ÎCCJ, decizie (scj.ro #82808)

Contract de execuție a lucrărilor de racordare la rețeaua electrică de interes public încheiat între operatorul de rețea și executant. Neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor. Acțiune în despăgubiri formulată de utilizatorul final Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații Index alfabetic: acțiune în despăgubiri - contract de racordare la rețeaua electrică - contract de execuție lucrări - calitate de terț C. civ., art. 969 H.G. nr. 867/2003 Din economia dispozițiilor Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public rezultă faptul că o peratorul de rețea execută cu forțe proprii sau contractează, conform reglementărilor legale, cu terți atestați în condițiile legii, lucrările pentru racordarea utilizatorilor la rețeaua electrică.

În cazul în care utilizatorului de rețea i s-a produs un prejudiciu prin neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor de racordare - al căror preț l-a plătit - de către executantul cu care operatorul de rețea a încheiat contractul de execuție de lucrări, accesoriu contractului de racordare încheiat între operator și beneficiarul final, acestuia nu i se poate nega dreptul de a solicita operatorului de rețea repararea prejudiciului, doar datorită împrejurării că dispozițiile legale în materie nu permit utilizatorului să încheie contractul de execuție lucrări direct cu executantul lucrării, acesta neputând fi sancționat printr-un artificiu juridic referitor la calitatea de terț în contractul în care a plătit executarea lucrărilor.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292 din 27 martie 2013 Notă : * În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil. ** Hotărârea de Guvern nr. 867/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public a fost abrogată de H.G. nr. 90/2008 la data de 12 iunie 2008, care a fost abrogată, la rândul ei, de H.G. nr. 1028/2013 la data de 18 decembrie 2013 Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2009 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, reclamanta SC M.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice E.M.S.

SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 642.435,41 lei compusă din: suma de 292.700,39 lei, cu TVA inclus, reprezentând prejudiciul produs prin neexecutarea/executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de racordare nr. 93/03.03.2006, prejudiciu reprezentat de contravaloarea lucrărilor neexecutate și a materialelor nefolosite pentru realizarea instalației de racordare la rețeaua electrică de distribuție (alimentarea cu energie electrică a Complexului de locuințe ce aparține reclamantei, amplasat în localitatea D., jud. Ilfov) și suma de 349.735,02 lei, reprezentând daunele moratorii, daune ce reprezintă prejudiciul creat societății reclamante de către pârâtă prin neexecutarea la timp a obligațiilor contractuale asumate.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a executantului SC N.E. SRL, care a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de ședință de la data de 01.11.2010 pronunțată de Tribunalului București, Secția a VI-a comercială. Prin sentința civilă nr. 20790 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, apreciindu-se că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale. În motivare, prima instanță, a reținut, în esență, că a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală pentru despăgubiri ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, în raport cu dispozițiile art. .17.1 din contractul de racordare.

S-a constatat că între părțile litigante s-a încheiat contractul de racordare nr. 93/03.03.2006 având ca obiect racordarea la rețeaua electrică de distribuție a obiectivului Complex de Locuințe – SC M.C. SRL situat în comuna D., jud. Ilfov, pârâta obligându-se prin art. 9 lit. b) alin. (2) să realizeze printr-un subcontractant - SC N.E. SRL, executant - instalația de racordare la rețeaua electrică de distribuție a instalațiilor electrice ale utilizatorului de rețea, potrivit avizului tehnic de racordare nr. 1120/02.12.2005 emis de SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA . Prin contractul nr. 240/24.06.2006, SC E. a subcontractat lucrarea către SC N.E. SRL - executant - acesta asumându-și obligația de a executa și finaliza lucrarea în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a contractului.

Potrivit devizelor de lucrări întocmite de către SC N.E. SRL a fost emisă factura fiscală nr. 4795821/08.05.2006, reclamanta efectuând plata integrală, în avans, a sumei de 1.177.559 lei potrivit dispozițiilor pct. 11 din contract. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, în condițiile art. 201 C. proc. civ., s-a reținut că valoarea lucrărilor neexecutate și a celor executate necorespunzător proiectului de execuție de către SC N.E. SRL este de 512.455,93 lei (inclusiv TVA), iar valoarea materialelor de 261.206,24 lei exclusiv TVA . Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a apreciat că în cauză s-a realizat punerea în funcțiune, în raport cu clauzele contractului de racordare, din concluziile raportului de expertiză rezultând neexecutarea contractului de execuție nr. 240/2006 în raport cu care societatea reclamantă este un terț.

