ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta Obștea de Pădure Porceni-Pleșa a chemat

in judecată pe pârâții Statul Român, Ministerul Agriculturii Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului, pentru ca aceștia să fie obligați la

plata sumei totale de 2.586.219,5 lei pentru anii 2008 si 2009, reprezentând:

- suma de 2.352.950,6

lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu

le-a recoltat de pe suprafața de 2.136,43 ha situată în zona de conservare a Parcului Național Defileul Jiului.

- suma de 233.268,9

lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu

le poate recolta de pe suprafața de 277,1 ha datorită restricțiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecție, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a fost pusă în posesie cu suprafața totală de 4.151,91 ha, din care 2.136,43 ha situate in Parcul Național Defileul Jiului și 277,1 ha în afara parcului, dar având rol de păduri de protecție pentru care sunt prevăzute sume

compensatorii pe care Statul Roman le acordă proprietarilor de păduri persoane

fizice sau juridice [art. 97, alin. (1), lit. b) din Legea 46/2008 - Codul

Silvic].

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, Ministerul Mediului a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Direcția Generala a

Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare a invocat lipsa calității

procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerului Finanțelor

Publice și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare, a invocat

excepția de necompetență materială a tribunalului, în raport de

art. 97 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic; art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 286

din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj a declinat competența soluționării

acțiunii privind pe reclamanta Obștea de Pădure Porceni-Pleșa în contradictoriu

cu pârâții Statul Român, Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, și Ministerul Mediului, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, reținând că acțiunea reclamantei se

circumscrie prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea 554/2004 și

faptul că potrivit H.G. 8/2009 Ministerul Agriculturii este organ de

specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova a înregistrat pricina sub nr. 3151/54/2009.

Reclamanta a precizat

acțiunea, la data de 12 februarie 2010, în sensul că și-a menținut acțiunea

numai față de Ministerul Mediului și Pădurilor care, în prezent, este

autoritatea națională ce răspunde de silvicultură, iar pe fond a arătat că încă

prin Legea nr. 26/1996 (vechiul Cod silvic) în art. 63 s-a reglementat

obligativitatea constituirii unui fond de conservare și regenerare a pădurilor

destinate, printre altele acoperirii cheltuielilor ocazionate de gospodărirea

cu prioritate a unor păduri cu funcții speciale de protecție.

Prin încheierea de

ședință de la aceeași dată, prima instanță a luat act de renunțarea reclamantei

la judecată față de pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar la data de 18 februarie 2010, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Gorj a arătat că pretențiile reclamantei nu pot fi acordate

deocamdată, având în vedere dispozițiile art. 6 H.G. nr. 861/2009.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României, a arătat că excepția de nelegalitate invocată este

inadmisibilă, pentru că ea poate avea ca obiect numai actele administrative cu

caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ așa cum este H.G. nr.

861/2009 și, pe fond, excepția este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 6

din H.G. nr. 861/2009 nu încalcă dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C.

silvic și nici pe cele ale O.U.G. nr. 117/2006 ci, dimpotrivă, sunt adoptate cu

respectarea regulilor comunitare și naționale privind ajutorul de stat.

Prin sentința nr. 355

din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată din oficiu în cauza privind

pe reclamanta Obștea de Pădure Porceni - Pleșa în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Mediului și Pădurilor și Guvernul României, constatând nelegalitatea

art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009.

Prin aceeași

sentință, a admis acțiunea formulată de reclamanta Obștea de Pădure Porceni -

Pleșa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, așa cum a

fost ulterior precizată, a obligat pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor la

suma de 2.586.219,5 lei reprezentând despăgubiri către reclamantă și la suma de

1.044 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

de nelegalitate a prevederilor

art. 6 din H.G. 861/2009, invocată din oficiu, prima

instanță a reținut că interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea

554/2004 trebuie făcută coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din aceeași

lege, care arată că actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat

oricând pe calea acțiunii directe. Or, cu atât mai mult, trebuie recunoscut că

acesta poate fi supus controlului judecătoresc pe calea excepției de

nelegalitate.

Pe fondul excepției,

prima instanță a reținut că respectiva compensație solicitată de reclamantă în

prezenta cauză și reglementată de dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C.

silvic nu poate fi reținută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul

celor definite de art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea U.E.,

deoarece nu constituie o măsură de sprijin, care distorsionează sau amenință să

distorsioneze concurența prin favorizarea reclamantei și în mod evident nu este

de natură să afecteze schimburile între statele membre; această compensație

constituie o despăgubire pentru restricțiile pe care aceasta le suportă în

recoltarea masei lemnoase impuse prin acte normative, iar nu o măsură de

sprijin de natură să permită reclamantei să obțină produse la un preț care

distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența.

