ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2496/2016

Decizia nr. 2496/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei Comisiei de Contestații materializată în Notificarea nr. 8456 din 05 iulie 2013, precum și a Notificării nr. 561 din 04 martie 2013 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la încheierea contractului de finanțare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 308 din 11 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că:

Arată recurenta că practic notificarea contestată nu este motivată.

Astfel, se arată în motivele de recurs că prin Decizia Comisiei de Contestații, materializată în Notificarea 8456 din 05 iulie 2013, prin care i s-a răspuns reclamantei la Contestația înregistrată sub nr. 307 din 13 martie 2013, se menționează faptul că i-a fost respinsă contestația și că Cererea de finanțare este neeligibilă, fără nicio motivare.

Recurenta precizează că a solicitat să se rețină, în principal, nelegalitatea actelor administrative contestate (notificările) pentru nerespectarea cerinței motivării acestora, obligația motivării actului administrativ reprezentând o cerință de legalitate a acestuia, unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar.

Subliniază recurenta că motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective, iar motivarea unei decizii administrative trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În aceste condiții, se arată în motivele de recurs, instanța de fond, deși la data de 28 noiembrie 2013 a declarat închise dezbaterile, a hotărât repunerea cauzei pe rol și, în baza rolului activ al instanței, a dispus din oficiu efectuarea unei expertize de specialitate pentru determinarea viabilității din punct de vedere economic a proiectului în litigiu. Expertiza a fost efectuată de expert B., care, după observarea dosarului și a înscrisurilor depuse de părți, a concluzionat că proiectul este viabil din punct de vedere economic.

Instanța de fond a admis însă obiecțiunile formulate de pârâtă și a solicitat expertului să răspundă la aceste obiecțiuni, expertul menținându-și punctul de vedere cu privire la viabilitatea proiectului dedus judecății.

În aceste condiții, apreciază recurenta, deși proba administrată (expertiza de specialitate) fusese propusă din oficiu, obiectivele fuseseră stabilite de instanță din oficiu, întrucât opinia specialistului a contrazis poziția exprimată de pârâtă, instanța de fond, în mod nejustificat:

- a înlăturat concluziile unei expertize de specialitate solicitate de instanță din oficiu, probă hotărâtoare în opinia instanței din motiv ce a dispus repunerea cauzei pe rol pentru acest unic motiv;

- a trecut cu vederea faptul că înscrisurile depuse de pârâtă sunt contradictorii în ceea ce privește aprecierea proiectului ca fiind eligibil sau neeligibil;

- a ignorat faptul că nu există acoperire legală (raportat la mențiunile Ghidului solicitantului sau a altui act normativ) care să definească ce condiții trebuie să îndeplinească un proiect pentru a fi declarat eligibil.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că reclamanta A. a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Oficiul Județean Dolj cererea de finanțare înregistrată cu nr. F1120011241700201, precum și documentația necesară pentru accesarea de fonduri europene pe măsura 112 - sesiunea iulie 2012, pentru proiectul cu titlul "Dezvoltarea și modernizarea fermei avicole A.".

La data de 04 martie 2013, pârâta a transmis reclamantei Notificarea nr. 561, prin care i-a comunicat faptul că proiectul propus a fost declarat neeligibil, întrucât, pe de o parte, nu demonstrează preluarea exploatației agricole în sensul specificat în Ghidul Solicitantului, iar, pe de altă parte, viabilitatea economică viitoare, astfel cum acesta reiese din planul de afaceri, nu este demonstrată.

Notificarea emisă de pârâtă a fost contestată, iar, prin Decizia nr. 8456 din 05 iulie 2013 contestația a fost respinsă, cererea de finanțare depusă de reclamantă fiind declarată neeligibilă.

Prin cererea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta a contestat atât decizia Comisiei de Contestații, materializată în Notificarea nr. 8456 din 05 iulie 2013, cât și Notificarea nr. 561 din 04 martie 2013, solicitând anularea acestora și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la încheierea contractului de finanțare.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că, în ceea ce privește nerespectarea de către reclamantă a cerinței "viabilității economice viitoare a exploatației", aspect reținut în actele administrative contestate, evaluarea acestui criteriu vizează cu precădere aspecte de oportunitate și mai puțin de legalitate, astfel cum rezultă și din concluziile expertului desemnat în cauză pentru efectuarea unei expertize prin care să se determine gradului de viabilitate a proiectului.

Curtea a arătat în considerentele hotărârii recurate că nu își va însuși concluzia expertului potrivit cu care proiectul este unul viabil din punct de vedere economic, având în vedere că concluziile raportului de expertiză cuprind în cea mai mare parte considerații teoretice legate de înțelesul unor noțiuni și mai puțin calcule economico financiare raportate la cerințe concrete legate de tehnologia de creștere a puilor.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, pe de o parte, pentru faptul că, respingând acțiunea pe motiv că modul de apreciere al viabilității unui proiect este apanajul exclusiv al pârâtei întrucât vizează aspecte de oportunitate, a exclus de plano posibilitatea exercitării controlului judecătoresc asupra deciziilor adoptate de pârâtă.

Pe de altă parte, recurenta a criticat faptul că, deși a solicitat să se rețină în principal nelegalitatea actelor administrative contestate pentru nerespectarea cerinței motivării acestora, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

În raport de aspectele învederate anterior și de considerentele expuse de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nemotivată, nerespectându-se prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar, în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunța în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În lipsa motivării, nici părțile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre analiză.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății.

Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului.

În speță, instanța de fond nu a realizat o motivare suficientă a soluției pronunțate, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.

Instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la legalitatea și temeinicia actelor atacate.

Mai precis, instanța nu a analizat situația factuală existentă în speță, în raport cu probele administrate în cauză de către părți și nu s-a pronunțat asupra solicitării de constatare a nelegalității actelor administrative contestate pentru nerespectarea cerinței motivării acestora.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt și în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinței cu trimitere.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 308/2014 din 11 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN