ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2020

Ședința publică din data de 18 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2017*, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., angajarea răspunderii contractuale a pârâtei în temeiul contractului de muncă încheiat între părți, obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului cauzat prin deținerea calității de administrator în cadrul a două societăți simultan, fără acordul expres al asociaților, obligarea pârâtei la acoperirea beneficiului nerealizat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7858/2017 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 561 din 01 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată, și a obligat reclamanta la plata către pârâta a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1829/A/2018 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 561/01.03.2018, ca nefondat; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ. și ale Legii nr. 31/1990.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că temeiurile de drept reprezentate de dispozițiile art. 79, art. 82, art. 126, art. 127 din Legea nr. 31/1990 sunt invocate pentru prima oară în recurs, contrar dispozițiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. De asemenea, prin cererea de recurs nu este indicat nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea ce intervine în acest caz fiind nulitatea recursului.

Intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, așa cum reiese din dovezile aflate la filele nr. x și 27 din dosar.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat un punct de vedere la raport, prin care a susținut admisibilitatea prezentului recurs.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 18 martie 2020.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, față de care constată următoarele:

Dispozițiile art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Acțiunea introductivă de instanță are la bază două temeiuri: răspunderea civilă contractuală, în temeiul unui contract individual de muncă și angajarea răspunderii pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 197 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a reținut și instanța de apel .

La 21 iunie 2017, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor la suma de 8.000 RON, astfel cum reiese din adresa aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Nici în situația răspunderii în temeiul unui contract individual de muncă, nici în cazul răspunderii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, legiuitorul nu reglementează calea de atac a recursului.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 26/1990, în registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la:

"orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate".

De asemenea, conform prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, "Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare".

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data introducerii acțiunii (14 februarie 2017), orice înregistrări în registrul comerțului sunt executorii și sunt supuse numai apelului.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, motiv pentru care decizia civilă nr. 1829/A/2018 din 04 octombrie 2018 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru argumentele expuse, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1829/A din 04 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Întrucât a pierdut procesul, recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, astfel că fiind întrunite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 500 RON, către intimata-pârâtă B.., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1829/A din 04 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 500 RON, către intimata-pârâtă B.., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2020.