În

consecință, prin asimilarea compensației prevăzute de art.

97 alin. (1) lit. b) C.

silvic ajutorului de stat, art.

6

alin.

(1) din

H.G. nr. 861/2009 este în

dezacord cu actul normativ intern cu forță de lege ce definește în legislația

noastră ajutorul de stat prin trimitere la legislația comunitară în domeniu,

respectiv O.U.G. nr. 117/2006, precum și cu scopul compensației reglementate de

art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, așa cum este indicat chiar de această

dispoziție legală, respectiv acela de justă despăgubire pentru restricția

impusă proprietarului unui bun în folosirea acestuia.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că

reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul

Mediului și Pădurilor în calitatea sa de autoritate națională ce răspunde de

silvicultură la suma de 2.586.219,5 lei pentru anii 2008 si 2009, reprezentând:

- suma de 2.352.950,6

lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a

recoltat de pe suprafața de 2.136,43 ha situată în zona de conservare a

Parcului Național Defileul Jiului;

- suma de 233.268,9

lei (compensații) reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le poate

recolta de pe suprafața de 277,1 ha datorită restricțiilor impuse de

amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecție.

Totodată, prin titlul

de proprietate și procesele verbale de punere în posesie depuse la dosarul

cauzei reclamanta a făcut dovada că a fost pusă în posesie până în primăvara

anului 2008 cu suprafața totală de 4.151,91 ha pădure, din care 2.136,43 ha situate in Parcul Național Defileul Jiului și 277,1 ha în afara parcului, dar având rol de păduri de protecție.

Prin urmare,

reclamanta

este în drept a pretinde și dobândi compensațiile solicitate prin acțiune, ce

reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa,

având categoria de folosință păduri, situat într-o arie naturală protejată.

Prima

instanță a reținut că reclamanta s-a adresat

prin intermediul la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea în vederea avizării și înaintării spre aprobare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, autoritatea națională ce răspunde de

silvicultură, a deconturilor justificative întocmite de Ocolul Silvic Privat

Valea Oltului care administrează pădurea reclamantei în vederea acordării

acestor compensații în cuantumul solicitat prin prezenta acțiune, cu cererile

ce au fost înregistrate la nr. 6488 din 11 iulie 2008 și 9416 din 31 octombrie 2008

și 3037 din 14 mai 2009 la care a primit răspunsurile 6488 din 11 iulie 2008 și

3259 din 22 mai 2009, cu motivarea că nu există metodologie de lucru privind

acordarea compensațiilor pentru persoane juridice.

Or, acest

refuz de a acorda despăgubirile

la care reclamanta era îndreptățită constituie un refuz nejustificat în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, întrucât potrivit art. 138 C.

silvic actual, pentru anul 2008 erau în vigoare H.G. nr. 1071/2006 și Ordinul

comun nr. 625/2006 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

și 22507 al Ministerului Finanțelor privind aprobarea Metodologiei de calcul al

sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice

care dețin păduri cu funcții speciale de protecție, ce reglementau metodologia

de acordare a acestor compensații precum și cuantumul lor.

În concluzie, procedura

de acordare cât și cuantumul compensației cuvenite reclamantei sunt determinate

în baza actelor normative mai sus indicate, iar cuantumul compensațiilor

solicitat de reclamantă, împreună cu calculația acestora făcută, în temeiul

actelor normative menționate, de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului, nici nu au

fost contestate de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, căruia îi revenea

obligația de a acorda reclamantei compensațiile solicitate.

Împotri

va acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul

României și Ministerul Mediului și Pădurilor.

În motivarea recursului formulat pârâtul Guvernul

României a criticat sentința atacată susținând în esență că în mod greșit instanța

de fond a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și

control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier

proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică

și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru aprobarea

Procedurii de validare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de

fond.

Astfel, a susținut recurentul că în mod eronat s-a

apreciat ca fiind admisibilă această excepție deși în cauză nu erau aplicabile dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, întrucât actul administrativ atacat este un act normativ, având

rolul de a detalia legea și de a asigura o interpretare și aplicare unitară a

acesteia iar excepția de nelegalitate invocată era inadmisibilă, soluția instanței

de fond de respingere a acestei excepții fiind nelegală și netemeinică.

Pe de altă parte, recurentul a criticat soluția instanței

de fond susținând că la emiterea hotărârii contestate a fost adoptată de

executiv cu respectarea procedurilor legale, actul fiind elaborat cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative cât și cele cuprinse în Regulamentul privind

procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor

de acte normative aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Totodată recurentul a arătat că prevederile H.G. nr.

861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza Codului

Silvic pentru activități care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută

cu respectarea regulilor comunitare și naționale privind ajutorul de stat în

agricultură.

Astfel fiind, recurentul a arătat că pentru a putea

acorda ajutorul de stat în sectorul forestier trebuie mai întâi inițiate acte normative

în conformitate cu O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru

reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu

anul 2010, precizând totodată faptul că statele membre ale U.E. nu au obligația

de a emite norme și de a finanța măsuri de ajutor de stat decât în situația în

care domeniile respective sunt considerate prioritare și există previziune bugetară.

În consecință, recurentul apreciază că prevederile art. 6

alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 sunt legale și solicită admiterea recursului

formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate,

ca neîntemeiată.

În motivarea recursului formulat d către pârâtul Ministerul

Mediului și Pădurilor se critică sentința atacată susținând că prima instanță

nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia,

motiv pentru care se solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Totodată, recurentul critică sentința atacată susținând că

prima instanță a soluționat în mod nelegal și netemeinic excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009, invocând pe de o parte,

inadmisibilitatea acesteia în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 având în vedere faptul că actul atacat este un act normativ iar pe

de altă parte, recurentul apreciază că soluția instanței de fond, prin care a

fost admisă această excepție, este nelegală și netemeinică, întrucât în mod eronat

s-a reținut prin sentința atacată că sumele reprezentând compensația prevăzută

de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, reprezintă o despăgubire acordată persoanelor

fizice și/sau juridice pentru produsele pe care proprietarii nu le recoltează

datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină

restricții în recoltarea de masă lemnoasă, deși prevederile H.G. nr. 861/2009

au în vedere măsuri de natura ajutorului de stat pentru activități care se încadrează

în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Recurentul a criticat sentința atacată și în ceea ce

privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ susținând aplicarea eronată a acestor dispoziții de

către instanța de fond în ceea ce privește cererile formulate de reclamantă

prin care a solicitat acordarea de compensații bănești pentru anii 2008-2009,

susținând că prima instanță a reținut în mod greșit incidența unor acte normative

care reglementau exclusiv situația persoanelor fizice nu și a celor juridice.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și

următoarele C. proc. civ.

Intimata Obștea Porceni Bârnici Pleșa a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către pârâți ca

nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către

instanța de fond, susținând în esență că excepția de nelegalitate invocată nu

este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

și este întemeiată întrucât compensațiile solicitate pentru lipsa de folosință

a pădurilor protejate nu au caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite

de art. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ci o despăgubire

acordată persoanelor fizice și juridice.

Pe fondul cauzei intimata a susținut că susținerile recurenților

sunt nefondate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că cererea

de acordare a despăgubirilor este întemeiată în raport de prevederile legale

ale Codului silvic cât și cu legislația anterioară anului 2008 în ceea ce

privește modul de calcul a acestora.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate,

de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate

și urmează a fi admise, având în vedere următoarele considerente.

Motivul de recurs invocat de ambii recurenți-pârâți

privind inadmisibilitatea cercetării pe cale de excepție a legalității unui act

administrativ normativ este nefondat, sub acest aspect instanța de fond reținând

în mod justificat că pot fi cenzurate, conform procedurii prevăzute de art. 4

din Legea contenciosului administrativ actele administrative unilaterale, fără

a se distinge după cum au caracter individual ori normativ.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede

expres în art. 11 alin. (4) că, alături de ordonanțele guvernului sau

dispoziții din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, actele administrative

cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate în

contencios administrativ oricând.

Având în vedere că pentru astfel de acte nu există un

termen pentru promovarea acțiunii judiciare și ținând cont de principiul general

de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune este permis și

pe cale de excepție, se constată că în mod corect instanța de fond a respins

excepția inadmisibilității invocată de pârâți, soluție pronunțată de instanță

fiind confirmată și de practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Sentința pronunțată de către instanțe de fond este însă

greșită întrucât a admis această excepție, și reținând nelegalitatea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice

de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării

durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor juridice și a celui

proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru

aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a

controalelor de fond, a apreciat eronat că această compensație reglementată de dispozițiile

art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/2008 Codul Silvic, nu are caracterul

unui ajutor de stat în conformitate cu prevederile art. 107 alin.(1) din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În fapt prevederile H.G. nr. 861/2009 vizează acordarea de

măsuri de natura ajutorului de stat în baza Codului silvic, pentru activități

care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu

respectarea normelor comunitare și naționale privind ajutorul de stat în agricultură.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 861/2009 „Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (V), art. 97 alin. (1)

lit. b) pentru persoanele juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările și completările ulterioare se vor finanța

numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele

de stat”.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 46/2008 Codul silvic „În scopul gestionării durabile a fondului forestier

proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică

și privată a unităților administrativ teritoriale, statul alocă anula de la

buget, prin bugetul autorității centrale care răspunde de silvicultură, sume

prevăzute pentru: lit. b) – acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea

produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție

stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă

lemnoasă”.

Aceste dispoziții legale se înscriu în sfera de reglementare

a măsurilor care au ca scop gestionarea durabilă a fondului forestier,

respectivele compensații fiind consecința directă a amenajamentelor silvice cu

funcții de protecție, ceea ce determină restricții în recoltarea de masă

lemnoasă.

Aceste măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Liniile

directoare comunitare privind ajutorul de stat în sectorul agricol și forestier

2007-2013 – instrucțiuni publicate în Jurnalul agricol al Uniunii Europene nr.

C319/2006, care reglementează declararea ajutoarelor de stat către Comisia

Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art. 7.c.), sarcina statelor

membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie direct la menținerea

sau refacerea funcțiilor ecologice, de protecție și de recreere ale pădurilor, a

biodiversității și a unui ecosistem forestier sănătos”.

De altfel și prin actul normativ anterior H.G. nr.

861/2009, respectiv H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice

pentru acordarea, utilizarea și controlului sumelor destinate proprietarilor de

păduri pentru gestionarea durabilă a acestora a fost comunicată Comisiei

Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de art. III -168 alin. (1)

din Constituția Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere prevederile Anexei V,

cap. 3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și

a României la Uniunea Europeană.

Astfel fiind, H.G. nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare

a ajutorului existent notificat prin H.G. nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată

O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de

stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, modificată prin

Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din acest act normativ stabilind ca

potențial sector beneficiar de ajutoare de stat și sectorul forestier, ajutorul

putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor specifice reglementate

conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și

forestier 2007-2013”.

Astfel fiind, instanța de fond a apreciat și reținut greșit

că dispozițiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/209 ar contraveni dispozițiilor

art. 97 alin. (1)) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, acestea reglementând

în fapt procedura de acordare a ajutoarelor de stat conform procedurii reglementate

de „Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol

și forestier 2007-2013”.

Instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța

de fond a apreciat și reținut prin sentința atacată, că răspunsurile primite de

intimatul-reclamant la cererile înregistrate la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea,

respectiv nr. 6488 din 11 iulie 2008 și 3037 din 14 mai 2009, emise în baza

adresei Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ar reprezenta un refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este definit

ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane”.

Examinând conținutul adreselor de răspuns din perspectiva

acestor dispoziții legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând

un refuz nejustificat de soluționare a cererilor intimatului, întrucât prin

aceste adrese s-a comunicat acestuia imposibilitatea acordării compensațiilor

solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a

compensațiilor.

Normele metodologice aplicabile în situația persoanelor juridice

deci și intimatului au fost reglementate prin H.G. nr. 861/2009 publicată la

data de 18 august, iar potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din acest act

normativ „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97

alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările ulterioare, se vor finanța

numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele

de stat”.

Astfel fiind, se constată că nu există un refuz nejustificat

de soluționare a cererilor de acordare a compensațiilor solicitate de către intimatul-reclamant

și în consecință nu pot fi acordate despăgubirile solicitate, în cauză fiind incident

motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursurile formulate în cauză, modificând sentința atacată în sensul că

va respinge excepția de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009

cât și acțiunea reclamantei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței nr. 355 din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de

Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva sentinței nr. 355 din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge excepția de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din H.G. nr.

861/2009, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 31 mai 2011.