În altă ordine de idei, s-a reținut că, prin art. 14 din contractul de racordare se menționează faptul că instalațiile de racordare la rețeaua electrică de distribuție (între punctul de racordare și punctul de delimitare precizate în avizul tehnic de racordare) intră în proprietatea operatorului de distribuție, instalațiile de utilizare (în aval de punctul de delimitare) fiind în proprietatea utilizatorului. În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta SC M.C. SRL a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 305 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că instanța de fond a interpretat corect materialul probator administrat în cauză.

S-a apreciat că, deși cauza cererii de chemare în judecată o constituie raporturile contractuale dintre părți, izvorâte din contractul de racordare, apelanta invocă neexecutarea unor lucrări ce fac obiectul unui alt contract, cel de execuție, de către o persoană care este terț față de contractul ce formează obiectul cauzei. Art. 973 C. civ. instituie principiul relativității efectelor contractului, potrivit căruia convențiile n-au efect decât între părțile contractante. Nefiind parte în contractul ce are ca obiect executarea lucrărilor, s-a apreciat că apelanta-reclamantă nu poate angaja răspunderea contractuală a persoanelor care au încheiat acel contract, putând acționa împotriva acestora, în ipoteza în care contractul îi produce prejudicii numai în temeiul art. 998 și urm. C. civ., prin formularea unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

S-a constatat că apelanta a invocat legătura dintre cele două contracte, ce ar face posibilă angajarea răspunderii pârâtei E. pentru lucrările neexecutate de către N., însă aceasta construcție juridică, a fost apreciată ca fiind contrară principiului relativității efectelor contractului și nu este prevăzută în mod expres de lege, pentru a fi considerată o excepție. În ceea ce privește natura juridică a contractului de racordare s-a reținut că acesta este un contract de prestări servicii, prin care intimata s-a obligat să presteze în favoarea apelantei serviciul de racordare la rețeaua electrică de distribuție, în schimbul unei sume de bani, denumită tarif. Tariful este contravaloarea prestării serviciului de racordare a punctului de consum la rețeaua electrică de distribuție, cuantumul acestuia este stabilit în baza dispozițiilor art. 33 din H.G.

nr. 867/2003, de către ANRE, nefiind negociat. S-a arătat că lucrările efectuate în vederea realizării contractului de racordare nu fac obiectul contractului de racordare, ci al celui de execuție încheiat cu N. și, potrivit dispozițiilor legale și convenționale, intră în patrimoniul operatorului de rețea. Instanța de control judiciar a apreciat că sursa confuziei pe care o face apelanta între contractul de racordare și cel de execuție o constituie modalitatea de calcul a cuantumului tarifului în cauză (ipoteză în care lucrările de racordare sunt destinate în exclusivitate sau în proporție de peste 60% unui loc de consum), care cuprinde și contravaloarea lucrărilor prevăzute la art. 36 din H.G.

nr. 90/2008. S-a reținut că modul de stabilire a cuantumului tarifului de racordare nu modifică natura juridică a raporturilor contractuale dintre părți, transformând contractul de racordare într-unul de antrepriză și nu conferă apelantei niciun drept asupra lucrărilor executate în vederea racordării, acestea rămânând în patrimoniul operatorului de rețea.

Astfel, apelanta nu poate încheia direct un contract cu executantul lucrărilor, nu are dreptul de a stabili natura sau calitatea lucrărilor necesare în vederea racordării și de a verifica modalitatea de îndeplinire a obligațiilor de către persoana juridică ce are calitatea de executant, iar lucrările nu intră în patrimoniul său . Conchizând, s-a apreciat că apelanta-reclamantă poate solicita angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte numai pentru operațiunea de racordare la rețeaua electrică, ce face obiectul contractului încheiat cu aceasta, reținându-se că E. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de racordare, realizând instalația de racordare a instalațiilor electrice ale utilizatorului la rețeaua electrică de distribuție și punerea sub tensiune a acestora.

De asemenea, apelanta are dreptul de a solicita operatorului de rețea returnarea cheltuielilor efectuate, urmând ca modalitatea concretă de restituire să fie convenită de părți, conform art. 37 alin. 5 din H.G. 90/2008. Susținerile apelantei cu privire la cuantumul sumei solicitate, modalitatea de calcul a acesteia, concluziile raportului de expertiză tehnică au fost considerate ca fiind lipsite de relevanță în condițiile în care s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale. Împotriva deciziei civile nr. 305 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, reclamanta SC M.C. SRL București a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivare, după o scurtă prezentare a situației de fapt, subsumat motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, respectiv natura și înțelesul lămurit al contractului de racordare încheiat între M. și E. Arată că în vederea realizării proiectului Alimentare cu energie electrică – Complex locuințe SC M.C. SRL, au fost încheiate contractul de racordare nr. 93/2006, între SC M.C. SRL (în calitate de utilizator de rețea) și SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA, în prezent, SC E.D.M. SRL (în calitate de operator de rețea) și contractul de execuție nr. 240/24,06.2006, încheiat între SC F.D.F.E.E.

E.M.S. SA (în calitate de achizitor) și SC N.E. SRL (în calitate de executant). În privința modului în care părțile au înțeles să încheie aceste contracte, recurenta susține că mecanismul contractual care a condus la această relație triunghiulară a fost impus chiar de dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractelor, respectiv de H.G. nr. 867/2003 privind aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public. Potrivit legii, consideră recurenta, M. nu avea posibilitatea de a încheia contractul direct cu constructorul. Posibilitatea de a beneficia de serviciile unui constructor și de a realiza instalația de racordare prin intermediul acestuia, iar nu prin forțele proprii ale E., nu i-a fost conferită de lege recurentei decât prin intermediul E., care a devenit parte la contractul de execuție cu N., în virtutea prevederilor legale.

Astfel, voința internă, reală a părților a fost de a stabili o relație contractuală triunghiulară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în cauză, relație în baza căreia E. și-a asumat față de M. o obligație complexă, de realizare a instalației de racordare și de asigurare a accesului la rețeaua de energie electrică a E. Încheierea contractului de execuție dintre E. și N. reprezintă o modalitate de executare a obligației pe care E. și-a asumat-o față de M. prin contractul de racordare. În opinia recurentei greșeala esențială a primei instanțe, preluată, ulterior, de instanța de apel, este că cele două contracte - de racordare și de execuție - au fost privite și analizate izolat, total independent unul față de celălalt.

În realitate, consideră recurenta, din analiza mecanismului contractual reglementat de H.G. nr. 867/2003, rezultă că cele două contracte sunt în strânsă interdependență, iar executarea corespunzătoare și integrală a contractului de racordare nu este posibilă fără completa executare a contractului de execuție. Raportul dintre contractul de racordare și contractul de execuție este un raport specific celui dintre un contract principal - contractual de racordare, și un subcontract - contract de execuție. Aceste aspecte au consecințe în planul răspunderii părților ca urmare a neexecutării obligațiilor ce iau naștere în temeiul celor două contracte.

Atât instanța de apel, cât și prima instanță au interpretat în mod eronat clauzele contractuale din contractul de racordare, clauze esențiale în corecta înțelegere a obligațiilor pe care E. și le-a asumat față de M. Recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta susține, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor Codului civil referitoare la condițiile răspunderii civile contractuale coroborate cu prevederile H.G. nr. 867/2003, specifice contractului de racordare. Apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii contractuale, cu particularitatea că în cauză nu pot fi ignorate raporturile juridice triunghiulare și interdependente care au luat naștere ca o consecință a aplicării H.G.

nr. 867/2003. În acest context, consideră că instanța de apel a încălcat prevederile Codului civil aplicabil speței, coroborat cu dispozițiile H.G. nr. 867/2003 care reglementează obligația recurgerii la mecanismul contractual în realizarea instalației de racordare. In mod eronat, instanța de apel consideră că, deși avea această obligație față de M., adică de a realiza instalația de racordare, Enel și-ar fi executat această obligație. În realitate, din probele administrate în cauză rezultă că această obligație a Enel nu a fost executată corespunzător, conform proiectului de execuție.

Astfel, dacă ar fi aplicat corect legea incidentă în cauză, instanța de apel ar fi constatat faptul că M. nu avea nicio altă posibilitate legală de a obține executarea instalației de racordare decât obținând asumarea răspunderii pentru executarea acestei obligații direct de către Enel, indiferent dacă Enel ar fi executat el însuși lucrările sau le-ar fi încredințat unui terț subcontractant. Sub un ultim aspect, critică decizia recurată din perspectiva aplicării greșite a prevederilor art. 37 alin. (5) din H.G. nr. 90/2008, indicat ca temei al unei eventuale soluționări pe cale amiabilă a diferendului dintre părți, apreciind că nu este incident în cauza judecății și nu poate întemeia soluția pronunțată în cauză.

Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 20790/07.11.2011 a Tribunalului București, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată formulată și precizată la termenul din 10.01.2012 și obligarea pârâtei Enel la plata sumei totale de 838.377,90 lei. Intimata-pârâtă SC E.D.M. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed: Este de necontestat că între părțile din prezentul litigiu s-a încheiat la data de 3 martie 2006 contractul de racordare nr. 93 având ca obiect racordarea la rețeaua electrică de distribuție a obiectivului Complex de Locuințe – SC M.C. SRL situat în comuna D., jud. Ilfov, pârâta obligându-se prin art. 9 lit. b) alin. (2) să realizeze printr-un subcontractant - SC N.E. SRL, executant - instalația de racordare la rețeaua electrică de distribuție a instalațiilor electrice ale utilizatorului de rețea, potrivit avizului tehnic de racordare nr. 1120/02.12.2005 emis de SC F.D.F.E.E.

E.M.S. SA. Ulterior, prin contractul nr. 240/24.06.2006, SC E. a subcontractat lucrarea către SC N.E. SRL - executant - acesta asumându-și obligația de a executa și de a finaliza lucrarea în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a contractului. Pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractelor, în speță, contractul de racordare având o natură juridică mixtă, fiind de esență în determinarea răspunderii Enel, împrejurarea că aceasta și-a asumat față de SC M.C. SRL obligația de a realiza instalația de racordare prin intermediul unui terț.

În cauză, instanța de apel a reținut că între părțile litigante și SC N.E. SRL au existat relații contractuale, dar nu a cercetat în concret în ce a constat complexitatea acestora, nu a stabilit mecanismul contractual existent, prin raportare și la prevederile H.G. nr. 867/2003, nu a analizat cauza din perspectiva legăturii contractului nr. 93/03.03.2006 cu contractul nr. 240/24.06.2006, fiind fondate criticile recurentei formulate sub acest aspect. Instanța de control judiciar a reținut că apelanta a învestit instanța cu o acțiune în răspundere contractuală, în temeiul art. 17.1 din contractul de racordare, invocând neexecutarea și executarea necorespunzătoare a lucrărilor de racordare prin intermediul unui terț, SC N.E.

SRL, însă, în cauză, se impunea lămurirea mecanismului contractual dintre SC M.C. SRL - SC E.D.M. SA - SC N.E. SRL, mecanism ale cărui efecte stau, în realitate, la baza verificării condițiilor răspunderii civile contractuale în prezenta speță. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 867/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețele electrice de interes public, solicitanții de racordări se adresează operatorului de rețea. În consecință, între părți s-a încheiat contractul de racordare nr. 93/03.03.2006, în care la art. 9 ce reglementează obligațiile operatorului de distribuție se prevede expres că pârâta are obligația achiziției lucrărilor de execuție, care s-a făcut prin încredințare directă, conform reglementărilor în vigoare, la cererea exprimată în scris de către reclamantă, executantului instalației de racordare SC N.E.

SRL. La art. 10 din contract, care reglementează obligațiile solicitantului de servicii de racordare, se stipulează expres (la lit. c) că acestuia îi revine obligația realizării instalației de utilizare a energiei electrice, care se va executa de către o societate autorizată pentru astfel de lucrări. Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale precitate rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta a încheiat cu operatorul de rețea (pârâta) contractul de racordare nr. 93/03.03.2006, însă reclamanta nu putea încheia direct cu o firmă autorizată contractul pentru execuția lucrărilor, deși pentru executarea acestora, prețul a fost legal achitat de reclamantă, însă în raport de aceleași dispoziții legale, contractul de execuție, evident subsecvent contractului de racordare, s-a încheiat între operatorul de rețea cu firma specializată și abilitată legal să efectueze acest gen de lucrări.

Confirmarea faptului că menționatul contract de execuție este accesoriu contractului de racordare, rezultă și din cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, pentru introducerea în cauză a SC N.E. SRL, firmă care a executat lucrarea, pretins necorespunzător, de reclamantă, beneficiarul final al lucrării, cerere în care pârâta precizează expres că a încheiat contractul de execuție lucrări cu SC N.E. SRL, la cererea beneficiarului SC M.C. SRL și, în consecință, în cazul în care se va admite cererea de chemare în garanție să fie obligată SC N.E. SRL să despăgubească pe pârâtă cu sumele solicitate de reclamantă.

În raport de considerentele expuse, sintetizând, Înalta Curte apreciază că, în speță, reclamanta a încheiat contractul de racordare cu operatorul de rețea (pârâta), care, ulterior, în vederea executării obligației care-i revenea, în temeiul acestui contract principal, a încheiat un contract accesoriu pentru execuția lucrărilor și, în consecință, deși aparent reclamanta este terț în acest contract accesoriu, în realitate, din punct de vedere juridic, el urmează soarta contractului principal, deoarece: 1. operatorul de rețea cu care reclamanta avea obligația de a încheia contractul de racordare, nu efectuează și lucrări de execuție a racordării; 2. potrivit dispozițiilor legale reclamanta nu poate încheia contractul de execuție lucrări direct cu firma care execută lucrarea; 3. prețul pentru contractul principal – de racordare - și pentru cel accesoriu - de execuție de lucrări – este achitat de reclamantă, beneficiarul final, care, de altfel, are dreptul să aleagă firma care să execute lucrarea cu care, ulterior încheierii contractului principal, operatorul de rețea a încheiat contractul accesoriu, având ca obiect execuția de lucrări.

Astfel fiind, în mod nelegal atât tribunalul, cât și curtea de apel au considerat că reclamanta are calitatea de terț față de contractul de execuție, deoarece în temeiul actelor normative privind racordarea la rețeaua electrică, reclamanta nu poate încheia direct cu executantul, contractul de execuție lucrări și, în consecință, deși achită prețul lucrărilor, în cazul executării necorespunzătoare sau cu întârziere a acestora, nu ar avea, în concepția instanței de fond și de apel, posibilitatea să ceară repararea unui eventual prejudiciu, deși și-a îndeplinit obligațiile de plată.

Faptul că pârâta, după introducerea cererii de chemare în garanție, a solicitat termen pentru a achita taxa de timbru, iar, ulterior, a refuzat îndeplinirea acestei obligații legale și a declarat că renunță la judecarea cererii (legal anulată ca netimbrată de tribunal) nu este de natură să paralizeze dreptul reclamantei (beneficiarul final) de a solicita repararea unui eventual prejudiciu pentru neexecutarea unor lucrări, al căror preț l-a plătit, doar datorită împrejurării că dispozițiile legale în materie nu permit reclamantei să încheie și al doilea contract, de execuție lucrări, accesoriu al contractului de racordare, direct cu executantul lucrării.

Cu alte cuvinte, partea care a respectat dispozițiile legale pentru racordarea la rețelele electrice de interes public nu poate fi sancționată printr-un artificiu juridic referitor la calitatea de terț într-un contract în care a plătit executarea lucrărilor, însă acestea au fost executate necorespunzător, numai pentru că legea interzice să încheie contractul accesoriu, direct cu executantul lucrării. Renunțând la judecarea cererii de chemare în garanție, pârâta și-a asumat riscul ca, în situația în care va cădea în pretenții față de reclamantă, să fie nevoită să introducă o acțiune pentru recuperarea prejudiciului produs de executantul lucrării. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că motivele de recurs sunt întemeiate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) cu referire la art. 314 C. proc.

civ., a admis recursul declarat reclamanta SC M.C. SRL București împotriva deciziei civile nr. 305 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca toate celelalte critici formulate de recurentă, precum și susținerile din întâmpinare să fie avute de vedere, în rejudecare, de către instanța de apel, ca apărări de fond.