ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6852/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 august 2011, reclamanta S.C. a chemat în judecată Guvernul României și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), solicitând -anularea parțială a H.G. nr. 90/2008, cu privire la art. 5 alin. (4) din Anexa 2; - obligarea pârâtei A.N.R.E.

la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la rețeaua electrică fără aplicarea unor condiții discriminatorii; -aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data punerii în întârziere; - repararea pagubei prin obligarea la plata daunelor de 500 RON pe zi, pentru prejudiciul cauzat prin lipsa racordării la rețeaua electrică și -suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii. În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată că la 17 ianuarie 2011 a înregistrat o cerere de racordare la rețeaua electrică, în calitate de nou consumator, la adresa din comuna Clinceni, sat Olteni, strada C.N., județ Ilfov.

Solicitarea sa a fost refuzată, comunicându-i-se că, în conformitate cu prevederile Regulamentului A.N.R.E. privind racordarea utilizatorilor la rețeaua electrică, racordarea este condiționată de plata unei sume de 1.670 euro + TVA, la care se adaugă tariful legal de racordare, sumă considerată de reclamantă ca fiind abuzivă. La data de 3 aprilie 2007, a donat o suprafață de teren în scopul constituirii unui drum public și al introducerii utilităților către primăria comunei Clinceni, însă autoritățile locale nu și-au îndeplinit sarcina în termen de 3 ani, astfel că un cetățean locatar, cu acordul și sumele strânse de la alți 37 de cetățeni locatari, a executat lucrarea de electrificare a localității.

În cuprinsul Adresei nr. 25383 din 9 iunie 2011, A.N.R.E. precizează că instalațiile electrice astfel constituite rămân în patrimoniul operatorului de rețea și vor putea fi folosite pentru racordarea altor utilizatori, urmând ca prin grija operatorului de rețea să plătească investitorilor inițiali o sumă cu titlu de compensație. Consideră reclamanta că astfel se produce o discriminare a sa, față de ceilalți consumatori care au dreptul să se racordeze la rețeaua electrică, fără a plăti vreo compensație precum și față de ceilalți consumatori inițiali și, în acest mod, operatorul de rețea se îmbogățește fără justă cauză, pe baza unei sume la care reclamanta este obligată să adere și pentru care nu primește nimic.

La 18 noiembrie 2011, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a SC E.M. SA și obligarea acestei pârâte la emiterea avizului tehnic de racordare fără plata unei compensații. În ședința publică din 9 martie 2012 reclamanta a renunțat la judecarea cererii având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 90/2008, cu privire la art. 5 alin. (4) din Anexa 2 și suspendarea executării acestui act administrativ. 2. Apărările pârâților și procedura derulată în fața instanței de fond Pârâta A.N.R.E. a formulat întâmpinare și concluzii scrise, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivând că racordarea la rețeaua electrică a se realizează de către operatorul de rețea, prin emiterea avizului tehnic de racordare, astfel că acțiunea reclamantei prin care solicită obligarea sa la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la rețeaua electrică deduce o obligație ce nu este prevăzută de lege în sarcina A.N.R.E.

A mai precizat pârâta că SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 din 22 iulie 2011, care nu mai prevede obligația reclamantei de a plăti compensații bănești, ci doar tariful de racordare. 3. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 1876 din 15 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată. A reținut instanța că reclamanta a formulat acțiunea în scopul obținerii avizului tehnic de racordare la rețeaua electrică a imobilului său fără plata compensației reprezentând despăgubiri pentru primul investitor și obligarea pârâților la plata despăgubirilor în cuantum de 500 RON pe zi, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin refuzul de emitere a actelor necesare racordării.

Urmare cererii sale de racordare, în data de 17 martie 2011, SC E.M. SA a eliberat Avizul tehnic de racordare nr. 7774103, aplicând prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 28/2003 prin calcularea tarifului de racordare pentru branșament în valoare de 2.139,58 RON (inclusiv TVA) și a despăgubirilor către primul investitor, în valoare de 1.664,18 euro (fără TVA). În urma controlului exercitat, A.N.R.E. a emis Raportul de verificare nr. 35818 din 24 august 2011 prin care s-a constatat că SC E.D.M. SA a transmis informații eronate care au condus la formularea incorectă a răspunsului A.N.R.E. către reclamantă referitor la prima petiție. Astfel, la data de 22 iulie 2011, SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 (același număr cu altă dată de emitere), care a înlocuit pe cel precedent, în care nu se mai aplică calculul despăgubirile către primul investitor, menținându-se numai tariful de racordare pentru branșament în valoare de 2.139,58 RON (inclusiv TVA).

Astfel, a reținut Curtea de apel că, anterior învestirii instanței de judecată, operatorul SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 din 22 iulie 2011, care nu mai prevede obligația reclamantei de a plăti compensații și înlocuiește avizul emis la 17 martie 2011. De la data comunicării acestui aviz, reclamanta era îndreptățită să inițieze operațiunile necesare în vederea realizării lucrărilor de racordare, cu condiția plății tarifului de racordare și a încheierii contractului de racordare. Referitor la cererea de despăgubiri, a apreciat instanța de fond că, în raport cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, A.N.R.E. nu are competență în emiterea deciziei de racordare la rețea, astfel că nu poate fi angajată răspunderea sa.

În ce privește pe pârâta SC E.D.M. SA, reclamanta, deși invocă un prejudiciu cauzat prin refuzul de emitere a avizului de racordare conform legii, nu a adus nicio dovadă din care să rezulte existența și întinderea prejudiciului astfel cauzat, contrar prevederilor art. 1169 C. civ., conform cărora avea obligația de a produce dovezile necesare pentru a atesta îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. în vederea angajării răspunderii civile a operatorului SC E.D.M. SA. 4. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta S.C. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la emiterea unui aviz de racordare valabil și la plata prejudiciului suferit prin neemiterea avizului, în valoare de 500 RON pe zi, calculat de la 17 februarie 2011 și până la momentul emiterii avizului.

Motivează recurenta că instanța de fond, exonerând pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de atribuțiile privind procedura de soluționare a neînțelegerilor dintre operatorii economici și consumatori în racordarea la rețeaua electrică a consumatorilor casnici, a interpretat greșit legea, respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 11 alin. (2) lit. a), c) și j) din Legea nr. 13/2007 a Energiei electrice. În ce privește întinderea prejudiciului suferit, apreciază recurenta că instanța, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să solicite probe suplimentare. Mai arată că instanța a interpretat și analizat greșit documentele privind avizul de racordare.

Astfel, A.N.R.E. a comis un abuz fiind vătămată într-un drept al său și într-un interes legitim prin nesoluționarea în termen legal a cererii sale și prin neemiterea unei adrese care să comunice avizul de racordare valabil, fiind păgubită în mod iremediabil, impunându-se admiterea cererii privind recuperarea prejudiciului suferit, estimat la 500 RON pentru fiecare zi de întârziere. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul acțiunii reclamantei, astfel cum a fost precizat, constă în - obligarea pârâților Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și SC E.M. SA, în solidar, la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la rețeaua electrică, fără aplicarea unor condiții discriminatorii, și aplicarea unui tarif de racordare legal, conform art. 79 lit. e) din Legea nr. 13/2007 a Energiei electrice, - aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data punerii în executare și - obligarea pârâților la plata unor daune despăgubiri în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere, pentru repararea pagubei suferite prin întârziere și prin lipsa de racordare la rețeaua electrică.

La data de 17 ianuarie 2011, reclamanta s-a adresat SC E.M. pentru racordarea la rețeaua electrică a imobilului amplasat pe str. C.N., sat Olteni, comuna Clinceni, județul Ilfov. La data de 17 martie 2011, E.M. a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103, stabilind în sarcina reclamantei, plata despăgubirilor către primul investitor, în valoare de 1.664,18 euro, pe lângă tariful de racordare pentru branșament, de 2.139,58 RON. Înalta Curte reține că, anterior formulării acțiunii în instanță la 18 august 2011, a fost emis, la data de 22 iulie 2011, Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 de către E.D.M., aviz care, înlocuind avizul emis sub același număr la 17 martie 2011, nu mai condiționa racordarea imobilului reclamantei de plata unor despăgubiri către primul investitor.

Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la rețeaua electrică, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cazul refuzului emiterii actului, având în vedere că, la data formulării acțiunii, operatorul de rețea SC E.D.M. SA emisese actul solicitat. Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata unor despăgubiri de 500 RON pe zi de întârziere, în mod judicios a reținut prima instanță că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei nu are competențe în emiterea avizelor de racordare la rețeaua electrică.

Astfel, art. 11 din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acțiunii, dispune că „A.N.R.E. elaborează, stabilește și urmărește aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național, necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, precum și a gazelor naturale, în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor” iar art. 30 alin. (1) prevede că „Deținătorul de licență și clientul au acces reglementat la rețelele electrice de interes public. Accesul la rețelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu, în condiții reglementate, pe care trebuie să-l îndeplinească operatorul de transport și de sistem, precum și operatorul de distribuție.” În ce privește obligarea E.E.M.

SA la plata despăgubirilor, pentru prejudiciul cauzat de întârzierea în emiterea avizului de la data formulării cererii de racordare, Înalta Curte apreciază că, fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală, recurenta trebuia să facă dovada existenței unuia din elementele fundamentale ale acestei răspunderi, și anume prejudiciul. Deși sarcina probei îi incumba, conform art. 1169 C. civ., reclamanta nu a solicitat încuviințarea unor probe pe acest aspect, rezumându-se la indicarea unei sume de 500 RON pe zi de întârziere. Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentei-reclamante că, în virtutea rolului activ, instanța ar fi trebuit să solicite probe suplimentare dacă era nelămurită cu privire la întinderea prejudiciului suferit.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. Dreptul de dispoziție al părților se exercită atât cu privire la drepturile materiale, deduse judecății, cât și cu privire la exercițiul facultăților pe care legea le pune la îndemâna părților de promovare, în condiții normale, a drepturilor și intereselor lor legitime. În esență, principiul disponibilității oferă posibilitatea părților de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare. Față de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. împotriva Sentinței nr. 1876 din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM