ÎCCJ, decizie (scj.ro #82808)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82808) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de execuție a lucrărilor de racordare la rețeaua electrică de interes public
încheiat între operatorul de rețea și executant. Neexecutarea corespunzătoare a
lucrărilor. Acțiune în despăgubiri formulată de utilizatorul final
Cuprins
pe materii: Drept comercial. Obligații
Index
alfabetic: acțiune în despăgubiri
-
contract de racordare la rețeaua electrică
-
contract de execuție lucrări
-
calitate de terț
C. civ., art. 969
H.G. nr. 867/2003
Din economia dispozițiilor Regulamentului
privind
racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public rezultă
faptul că o
peratorul de rețea execută cu
forțe proprii sau contractează, conform reglementărilor legale, cu terți
atestați în condițiile legii, lucrările
pentru racordarea
utilizatorilor la rețeaua electrică.
În cazul în care utilizatorului de rețea i s-a produs un
prejudiciu prin neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor de racordare - al
căror preț l-a plătit - de către executantul cu care operatorul de rețea a
încheiat contractul de execuție de lucrări, accesoriu contractului de racordare
încheiat între operator și beneficiarul final, acestuia nu i se poate nega
dreptul de a solicita operatorului de rețea repararea prejudiciului, doar
datorită împrejurării că dispozițiile legale în materie nu permit
utilizatorului să încheie contractul de execuție lucrări direct cu executantul
lucrării, acesta neputând fi sancționat printr-un artificiu juridic referitor
la calitatea de terț în contractul în care a plătit executarea lucrărilor.
Secția
a II-a civilă, Decizia nr. 1292 din 27 martie 2013
Notă
: * În
prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil.
**
Hotărârea de Guvern nr. 867/2003
pentru aprobarea Regulamentului
privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public a
fost abrogată de H.G. nr. 90/2008 la data de 12 iunie 2008, care a fost
abrogată, la rândul ei, de H.G. nr. 1028/2013 la data de 18 decembrie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2009 pe rolul
Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, reclamanta SC M.C. SRL a
chemat în judecată pe pârâta SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei
Electrice E.M.S. SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se
dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 642.435,41 lei compusă din:
suma de 292.700,39 lei, cu TVA inclus, reprezentând prejudiciul produs prin
neexecutarea/executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin
contractul de racordare nr. 93/03.03.2006, prejudiciu reprezentat de
contravaloarea lucrărilor neexecutate și a materialelor nefolosite pentru
realizarea instalației de racordare la rețeaua electrică de distribuție
(alimentarea cu energie electrică a Complexului de locuințe ce aparține
reclamantei, amplasat în localitatea D., jud. Ilfov) și suma de 349.735,02 lei,
reprezentând daunele moratorii, daune ce reprezintă prejudiciul creat
societății reclamante de către pârâtă prin neexecutarea la timp a obligațiilor
contractuale asumate.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a
executantului SC N.E. SRL, care a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea
de ședință de la data de 01.11.2010 pronunțată de Tribunalului București,
Secția a VI-a comercială.
Prin sentința civilă nr. 20790 din 7 noiembrie 2011 pronunțată
de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea
reclamantei ca neîntemeiată, apreciindu-se că, în cauză, nu sunt întrunite
condițiile răspunderii civile contractuale.
În motivare, prima instanță, a reținut, în esență, că a fost
învestită cu o acțiune în răspundere contractuală pentru despăgubiri ca urmare
a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, în
raport cu dispozițiile art. .17.1 din contractul de racordare.
S-a constatat că între părțile litigante s-a încheiat contractul
de racordare nr. 93/03.03.2006 având ca obiect racordarea la rețeaua electrică
de distribuție a obiectivului Complex de Locuințe – SC M.C. SRL situat în
comuna D., jud. Ilfov, pârâta obligându-se prin art. 9 lit. b) alin. (2) să
realizeze printr-un subcontractant - SC N.E. SRL, executant - instalația de
racordare la rețeaua electrică de distribuție a instalațiilor electrice ale
utilizatorului de rețea, potrivit avizului tehnic de racordare nr.
1120/02.12.2005 emis de SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA .
Prin contractul nr. 240/24.06.2006, SC E. a subcontractat
lucrarea către SC N.E. SRL - executant - acesta asumându-și obligația de a
executa și finaliza lucrarea în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a
contractului.
