ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1172/2015

Decizia nr. 1172/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

la data de 28 noiembrie 2012 sub nr. de mai sus reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, primul ministru, B. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună :a) „suspendarea până la anulare a actului numit Contract ;b) anularea acestuia; c) constatarea nulității actului răspuns din 28 mai 2012; d) obligarea pârâtelor ca direct, sau prin entitățile ierarhice aferente să dispună (prin Hotărâri, Norme, Ordine) ca debranșatorii să rebranșeze unilateral și imediat, necondiționat și fără plată locuințele debranșate; e) obligarea pârâtelor ca așa zisele restanțe, majorări, penalități să fie șterse; f) obligarea pârâtelor să asigure consumatorilor un consum lunar absolut gratuit de cel puțin 80 kw/locuință; g) obligarea pârâtelor să interzică entităților cu capital de stat să oprească/debranșeze de la curentul electric locuințele persoanelor aflate sub nivelul pragului de sărăcie și să nu i se aplice majorări și penalități

La termenul de judecată din data de 14 februarie 2013 reclamanta A. și-a modificat cererea de chemare în judecată arătând că este vorba despre „refuz soluționare cerere” având în vedere că la petiția inițială adresată prin intermediul faxului la data de 29 martie 2012 către primul ministru al Guvernului României și Guvern aceștia nu i s-a răspuns, petiția fiind redirecționată către pârâtul B. Susținerile reclamantei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2013.

Prin actul depus la fila 71 dosar Curte reclamanta a arătat că înțelege să solicite „suspendarea până la anulare și următoarele acte administrative: H.G. nr. 1007/2004 cu eventuale completări și modificări,daca sunt; Decizia C. nr. 57/1999 cu eventuale modificări și completări,daca sânt; Ordinele respectivei C. nr. 5/2003, nr. 17/2005, cu eventuale completări, modificări ulterioare;”

Prin întâmpinările depuse în prezentul dosar pârâții Guvernul României și primul ministru al Guvernului României au invocat excepțiile: necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, a lipsei capacității juridice, a lipsei calității procesule pasive, invocând argumentele expuse în cadrul întâmpinărilor respective;

Tot prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive solicitând scoaterea sa din cauză.

Cu privire la cererea de suspendare și cu privire la excepțiile necompetenței materiale, a lipsei capacității juridice a pârâtului Guvernul României,a lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și primul ministru al Guvernului României Curtea s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 18 iunie 2013, acestea fiind respinse.

Prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., invocată de acesta din urmă.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr.

51 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și B. prin D.

S-a reținut că prin petiția formulată reclamanta A. a solicitat pârâților inițiali Guvernul României și primul ministru al Guvernului României a dispune în sensul celor arătate în petitele prezentei acțiuni în contencios administrativ.

Petiția a fost redirecționată la pârâtul B. și a fost înregistrată la acesta sub nr. 205.606 din 28 mai 2012. (act fila 8 vol. I dosar Curte).

Pârâtul a răspuns în sensul că „solicitările reclamantei nu pot fi analizate decât în contextul legilor în vigoare. Energia electrică este o marfă ce are un preț iar acesta trebuie plătit pe circuitul pe care această energie ajunge la consumator (…). Consumatorii casnici care din anumite motive bine justificate, nu au venituri suficiente pentru întreținerea familiei sunt ajutați prin aprobarea unor tarife reduse (tarife sociale) (…). Diferența dintre tariful real și cel redus este suportată de restul consumatorilor de energie electrică. Pot exista familii cu venituri insuficiente chiar și pentru aceste plăți reduse iar în acest caz cei care se pot implica în ajutorarea acestora sânt autoritățile locale,care,pe baza unei anchete sociale, pot hotărî în consecință„.

Pârâtul B. a mai menționat în răspunsul la petiția reclamantei că : ”celelalte probleme sesizate (…) precum propunerea de nedebranșare a consumatorilor de energie electrică pentru neplata consumului,nu pot fi luate în considerare întrucât acestea sunt demersuri care respectă reglementările în domeniu, inclusiv clauzele contractuale acceptate de consumatori (…) iar dacă Guvernul, Parlamentul sau alte organe ale Statului promovează o altă legislație prin care să acorde mai multe facilități consumatorilor nevoiași .aceasta va fi aplicabilă de îndată.”

Curtea de apel a constatat că în cauză petiția reclamantei a fost soluționată de către pârâtul B. prin răspunsul adresat acesteia și datat 28 mai 2012. Solicitările reclamantei cuprinse în petiție și adresate inițial Guvernului României și primului ministru au fost soluționate cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002, modificată și completată prin Legea nr. 233/2002.

Art. 8 din acest act normativ prevede că „(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

u s-a reținut că reclamantei i-a fost produsă o vătămare în sensul celei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar faptul că reclamanta este nemulțumită de situația existentă pe piața energiei electrice și de legislația specifică aplicabilă în domeniu pentru consumatorii casnici nu poate duce la admiterea unei acțiuni în contencios administrativ cu atât mai mult cu cât orice litigii ce țin de derularea relațiilor de natură contractuală dintre reclamantă și furnizorul de energie electrică pot fi invocate de reclamantă doar pe calea dreptului comun.

