ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6852/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6852/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

18 august 2011, reclamanta S.C. a chemat în judecată Guvernul României și

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.),

solicitând -anularea parțială a H.G. nr. 90/2008, cu privire la art. 5 alin.

(4) din Anexa 2; - obligarea pârâtei A.N.R.E. la emiterea unei decizii care

să-i permită racordarea la rețeaua electrică fără aplicarea unor condiții

discriminatorii; -aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de

întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data punerii

în întârziere; - repararea pagubei prin obligarea la plata daunelor de 500 RON

pe zi, pentru prejudiciul cauzat prin lipsa racordării la rețeaua electrică și

-suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a acțiunii.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta arată că la 17 ianuarie 2011 a înregistrat o cerere de

racordare la rețeaua electrică, în calitate de nou consumator, la adresa din

comuna Clinceni, sat Olteni, strada C.N., județ Ilfov. Solicitarea sa a fost

refuzată, comunicându-i-se că, în conformitate cu prevederile Regulamentului

A.N.R.E. privind racordarea utilizatorilor la rețeaua electrică, racordarea

este condiționată de plata unei sume de 1.670 euro + TVA, la care se adaugă

tariful legal de racordare, sumă considerată de reclamantă ca fiind abuzivă.

La data de 3 aprilie

2007, a donat o suprafață de teren în scopul constituirii unui drum public și

al introducerii utilităților către primăria comunei Clinceni, însă autoritățile

locale nu și-au îndeplinit sarcina în termen de 3 ani, astfel că un cetățean

locatar, cu acordul și sumele strânse de la alți 37 de cetățeni locatari, a

executat lucrarea de electrificare a localității. În cuprinsul Adresei nr.

25383 din 9 iunie 2011, A.N.R.E. precizează că instalațiile electrice astfel

constituite rămân în patrimoniul operatorului de rețea și vor putea fi folosite

pentru racordarea altor utilizatori, urmând ca prin grija operatorului de rețea

să plătească investitorilor inițiali o sumă cu titlu de compensație.

Consideră reclamanta

că astfel se produce o discriminare a sa, față de ceilalți consumatori care au

dreptul să se racordeze la rețeaua electrică, fără a plăti vreo compensație

precum și față de ceilalți consumatori inițiali și, în acest mod, operatorul de

rețea se îmbogățește fără justă cauză, pe baza unei sume la care reclamanta

este obligată să adere și pentru care nu primește nimic.

La 18 noiembrie 2011,

reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a SC E.M.

SA și obligarea acestei pârâte la emiterea avizului tehnic de racordare fără

plata unei compensații.

În ședința publică

din 9 martie 2012 reclamanta a renunțat la judecarea cererii având ca obiect

anularea parțială a H.G. nr. 90/2008, cu privire la art. 5 alin. (4) din Anexa

2 și suspendarea executării acestui act administrativ.

pârâților și procedura derulată în fața instanței de fond

Pârâta A.N.R.E. a

formulat întâmpinare și concluzii scrise, solicitând respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată, motivând că racordarea la rețeaua electrică a se realizează de

către operatorul de rețea, prin emiterea avizului tehnic de racordare, astfel

că acțiunea reclamantei prin care solicită obligarea sa la emiterea unei

decizii care să-i permită racordarea la rețeaua electrică deduce o obligație ce

nu este prevăzută de lege în sarcina A.N.R.E. A mai precizat pârâta că SC

E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 din 22 iulie 2011, care

nu mai prevede obligația reclamantei de a plăti compensații bănești, ci doar

tariful de racordare.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

1876 din 15 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a respins

acțiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.

A reținut instanța că

reclamanta a formulat acțiunea în scopul obținerii avizului tehnic de racordare

la rețeaua electrică a imobilului său fără plata compensației reprezentând

despăgubiri pentru primul investitor și obligarea pârâților la plata

despăgubirilor în cuantum de 500 RON pe zi, pentru acoperirea prejudiciului

cauzat prin refuzul de emitere a actelor necesare racordării.

Urmare cererii sale

de racordare, în data de 17 martie 2011, SC E.M. SA a eliberat Avizul tehnic de

racordare nr. 7774103, aplicând prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 28/2003 prin

calcularea tarifului de racordare pentru branșament în valoare de 2.139,58 RON

(inclusiv TVA) și a despăgubirilor către primul investitor, în valoare de

1.664,18 euro (fără TVA).

În urma controlului

exercitat, A.N.R.E. a emis Raportul de verificare nr. 35818 din 24 august 2011

prin care s-a constatat că SC E.D.M. SA a transmis informații eronate care au

condus la formularea incorectă a răspunsului A.N.R.E. către reclamantă

referitor la prima petiție.

Astfel, la data de 22

iulie 2011, SC E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 (același

număr cu altă dată de emitere), care a înlocuit pe cel precedent, în care nu se

mai aplică calculul despăgubirile către primul investitor, menținându-se numai

tariful de racordare pentru branșament în valoare de 2.139,58 RON (inclusiv

TVA).

Astfel, a reținut

Curtea de apel că, anterior învestirii instanței de judecată, operatorul SC

E.D.M. SA a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 din 22 iulie 2011, care

nu mai prevede obligația reclamantei de a plăti compensații și înlocuiește

avizul emis la 17 martie 2011. De la data comunicării acestui aviz, reclamanta

era îndreptățită să inițieze operațiunile necesare în vederea realizării

lucrărilor de racordare, cu condiția plății tarifului de racordare și a

încheierii contractului de racordare.

Referitor la cererea

de despăgubiri, a apreciat instanța de fond că, în raport cu dispozițiile art.

30 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, A.N.R.E. nu are competență în emiterea

deciziei de racordare la rețea, astfel că nu poate fi angajată răspunderea sa.

În ce privește pe pârâta SC E.D.M. SA, reclamanta, deși invocă un prejudiciu

cauzat prin refuzul de emitere a avizului de racordare conform legii, nu a adus

nicio dovadă din care să rezulte existența și întinderea prejudiciului astfel

cauzat, contrar prevederilor art. 1169 C. civ., conform cărora avea obligația

de a produce dovezile necesare pentru a atesta îndeplinirea tuturor condițiilor

prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. în vederea angajării răspunderii civile a

operatorului SC E.D.M. SA.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta S.C. a formulat

recurs, solicitând casarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și obligării

pârâților la emiterea unui aviz de racordare valabil și la plata prejudiciului

suferit prin neemiterea avizului, în valoare de 500 RON pe zi, calculat de la

17 februarie 2011 și până la momentul emiterii avizului.

Motivează recurenta

că instanța de fond, exonerând pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare

în Domeniul Energiei de atribuțiile privind procedura de soluționare a

neînțelegerilor dintre operatorii economici și consumatori în racordarea la

rețeaua electrică a consumatorilor casnici, a interpretat greșit legea,

respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art.

11 alin. (2) lit. a), c) și j) din Legea nr. 13/2007 a Energiei electrice.

În ce privește

întinderea prejudiciului suferit, apreciază recurenta că instanța, în virtutea

rolului activ, ar fi trebuit să solicite probe suplimentare.

Mai arată că instanța

a interpretat și analizat greșit documentele privind avizul de racordare.

Astfel, A.N.R.E. a comis un abuz fiind vătămată într-un drept al său și într-un

interes legitim prin nesoluționarea în termen legal a cererii sale și prin

neemiterea unei adrese care să comunice avizul de racordare valabil, fiind

păgubită în mod iremediabil, impunându-se admiterea cererii privind recuperarea

prejudiciului suferit, estimat la 500 RON pentru fiecare zi de întârziere.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art.

304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

Obiectul acțiunii

reclamantei, astfel cum a fost precizat, constă în - obligarea pârâților

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și SC E.M. SA, în

solidar, la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la rețeaua

electrică, fără aplicarea unor condiții discriminatorii, și aplicarea unui

tarif de racordare legal, conform art. 79 lit. e) din Legea nr. 13/2007 a

Energiei electrice, - aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de

întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data punerii

în executare și - obligarea pârâților la plata unor daune despăgubiri în

cuantum de 500 RON pe zi de întârziere, pentru repararea pagubei suferite prin

întârziere și prin lipsa de racordare la rețeaua electrică.

La data de 17

ianuarie 2011, reclamanta s-a adresat SC E.M. pentru racordarea la rețeaua

electrică a imobilului amplasat pe str. C.N., sat Olteni, comuna Clinceni,

județul Ilfov.

La data de 17 martie

2011, E.M. a emis Avizul tehnic de racordare nr. 7774103, stabilind în sarcina

reclamantei, plata despăgubirilor către primul investitor, în valoare de

1.664,18 euro, pe lângă tariful de racordare pentru branșament, de 2.139,58

RON.

Înalta Curte reține

că, anterior formulării acțiunii în instanță la 18 august 2011, a fost emis, la

data de 22 iulie 2011, Avizul tehnic de racordare nr. 7774103 de către E.D.M.,

aviz care, înlocuind avizul emis sub același număr la 17 martie 2011, nu mai

condiționa racordarea imobilului reclamantei de plata unor despăgubiri către

primul investitor.

Conform art. 129

alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății”.

Prin urmare, în mod

corect, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de

obligare a pârâtelor la emiterea unei decizii care să-i permită racordarea la

rețeaua electrică, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cazul

refuzului emiterii actului, având în vedere că, la data formulării acțiunii,

operatorul de rețea SC E.D.M. SA emisese actul solicitat.

Referitor la cererea

reclamantei de obligare a pârâtelor la plata unor despăgubiri de 500 RON pe zi

de întârziere, în mod judicios a reținut prima instanță că Autoritatea

Națională de Reglementare în Domeniul Energiei nu are competențe în emiterea

avizelor de racordare la rețeaua electrică.

Astfel, art. 11 din

Legea nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acțiunii, dispune că „A.N.R.E.

elaborează, stabilește și urmărește aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii

la nivel național, necesar funcționării sectorului și pieței energiei

electrice, precum și a gazelor naturale, în condiții de eficiență, concurență,

transparență și protecție a consumatorilor” iar art. 30 alin. (1) prevede că

„Deținătorul de licență și clientul au acces reglementat la rețelele electrice

de interes public. Accesul la rețelele electrice de interes public reprezintă

un serviciu obligatoriu, în condiții reglementate, pe care trebuie să-l

îndeplinească operatorul de transport și de sistem, precum și operatorul de

distribuție.”

În ce privește

obligarea E.E.M. SA la plata despăgubirilor, pentru prejudiciul cauzat de

întârzierea în emiterea avizului de la data formulării cererii de racordare,

Înalta Curte apreciază că, fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală,

recurenta trebuia să facă dovada existenței unuia din elementele fundamentale

ale acestei răspunderi, și anume prejudiciul.

Deși sarcina probei

îi incumba, conform art. 1169 C. civ., reclamanta nu a solicitat încuviințarea unor

probe pe acest aspect, rezumându-se la indicarea unei sume de 500 RON pe zi de

întârziere.

Înalta Curte nu poate

reține susținerea recurentei-reclamante că, în virtutea rolului activ, instanța

ar fi trebuit să solicite probe suplimentare dacă era nelămurită cu privire la

întinderea prejudiciului suferit.

Procesul civil este

guvernat de principiul disponibilității. Dreptul de dispoziție al părților se

exercită atât cu privire la drepturile materiale, deduse judecății, cât și cu

privire la exercițiul facultăților pe care legea le pune la îndemâna părților

de promovare, în condiții normale, a drepturilor și intereselor lor legitime.

În esență, principiul

disponibilității oferă posibilitatea părților de a dispune de obiectul

litigiului și de mijloacele de apărare.

Față de aceste

argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost

învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a

prevederilor legale incidente.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. împotriva Sentinței nr. 1876 din 15 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM