ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

A.

Prin sentința

penală nr. 5/ P din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul M.G. împotriva rezoluției din 22 mai 2007, dată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în dosarul cu nr. 44/P/2007, privind pe

intimatul A.I., fiind obligat petentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

1.

Prin plângerea

formulată, la data de 2 octombrie 2006, petentul M.G., aflat în executarea unei

pedepse privative de libertate, a solicitat cercetarea numitului A.I., fost comandant

al

Penitenciarul de Maximă Siguranță P.A.

,

pentru săvârșirea infracțiunilor de supunere la rele tratamente și furt calificat,

prevăzute de art. 267, art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. d) C. pen.

Petentul a arătat că, în lunile martie și

aprilie 1999, în timp ce se afla în Penitenciarul de Maximă Siguranță P.A., din

dispoziția

comandantului acestei unități, respectiv A.I.,

a fost sancționat fără temei, cu izolare severă, pe timp de 10 zile și

executarea în regim restrictiv a 6 luni din

pedeapsă; de asemenea, cu

ocazia începerii executării sancțiunii, i s-a

sustras, de către aceeași persoană, un ceas marca „R.”, de o valoare deosebită.

2.

Prin rezoluția

din 22 mai 2007, dosar nr. 44/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, cercetat

pentru infracțiunile prevăzute de art. 267 și art. 208 – art. 209 alin. (1)

lit. d) C. pen., în baza art. 228 și art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen., cu

motivarea că răspunderea penală pentru

infracțiunea de supunere la

rele tratamente este prescrisă iar fapta de

furt calificat nu există, neexistând date că petentul ar fi avut asupra sa un

ceas R..

Prin rezoluția din 2 iulie 2007 dată în lucrarea nr. 131/11/2/2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a fost respinsă,

ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent

împotriva rezoluției nr.

44/P/2007 din 22 mai 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța.

3.

Prin plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen. și înregistrată pe rolul instanței la 19 iulie 2007,

petentul a arătat că învinuirile pe care Ie-a adus intimatului nu au fost

temeinic cercetate și motivate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

iar, pe de altă parte, arată că în mod greșit s-a reținut că s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale.

B.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs petentul M.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată

instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Instanța de fond, pe baza analizei actelor premergătoare aflate la

dosarul cauzei, a constatat că situația de fapt reținută de procuror este

corectă iar activitățile desfășurate de intimat, în calitatea sa de comandant

al penitenciarului, au fost justificate de conduita petentului, deținut în

respectivul penitenciar. Din actele dosarului nu rezultă nici un indiciu în

legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimat în

scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, iar, pe de altă

parte, în mod corect s-a constatat intervenția prescripției răspunderii penale,

ce constituie un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale [(art.

10 lit. g) C. proc. pen.)]. Totodată, în mod justificat s-a reținut că nu

există indicii că petentul ar fi avut asupra sa,

la momentul încarcerării,

un ceas marca „R.” și cu atât mai puțin că

i-ar fi fost sustras de către intimat.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, apreciind că atât

rezoluțiile procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat, iar în

baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga

recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G.,

împotriva sentinței penale nr. 5/ P din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2008.