Potrivit devizelor de lucrări întocmite de către SC N.E. SRL a
fost emisă factura fiscală nr. 4795821/08.05.2006, reclamanta efectuând plata
integrală, în avans, a sumei de 1.177.559 lei potrivit dispozițiilor pct. 11
din contract.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, în condițiile
art. 201 C. proc. civ., s-a reținut că valoarea lucrărilor neexecutate și a
celor executate necorespunzător proiectului de execuție de către SC N.E. SRL
este de 512.455,93 lei (inclusiv TVA), iar valoarea materialelor de 261.206,24
lei exclusiv TVA .
Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a
apreciat că în cauză s-a realizat punerea în funcțiune, în raport cu clauzele
contractului de racordare, din concluziile raportului de expertiză rezultând
neexecutarea contractului de execuție nr. 240/2006 în raport cu care societatea
reclamantă este un terț.
În altă ordine de idei, s-a reținut că, prin art. 14 din
contractul de racordare se menționează faptul că instalațiile de racordare la
rețeaua electrică de distribuție (între punctul de racordare și punctul de
delimitare precizate în avizul tehnic de racordare) intră în proprietatea
operatorului de distribuție, instalațiile de utilizare (în aval de punctul de
delimitare) fiind în proprietatea utilizatorului.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta SC M.C.
SRL a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr.
305 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a
civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că instanța de fond a
interpretat corect materialul probator administrat în cauză.
S-a apreciat că, deși cauza cererii de chemare în judecată o
constituie raporturile contractuale dintre părți, izvorâte din contractul de
racordare, apelanta invocă neexecutarea unor lucrări ce fac obiectul unui alt
contract, cel de execuție, de către o persoană care este terț față de
contractul ce formează obiectul cauzei.
Art. 973 C. civ. instituie principiul relativității efectelor
contractului, potrivit căruia convențiile n-au efect decât între părțile
contractante.
Nefiind parte în contractul ce are ca obiect executarea
lucrărilor, s-a apreciat că apelanta-reclamantă nu poate angaja răspunderea contractuală
a persoanelor care au încheiat acel contract, putând acționa împotriva
acestora, în ipoteza în care contractul îi produce prejudicii numai în temeiul
art. 998 și urm. C. civ., prin formularea unei acțiuni întemeiate pe
răspunderea civilă delictuală.
S-a constatat că apelanta a invocat legătura dintre cele două
contracte, ce ar face posibilă angajarea răspunderii pârâtei E. pentru
lucrările neexecutate de către N., însă aceasta construcție juridică, a fost
apreciată ca fiind contrară principiului relativității efectelor contractului
și nu este prevăzută în mod expres de lege, pentru a fi considerată o excepție.
În ceea ce privește natura juridică a contractului de racordare
s-a reținut că acesta este un contract de prestări servicii, prin care intimata
s-a obligat să presteze în favoarea apelantei serviciul de racordare la rețeaua
electrică de distribuție, în schimbul unei sume de bani, denumită tarif.
Tariful este contravaloarea prestării serviciului de racordare a
punctului de consum la rețeaua electrică de distribuție, cuantumul acestuia
este stabilit în baza dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 867/2003, de către
ANRE, nefiind negociat.
S-a arătat că lucrările efectuate în vederea realizării
contractului de racordare nu fac obiectul contractului de racordare, ci al
celui de execuție încheiat cu N. și, potrivit dispozițiilor legale și
convenționale, intră în patrimoniul operatorului de rețea.
Instanța de control judiciar a apreciat că sursa confuziei pe
care o face apelanta între contractul de racordare și cel de execuție o
constituie modalitatea de calcul a cuantumului tarifului în cauză (ipoteză în
care lucrările de racordare sunt destinate în exclusivitate sau în proporție de
peste 60% unui loc de consum), care cuprinde și contravaloarea lucrărilor
prevăzute la art. 36 din H.G. nr. 90/2008.
S-a reținut că modul de stabilire a cuantumului tarifului de
racordare nu modifică natura juridică a raporturilor contractuale dintre părți,
transformând contractul de racordare într-unul de antrepriză și nu conferă
apelantei niciun drept asupra lucrărilor executate în vederea racordării,
acestea rămânând în patrimoniul operatorului de rețea.
Astfel, apelanta nu poate încheia direct un contract cu
executantul lucrărilor, nu are dreptul de a stabili natura sau calitatea
lucrărilor necesare în vederea racordării și de a verifica modalitatea de
îndeplinire a obligațiilor de către persoana juridică ce are calitatea de
executant, iar lucrările nu intră în patrimoniul său .
Conchizând, s-a apreciat că apelanta-reclamantă poate solicita
angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte numai pentru operațiunea
de racordare la rețeaua electrică, ce face obiectul contractului încheiat cu
aceasta, reținându-se că E. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul
de racordare, realizând instalația de racordare a instalațiilor electrice ale
utilizatorului la rețeaua electrică de distribuție și punerea sub tensiune a
acestora.
De asemenea, apelanta are dreptul de a solicita operatorului de
rețea returnarea cheltuielilor efectuate, urmând ca modalitatea concretă de
restituire să fie convenită de părți, conform art. 37 alin. 5 din H.G. 90/2008.
Susținerile apelantei cu privire la cuantumul sumei solicitate,
modalitatea de calcul a acesteia, concluziile raportului de expertiză tehnică
au fost considerate ca fiind lipsite de relevanță în condițiile în care s-a
reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile
contractuale.
Împotriva deciziei civile nr. 305 din 20 iunie 2012 pronunțată
de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, reclamanta
SC M.C.
SRL București
a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ.
În motivare, după o scurtă prezentare a situației de fapt,
subsumat motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au
schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, respectiv natura
și înțelesul lămurit al contractului de racordare
încheiat între
M. și E.
Arată că în vederea realizării proiectului
Alimentare cu
energie electrică
–
Complex locuințe SC M.C. SRL,
au fost încheiate
contractul de racordare nr. 93/2006, între SC M.C. SRL (în calitate de
utilizator de rețea) și SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA, în prezent, SC E.D.M. SRL (în
calitate de operator de rețea) și contractul de execuție nr. 240/24,06.2006,
încheiat între SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA (în calitate de achizitor) și SC N.E.
SRL (în calitate de executant).
În privința modului în care părțile au înțeles să încheie aceste
contracte, recurenta susține că mecanismul contractual care a condus la această
relație triunghiulară a fost impus chiar de dispozițiile legale în vigoare la
momentul încheierii contractelor, respectiv de H.G. nr. 867/2003 privind
aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele
electrice de interes public.
Potrivit legii, consideră recurenta, M. nu avea posibilitatea de
a încheia contractul direct cu constructorul. Posibilitatea de a beneficia de serviciile
unui constructor și de a realiza instalația de racordare prin intermediul
acestuia, iar nu prin forțele proprii ale E., nu i-a fost conferită de lege
recurentei decât prin intermediul E., care a devenit parte la contractul de
execuție cu N., în virtutea prevederilor legale.
Astfel, voința internă, reală a părților a fost de a stabili o
relație contractuală triunghiulară, în conformitate cu prevederile legale
aplicabile în cauză, relație în baza căreia E. și-a asumat față de M. o
obligație complexă, de realizare a instalației de racordare și de asigurare a
accesului la rețeaua de energie electrică a E. Încheierea contractului de
execuție dintre E. și N. reprezintă o modalitate de executare a obligației pe
care E. și-a asumat-o față de M. prin contractul de racordare.
În opinia recurentei greșeala esențială a primei instanțe,
preluată, ulterior, de instanța de apel, este că cele două contracte - de
racordare și de execuție - au fost privite și analizate izolat, total
independent unul față de celălalt.
În realitate, consideră recurenta, din analiza mecanismului
contractual reglementat de H.G. nr. 867/2003, rezultă că cele două contracte
sunt în strânsă interdependență, iar executarea corespunzătoare și integrală a
contractului de racordare nu este posibilă fără completa executare a
contractului de execuție. Raportul dintre contractul de racordare și contractul
de execuție este un raport specific celui dintre un contract principal -
contractual de racordare, și un subcontract - contract de execuție. Aceste
aspecte au consecințe în planul răspunderii părților ca urmare a neexecutării
obligațiilor ce iau naștere în temeiul celor două contracte.
Atât instanța de apel, cât și prima instanță au interpretat în
mod eronat clauzele contractuale din contractul de racordare, clauze esențiale
în corecta înțelegere a obligațiilor pe care E. și le-a asumat față de M.
Recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea
și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate instituit
de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta susține, în
esență, greșita aplicare a dispozițiilor Codului civil referitoare la
condițiile răspunderii civile contractuale coroborate cu prevederile H.G. nr.
867/2003, specifice contractului de racordare.
Apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii
contractuale, cu particularitatea că în cauză nu pot fi ignorate raporturile
juridice triunghiulare și interdependente care au luat naștere ca o consecință
a aplicării H.G. nr. 867/2003.
În acest context, consideră că instanța de apel a încălcat
prevederile Codului civil aplicabil speței, coroborat cu dispozițiile H.G. nr.
867/2003 care reglementează obligația recurgerii la mecanismul contractual în
realizarea instalației de racordare. In mod eronat, instanța de apel consideră
că, deși avea această obligație față de M., adică de a realiza instalația de
racordare, Enel și-ar fi executat această obligație. În realitate, din probele
administrate în cauză rezultă că această obligație a Enel nu a fost executată
corespunzător, conform proiectului de execuție.
Astfel, dacă ar fi aplicat corect legea incidentă în cauză,
instanța de apel ar fi constatat faptul că M. nu avea nicio altă posibilitate
legală de a obține executarea instalației de racordare decât obținând asumarea
răspunderii pentru executarea acestei obligații direct de către Enel,
indiferent dacă Enel ar fi executat el însuși lucrările sau le-ar fi
încredințat unui terț subcontractant.
Sub un ultim aspect, critică decizia recurată din perspectiva
aplicării greșite a prevederilor art. 37 alin. (5) din H.G. nr. 90/2008,
indicat ca temei al unei eventuale soluționări pe cale amiabilă a diferendului
dintre părți, apreciind că nu este incident în cauza judecății și nu poate întemeia
soluția pronunțată în cauză.
Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință,
modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat de reclamantă
împotriva sentinței civile nr. 20790/07.11.2011 a Tribunalului București, iar
pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată formulată și
precizată la termenul din 10.01.2012 și obligarea pârâtei Enel la plata sumei
totale de 838.377,90 lei.
Intimata-pârâtă SC E.D.M. SA București
a formulat întâmpinare prin care a
solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată,
în
raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din
întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept
invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele
care succed:
Este de necontestat că între părțile din prezentul litigiu s-a
încheiat la data de
3 martie 2006 contractul de racordare
nr. 93 având ca obiect racordarea la rețeaua
electrică
de distribuție a obiectivului Complex de Locuințe – SC M.C. SRL situat în
comuna D., jud. Ilfov, pârâta obligându-se prin art. 9 lit. b) alin. (2) să
realizeze printr-un subcontractant - SC N.E. SRL, executant - instalația de
racordare la rețeaua electrică de distribuție a instalațiilor electrice ale
utilizatorului de rețea, potrivit avizului tehnic de racordare nr.
1120/02.12.2005 emis de SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA.
Ulterior, prin contractul nr. 240/24.06.2006, SC E. a
subcontractat lucrarea către SC N.E. SRL - executant - acesta asumându-și
obligația de a executa și de a finaliza lucrarea în termen de 12 luni de la
intrarea în vigoare a contractului.
Pornind de la cadrul legal instituit de
prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au
putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel
să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractelor, în speță,
contractul de racordare având o natură juridică mixtă, fiind de esență în
determinarea răspunderii Enel, împrejurarea că aceasta și-a asumat față de
SC M.C.
SRL
obligația de a realiza instalația de racordare prin intermediul
unui terț.
În cauză, instanța de apel a reținut că între părțile litigante
și SC N.E. SRL au existat relații contractuale, dar nu a cercetat în concret în
ce a constat complexitatea acestora, nu a stabilit mecanismul contractual
existent, prin raportare și la prevederile H.G. nr. 867/2003, nu a analizat
cauza din perspectiva legăturii contractului
nr. 93/03.03.2006
cu contractul nr.
240/24.06.2006, fiind fondate criticile recurentei formulate sub acest aspect.
Instanța de control judiciar a reținut că apelanta a învestit
instanța cu o acțiune în răspundere contractuală, în temeiul art. 17.1 din
contractul de racordare, invocând neexecutarea și executarea necorespunzătoare
a lucrărilor de racordare prin intermediul unui terț, SC N.E. SRL, însă, în
cauză, se impunea lămurirea mecanismului contractual dintre
SC M.C.
SRL -
SC E.D.M. SA - SC N.E. SRL, mecanism ale cărui efecte stau, în
realitate, la baza verificării condițiilor răspunderii civile contractuale în
prezenta speță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 867/2003
pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețele
electrice de interes public, solicitanții de racordări se adresează
operatorului de rețea.
În consecință, între părți s-a încheiat contractul de racordare
nr.
93/03.03.2006, în care la art. 9
ce reglementează obligațiile operatorului de distribuție se prevede expres că
pârâta are obligația achiziției lucrărilor de execuție, care s-a făcut prin
încredințare directă, conform reglementărilor în vigoare, la cererea exprimată
în scris de către reclamantă, executantului instalației de racordare
SC
N.E. SRL.
La art. 10 din contract, care reglementează obligațiile solicitantului
de servicii de racordare, se stipulează expres (la lit. c) că acestuia îi
revine obligația realizării instalației de utilizare a energiei electrice, care
se va executa de către o societate autorizată pentru astfel de lucrări.
Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale precitate rezultă
fără putință de tăgadă că reclamanta a încheiat cu operatorul de rețea (pârâta)
contractul de racordare nr.
