ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 860/2015

Decizia nr. 860/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta A. solicită obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitatea sa de autoritate națională ce răspunde de silvicultură, la plata despăgubirilor în sumă 1.545.676,69 lei aferente anului 2012, reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a recoltat de pe suprafața de 3377,30 ha teren cu vegetație forestieră situat în zona de conservare a Parcului Național Defileul Jiului, datorită restricțiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecție.

Prin titlurile de proprietate din 17 iulie 2009 și din 18 ianuarie 2007 emise de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Gorj, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3377,30 ha înscrisă în titlul de proprietate din 18 ianuarie 2007, având rol de păduri de protecție.

Prin H.G. nr. 1581/2005 și Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Rurale nr. 1964 din 13 decembrie 2007 s-a instituit regimul de arie naturală protejată ca situri de importanță comunitară pentru ariile prevăzute în anexa nr. 1 regăsindu-se și terenurile de la Bumbești-Jiu deținute de reclamantă.

A mai arătat reclamanta că, în legătură cu acordarea despăgubirilor cuvenite pentru anul 2012, s-a adresat pârâtului cu cerere, iar din răspunsul primit cu adresa din 3 aprilie 2013, rezultă că Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a primit avizul favorabil al Comisiei Europene.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 316 din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâtul să achite reclamantei sume de 1.545.676,69 lei, cu titlu de compensații aferente anului 2012.

S-a reținut că acordarea compensațiilor solicitate de reclamantă pentru anul 2012, potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, este condiționată de primirea Deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru ajutoarele de stat.

Potrivit răspunsului comunicat reclamantei prin adresa din 3 aprilie 2013, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a confirmat primirea avizului favorabil al Comisiei Europene pentru acordarea ajutoarelor de stat începând cu 1 ianuarie 2010.

Recursul

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a declarat recurs, criticile vizând faptul că prima instanță a analizat într-un mod superficial speța dedusă judecății, hotărârea fiind întemeiată pe o interpretare discreționară a prevederilor legale incidente și pasaje favorabile intimatei dintr-o adresă emisă de Minister acesteia.

Prin motivele de recurs se susține că instanța nu a analizat conținutul Deciziei Comisiei la care face trimitere în considerentele hotărârii atacate ci se rezumă în a aprecia că atât timp cât avizul a fost unul pozitiv, iar Comisia nu a avut obiecții cu privire la Schema analizată, acțiunea este întemeiată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

După cum rezultă din prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, intimata-reclamantă A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitatea sa de autoritate națională ce răspunde de silvicultură, la plata despăgubirilor în sumă 1.545.676,69 lei aferente anului 2012, reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a recoltat de pe suprafața de 3377,30 ha teren cu vegetație forestieră situat în zona de conservare a Parcului Național Defileul Jiului, datorită restricțiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecție.

Temeiul acestor cereri îl reprezintă includerea unei suprafețe de 3377,30 ha teren cu vegetație forestieră, proprietatea obștii, în Parcul Național "Defileul Jiului" constituit prin H.G. nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, cu consecința golirii de conținut economic a dreptului de proprietate, câtă vreme, prin art. 3 pct. 2 din același act normativ s-a stipulat că "în zonele de conservare specială sunt excluse orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice formă de folosirea terenurilor, incompatibilă cu scopul de protecție și/sau conservare".

Refuzul acordării compensațiilor pretinse s-a fundamentat pe dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național (în vigoare la momentul respectiv) care se refereau numai la proprietarii persoane fizice.

Concluzia curții de apel, în sensul că acest refuz este nejustificat, este corectă.

Reevaluând cadrul normativ aplicabil și probele administrate pentru a răspunde la motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la sfera persoanelor care pot beneficia de compensații

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998:

"În vederea sprijinirii proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, în efectuarea unor lucrări de gospodărire, în scopul asigurării integrității fondului forestier național și gestionării durabile a acestuia, statul va aloca anual de la buget fondurile necesare pentru:

(...)

g) sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice, prin acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție".

Cum s-a arătat, refuzul acordării compensațiilor a fost motivat pe împrejurarea că în textul citat legiuitorul a indicat numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor plătite cu acest titlu, nu și persoanele juridice, cum este obștea intimată.

Această abordare reflectă o interpretare simplistă a cadrului normativ în vigoare la data exprimării refuzului.

