ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2286/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 august 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la emiterea adeverinței de vechime cerute în baza art. 34 alin. (5) din Legea 53/2003, obligarea pârâtei la plata impozitului și a contribuțiilor la sănătate și pensie conform legii asigurărilor sociale, aferente salariului negociat de 644 RON brut pentru perioada lucrată reieșită din adeverință, obligarea pârâtei la plata daunelor interese cominatorii pentru întârzierea nejustificată în a furniza la cerere această adeverință de vechime și moratorii pentru prejudiciul creat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8015 din 2 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată de persoană fără calitate procesuală activă.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă excepția necompetenței generale a instanțelor, ca neîntemeiată; au fost respinse cererile privind nulitatea absolută a contractului individual de muncă și atragerea răspunderii civile a administratorului asociației și a societății de avocatură SCA C., ca inadmisibile; a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 8015 din 2 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B..

A fost obligată apelanta la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

La 9 septembrie 2019, fără a-și încadra susținerile în motivele de casare expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta formulează cerere de apel/recurs și de repunere pe rol a cauzei încheierii de ședință din 4 septembrie 2019 care a stat la baza hotărârii nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019, sub aspectul respingerii presupusei cereri precizatoare de chemare în garanție a administratorului de bloc și a reprezentantului convențional al chematei în garanție, solicitând admiterea apelului, o nouă repunere pe rol a cauzei pentru a se administra probatoriul, în vederea rejudecării cauzei sub toate aspectele și respectării principiilor de drept al disponibilității, oralității și contradictorialității ce trebuie să guverneze orice proces civil.

În argumentarea cererii de recurs, după o scurtă prezentare a situație de fapt se susține, în esență, că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au judecat cererea reclamantei de chemare în judecată în contradictoriu cu persoana juridică chemată în judecată și au a pronunțat o sentința în contradictoriu cu nimeni de pe stradă încălcându-i drepturile prevăzute de art. 6 CEDO.

Atât în fond, cât și în apel sub acest aspect al părții chemate în judecată, hotărârile sunt nule, bazate pe o eroare materială comisă cu bună știință și cu rea credință de reprezentantul convențional al administratorului, fiind încălcat principiul disponibilității și contradictorialității justiției, reclamanta fiind obligată de instanțele de judecată să discute în contradictoriu cu persoane străine de cauză.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În cuprinsul raportului, s-a reținut, în esență, inadmisibilitatea recursului, dat fiind că hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată într-un litigiu de muncă, în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raportul întocmit.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În cauză, prin acțiunea promovată, reclamanta A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. la emiterea adeverinței de vechime cerute în baza art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, obligarea pârâtei la plata impozitului și a contribuțiilor la sănătate și pensie conform legii asigurărilor sociale, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor interese cominatorii pentru întârzierea eliberării adeverinței și moratorii pentru prejudiciul creat.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei A. la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2020.