ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în insolvență, prin administrator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, desființarea/anularea Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 privind suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SA cu privire la suma de 1.000.650 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare de plată stabilite în baza Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/24 iulie 2015, decizie emisă de organul fiscal - Ministerul Finanțelor Publice -ANAF-DGRFP Craiova în temeiul prevederilor art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/20003(R) privind Codul de procedura fiscală și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la soluționarea, pe fond, a contestației cu care au fost învestite.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 423 din data de 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins acțiunea cu privire la D.G.R.F.P. CRAIOVA și A.J.F.P. Gorj, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 423 din data de 10 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SA - în reorganizare judiciară - prin administrator judiciar B. și prin administrator special C., solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, recurenta a evocat circumstanțele în care a luat cunoștință de conținutul Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 și a arătat aceasta nu conține suficiente elemente de fapt de natură a stabili existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în procedura administrativă, nu se prezintă suficiente elemente de fapt de natură a stabili, a indica cu certitudine, infracțiunea/infracțiunile ce se are/au în vedere la adoptarea soluției de suspendare a soluționării contestației, nu se prezintă suficiente elemente de fapt de natură a stabili proveniența prejudiciului, elemente de natură să precizeze modul în care s-a stabilit și a fost cuantificat prejudiciul.

În considerentele Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 se regăsesc în totalitate mențiunile inserate de organul de inspecție fiscală în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x încheiat la data de 24 iulie 2015 preluate din Procesul-verbal încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu la data de 12 martie 2015 și Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/4 martie 2015, decizie contestată și anulată, în mod definitiv, potrivit hotărârii/deciziei nr. 185 a instanței de control judiciar - Tribunalul Gorj, secția I civilă, pronunțată la data de 5 februarie 2015 în dosarul nr. x/2015.

Simpla afirmație a organului competent cu soluționarea contestației, conform căreia "societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale emise de diverși furnizori, în care sunt înscrise operațiuni fără conținut economic, în scopul de a crea un avantaj economic pentru SC A. SA, prin deducerea de cheltuieli și TVA înscrise în documente care nu atestă operațiuni reale", nu înseamnă că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației în procedura administrativă.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 281 alin. (1), art. 47 și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 și a susținut că decizia de soluționare a contestației nu i-a fost comunicată printr-una dintre modalitățile prevăzute de art. 47 C. proc. fisc. și deci îi este inopozabilă.

Recurenta a mai susținut că nu sunt dovedite elementele prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

La emiterea Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/24 iulie 2015, precum și a Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015, organele fiscale au ignorat dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale.

A mai arătat recurenta că intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispozițiile art. 1, art. 4, art. 7 și art. 13 din H.G. nr. 520/2013.

1.4. Apărările intimaților

1.4.1. Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a formulat întâmpinare, în nume propriu și pentru intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a argumentat, în esență, că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Decizia privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/24 iulie 2015 întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/24 iulie 2015 și a procesului-verbal de control x/24 iulie 2015 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei supuse soluționării.

În urma unei inspecții fiscale efectuate la Societatea A. SA, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj prin Activitatea de Inspecție Fiscală Gorj, printre alte acte administrative întocmite cu această ocazie, a formulat și o sesizare penală, prin care a apreciat că recurenta-reclamantă a prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 1.000.650 RON.

Acțiunea penală are întâietate față de acțiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor două acțiuni este săvârșirea unei infracțiuni sau existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, iar, pe de altă parte, soluționarea acțiunii civile este condiționată de soluționarea acțiunii penale în privința existenței faptei.

1.4.2. La rândul său, intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, în ceea ce privește calitatea sa procesuală pasivă, argumentând, în esență, că intimata nu a emis actul a cărui anulare se solicită și nici nu s-a făcut dovada că nu ar fi soluționat, în termenul legal, vreo cerere formulată de recurentă.

Examinând înscrisurile cauzei, raportat la argumentele recurentei-reclamante și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.

În speță, recurenta-reclamantă a formulat contestație administrativă împotriva Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/24 iulie 2015, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plata în cuantum total de 1.000.650 RON, contestație înregistrată la AJFP Gorj sub nr. x/02.09.2015.

Întrucât nu a primit răspuns la contestația formulată, în data de 6 noiembrie 2015, recurenta s-a adresat Curții de Apel Craiova, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, solicitând, în principal, desființarea Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/24 iulie 2015, iar în subsidiar obligarea pârâtei AJFP Gorj la emiterea deciziei sau dispoziției de soluționare a contestației sale.

Prin Sentința nr. 143/28 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta Societatea A. SA, fiind obligată pârâta AJFP Gorj să soluționeze contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/24 iulie 2015 și a RIF nr. x/24 iulie 2015.

Împotriva acestei Sentințe a formulat recurs pârâta DGRFP Craiova - AJFP Gorj, iar prin adresa emisă de instanța de recurs în data de 3 iunie 2016, Societății A. SA i-a fost comunicată, atât cererea de recurs, cât și Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015 privind suspendarea soluționării contestației formulate de societate cu privire la suma de 1.000.650 RON, reprezentând impozit pe profit: 312.958 RON; majorări/dobânzi de întârziere impozit pe profit: 55.193 RON; penalități de întârziere impozit pe profit: 32.730 RON; TVA de plata: 469.441 RON; majorări dobânzi de întârziere TVA: 51.246 RON.

Societatea A. SA s-a adresat instanței de contencios administrativ, în cauza ce face obiectul recursului de față, cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 și obligare a pârâtelor la soluționarea, pe fond, a contestației cu care au fost învestite.

În decizia astfel atacată, s-a reținut că organele de inspecție fiscală din cadrul AIF Gorj au formulat sesizarea penală nr. x/24 iulie 2015 adresată IGPR - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, cu privire la faptul că societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale de la diverși furnizori, în care sunt înscrise operațiuni fără un conținut economic, scopul fiind acela de a crea un avantaj societății prin deducerea de cheltuieli și TVA înscrise în documente care nu atestă operațiuni reale, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma totală de 1.000.650 RON.

S-a mai reținut că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Decizia privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/24 iulie 2015, întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/24 iulie 2015 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență, soluționarea contestației administrative depinzând de soluția din cauza penală.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , republicat, care statuează că organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, cauza atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Critica recurentei privind inopozabilitatea deciziei atacate nu este fondată, în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 92/2003, iar nu dispozițiile Legii nr. 207/2015. Raportat la dispozițiile art. 45 din O.G. nr. 92/2003, decizia contestată produce efecte din momentul în care este comunicată contribuabilului, respectiv data de 9 iunie 2016, de la această dată fiind opozabilă recurentei.

În continuare, din lecturarea conținutului art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , Înalta Curte reține faptul că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, desigur, cu obligația acestuia de a motiva decizia adoptată.

În același timp, Înalta Curte reține că adoptarea măsurii analizate este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În acest sens, în cuprinsul deciziei nr. 963/24 noiembrie 2015 s-a reținut că organele de inspecție fiscală din cadrul AIF Gorj au formulat sesizarea penală nr. x/24 iulie 2015 adresată IGPR - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, cu privire la faptul că societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale de la diverși furnizori, în care sunt înscrise operațiuni fără un conținut economic, scopul fiind acela de a crea un avantaj societății prin deducerea de cheltuieli și TVA înscrise în documente care nu atestă operațiuni reale, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma totală de 1.000.650 RON, sumă la care se referă și Decizia de Impunere nr. x/24 iulie 2015.

Examinând decizia atacată, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea soluționării contestației administrative.

Înalta Curte constată însă că, deși, formal, măsura suspendării soluționării contestației administrative a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , oportunitatea măsurii nu a fost corect apreciată, în special ținând seama de principiul celerității procedurii jurisdicționale, exigență a statului de drept care impune ca practicile administrative și judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

Ca atare, litigiile trebuie să fie soluționate într-un termen optim și previzibil pentru a se garanta efectivitatea dreptului analizat.

În România, principiul celerității este reglementat în art. 21 alin. (3) din Constituție, care prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele principiului asigurării preeminenței dreptului într-o societate democratică.

În speța de față, instanța de control judiciar apreciază ca fiind semnificativă împrejurarea că decizia de impunere nr. x a fost emisă la data de 24 iulie 2015, că debitele stabilite în sarcina recurentei-reclamante au vizat perioada 1 octombrie 2010 - 31 martie 2015, iar suspendarea procedurii de soluționare a recursului administrativ a fost dispusă prin Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015, dată de la care s-au scurs aproape 4 ani, perioadă care nu corespunde cerinței termenului rezonabil.

Mai mult decât atât, este de observat faptul că, în toată perioada care s-a scurs din anul 2015 și până în prezent, bănuiala existenței unor fapte de natură penală - premisă a suspendării procedurii administrative - nu a fost confirmată prin începerea urmării penale.

Semnificativ pe aspectul analizat este și faptul că recurenta-reclamantă se află în prezent în procedură de reorganizare judiciară, context în care se impune cu necesitate efectuarea și finalizarea oricăror demersuri vizând clarificarea situației activelor și pasivelor acesteia.

În fine, instanța de control judiciar constată că soluționarea contestației administrative, care implică analiza realității operațiunilor, poate avea loc pe baza aspectelor avute în vedere la emiterea actului de impunere.

În acest sens, Înalta Curte trebuie să aibă în vedere justul echilibru între interesul public și drepturile ori interesele legitime private ale destinatarului actului, în condițiile în care soluția adoptată de autoritatea de soluționare a contestației administrative nu trebuie să depășească ceea ce este necesar și rezonabil pentru atingerea scopului propus, respectiv acela de a evita pierderile la bugetul de stat.

Așa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă Agenția Națională de Administrare Fiscală și interesul legitim privat al contribuabilului de a-și vedea clarificată situația fiscală, constatând că măsura suspendării generează o întârziere nepermisă a soluționării cauzei fiscale, Înalta Curte consideră că se impune admiterea recursului, cu consecința obligării organului competent să se pronunțe asupra fondului contestației administrative.

Critica recurentei privind calitatea procesuală pasivă a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este, însă, fondată.

În contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă revine autorității publice emitente a actului contestat sau al cărei refuz nejustificat se contestă, deci titulară a obligației corelative dreptului pretins de partea vătămată, ipoteze în care această intimată nu se regăsește în prezenta speță.

Recurenta-reclamantă contestă un act emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, fiind lipsită de relevanță, din perspectiva calității procesuale pasive, faptul că această intimată-pârâtă se află într-un raport de subordonare instituțională față de intimata ANAF.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. SA, va casa în parte Sentința recurată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamantă, va anula Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015 emisă de DGRFP Craiova și va obliga pârâta la soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă, menținând celelalte dispoziții ale Sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SA - în reorganizare judiciară - prin administrator judiciar B. și prin administrator special C. împotriva Sentinței civile nr. 423 din data de 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte Sentința recurată și, rejudecând cauza:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. SA.

Anulează Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015 emisă de DGRFP Craiova.

Obligă pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova la soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă.

Menține celelalte dispoziții ale Sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - CL