ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2107/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova - contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, obligarea acestuia la plata sumei de 172.719,13 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 400,50 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2, cu titlu de compensații/despăgubiri, din cauza funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2007, precum și la plata dobânzii aferente debitului principal, calculată începând cu data de 19.02.2014, și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 79 din 11 februarie 2015, a respins excepțiile invocate de pârât ca nefondate și, în consecință, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 172.719,13 RON, reprezentând contravaloare compensații aferente anului 2007, precum și a dobânzii legale aferente debitului calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată, 17.09.2014, și până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4950 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 februarie 2015, instanța a dispus îndreptarea din oficiu a erorii de calcul al cheltuielilor de judecată, strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că suma la care pârâtul a fost obligat să o plătească reclamantei cu acest titlu este de 5250 RON, în loc de 4950 RON, cum din greșeală s-a menționat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru următoarele motive de casare:

- nemotivarea hotărârii corespunzător art. 425 alin. (1) lit. b) din același Cod (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Cu privire la soluția de respingere dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, recurentul a susținut că prescripțiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, în acest sens fiind prevederile art. 6 alin. (4) noul C. civ., precum și ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Întrucât legea nu prevede un termen de prescripție special cu privire la creanțele pretinse de către reclamantă, incident va fi termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a fost în mod evident depășit în ceea ce privește solicitarea privind contravaloarea produselor de masă lemnoasă aferente anului 2007, raportat la data introducerii acțiunii.

A susținut recurentul că, în condițiile în care instanța a interpretat greșit prevederile H.G. nr. 861/2009 și a Deciziei nr. C (2012) 5166 din 19 iulie 2012, hotărârea atacată este viciată și se impune cenzurarea ei prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului a respins excepția fără a mai indica în baza căror motive a luat această măsură, situație de natură a echivala cu nemotivarea hotărârii.

Referitor la argumentele primei instanțe cu privire la fondul litigiului, acestea încalcă prevederile legale, hotărârea fiind viciată prin prisma mai multor interpretări eronate ale normelor de drept material incidente în speță.

În considerentele sentinței, instanța se rezumă la a stabili că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Național al Uniunii Europene, în mod implicit reclamantei i s-ar cuveni banii solicitați cu titlu de compensații în temeiul prevederilor Codului Silvic.

Aplicabile reclamantei sunt, într-adevăr, prevederile H.G. nr. 861/2009, dar potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din acest act normativ "formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2011 - Codul silvic, cu modificările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 vizează doar proprietarii de terenuri forestiere cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 ha - cazul reclamantului fiind 400,50 ha.

Din examinarea conținutului adresei de răspuns din perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, întrucât prin această adresă s-a comunicat imposibilitatea acordării compensațiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensațiilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este definit ca fiind " exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

Dovada refuzului nejustificat este culpa autorității publice și a caracterului ilegal al actului atacat, motiv pentru care instanța de contencios administrativ va obliga instituția publică să elibereze un înscris anume sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, în măsura în care se dovedește culpa autorității publice și ilegalitatea actului atacat.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În măsura în care au fost demarate procedurile în vederea aprobării normelor metodologice necesare, fiind redactată integral hotărârea de guvern ce le vizează și se află la acest moment în faza de proiect supus spre aprobare, nu putem vorbi de o culpă a instituției publice și nici de ilegalitate - atât timp cât nu pot fi avizate și eliberate la plată sume din bugetul instituțiilor publice în lipsa unei metodologii.

Plata sumelor solicitate, în lipsa normelor metodologice, ar duce la încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, prin urmare răspunsul transmis de autoritate nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul legii.

Faptul că cererea reclamantului nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004. răspunsul neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii reclamantului.

Totodată, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor.

Pentru a-i fi acordate despăgubiri, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate, conform celor cuprinse în Decizia din 19.07.2012 a Comisiei Europene cu privire la aprobarea la plata a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privați din zonele siturilor Natura 2000 (procedura plăților Natura 2000 pentru sectorul forestier fiind reglementată de dispozițiile art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, în aplicarea Directivelor 79/409/CEE și 92/43/CE).

Conform acestor prevederi, ajutoarele de stat se acordă pentru excluderea oricăror forme de exploatare a resurselor naturale și a folosirii terenului incompatibilă cu scopul atribuit, iar reclamanta nu a făcut dovada că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute prin actele normative incidente în cauză.

Referitor la modalitatea de calcul a valorii despăgubirilor, a arătat recurentul că Normele metodologice din 22 iulie 2009 de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier nu conțin dispoziții referitoare la modul de calcul pentru situația prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b), ci doar pentru situațiile reglementate de lit. a), c), d) și e).

Or, atât timp cât suprafața totală a terenului forestier deținut de reclamantă este de 400,50 ha, nu se poate aplica modul de calcul prevăzut în cazul proprietarilor terenurilor cu vegetație forestieră cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 ha.

Pe de altă parte, pentru a putea fi acoperit, prejudiciul trebuie să fie cert și determinat sau determinabil.

În loc să întocmească documentația cerută de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009, reclamanta nu a făcut decât să-și facă o estimare proprie, discreționară a pretinselor pagube suferite, pentru ca apoi să cheme direct în judecată autoritatea publică centrală.

Reclamanta ar fi trebuit întâi să transmită documentația la ITRSV și abia în cazul în care, după ce fusese avizată și transmisă la Departament, iar acesta din urmă ar fi refuzat plata, să formuleze o acțiune în justiție, sau, în situația în care ITRSV ar fi refuzat avizarea documentației, să cheme în judecată această structură teritorială pentru a fi obligată la emiterea acestui aviz, dacă refuzul de acordare ar fi fost dat cu încălcarea normelor în materie.

Deși intimata invocă răspunderea civilă delictuală, în cauză nu sunt îndeplinite elementele prevăzute pentru angajarea răspunderii civile delictuale, vinovăția nefiind prezumată, iar prin acțiunea formulată nu reiese existența vinovăției.

Atât timp cât se invocă drept temei al acțiunii presupusul refuz nejustificat al autorității nu pot fi solicitate dobânzi decât cel mult de la data la care, prin sentință, s-ar hotărî că există o despăgubire de plătit și cuantumul acesteia, întrucât până la data pronunțării sentinței nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva instituției.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentul a susținut că nu este aplicabil art. 453 din C. proc. civ., întrucât culpa procesuală pentru pornirea acestui proces nu aparține ministerului.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege, dar a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 28.02.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Recurentul pârât a formulat și concluzii scrise, reiterând argumentele expuse în cuprinsul recursului declarat.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ, impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluția de respingere a excepției prescripției și a admiterii cererii de chemare în judecată, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent prin raportare la prevederile Decretului nr. 167/1958 și ale H.G. nr. 861/2009, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ refuzul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură de a-i plăti compensațiile aferente anului 2007 pentru suprafața de pădure de 400,50 ha cuprinsă în aria protejată a Sitului Natura 2000 Parâng.

Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și a admis pe fond acțiunea.

Soluția curții de apel este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Critica referitoare la modul în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată.

Astfel, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, în mod eronat recurentul nu s-a raportat la prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de prescripție special în materia contenciosului administrativ, și a invocat practic un motiv nou în susținerea refuzului exprimat prin adresa din 04.08.2014, ceea ce este inadmisibil.

În speță, acțiunea în contencios administrativ având ca obiect refuzul nejustificat de soluționare a cererii (act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004) nu a fost formulată de intimata reclamantă cu depășirea termenului de prescripție special de 6 luni de la comunicarea acestui refuz, excepția fiind deci nefondată.

Pe fondul recursului, răspunzând punctual criticilor recurentului Ministerul Apelor și Pădurilor, Înalta Curte reține că, prin Cererea de compensații înregistrată sub nr. x din 28 februarie 2014, intimata reclamantă s-a adresat ITRSV Râmnicu Vâlcea, care a procedat la verificarea documentației depuse, întocmind decontul justificativ și înaintându-l spre avizare către DGRFP Craiova, aceasta din urmă refuzând însă avizarea decontului și remiterea documentației către minister în vederea efectuării plății.

Refuzul plății compensațiilor solicitate a fost exprimat expres de către Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, în calitate de autoritate publică centrală în domeniul silviculturii, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 428/2013, prin adresa din 04.08.2014.

Prin efectul H.G. nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, recurentul este continuatorul în plan procesual, atât al fostului minister de resort, cât și al Departamentului înființat prin H.G. nr. 428/2013.

Refuzul plății compensațiilor a fost motivat în adresa din 04.08.2014 prin trimitere la Raportul de Inspecție Economico-Financiară nr. x din 26 mai 2014, în cuprinsul căruia se arată că acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000 se poate face numai după aprobarea și publicarea proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează din cauza funcțiilor de protecție stabilite de aranjamente silvice.

Criticile recurentului referitoare la modul în care a fost aplicat de către instanța de fond art. 6 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, în conformitate cu care "formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat", nu pot fi primite.

Judecătorul fondului a analizat judicios înscrisurile prezentate de intimata reclamantă pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, concluzionând că au fost parcurse toate etapele legale.

Totodată, în mod corect a fost înlăturat motivul refuzului invocat de autoritățile publice, întrucât pentru anul 2007 erau aplicabile normele metodologice amintite, care, la Anexa nr. 2 indicau modul de calcul al compensațiilor care se acordă de către stat persoanelor fizice și juridice pentru funcțiile de protecție asigurate de pădurile proprietate privată încadrate la tipurile funcționale T1 și T2, respectiv tipurile funcționale pentru care nu se reglementează procesul de producție.

Abia începând cu data de 1.01.2010, conform celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36/2015, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de lege "trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010", având în vedere că prin Tratatul de Aderare la UE, România a primit o derogare expresă de la angajamentele asumate, fiindu-i permis să continue aplicarea măsurilor de sprijin existente în legislația națională și comunicate Comisiei Europene în anul 2007 de Statul Român - prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru o perioadă de încă trei ani de la data aderării.

În aceste condiții, este evident caracterul nejustificat al refuzului exprimat de către recurent prin adresa din 04.08.2014, niciuna dintre criticile de netemeinicie și nelegalitate aduse sentinței nefiind fondată, impunându-se menținerea hotărârii inclusiv sub aspectul obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilite, astfel cum prevede expres art. 453 din C. proc. civ., în sarcina părții care a pierdut procesul.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 79 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN