ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5976/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 01.04.2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 72/P/26.09.2018 privind soluționarea plângerii prealabile nr. 11670/2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, precum și împotriva următoarelor acte administrative: Dispoziția obligatorie nr. x/18.04.2018 și Raportul de Inspecție Economico-Financiară nr. x/18.04.2018, emise de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, solicitând admiterea contestației și anularea actelor contestate .

Prin sentința nr. 215 din 20.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că în cauza dedusă judecății reclamanta a solicitat anularea Dispoziției Obligatorii CRR-AIF 986/18.04.2018 emisă în baza raportului de inspecție economico-financiară nr. x/18.04.2018, prin care s-au dispus un număr de 10 măsuri, pentru care, în temeiul art. 25 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2011 s-a solicitat a fi duse la îndeplinire în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziției obligatorii.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, potrivit căruia:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.

Regulile privind competența sunt de strictă interpretare și, în raport cu obiectul acțiunii, Curtea apreciază că sumele stabilite prin dispoziția obligatorie contestată de reclamantă nu se încadrează în cele expres prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, ci se referă la alocații din fondurile publice pentru transportul pensionarilor și la accesorii corespunzătoare.

În plus, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și art. 33 alin. (1) și (3) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2002 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziția obligatorie fiind privită ca un act administrativ și nu ca un act de impunere fiscală, care să fie contestat în condițiile Codului de procedură fiscală.

Astfel, în cauză, în stabilirea instanței competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.

Pornind de la această premisă, este necesară identificarea actului administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act supus executării și care poate constitui obiect al acțiunii în contencios administrativ.

Curtea de Apel a reținut că prin Dispoziția Obligatorie nr. x/18.04.2018 s-au stabilit obligații de plată în sarcina societății reclamante.

Dispoziția respectivă constituie titlu de creanță și neaducerea la îndeplinire a obligației prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancționează contravențional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din același act normativ.

Deci, actul cu caracter executoriu, care conține măsurile de restabilire a legalității și regularității, este dispoziția obligatorie.

Prin urmare, în raport cu actul administrativ vătămător, Dispoziția Obligatorie nr. x/18.04.2018 și cu emitentul acestui act, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, autoritate de rang local, competența de soluționare a cauzei aparține, în primă instanță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

În sensul argumentelor mai sus expuse, Înalta Curte a pronunțat decizia nr. 3318/12.10.2018 în dosarul nr. x/2018 prin care s-a soluționat un conflict negativ de competență.

Prin urmare, în cauza dedusă judecății este competent Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 07.06.2019.

Prin sentința nr. 759 din data de 11 septembrie 2019, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția CAF.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Gorj a reținut că, prin Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 986/18.04.2018 - emisă de pârâta D.G.R.F.P. Craiova, Activitatea de inspecție fiscală - Serviciul de Inspecție economico-financiară, Compartimentul Gorj, pe baza Raportului de inspecție economico-financiară înregistrat sub nr. x/18.04.2018 -, au fost dispuse o serie de măsuri în sarcina reclamantului, fiind stabilit și termenul de aducere la îndeplinire.

Reclamantul a înțeles să conteste măsurile dispuse prin dispoziția emisă de D.G.R.F.P. Craiova, formulând în acest sens plângere prealabilă împotriva Dispoziției anterior menționată - înregistrată la M.F.P. - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor sub nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 72/P/26.09.2018, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă formulată de A. S.A. împotriva Dispoziției Obligatoriii nr. CRR AIF 986/18.04.2018 emisă de Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Craiova și a respins, ca inadmisibilă, plângerea prealabilă formulată de A. S.A. împotriva Raportului de inspecție economico-financiară înregistrat sub nr. x/18.04.2018.

Conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Așadar, textul de lege anterior menționate instituie competența Curților de Apel de a soluționa acele litigii referitoare la actele administrative emise de autoritățile publice centrale.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009: "(1) Ministerul Finanțelor Publice se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.".

Prin urmare, competența de soluționare a cererii vizând anularea Deciziei nr. 72/P/26.09.2018 revine Curții de Apel și nu Tribunalului - din moment ce respectivul act administrativ-fiscal este emis de M.F.P. - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

În ceea ce privește cererea de anulare a Dispoziției obligatorii nr. CRR AIF 986/18.04.2018 - întocmită de pârâta D.G.R.F.P. Craiova -, este adevărat că acest act administrativ este emis de o autoritate locală însă, art. 45 din H.G. nr. 101/2012 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare -, statuează ca "Decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii". Așadar, ceea ce se atacă în fața instanței de contencios administrativ și fiscal nu este actul administrativ propriu-zis - în speță Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 986/18.04.2018 -, ci Decizia emisă în soluționarea contestației formulată împotriva respectivului act - în cauză Decizia nr. 72/P/26.09.2018, competența materială fiind atrasă în raport cu această decizie.

Față de toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, instanță competentă în raport de rangul autorității emitente a actului atacat, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

S-a reținut că în acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 2989/25.09.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a soluționat un conflict negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea Dispoziției Obligatorii CRR-AIF 986/18.04.2018 emisă în baza raportului de inspecție economico-financiară nr. x/18.04.2018, prin care s-au dispus un număr de 10 măsuri, pentru care, în temeiul art. 25 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2011 s-a solicitat a fi duse la îndeplinire în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziției obligatorii.

Prin Dispoziția Obligatorie nr. x/18.04.2018 s-au stabilit obligații de plată în sarcina societății reclamante.

Înalta Curte constată că, dispoziția sus-menținată constituie titlu de creanță și neaducerea la îndeplinire a obligației prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, se sancționează contravențional, potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din același act normativ.

Deci, actul cu caracter executoriu, care conține măsurile de restabilire a legalității și regularității, este dispoziția obligatorie.

Fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriilor stabilite prin textul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, potrivit căruia:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Din conținutul acestor dispoziții rezultă că pentru determinarea competenței materiale a instanței de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Cu alte cuvinte, în cazul în care nu este incident criteriul valoric competența materială a instanței de contencios administrativ este determinată de apartenența organului emitent al actului la categoria autorităților publice centrale sau locale.

Prin urmare, având în vedere că Dispoziția Obligatorie nr. x/18.04.2018 a fost emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, autoritate de rang local, iar competența materială de soluționare a cauzei fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ vătămător, Înalta Curte constată că secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului îi aparține competența de soluționare a cauzei, în primă instanță.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.