ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de

Apel Craiova, reclamanta O.P.B.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

M.M.P., obligarea la plata sumei de 2.352.950,6 RON reprezentând contravaloarea

produselor pe care nu le-a putut recolta pentru suprafața de pădure de 2136,43

ha și suma de 233.268,9 RON (compensații) pentru suprafața de 277,1 ha situate

în zona de conservare a Parcului Național Defileul Jiului, pe care nu le-a

putut recolta în anii 2008 - 2009.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

109 din 6 martie 2013 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea formulată

de reclamanta O.P.B.P. reprezentată prin V.P. împotriva pârâtului M.M.S.C. și a

fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.586.219,5 RON,

reprezentând compensații aferente anilor 2008 - 2009.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta este proprietara suprafeței

de 1446 ha și 7000 mp teren, conform Titlului de proprietate nr. T1 din 6

septembrie 2002, iar pentru suprafața de 2189 ha și 7300 mp de pădure a fost

depus Procesul-verbal de punere în posesie nr. P1. Din totalul acestor

suprafețe 2407,43 ha este cuprinsă în aria protejată a Parcului Național

Defileul Jiului.

Prin H.G. nr.

1581/2005 și Ordinul M.M.D.R. nr. 1964 din 13 decembrie 2007, s-a instituit

regimul de arie naturală protejată, ca situri de importanță comunitară pentru

ariile prevăzute în anexa nr. 1, iar între acestea se regăsesc și terenurile

deținute de reclamantă.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că în compensarea restricțiilor aduse proprietății prin

instituirea regimului de arie naturală protejată, dispozițiile art. 26 alin.

(1) din O.U.G. nr. 57/2007 au prevăzut faptul că: "Pentru terenurile din

ariile naturale protejate, deținut în regim de proprietate privată sau

concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru

respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale

protejate".

De asemenea, Legea

nr. 46/2008 (Codul silvic), prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b)

prevede: "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate

privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și

privată a unităților administrativ - teritoriale, statul alocă anual de la

buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură,

sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor

pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție

stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de

masă lemnoasă".

În consecință, a

stabilit instanța de fond că reclamanta este în drept a pretinde și dobândi

compensațiile solicitate prin acțiune, ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa

de folosință a terenului proprietatea sa, având categoria de folosință păduri,

situat într-o arie naturală protejată.

În acest sens,

instanța a constatat că reclamanta s-a adresat prin intermediul la I.T.R.S.V.

Rm. Vâlcea (la care este arondat și județul Gorj) în vederea avizării și

înaintării spre aprobare la M.M.P., autoritatea națională ce răspunde de

silvicultură, a documentației cuprinzând centralizatorul și decontul

justificativ întocmit de O.S. Valea Oltului, care administrează pădurea

reclamantei, pentru acordarea acestor compensații în cuantumul solicitat prin

prezenta acțiune.

Prin Adresa nr. A1

din 23 decembrie 2010, M.M.P. a restituit documentația cuprinzând solicitarea

de acordare a compensațiilor cu precizarea că, în conformitate cu art. 6 din

H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin se vor finanța numai după primirea

deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

În cursul

soluționării cauzei, reclamanta a depus la dosar Adresa nr. A2/2013 prin care

M.M.S.C. a învederat faptul că a primit, prin Decizia Comisiei Europene nr.

C(2012)5266final din 19 iulie 2012, avizul favorabil pentru acordarea

ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice pentru pădurile incluse în

T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000, din care fac parte și terenurile

împădurite ale reclamantei.

de D.A.P.P.

Prin cererea de

recurs formulată, recurentul a criticat sentința instanței de fond ca

netemeinică și nelegală, arătând că pentru acordarea de compensații

reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii, persoane fizice,

nu le recoltează datorită funcțiilor de producție stabilite prin amenajamente

silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, s-a

notificat Comisia Europeană privind ajutoarele de stat și s-au acordat

compensații în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009.

S-a arătat că, deși

Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea schemei privind acordarea

ajutoarelor de stat pentru persoanele fizice și juridice pentru pădurile

incluse în T1 și T2, din cadrul siturilor Natura 2000, nu există în prezent

baza legală pentru punerea în aplicare a Deciziei Comisiei Europene nr.

C(2012)5266 final din 19 iulie 2012.

Recurentul a invocat

și excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile, arătând că reclamanta nu

a parcurs procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca

nefondat pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Criticile formulate

de recurent nu pot fi primite de instanța de control judiciar, întrucât

reclamanta a urmat procedura prealabilă obligatorie, așa cum rezultă din

înscrisurile depuse inclusiv în calea de atac a recursului, iar pe fondul

cauzei, soluția instanței de primă jurisdicție este corectă, în acord cu

practica Înaltei Curți în materia dedusă judecății.

Înalta Curte reține

că problema de drept ce face obiectul criticilor formulate în recurs a fost

soluționată corect de instanța de fond, întrucât apărarea întemeiată pe faptul

că numai persoanele fizice primesc compensații nu poate fi acceptată de această

curte.

Este adevărat că

dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 indicau numai

persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor plătite cu acest titlu, însă, la

data adoptării actului normativ indicat nu erau constituite obștile sau alte

forme asociative care să aibă în proprietate păduri, deci legiuitorul nu avea

cum să aibă în vedere și aceste aspecte.

Înalta Curte reține

că prin Adresa nr. A1 din 23 decembrie 2010 recurentul a restituit reclamantei

documentația cuprinzând solicitarea de acordare a compensațiilor cu precizarea

că, în conformitate cu art. 6 din H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin se vor

finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind

ajutoarele de stat.

Or, această decizie

favorabilă a fost dată, motiv pentru care adoptarea bazei legale pentru punerea

în practică a acestei decizii nu este în sarcina reclamantei, care are născut

dreptul de a primi compensații, ci însăși autoritatea recurentă are obligația

de a asigura demersurile necesare pentru punerea în practică a acesteia.

De altfel, văzând

cadrul normativ existent, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 6 alin. (1)

din H.G. nr. 861/2009 dispun că formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 se vor finanța după primirea deciziei

favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, însă, alin. (2) al

aceluiași articol menționează că "Toate formele de sprijin prevăzute în

Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi

continuate după data de 1 ianuarie 2010, numai după primirea deciziei

favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".

Văzând cererea de

cheltuieli de judecată formulată de intimată, Înalta Curte va admite cererea în

temeiul art. 274 C. proc. civ.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de D.A.P.P. împotriva Sentinței nr. 109 din 6 martie 2013 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 3000 RON către intimata O.P.B.P., reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - MI