ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.12.2014, reclamanta PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 23864 din 11 iulie 2014 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.04.2014, emise de pârâtă, precum și anularea actelor subsecvente emise ca urmare a titlului de creanță.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 110 din 5 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28.04.2014 și înregistrat sub nr. 14858 din 6.05.2015, precum și Decizia nr. 23864 din 11 iulie 2014.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 110 din 5 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a prezentat pe larg situația de fapt, criticând punctual susținerile instanței de fond referitoare la aprecierile subiective ale echipei de control și la îndeplinirea obiectivului specific privind creșterea veniturilor. Recurenta a arătat că reținerile din titlul de creanță se raportează strict la cele menționate de beneficiar în planul de afaceri în privința culturilor de brad și ienupăr, precum și la tehnologia prezentată în planul de afaceri. Diferențele majore dintre cifrele de afaceri previzionate și cele obținute de reclamantă, nu lasă loc niciunei interpretări din punct de vedere economic, fiind evident că beneficiarul nu a realizat obiectivul proiectului finanțat. Reclamanta este cea care a ales activitatea care îi aduce venituri, respectiv comercializarea plantelor ornamentale, iar plantele alese a fi comercializate pot fi conservate și valorificate pe o perioadă îndelungată de timp, așa cum se menționează în planul de afaceri depus de beneficiar. Recurenta a criticat și reținerea instanței de fond în sensul că aceste verificări au fost realizate și cu ocazia aprobării cererilor de plată nr. 1 și 2, arătând că cererea de plată tranșa 1 se depune în 10 zile de la semnarea contractului și va fi plătită în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii, iar a doua cerere de plată se depune în maxim 30 de luni de la data semnării contractului, după verificarea îndeplinirii acțiunilor prevăzute în planul de afaceri cu implementarea standardelor comunitare, plata efectuându-se în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către autoritate. De asemenea, susținerile instanței de fond vizând încălcarea principiului proporționalității sunt eronate, în raport de prevederile art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare, asumate în totalitate de către beneficiar prin semnarea contractului.

Apărările formulate de intimata-reclamantă PFA A. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă PFA A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Criticile formulate de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate. Intimata-reclamantă PFA A. a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 06 mai 2014, precum și Decizia nr. 23864 din 11 iulie 2014, emise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care autoritatea publică pârâtă a respins contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare menționat. Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 06 mai 2014, s-a dispus recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat în vederea realizării investiției "Creșterea și diversificarea producției de plante ornamentale, și a florilor în câmp în exploatația agricolă A. din satul Slămnești, comuna Crușeț, județul Gorj", precum și rezilierea Contractului de finanțare nr. C112010942000087 din 21 mai 2010. Instituția pârâtă a reținut că beneficiarul PFA A. nu a realizat planul de afaceri atașat cererii de finanțare și nu a respectat obiectivul specific din Fișa măsurii 112, referitor la creșterea veniturilor exploatației. Înalta Curte constată că potrivit datelor înscrise în cererea de finanțare depusă de reclamantă în anul 2009, prin proiect s-a propus justificarea sprijinului financiar prin cultivarea și valorificarea plantelor ornamentale și a florilor în câmp, producția și comercializarea lor ca plante ornamentale și flori de câmp, pe o suprafață de 0,22 ha, din care 0,08 ha plantate cu brad și 0,14 ha plantate cu ienupăr, ce vor fi comercializați ca plante ornamentale. Conform planului de afaceri, atașat cererii de finanțare, solicitantul dorea extinderea suprafeței arabile începând cu anul 1, cu suprafața de 0,08 ha, care urma să fie cultivată cu trandafiri, ajungând la o suprafață totală cultivată cu plante ornamentale și flori de câmp, de 0,30 ha. Puieții de brad și de ienupăr astfel obținuți urmau să fie comercializați ca plante ornamentale iar trandafirii ca flori tăiate pe piața liberă din zonă. De asemenea, prin planul de afaceri au fost indicate veniturile estimate a se realiza din vânzările de plante în perioada 2010-2014, precum și sortimentul și cantitatea producției ce urma să fie comercializată în fiecare