ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Legal citat (fila 32), petentul nu s-a prezentat la Înalta Curte, trimițând prin serviciul poștal un înscris (fila 33) în care arată că mai are un dosar identic pe rolul Înaltei Curți: Dosar nr. 305/1/2010 cu termen de judecată la 22 februarie 2010, completul 6, situație confirmată de datele arhivei instanței (filele 38-40). Prealabil examinării îndeplinirii condițiilor de reunire a prezentei plângeri cu cea care formează obiectul Dosarului nr. 305/1/2010 cu termen la 22 februarie 2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală (care conform susținerilor petentului are același obiect - filele 38-40 d.u.), se impune examinarea unor condiții prealabile care fac lipsite de utilitate orice alte examinări pe fondul cauzei.

Sub acest ultim aspect, verificarea respectării condiției termenului în care, potrivit legii, se poate formula plângere la instanța competentă are prioritate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a adresat, în cursul soluționării plângerii penale, memorii, plângeri, petiții către diferite autorități (Consiliul Superior al Magistraturii, Parlamentul României - Senat și Camera Deputaților, Ministerul Justiției).

Din actele și lucrările dosarului mai rezultă că ultima „petiție” a petentului a fost înregistrată, prin trimiterea acesteia de către Parlamentul României - Camera Deputaților, la Cabinetul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 octombrie 2009 (fila 193), fiind soluționată ca plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată prin rezoluția nr. 10873/5415/II/2/2009 din 23 octombrie 2009 a procurorului șef Secție urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Parcurgerea procedurii de examinare și soluționare a plângerii penale și, respectiv, a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată (după caz, de procurorul ierarhic superior sau de către instanță), presupune însă observarea dispozițiilor legale în materie (art. 275-278, art. 278 1 C. proc.

pen.), atât sub aspectul termenelor, cât și sub aspectul organelor judiciare cărora - potrivit competenței stabilite expres de legiuitor - li se adresează plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. În cauză este incidentă decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (M. Of., Partea I nr. 735 din 29 octombrie 2009) potrivit căreia, interpretându-se dispozițiile art. 278 alin. (3) și art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. sub aspectul naturii juridice a termenelor, s-a stabilit că acestea sunt termene de decădere. În cadrul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., prin care este reglementată plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, se menționează că o asemenea plângere se poate face „în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 …”, pentru ca în alin. (2) al aceluiași articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior „nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile”. Or, în aceste condiții, fiind evident că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) și în art. 278 1 alin. (2) C. proc.

pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu pot fi decât termene procedurale peremptorii, se impune concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac și respingerea ei ca tardivă. Așa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. (3) și art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiții devine tardivă. Plângerea la instanță a fost trimisă la data de 21 decembrie 2009, adică la peste 40 de zile de la data înregistrării la organul judiciar competent a plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată (rezoluția nr. 1221/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

În consecință, potrivit art. 278 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca tardivă plângerea petentului. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și Decizia nr. 82/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției nr. 1221/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.