ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 35 din C. proc. civ., ca inadmisibilă. De asemenea, a respins și cererea formulată de recurentului-reclamant A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 18 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A..

Prin Decizia nr. 186 din 18.01.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 186 din 18.01.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul arată că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale întrucât dispozițiile art. 124 alin. (1) din Constituția României obligă ca justiția să se înfăptuiască în numele legii, iar așa cum se poate constata, hotărârea nu este motivată, opiniile personale, subiective, nejustificate, chiar și a unui complet de judecată nu pot ține loc de lege.

Deși invocate legal în motivarea recursului, față de prevederile Deciziei RIL a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2006, obligatorii în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. tuturor instanțelor de judecată din România, au instituit reguli de drept aplicabile sesizărilor Curții Constituționale a României, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție, enunțat de art. 21 din Constituția României și garantarea dreptului de a fi judecat într-un mod echitabil de către o instanță imparțială, drept recunoscut și garantat prin prevederile art. 6&1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 teza a II-a din CDFUE, în condițiile în care, în raport de dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituția României și cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

În continuare, invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 și art. 489 din C. proc. civ. aplicate materiei de drept administrativ raportate la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la un recurs efectiv și dispozițiile art. 47 teza I-a din CDFUE cu privire la o cale de atac eficientă, după cum urmează:

În reglementările juridice naționale nu există nicio normă juridică exprimată limpede și fără echivoc prin care calea de atac a recursului în materia de drept administrativ este echivalentă cu calea de atac a recursului din materia de drept civil, din contră prevederile art. 54 pct. (9) din cap. IV din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., privitor la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"La art. 28 alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, instituie un statut de "specialia generalibus derogant" asupra Legii nr. 554/2004 și potrivit prevederilor Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un concurs pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual cu norma comună, respectiv cu dispozițiile invocate ca și neconstituționale, se aplică legea specială, măsură juridică impusă și de prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, a arătat că prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, de regulă, ignorate de instanțe în temeiul unor decizii incomplete ale Curții Constituționale a României care nu au fost raportate și analizate adecvat cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului asupra dispozițiilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 paragraf 1 din CDFUE, astfel încât Deciziile Curții Constituționale nr. 462/2014, nr. 747/2014, nr. 219/2016 și altele, demarate inexplicabil de la o negație juridică evidentă menționată de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, "Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal ...", și printr-o deducție irațională, rezultând că acestea ar reprezenta voința legiuitorului, Curtea Constituțională substituindu-se, astfel, neconstituțional, legiuitorului, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, limitările procedurale impuse celei de-a doua faze a sistemului dublului grad de jurisdicție de art. 488 din C. proc. civ. prin deciziile Curții Constituționale nu au fost raportate la propria jurisprudență a Curții Constituționale exprimată în alte decizii (cu titlu de exemplu Decizia nr. 485/2015), și, mai mult, nu au fost raportate la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilită în litigiile Lungoci împotriva României/2006, Belasin împotriva României/2007 și Bernd împotriva României/2013, prin care Curtea a considerat că accesul la justiție, numai pentru a se declara acțiunea ca nefondată printr-o apreciere subiectivă a judecătorului, iar limitarea căii de atac instituite de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin efectul aplicării eronate a unei legi străine materiei care guvernează cauza, este contrar dreptului la judecarea efectivă a cauzei în sistemul dublului grad de jurisdicție, garantate de art. 6 teza a I-a și de art. 13 din Convenție.

Examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită în sarcina contestatorului, Înalta Curte va avea în vedere prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 55 din data de 03.07.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se interpretează în sensul că de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în calea de atac beneficiază numai reclamantul care a fost scutit în primă instanță de obligația timbrajului și pe cale de consecință contestatorul va fi scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Cu privire la contestația în anulare de față, Înalta Curte constată că aceasta este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Conform acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: ... 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate statuate de dispozițiile art. 504 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora "Contestația în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului" constată că deși intitulată "contestație în anulare" cererea dedusă judecății aceasta este identică cu cea soluționată prin Decizia nr. 186 din data de 18.01.2019.

Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, hotărârea prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Raportat la datele speței de față, Înalta Curte observă că decizia prin care se soluționează cererea de recurs împotriva încheierii din data de 18.10.2018 este definitivă și nu poate fi supusă prezentei căi extraordinare de atac, deoarece partea interesată are la îndemână numai calea de atac a recursului, ceea ce în cauza de față această etapă procesuală a fost epuizată.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35, art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că această cerere a fost analizată atât prin încheierea de ședință din data de 18.10.2018, cât și prin Decizia nr. 186 din data de 18.01.2019, motiv pentru care reiterarea acesteia și în cadrul contestației în anulare apare ca inadmisibilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248, coroborat art. 504 din C. proc. civ. și ținând cont și de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge atât contestația în anulare, cât și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35, art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 186 din 18 ianuarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35, art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - OB