor de răspuns din perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererilor intimatului, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat acestuia imposibilitatea acordării compensațiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensațiilor. Normele metodologice aplicabile în situația persoanelor juridice deci și intimatului au fost reglementate prin H.G. nr. 861/2009 publicată la data de 18 august, iar potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din acest act normativ „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.

Astfel fiind, se constată că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererilor de acordare a compensațiilor solicitate de către intimatul-reclamant și în consecință nu pot fi acordate despăgubirile solicitate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate în cauză, modificând sentința atacată în sensul că va respinge excepția de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 cât și acțiunea reclamantei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 355 din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva sentinței nr. 355 din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.