ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1063/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC) - București, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 164.104,87 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 564,20 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2, cu titlu de ajutor de stat datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2012 dar și la plata dobânzii aferentă debitului principal calculată începând cu data de 30 decembrie 2013 - dată la care creanța a devenit exigibilă; a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 208 din 5 mai 2015 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare, a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata sumei de 150.468,8 RON reprezentând contravaloare compensații aferente anului 2012 și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii, 17 septembrie 2014 și până la data plății efective a debitului; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.250 RON.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 208 din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs Prin Raportul întocmit la data de 18 februarie 2016 și completat conform încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., deoarece recursul nu a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. La termenul din 16 martie 2017 având în vedere că în raport s-a propus respingerea recursului, ca tardiv declarat, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, în raport de înscrisurile depuse la doar și prin prisma criticilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată pârâtului la data de 28 mai 2015, iar recursul a fost declarat la data de 15 iunie 2015, conform ștampilei de înregistrare. Procedând la calcularea termenului de recurs de 15 zile se constată că, ultima zi în care recurentul pârât ar fi putut înregistra recursul a fost data de 12 iunie 2015. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”. Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat: „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.” În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen. Cum în cauză, recurentul-pârât nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul nu a fost înregistrat în termenul legal.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv declarat.