93/03.03.2006,
însă reclamanta nu putea încheia direct cu o firmă autorizată contractul pentru
execuția lucrărilor, deși pentru executarea acestora, prețul a fost legal
achitat de reclamantă, însă în raport de aceleași dispoziții legale, contractul
de execuție, evident subsecvent contractului de racordare, s-a încheiat între
operatorul de rețea cu firma specializată și abilitată legal să efectueze acest
gen de lucrări.
Confirmarea faptului că menționatul
contract de execuție este accesoriu contractului de racordare, rezultă și din
cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, pentru introducerea în cauză
a
SC N.E. SRL, firmă care a executat lucrarea, pretins
necorespunzător, de reclamantă, beneficiarul final al lucrării, cerere în care
pârâta precizează expres că a încheiat contractul de execuție lucrări cu SC
N.E. SRL, la cererea beneficiarului SC M.C. SRL și, în consecință, în cazul în
care se va admite cererea de chemare în garanție să fie obligată SC N.E. SRL să
despăgubească pe pârâtă cu sumele solicitate de reclamantă.
În raport de considerentele expuse, sintetizând, Înalta Curte
apreciază că, în speță, reclamanta a încheiat contractul de racordare cu
operatorul de rețea (pârâta), care, ulterior, în vederea executării obligației
care-i revenea, în temeiul acestui contract principal, a încheiat un contract
accesoriu pentru execuția lucrărilor și, în consecință, deși aparent reclamanta
este terț în acest contract accesoriu, în realitate, din punct de vedere
juridic, el urmează soarta contractului principal, deoarece:
1.
operatorul de rețea cu care reclamanta avea obligația de a încheia contractul
de racordare, nu efectuează și lucrări de execuție a racordării;
2.
potrivit dispozițiilor legale reclamanta nu poate încheia contractul de
execuție lucrări direct cu firma care execută lucrarea;
3.
prețul pentru contractul principal – de racordare - și pentru cel accesoriu -
de execuție de lucrări – este achitat de reclamantă, beneficiarul final, care,
de altfel, are dreptul să aleagă firma care să execute lucrarea cu care,
ulterior încheierii contractului principal, operatorul de rețea a încheiat
contractul accesoriu, având ca obiect execuția de lucrări.
Astfel
fiind, în mod nelegal atât tribunalul, cât și curtea de apel au considerat că
reclamanta are calitatea de terț față de contractul de execuție, deoarece în
temeiul actelor normative privind racordarea la rețeaua electrică, reclamanta
nu poate încheia direct cu executantul, contractul de execuție lucrări și, în
consecință, deși achită prețul lucrărilor, în cazul executării
necorespunzătoare sau cu întârziere a acestora, nu ar avea, în concepția
instanței de fond și de apel, posibilitatea să ceară repararea unui eventual
prejudiciu, deși și-a îndeplinit obligațiile de plată.
Faptul
că pârâta, după introducerea cererii de chemare în garanție, a solicitat termen
pentru a achita taxa de timbru, iar, ulterior, a refuzat îndeplinirea acestei
obligații legale și a declarat că renunță la judecarea cererii (legal anulată
ca netimbrată de tribunal) nu este de natură să paralizeze dreptul reclamantei
(beneficiarul final) de a solicita repararea unui eventual prejudiciu pentru
neexecutarea unor lucrări, al căror preț l-a plătit, doar datorită
împrejurării că dispozițiile legale în materie nu permit reclamantei să încheie
și al doilea contract, de execuție lucrări, accesoriu al contractului de
racordare, direct cu executantul lucrării.
Cu alte cuvinte, partea care a respectat dispozițiile legale
pentru racordarea la rețelele electrice de interes public nu poate fi
sancționată printr-un artificiu juridic referitor la calitatea de terț într-un
contract în care a plătit executarea lucrărilor, însă acestea au fost executate
necorespunzător, numai pentru că legea interzice să încheie contractul
accesoriu, direct cu executantul lucrării.
Renunțând la judecarea cererii de chemare în garanție, pârâta
și-a asumat riscul ca, în situația în care va cădea în pretenții față de
reclamantă, să fie nevoită să introducă o acțiune pentru recuperarea
prejudiciului produs de executantul lucrării.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că
motivele de recurs sunt întemeiate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) și alin. (3) cu referire la art. 314 C. proc. civ., a admis recursul declarat reclamanta
SC M.C. SRL București
împotriva deciziei civile nr.
305 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a
civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași
instanță, urmând ca toate celelalte critici formulate de recurentă, precum și
susținerile din întâmpinare să fie avute de vedere, în rejudecare, de către
instanța de apel, ca apărări de fond.