ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, anularea parțială a Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 178/17.01.2017 emise de pârâtă, respectiv anularea măsurilor nr. 2, 3 și 6 stabilite de inspecția economico-financiară prin aceasta, și anularea parțială a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x/22.03.2016.

La data de 07.03.2019, reclamanta a formulat cerere de completare a acțiunii, în sensul că solicită anularea parțială a Deciziei nr. 51/P/15.06.2017 emise în soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 178/17.01.2017, respectiv art. 2 cu privire la măsurile nr. 2, 3 și 6 stabilite prin dispoziție.

Prin încheierea de ședință din 9 martie 2018, instanța, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, emitentul Deciziei nr. 51/P/15.06.2017.

Prin sentința civilă nr. 945 din 1 noiembrie 2019, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta DGRFP Craiova, și a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. astfel cum a fost precizată.

1.2. Împotriva acestei sentințe, pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova au formulat recurs.

Prin Decizia nr. 744 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâților, a casat în tot sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța de recurs că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competența de soluționare a cauzei în funcție de rangul emitentului actului atacat.

1.3. În rejudecare, pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2020, la data de 24.06.2020.

Prin sentința civilă nr. 250 din 5 noiembrie 2020, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat art. 2 din Decizia nr. 51/P/15.06.2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la măsurile nr. 2 și 6 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 178/17.01.2017.

A anulat măsurile nr. 2 și 6 din Dispoziția obligatorie privind măsurile stabilite de inspecția economico-financiară nr. CRR-AIF 178/17.01.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

A anulat Raportul de inspecție economico-financiară nr. 777/22.03.2016 cu privire la măsurile nr. 2 și 6.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea actelor menționate anterior în ceea ce privește măsura nr. 3.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj.

2.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii formulate.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a făcut referire la Contractul nr. x/12.06.2014 și la procedura de atribuire a acestuia, arătând că, deși contractul a fost atribuit ca achiziție directă, pentru a asigura transparența și pentru o cheltuire judicioasă a fondurilor aprobate, a organizat o selecție de oferte. Sub aspectul legalității măsurii, a susținut că, în caietul de sarcini, au fost cuprinse și lucrările de la hidrofor OJT și hidrofor Super 2000, lucrări pe care organul de control le consideră suplimentare. Însă, lucrările erau absolut necesare, hidrofoarele respective neputând funcționa fără acestea.

2.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat casarea hotărârii recurate, cu consecința rejudecării pe fond și a respingerii acțiunii în totalitate.

A susținut recurentul că un prim motiv de recurs privește faptul că instanța de fond și-a însușit în totalitate concluziile raportului de expertiză, fără a motiva înlăturarea susținerilor sale. De asemenea, în cauză nu se impunea efectuarea unei expertize contabile, problema dedusă judecății fiind una doar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebui să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă și să se refere la probele administrate și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile părților și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Expertiza contabilă dispusă potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ. are rolul de a oferi instanței o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supusă analizei, dar concluziile pot fi înlăturate motivat, întrucât în aprecierea probelor intervine raționamentul judecătorului, care o poate corela cu toate celelalte probe administrate și o analizează prin prisma normelor juridice aplicabile.

În continuarea argumentelor sale, recurentul, referitor la măsura nr. 2, a susținut că instanța de fond nu a analizat realitatea operațiunilor și nu a ținut cont de modul cum acestea au fost prezentate ca fiind derulate și nu le-a coroborat cu cele declarate de membrii comisiei de recepție în notele explicative date organelor de inspecție economico-financiară.

A prezentat situația de fapt, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, societatea A. S.A. nerespectând prevederile legale și contractuale în ceea ce privește contractele încheiate cu B. S.R.L..

A mai susținut recurentul, în ceea ce privește măsura nr. 6, că judecătorul fondului nu a avut în vedere că întocmirea unor documente cu scopul de a îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi înregistrate în evidența contabilă nu este suficientă în a concluziona că operațiunile au fost reale.

A prezentat situația de fapt, a reiterat aspecte prezentate în cuprinsul întâmpinării formulate la fond, concluzionând că în mod corect echipa de inspecție economico-financiară a dispus în sarcina A. S.A. recuperarea sumei de 67.457,55 RON

3.1. Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare față de recursul pârâtului, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurentul reia situația de fapt constatată prin actele de control, fără a invoca în concret un text de lege care nu ar fi fost analizat sau încălcat de instanța de fond.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare față de recursul reclamantei, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că recurenta-reclamantă reiterează parțial acțiunea, fără a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepțiile nulității recursurilor invocate de intimata-reclamantă și de intimatul-pârât prin întâmpinările depuse.

Înalta Curte constată că ambii recurenți au invocat atât motivul de casare prevăzut de pct. 6, cât și de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă niciunul dintre recursuri nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6, acesta se referă la cazul când hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat formal acest motiv de casare, fără a preciza care dintre situațiile reglementate de articol ar fi incidentă în cauză.

Nici recurentul-pârât Ministerul Finanțelor nu a indicat care dintre ipotezele prevăzute pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. ar fi incidentă în cauză, recurentul rezumându-se la a reda art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și la a-și exprima nemulțumirea față de proba cu expertiză contabilă administrată la fond.

4.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici recursul reclamantei și nici recursul pârâtului nu satisfac exigențele prevăzute de C. proc. civ. din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

4.2.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a precizat în niciun fel care norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greșit de prima instanță, rezumându-se la a reda situația de fapt, în ceea ce privește măsura nr. 3 din actele contestate în privința căreia acțiunea a fost respinsă, și a reitera argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Nici cererea de exercitare a căii de atac formulată de recurentul-pârât Ministerul nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

După cum s-a expus la pct. 2.2. al prezentei decizii, recurentul s-a limitat la a arăta o parte a considerentelor primei instanțe și la a reitera aceleași argumente formulate în fața instanței de fond, prin întâmpinarea la acțiune, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Faptul că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor a intercalat unele fraze, prin care își exprimă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe și indică actele normative incidente, nu echivalează cu motivarea recursului.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor formulate de reclamanta S.C. A. S.A. și de pârâtul Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 250 din 5 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.