Astfel, după cum bine s-a apărat intimata, la data adoptării reglementării citate încă nu fuseseră constituite obștile ori alte forme asociative care să aibă în proprietate păduri, astfel încât legiuitorul nu s-a putut raporta la acestea. Acest proces a început abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, ceea ce s-a reflectat corespunzător în actele normative adoptate ulterior, care nu au mai făcut nicio distincție între categoriile de proprietari, persoane fizice ori juridice.

Pe de altă parte, chiar analiza sistematică a cadrului normativ existent anterior noului C. silvic adoptat prin Legea nr. 46/2008, ar fi trebuit să-l conducă pe recurent la rezolvarea favorabilă a cererilor intimatei.

Încă prin Legea nr. 26/1996 (vechiul C. silvic) s-a reglementat obligativitatea constituirii unui fond de conservare și regenerare a pădurilor destinat, printre altele, acoperirii cheltuielilor ocazionate de gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcții speciale de protecție iar dispozițiile art. 63 din acest act normativ se referă la proprietari, nefăcând vreo distincție suplimentară.

Mai mult, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, act normativ adoptat în procesul de transpunere a două directive europene - Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice - este reglementată exact ipoteza acestei cauze prin art. 26 alin. (1), potrivit căruia:

"Pentru terenurile din arii naturale protejate, deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate. Modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului."

Conchizând în această privință, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că fundamentarea refuzului acordării compensațiilor pe calitatea de persoană juridică a intimatei-reclamante, este nejustificată.

Referitor la efectele Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic

Potrivit recurentului, intrarea în vigoare a noului C. silvic a fost valorizată greșit de către prima instanță, în sensul că l-ar fi aplicat retroactiv pentru anul 2007 și, în plus, nu s-ar fi observat schimbarea de regim juridic a compensațiilor, care sunt tratate ca ajutoare de stat.

Ambele susțineri sunt nefondate.

Noul Cod silvic a intrat în vigoare la data de 30 martie 2008 care se situează, într-adevăr, în interiorul perioadei de referință pentru care se solicită compensații.

Necontestat, nici noul Cod silvic nu face distincție între categoriile de proprietari (art. 97 alin. (1) lit. b) cărora li se cuvin compensații.

Curtea de apel nu a aplicat retroactiv prevederile noului Cod silvic - de altfel nu era necesar în raport de raționamentul expus - ci a accentuat coerența normativă, în sensul că, practic, distincția operată de minister nu se justifică nici sub imperiul vechiului și nici al noului Cod silvic.

Întreaga construcție juridică privind obligativitatea parcurgerii procedurii de acordare a ajutorului de stat este greșită.

După cum bine s-a remarcat, până la data de 31 decembrie 2009 nu se poate pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile tratatului de aderare (art. III - 168 alin. (1) și Anexa 5 Cap. 3, pct. b) potrivit cărora ajutoarele acordate ori puse în aplicare înainte de data aderării sunt calificate ca ajutoare existente "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

În același sens s-au pronunțat atât ministerele implicate în procedura acordării compensațiilor (corespondența între ministrul mediului și pădurilor și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale), cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2011.

În această hotărâre judecătorească s-a argumentat legalitatea acordării compensațiilor cuvenite pentru anul 2009 pentru aceeași A., cu motivarea că pentru această perioadă nu este necesară decizia favorabilă a Comisiei Europene, respingându-se pentru anul 2010 întrucât, la momentul soluționării recursului, instituția europeană nu se pronunțase încă asupra schemei notificate de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană și, în aceste condiții, refuzul acordării compensațiilor pentru acest din urmă an apare ca fiind justificat.

Această decizie favorabilă a fost adoptată de Comisia Europeană sub nr. C(2012)5266 final din 19 iulie 2012, ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate până la 31 decembrie 2013 fiind considerate compatibile cu piața internă.

Conchizând în această privință, Înalta Curte reține că nefiind necesară obținerea unei decizii favorabile a Comisiei Europene, nu este relevant momentul adoptării acesteia și, deci, refuzul exprimat de recurent este, și din această perspectivă, nejustificat.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, se va respinge recursul de față ca nefondat, nefiind identificate motive care să atragă reformarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice împotriva Sentinței nr. 316 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.

Procesat de GGC - NN