ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2015

Decizia nr. 3117/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 aprilie 2015, contestatoarea SC A. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3433 din 28 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2012.

În susținerea contestației s-a arătat că decizia pronunțată de instanța de recurs este nelegală întrucat la momentul formulării cererii de finanțare și a dosarului aferent, respectiv anul 2009, indeplinea condițiile legale, neputându-se invoca un act normativ intrat în vigoare în anul 2011.

S-a arătat că potrivit art. 15 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, fiind exclus principiul retroactivității legii civile.

S-a solicitat, in raport de probatoriul administrat, admiterea contestației in anulare, casarea deciziei atacate și respignerea recursului declarat de A.F.I.R. cu consecința menținerii sentinței instnaței de fond.

În drept, contestația a fost intemeiată pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 iulie 2015, intimata A.F.I.R. a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă având in vedere că aceasta nu a fost încadrată în drept și nu a fost motivată.

Prin decizia nr. 3433 din 28 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a casat sentința atacată și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar a constatat că, consecința nedepunerii certificatelor de la O.R.C. în original sau în copie legalizată este prevăzută expres în contractul de finanțare, aceasta fiind declararea ofertelor neconforme, astfel că din documentele depuse la dosar rezultă fără putință de tăgadă că instrucțiunile referitoare la procedura achiziției nu au fost respectate chiar din momentul verificării ofertelor depuse, neavând relevanță împrejurarea că serviciile au fost realizate.

A apreciat instanța că sunt îndeplinite astfel criticile expuse prin motivele de recurs, din întreaga documentație existentă la dosar rezultând faptul că intimata-reclamantă nu a verificat documentele ofertelor și a acceptat depunerea unor oferte viciate, neserioase, a căror sancțiune este declararea neconformității lor.

S-a avut in vedere că activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare s-a desfășurat sub imperiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, astfel încât în mod firesc s-a considerat a fi aplicabile și dispozițiile Normelor metodologice de punere în aplicare a ordonanței, în vigoare la declanșarea verificării.

Fiind demonstrată îndeplinirea condițiilor referitoare la existența unei nereguli în sensul dispozițiilor legale, s-a considerat că obligarea recurentei-pârâte la plata unor sume și la prelungirea fără penalizări a contractului de finanțare este criticabilă.

A arătat instanța de recurs că recurenta-pârâtă are obligația decontării doar a cheltuielilor eligibile, însă activitatea de constatare și sancționare a neregulilor reglementată de dispozițiile europene și de legislația națională, prin O.U.G. nr. 66/2011 permite controlul ulterior al acordării finanțării nerambursabile și recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli.

S-a arătat în considerentele hotărârii atacate că modul în care s-au desfășurat procedurile de achiziție publică a condus la încălcarea prevederilor contractului de finanțare și a legislației în domeniul achizițiilor publice, precum și la prejudicierea bugetelor în discuție, iar in speță, aplicarea unei corecții financiare de 100% s-a făcut în conformitate cu aplicarea principiului proporționalității sancțiunii.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Deși contestatoarea a invocat dispozițiile art. 503 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată, astfel cum corect a observat și intimata, că in cauză se aplică principiul general introdus prin art. 24-25 din noul C. proc. civ. și de art. 3 din Legea nr. 76/2012, respectiv al aplicării noilor norme numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare.

Or, reținând că dosarul în care a fost pronunțată hotărârea atacată a fost înregistrat pe rolul instanțelor la data de 2.11.2012, Înalta Curte constată că, în fapt, motivele contestației în anulare se circumscriu dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. din 1865.

Deși contestatoarea nu și-a întemeiat calea de atac în concret, Înalta Curte reține din dezvoltarea motivelor contestației că aceasta vizează omisiunea instanței de recurs de a analiza încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317-321 C. proc. civ.

Strict formal, cererea formulată nu este inadmisibilă, pentru că motivul invocat poate fi încadrat în tezele avute în vedere de art. 318 C. proc. civ.

Potrivit acestui text, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai in parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Semnificația conceputului de „greșeală materială” a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Esențial este, în cadrul acestui motiv de contestație în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită autoarea cererii.

După cum rezultă din considerentele deciziei instanței de recurs, expuse la pct. I, instanța a argumentat soluția pronunțată în ceea ce privește aplicarea normelor O.U.G. nr. 66/2011, or o reevaluare a materialului probator nu este posibilă în limitele procedurii de față.

În ceea ce privește omisiunea de a verifica un caz de casare, in speță o apărare a intimatei, aplicând paralelismul pentru respectarea dreptului la apărare, în situația admiterii recursului, casării sentinței și rejudecării cauzei, constată instanța că aspectele invocate prin contestația în anulare de față au fost analizate și dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar atât de către instanța de fond, cât și de cea de recurs.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptată în ceea ce privește constatarea abaterii, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c. România/2008, Stanca Popescu c. România/2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Văzând și dispozițiile art. 319 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL împotriva deciziei nr. 3433 din 28 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2012, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2015.