an. În dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, din analiza comparativă a obiectivelor propuse în planul de afaceri cu aspectele constatate de pârâtă prin verificări la fața locului, instanța de control judiciar reține că intimata-reclamantă nu a realizat planul de afaceri în ceea ce privește cultivarea și valorificarea plantelor ornamentale și a florilor de câmp, respectiv, producția și comercializarea acestora, pe suprafețele deținute. În acest sens, deși la momentul vizitei pe teren a echipei de control s-a constatat existența suprafețelor prevăzute în planul de afaceri pentru culturile de brad, ienupăr și trandafir, se reține că susținerile recurentei-pârâte în privința culturilor în sine sunt întemeiate, raportându-se strict la obiectivele propuse de beneficiar prin planul de afaceri. Astfel, în mod eronat prima instanță nu a luat în considerare faptul că puieții de brad nu puteau fi valorificați în cantitățile și la dimensiunile prevăzute în planul de afaceri, față de aspectul comercial al exemplarelor existente și de împrejurarea că în perioada 2010 - noiembrie 2013, au fost comercializați numai un număr de 85 bucăți puieți de brad. În ceea ce privește cultura de ienupăr, se constată că aceasta nu a putut fi identificată deoarece a fost recoltată, conform Procesului-verbal de recoltare nr. x din 01.11.2013, prezentat de beneficiar. Potrivit raportului de producție, în martie 2012, au fost recoltați și comercializați un număr de 2200 bucăți puieți de ienupăr. În raport de procesul tehnologic privind plantarea și înmulțirea plantelor, ales de beneficiar și prevăzut în planul de afaceri, oricare din metodele de înmulțire folosite în anul 2012, nu ar fi permis o dezvoltare atât de rapidă a plantei de ienupăr, care să permită comercializarea în anul 2013, motiv pentru care, în mod întemeiat recurenta-pârâta a apreciat că la data vizitei pe teren, cultura de ienupăr trebuia să se regăsească pe suprafața de 0,13 ha. În ceea ce privește îndeplinirea obiectivului specific referitor la creșterea veniturilor exploatației, contrar aprecierii primei instanțe, se reține că această creștere nu s-a realizat, având în vedere că între veniturile estimate și cele obținute de intimata-reclamantă, există diferențe majore, care atestă că investiția nu este viabilă din punct de vedere economic. La formularea acestei concluzii, se au în vedere cifrele de afaceri previzionate prin planul din afaceri, comparativ cu cele obținute de beneficiar, din documentele prezentate în acest sens de reclamantă rezultând că, în anul 2012, nu au fost obținute producție și venituri la cultura de brad iar în anul 2013, au fost comercializați un număr de 7 bucăți puieți de brad, că veniturile obținute din comercializarea producției de trandafiri în perioada 2010-2013, sunt nesemnificative, iar cultura de ienupăr nu a fost identificată. În contextul arătat, prin neîndeplinirea planului de afaceri și nerespectarea de către intimata-reclamantă a condițiilor asumate, au fost încălcate clauzele contractului de finanțare, devenind incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Anexa I la contract. În acord cu susținerile recurentei, verificările efectuate de autoritatea publică cu ocazia aprobării la plată a tranșelor 1 și 2, în temeiul prevederilor art. 4 din contractul de finanțare, sunt distincte de cele ce fac obiectul prezentului control, care a vizat respectarea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate și de selecție înscrise în planul de afaceri, precum și a obligației de a nu modifica substanțial obiectivele prevăzute în planul de afaceri pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de pârâtă, obligații asumate conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanțare. Înalta Curte apreciază întemeiate și susținerile formulate de recurenta-pârâtă vizând respectarea principiului proporționalității. În legătură cu aspectul analizat, se impune a se preciza că în afara prevederilor din legislația națională, noțiunea de neregulă este definită de art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Pornind de la această definiție, și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa, a considerat că, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15) dar cu aplicarea principiului proporționalității, consacrat de jurisprudența Curții. Or, în cauză, contrar reținerii instanței de fond, se constată că măsura recuperării întregului sprijin financiar acordat este legală și proporțională în raport de gravitatea neregulii constatate, aceasta din urmă fiind dată în speță, de nerespectarea planului de afaceri, aspect ce contravine obiectivului specific din Fișa măsurii 112 și denotă încălcarea prevederilor contractului de finanțare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta PFA A., ca neîntemeiată.