Prin Încheierea de ședință din data de 4 iulie 2014 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. și în consecință: s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2014 a Curții de Apel Brașov și din considerentele sentinței civile nr. 51/F din 04 aprilie 2014 a aceleiași instanțe,după cum urmează: - în parag. 3 fila 4 din încheiere se va menționa corect cuvântul „pasare” în loc de „plasare”; - în parag. 1 fila 6 din încheiere se va menționa corect „17-18 ori mai mic în loc de „17-18 %”; - în parag. 4 și parag. 6 fila 6 din încheiere se va menționa corect „ Legea nr. 123/2012” în loc de Legea nr. 123/2013; - în parag. 5 ultima parte de la fila 6 din încheiere se va insera corect afirmația reclamantei în sensul că „ nu se află la dosar actul privind evoluția sărăciei în România pe anii 2011-2013 deoarece instanța nu a vrut să îl administreze” ; - în parag. 6 fila 6 din încheiere se va menționa corect susținerea reclamantei în sensul că „ este inadmisibil să se refuze cetățeanului adus în România, țară membră a Uniunii Europene, în sărăcie,această protecție” în loc de „este inadmisibil ca un cetățean aflat în stare de vulnerabilitate să ceară să îi asigure această protecție”; - în parag. 2 din pag. 2 a sentinței civile nr. 51/F din 04 aprilie 2014 a Curții de Apel Brașov se va menționa corect cuvântul „ suspuși” în loc de „supuși”. Respinge restul pretențiilor reclamantei.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 4 iulie 2014 a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că prima instanță nu a analizat și reținut adevăratele petite ale acțiunii inițiale, astfel că, in raport de legea fundamentală, de Carta social europeană revizuită, Legea nr. 554/2004 și Directiva nr. 2009/72/CE, instanța trebuia să constate calitatea de consumator vulnerabil al acesteia și protecția oferită de lege.

De asemenea, a susținut că potrivit dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 27/2002 aprobată prin Legea nr. 233/2002 că in mod netemeinici și nelegal nu s-a menționat in răspuns temeiul legal, astfel că se impunea anularea actului.

A mai precizat recurenta - reclamantă că nu și-a modificat acțiunea, ci a deferit justiției refuzul abuziv de rezolvare a pct. 1-4 din cererea inițială.

Totodată a susținut că hotărârea este contradictorie și cu motivări contradictorii fiind respinsă excepția necompetenței materiale însă fiind indicată calea dreptului comun.

Prin recursul declarat împotriva Încheierii de ședință din data de 4 iulie 2014 s-a susținut că in mod greșit prima instanță a admis doar in parte cererea de îndreptare a erorii materiale, respingând cererea de a se corecta numele și funcția comisarului european E.

Procedura în fața instanței de recurs;

Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

In fapt, prin acțiunea inițială reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, primul ministru, B. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună: a) „suspendarea până la anulare a actului numit Contract ; b) anularea acestuia; c) constatarea nulității actului răspuns din 28 mai 2012; d) obligarea pârâtelor ca,direct sau prin entitățile ierarhice aferente să dispună (prin Hotărâri, Norme, Ordine) ca debranșatorii să rebranșeze unilateral și imediat, necondiționat și fără plată locuințele debranșate; e) obligarea pârâtelor ca așa zisele restanțe, majorări, penalități să fie șterse; f) obligarea pârâtelor să asigure consumatorilor un consum lunar absolut gratuit de cel puțin 80 kw/locuință; g) obligarea pârâtelor să interzică entităților cu capital de stat să oprească/debranșeze de la curentul electric locuințele persoanelor aflate sub nivelul pragului de sărăcie și să nu i se aplice majorări și penalități;

Prin Încheierea de ședință din data de 14 februarie 2013 reclamanta A. și-a modificat cererea de chemare în judecată arătând că este vorba despre „refuz soluționare cerere” având în vedere că prin petiția inițială adresată prin intermediul faxului la data de 29 martie 2012 către primul ministru al Guvernului României și Guvern aceștia nu i-au răspuns, petiția fiind redirecționată către pârâtul B.

Se invocă astfel refuzul pârâților de a-i soluționa petiția sa.

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile recurentei in sensul că in mod greșit prima instanță a denaturat acțiunea inițială sunt contrazise de Încheierea de ședință din data de 14 februarie 2013 când reclamanta, solicitându-i-se să-și precizeze cadrul procesual, ca apărare formulată împotriva excepțiilor indicate de către pârâți prin întâmpinări, și-a modificat acțiunea potrivit dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar reține că recurenta - reclamantă a invocat refuzul nejustificat al autorităților de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde petiției înregistrate prin fax la data de 29 martie 2012 către primul ministru și Guvern, redirecționată către B.

În cauza de față însă recurenta - reclamantă nu a dovedit existența acestui refuz nejustificat, deoarece pârâtul B., astfel cum a reținut și prima instanță, a răspuns petiției prin Adresa din data de 28 mai 2012 ( fila 8 dosar fond), al cărui conținut a fost reprodus in considerentele prezentei hotărâri.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu îi poate fi imputat pârâtului împrejurarea că nu a procedat, conform cererii reclamantei, date fiind limitele competenței.

În cauză reclamantei i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare. De asemenea nici condiția de formă invocată respectiv, neindicarea temeiului de drept, nu poate conduce la această concluzie.

Nici celelalte critici formulate de recurenta - reclamantă nu pot fi reținute, iar in ceea ce privește recursul formulat împotriva Încheierii din data de 4 iulie 2014, se constată că in mod judicios prima instanța a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, in încheierea din data de 20 martie 2014 a instanței de fond fiind consemnate fidel susținerile părții.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate A. împotriva sentinței nr. 51 din 4 aprilie 2014 și a încheierii din data de 4 iulie 2014 ale Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2015.