Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1071/2009

HOTĂRÂRE
24.03.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1071/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1.Curtea de Apel, secția penală, prin sentința penală nr. 6 din 15 ianuarie 2009, a respins ca nefondată plângerea în baza art. 278 1 C. proc. pen. formulată de petiționarul A.V.P. deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță și în consecință, a fost menținută în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. A fost menținută, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. rezoluția nr. 269/P/2008 din 5 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații făptuitori M.L.

, B.A.I. și O.C. cadre medicale de la Cabinetul Medical al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Iași în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. pen. [„fapta nu există”] sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 266 și art. 267 C. pen. Judecătorul cauzei efectuând un examen propriu al actelor premergătoare aflate în dosar nr. 269/P/2008 (declarație persoană vătămată, scrisori medicale, bilete de trimitere și alte acte medicale) a constatat, similar celor reținute prin rezoluția atacată, că persoana vătămată A.P. deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat nu a fost supusă, astfel cum a pretins acesta în plângerea formulată în data de 14 iulie 2008, la executarea pedepsei în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale și nici nu a fost supusă la rele tratamente în cursul detenției.

Recursul declarat în cauză de pretinsa persoană-vătămată condamnatul A.V.P. cu solicitarea de a se infirma rezoluția atacată și a se trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile sesizate, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., este verificat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Pretinsa persoană vătămată A.P. a executat o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Iași. La data de 14 iulie 2008 s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași cu o plângere în care arată că nu i se asigură medicamentele și tratamentele prescrise de către medicii de specialitate, că vinovați de această situație sunt cadrele medicale de la Cabinetul medical al penitenciarului susnumit, și anume, făptuitorii M.L.

, B.A.I. și O.C. În declarația dată la procuror, A.P. a susținut că în luna februarie 2008 a fost internat la Spitalul Penitenciar Rahova București, unde a fost supus unor examene medicale și consultații, în urma cărora medicii specialiști i-au prescris anumite tratamente. De asemenea, a declarat că a beneficiat de consultații în mai multe rânduri, în diverse spitale din municipiul Iași, însă s-a plâns că starea sănătății sale se înrăutățește, că avansează infecția de la piciorul drept, pe motiv că nu i se asigură medicamentele prescrise în doze corespunzătoare, fără sa precizeze în ce constă diferența dintre tratamentul prescris și cel aplicat. S-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prev. de art. 266 alin. (1) și art. 267 C. pen., respectiv supunerea la rele tratamente, însă nu s-a confirmat existența lor.

S-a stabilit că A.P. figurează în evidența cabinetului medical din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Iași, cu diagnosticele: "osteomielită gambă dreaptă, plurifistulizată; corp străin radioopaci multipli în părțile moi ale hemitoracelui drept inferior introduși voluntar; tulburare de personalitate, de tip antisocial; sindrom de stomac operat". Din examinarea xerocopiilor documentelor medicale existente la dosarul deținutului A.P. rezultă că el a beneficiat de multiple consultații, examene medicale, atât în sistem ambulatoriu, cât și internat, însă în unele situații a refuzat recomandările medicilor de specialitate. Cu privire la nemulțumirile sale, deținutul A.P.

s-a adresat și Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituție care a verificat din punct de vedere medical situația sa și a constatat că într-o perioadă de trei luni (primăvara-vara anului 2008) a fost examinat astfel: de 57 de ori în luna mai, de 67 ori în luna iunie și de 14 ori în primele 6 zile ale lunii iulie. De asemenea, din adresa nr. 9454/DM din 24 iulie 2008 emisă de către A.N.P., rezultă că la data de 1 iulie 2008 deținutul A.P. a refuzat aplicarea tratamentului injectabil și propunerea de internare într-o clinică de specialitate, în vederea intervenției chirurgicale de necesitate. Așadar, persoana vătămată nu a fost supusă la executarea pedepsei în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale și nici nu a fost supusă la rele tratamente în timpul detenției, situație în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 266 C. pen., respectiv art. 267 C. pen.

De menționat că A.P. a formulat anterior plângeri împotriva cadrelor medicale de la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Iași, plângeri ce au constituit obiectul dosarului nr. 73/P/2007 și 179/P/2008, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Față de considerentele prezentate mai sus, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, întrucât faptele reclamate de către A.P. nu există; rezoluția atacată de neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fiind legală și temeinică, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P. împotriva sentinței penale nr. 6 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 5/ P din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat
ÎCCJ 2010-03-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1040/2010
art. 74, 76 C. pen. Curtea a avut în vedere și recomandările Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. București și a apreciat ca oportună instituirea măsurii de siguranță, față de inculpat, a obligării la tratament me
ÎCCJ 2009-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3836/2009
au fost contestate de către petentul R.V. la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 275 și următoarele C. proc. pen. și apoi la instanțele competente, potrivit procedurii stabilită prin art. 278 1 C. proc. pen. Hotărârile instanțe
ÎCCJ 2009-04-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2009
C. pen., furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. Petentul S.M. a înțeles să se declare nemulțumit de soluția pronunțată inițial în dosarul nr. 9/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, rezoluție confirmată de proc
ÎCCJ 2011-08-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2815/2011
Asupra recursului penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 141 din 29 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București a fost condamnat inculpatul C.P.M. la o ped
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă