ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 639/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acesteia să-i elibereze adeverința-tip în vederea stabiliri pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 13 lit. b) din H.G. nr. 1275/2005.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 3566 din data de 15 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că la data la care reclamanta a solicitat pensionarea, în condițiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (07.08.2012), aceasta nu mai avea calitatea de judecător, întrucât fusese suspendată anterior din funcția menționată (Hotărârea nr. 120/01.03.2012 a CSM, secția pentru judecători) - acest fapt este de domeniul logicii elementare. Ca urmare, reclamanta nu putea invoca beneficiul acestor dispoziții legale.

Împrejurarea că prevederile art. 62 alin. (3), (4) din actul normativ menționat stipulează neplata drepturilor salariale și oprirea cursului vechimii în magistratură pentru judecătorul suspendat nu pot determina o altă concluzie; aceste din urmă prevederi stabilesc anumite consecințe ale suspendării din funcție, fără a stipula menținerea calității de magistrat urmare suspendării.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 49

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data formulării cererii de pensionare de către reclamantă) "pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare." Aceasta înseamnă că, cu atât mai mult, cererea de pensionare nu poate fi soluționată pe perioada cuprinsă între data punerii în mișcare a acțiunii penale și data pronunțării unei hotărâri definitive în cauză.

Totodată, instanța de fond a constatat că modelele de adeverință prevăzute de anexele nr. 1 și 2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005 conțin mențiunea adeveririi împrejurării conform căreia titularul adeverinței îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru eliberarea adeverinței. Or, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu avea dreptul de a solicita pensionarea conform dispozițiilor art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond, ca netemeinică și nelegală; fiind dată atât cu încălcarea cât și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, conținând totodată și motive străine de natura cauzei, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că la data la care a solicitat pensionarea, respectiv 07.08.2012, aceasta nu mai acea calitatea de judecător întrucât anterior se dispusese suspendarea acestei calități prin Hotărârea nr. 120/01.03.2012 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Consideră recurenta că argumentul reținut este nelegal, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii, întrucât prin această măsură se suspendă raportul de serviciu și are ca efect punerea funcționarului în imposibilitatea de a continua îndeplinirea atribuțiilor de serviciu menționate în fișa postului, până la soluționarea definitivă a procesului penal.

Apreciază recurenta că măsura dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii a avut ca efect suspendarea raportului de serviciu nu și a calității deținute anterior acestei măsuri iar singurele consecințe legale sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004, respectiv neplata drepturilor salariale și oprirea cursului vechimii în magistratură.

O altă interpretare greșită a legii de către instanța de fond invocată de recurenta-reclamantă vizează dispozițiile art. 49

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Consideră recurenta-reclamantă că motivele susținute de instanța fondului care a apreciat raportat la aceste dispoziții că acestea sunt aplicabile cu atât mai mult în perioada cuprinsă între data punerii în mișcare a acțiunii penale și data pronunțării unei soluții definitive, sunt străine de natura pricinii în cauză apreciind ca fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea sentinței atacate susținând în esență că în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea formulată de recurenta-reclamantă.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 7 octombrie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A..

Considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente în cauză Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins având în vedere considerentele expuse în continuare.

În fapt, recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând obligarea acesteia să-i elibereze adeverința-tip în vederea stabilirii pensiei de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 13 lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, respectiv constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a-i elibera adeverința solicitată.

Prin sentința atacată, a fost respinsă acțiunea recurentei-reclamante ca neîntemeiată, judecătorul fondului reținând că refuzul intimatei-pârâte de a-i elibera adeverința solicitată este justificat.

Criticile recurentei formulate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 cât și pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, judecătorul fondului reținând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în cauză.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că la data formulării cererii prin care recurenta-reclamantă a solicitat pensionarea în condițiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv data de 07.08.2012, aceasta era suspendată din funcția de judecător începând cu data de 28 februarie 2012 prin Hotărârea nr. 120 din 01.03.2012 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, conform dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 303/2004 magistrații cât și celelalte categorii prevăzute de aceste dispoziții legale pot beneficia cu respectarea condițiilor legale, de pensia de serviciu numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile [art. 82 alin. (5)].

Aceeași condiție a eliberării din funcție din motive neimputabile este prevăzută și de dispozițiile art. 4 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317 din 1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare iar în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (3) din același act normativ, cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

Din perspectiva acestor dispoziții legale care reglementează pensia de serviciu, rezultă că aceasta reprezintă un drept care decurge din calitatea de magistrat, din care la data solicitării, recurenta-reclamantă era suspendată, ulterior aceasta fiind eliberată din funcția de judecător prin Decretul Președintelui României nr. 133 din 13 martie 2013, ca urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune.

Astfel fiind, în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că refuzul autorității reclamante de a-i elibera adeverința solicitată în vederea stabilirii pensiei de serviciu este justificat.

Față de cele ce preced, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, potrivit art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3566 din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV