ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 880/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 04 februarie 2021, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casației și Justiție contestația în anulare formulată de recurenta A. împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, decizie prin care, în completul de filtru, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei nr. 3599/2019 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prioritar, Înalta Curte, reținând prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", va analiza admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 22 august 2018, fiind vorba, așadar, de un proces început sub imperiul noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" și, respectiv, art. 503 alin. (2) pct. 1-4, potrivit cu care "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Drept urmare, analizând condiția de admisibilitate referitoare la obiectul contestației în anulare, Înalta Curte are în vedere că, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) C. proc. civ., sunt hotărâri definitive:1) hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2) hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3) hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii și 6) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Contestația în anulare poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. În caz contrar, s-ar încălca principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În cauză, prin decizia nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează următoarele:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Din interpretarea textului mai sus menționat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din același act normativ, precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Astfel, procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

Înalta Curte reține că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac. Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, se constată că împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Întrucât, prin respingerea contestației în anulare, contestatoarea a căzut în pretenții față de intimata B., cererea acesteia din urmă privind plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, fiind întrunite cerințele art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 952 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. recunosc instanței dreptul de a cenzura aceste cheltuieli, ori de câte ori constată, motivat, că acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Or, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în speță, a fost acordat un singur termen de judecată, iar raportat la natura pricinii, la proporționalitatea cheltuielilor de judecată în raport cu volumul de muncă presupus de specificul cauzei, determinat de complexitatea și dificultatea redusă a pricinii, constată că acestea nu se impun a fi suportate de către contestatoare în întregime, cuantumul acestora depășind un caracter rezonabil.

În consecință, Înalta Curte va obliga pe contestatoarea A. la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 RON, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe contestatoarea A. la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 RON.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.