ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1063/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea adresei B./09.07.2018; constatarea netemeiniciei deciziei de reziliere a contractului de subcontractare detaliat nr. CNM 184P09/11.10.2016 și obligarea pârâtei la plata de daune-interese în cuantum de 247.500 RON, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat conform bugetului stabilit înainte de ofertare; obligarea pârâtei la plata sumei de 845.743,78 RON, din care: 450.573,63 RON, reprezentând contravaloarea facturii - servicii de modelare hidraulică; 147.670,15 RON, cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor; 317.602,67 RON, contravaloarea serviciilor prestate pentru componenta Evaluare Impact Mediu; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a indicat dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Legea nr. 99/2016.

Reclamanta a formulat o cerere modificatoare, prin care a arătat că al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă vizează obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 247.500 RON, reprezentând contravaloarea profitului nerealizat conform bugetului stabilit înainte de ofertare.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal, întrucât reclamanta nu este parte în contractul de servicii nr. x/16.08.2016, ci este subcontractantul pârâtei. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale active, întrucât reclamanta nu a dovedit interesul în legătură cu procedura de atribuire a contractului servicii nr. x/16.08.2016 și nu arată ce act al autorității contractante i-ar fi produs un prejudiciu. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de la termenul din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018*, la data de 18 decembrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 3166 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., reprezentată de B. - Sucursala București.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată. De asemenea, apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului.

Prin decizia civilă nr. 885/2022 din 2 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3166 din 31 octombrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B., reprezentată de B. - Sucursala București; s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea; pârâta a fost obligată la plata sumei de 450.573,63 RON, contravaloare servicii de modelare hidraulică, către reclamantă; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

La data de 11 august 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018*, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - Sucursala București împotriva deciziei civile nr. 885/2022 din 2 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. - Sucursala București (în continuare, "B.") a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce privește obligarea la plata sumei de 450.573,63 RON și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În temeiul art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

i) prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu referire la faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 249 și art. 431 din C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

După ce sunt reluate în mod identic argumentele hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul dosarul nr. x/2018, la paginile 8-13 (unde se regăsește întreaga presupusă motivare a instanței de apel), la pagina 13 instanța de apel a precizat că "rezultă că apelanta-reclamantă (A.) a predat către beneficiarul final al lucrării (deci nu către B.) raportul de modelare hidraulică și că acesta din urmă a achitat către B. contravaloarea raportului de modelare hidraulică".

Ulterior, se menționează, fără nicio motivare concretă că, în baza prevederilor art. 249 din C. proc. civ., a fost răsturnată sarcina probei, revenind B. sarcina de a dovedi împrejurarea că acest raport nu îndeplinea condițiile contractuale.

Potrivit art. 249 din C. proc. civ., "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească".

Or, în prezentul dosar, S.C. A. S.R.L. face susținerea că este îndreptățită la plata sumei de bani ce formează obiectul facturii aferente contravalorii raportului de modelare hidraulică, iar nu B..

B. a decis anterior litigiilor între părți rezilierea contractului încheiat, acțiune concretizată prin emiterea adresei B./09.07.2018, aspect față de care S.C. A. S.R.L., prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, a solicitat anularea acestei adrese (capătul de cerere nr. 1).

Tribunalul București nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, iar S.C. A. S.R.L. nu a formulat apel cu privire la acest aspect (a se vedea motivele de apel prin care nu se critică acest aspect).

Rezultă astfel că adresa prin care B. a decis rezilierea contractului încheiat între părți este un document valabil, în condițiile în care nicio instanță de judecată nu a constatat faptul că decizia de reziliere ar fi fost una nejustificată.

Nici Curtea de Apel București nu s-a pronunțat în vreun fel cu privire la anularea acestei adrese ce constituie capătul nr. 1 din cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, singura susținere ce trebuie dovedită este aceea a părții adverse, susținere referitoare la plata facturii aferente contravalorii raportului de modelare hidraulică nr. 1567/25.04.2018 în cuantum de 450.573,63 RON, inclusiv TVA.

Recurenta consideră că singura posibilitate a intimatei de a demonstra acest aspect, era de a solicita încă din faza judecății pe fondul cauzei efectuarea unei expertize tehnice care să confirme (sau nu) dacă raportul de modelare hidraulică este întocmit în conformitate cu dispozițiile contractuale cerute de B., de beneficiarul final (S.C. C. S.A. Pitești), dar și de dispozițiile legale în vigoare.

Or, intimata S.C. A. S.R.L. a evitat să solicite o astfel de expertiză tehnică, deoarece cunoștea rezultatul, respectiv calitatea defectuoasă și insuficientă a serviciilor prestate, aspect ce ar fi confirmat faptul că erau corecte argumentele prezentate în adresa prin care B. a decis rezilierea contractului.

Prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ., respectiv prin inversarea sarcinii probei, instanța de apel a permis intimatei să eludeze proba cu expertiza tehnică și, totodată, să încaseze în mod nejustificat contravaloarea facturii aferente raportului de modelare hidraulică.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a interpretat eronat și dispozițiile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ. în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat și efectele sale.

Instanța de apel s-a folosit de această instituție de drept pentru a prelua în integralitate argumentele din dosarul nr. x/2018 și pentru a nu analiza (și motiva) în mod direct cauza ce formează obiectul prezentului dosar.

Din examinarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2018 se poate observa că B. are calitatea de reclamantă, iar S.C. A. S.R.L. de pârâtă, dar și aspectul deosebit de relevant, respectiv că diferă cauza litigiilor, nefiind "aceeași", așa cum impun prevederile art. 431 din C. proc. civ.

Analiza considerentelor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2018 relevă faptul că intimata S.C. A. S.R.L. a predat recurentei la timp livrabilele ce formează obiectul contractului, aspect de unde rezultă că B. nu a putut demonstra împrejurarea că acestea au fost transmise cu întârziere, astfel încât solicitarea B. de a încasa contravaloarea penalităților de întârziere a fost respinsă.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită, în dosarul de față, contravaloarea unor servicii presupus a fi prestate de către aceasta, rezultând, în mod evident, că sunt diferite cauzele celor două litigii.

În accepțiunea recurentei-pârâte, nu se poate confunda prestarea la timp a unor servicii (chestiune reținută în cadrul dosarului nr. x/2018 în mod definitiv) cu prestarea acestor servicii în mod corespunzător de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., în lipsa oricăror altor mijloace de probă.

Împrejurarea că B. nu a putut demonstra în cadrul dosarului nr. x/2018 că a primit raportul de modelare hidraulică cu întârziere nu confirmă sub nicio formă faptul că raportul de modelare hidraulică a fost și recepționat din punct de vedere calitativ de către B. potrivit procedurii prevăzute de contract și că intimata ar fi îndreptățită, în mod automat, la plata facturii aferente.

Mai mult, la pagina 8, paragraful 4 din decizia Curții de Apel București (pronunțată în dosarul nr. x/2018) s-a reținut, în mod corect, următorul aspect:

"în acord cu Tribunalul, Curtea reține că reclamanta (pârâta din prezenta cauză) nu a învestit propriu-zis instanța cu verificarea conformităților lucrărilor efectuate de pârâta (A.); prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la însăși calitatea lucrărilor efectuate de către pârâta A. (...)".

Prin urmare, în cadrul dosarului nr. x/2018 livrabilele nu au fost verificate din punct de vedere calitativ de către instanțele de judecată (nefiind administrat niciun mijloc de probă în acest sens), cum nici în cadrul dosarului de față nu s-a solicitat și/sau probat acest aspect.

În plus, în cadrul dosarului nr. x/2018 au fost depuse și alte documente, care în prezentul dosar nu au fost depuse de către apelantă, fiind încălcate și dispozițiile art. 16 din C. proc. civ. ("Nemijlocirea"), prevedere legală ce impune ca probele să fie administrate de către instanța care judecă procesul.

Așadar, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate faptul că în cele două dosare cauza juridică nu este identică (astfel cum impun dispozițiile art. 431 din C. proc. civ.) și că respingerea pretențiilor B. din dosarul x/2018 nu presupune admiterea pretențiilor apelantei din prezentul dosar, câtă vreme aceasta nu a reușit să îndeplinească sarcina probei prevăzută de art. 249 din C. proc. civ.

Raportul de modelare hidraulică nu a fost verificat din punct de vedere calitativ, nu s-a depus la dosarul cauzei și nu există nicio probă din care să rezulte că pretențiile reclamantei S.C. A. S.R.L. sunt întemeiate.

Deși este vorba de dosare distincte, Curtea de Apel București în mod eronat a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. civ. și a constatat incidența autorității de lucru judecat, anulând astfel hotărârea primei instanțe.

ii) hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susținut faptul că lipsește cu desăvârșire motivarea instanței de apel, aceasta limitându-se la a prelua considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2018, fără o analiză proprie a pretențiilor deduse judecății în dosarul de față.

Totodată, s-a arătat că instanța de apel nu a reușit nici măcar să facă o analiză cu privire la autoritatea de lucru judecat și la efectele lucrului judecat, reținând doar faptul că argumentele/considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2018 se impun cu autoritate de lucru judecat, fără a explica de ce.

Instanța de apel nu a analizat îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 431 din C. proc. civ.

Procedând de o asemenea manieră, instanța de apel a lipsit-o pe recurenta-pârâtă de o judecată propriu-zisă în prezentul dosar.

Mai mult, recurenta B. este pusă în situația de a critica, în dosarul de față, hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2018, aspect ce nu este permis, motivat de faptul că acestea au rămas definitive, fiindu-i astfel încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Nu s-au înlăturat argumentele pentru care instanța de fond, în prezentul dosar, a respins pretențiile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., deși aceste chestiuni au fost criticate în calea de atac a apelului.

Instanța de prim control judiciar a ales să ignore respectivele argumente și să le înlocuiască cu cele reținute în dosarul nr. x/2018 de celelalte complete de judecată.

Nu există nicio referire a instanței de apel la argumentele și motivele reținute de către tribunal.

De asemenea, nu există nicio mențiune privitoare la faptul că instanța de fond a menționat că nu există probe care să ateste că B. a înțeles să renunțe, în mod explicit sau implicit, dar neechivoc, la prerogativa de a analiza documentația justificativă anterior emiterii facturii de către A. sau că nu există probe care să ateste că B. a acceptat, în afara procedurii contractuale, prestația executată de A..

Mai mult decât atât, instanța de apel nu a motivat sub nicio formă înlăturarea argumentelor prezentate de tribunal referitoare la faptul că:

• Părțile nu au atribuit prin contractul lor vreo valoare acceptului emanând de la beneficiarul final;

• Orice manifestări de voință, acceptări, recunoașteri emanând de la beneficiarul final sau de la finanțatorul acestuia (Ministerul Fondurilor Europene) sunt irelevante din perspectiva verificării modului de derulare a contractului încheiat între părți;

• A. nu a depus la dosarul cauzei contractul de prestări servicii nr. x/16.08.2016 încheiat de recurenta-pârâtă din prezenta cauză cu beneficiarul final, astfel încât orice recunoașteri în temeiul acestui contract (dacă ar fi fost făcute, ceea ce nu este cazul), nu pot fi verificate de către instanță;

• În orice caz, chiar dacă ar fi depus acest contract, asemenea verificări ar fi exterioare cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că pretențiile formulate de A. izvorăsc din contractul de subcontractare nr. CNM 184P09/11.10.2019;

În acest context, recurenta-pârâtă apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la conținutul hotărârii judecătorești, deoarece instanța de apel nu a expus situația de fapt reținută în baza probelor administrate în prezentul litigiu, nu a arătat motivele de drept și de fapt pe care se întemeiază soluția, nu a arătat motivele pentru care a înlăturat argumentele B. și nici motivele pentru care a admis argumentele A..

Decizia recurată este nelegală, cauza fiind tratată superficial de către instanța de apel, chestiune ce conduce la prejudicierea în mod direct a pârâtei B., prin admiterea, chiar și în parte, a pretențiilor reclamantei A..

iii) hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1270 și art. 1350 din C. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Spre deosebire de instanța de fond care a aplicat întocmai dispozițiile contractuale, instanța de apel nu s-a raportat în niciun moment la dispozițiile contractului, ci a ales să îl ignore pur și simplu, considerând că acesta nici nu ar exista.

Așa cum s-a arătat anterior, B. a decis rezilierea contractului încheiat, acțiune concretizată prin emiterea adresei B./09.07.2018, aspect față de care A., prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, a solicitat anularea acestei adrese.

Recurenta-pârâtă a reiterat faptul că adresa prin care B. a decis rezilierea contractului încheiat între părți este un document valabil, în condițiile în care nicio instanță de judecată nu a constatat că decizia de reziliere ar fi fost una nejustificată.

Câtă vreme B. a invocat numeroase chestiuni tehnice încălcate de către A. în cuprinsul adresei de reziliere a contractului, iar A. nu a dovedit contrariul celor menționate de către B. (în lipsa administrării probei cu expertiza tehnică), motivele rezilierii rămân perfect valabile, iar instanța de apel nu avea posibilitatea să le nesocotească în lipsa unui mijloc de probă care să dovedească contrariul.

În acest caz, instanța de apel era obligată să respecte și să aplice prevederile contractului valabil încheiat între părți, iar nerespectarea acestei obligații conduce la încălcarea dispozițiilor art. 1270 din C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, arătând că în cuprinsul recursului nu este indicată nicio informație cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru și nici nu este atașat vreun înscris din care să rezulte plata taxei judiciare de timbru aferente celor trei motive de nelegalitate invocate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 14 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. către recurenta-pârâtă B. - Sucursala București, cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției netimbrării recursului.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 16 martie 2023 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - Sucursala București, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 4 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a arătat că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu referire la faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 249 și art. 431 din C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează nesocotirea unor principii fundamentale ale dreptului civil.

Conform art. 174 din C. proc. civ., "nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea prevederilor legale.

Textul de lege anterior evocat constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură și vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale, nulitatea fiind condiționată de producerea unei vătămări.

În cauză, motivul de recurs fundamentat pe pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ. este unul nefondat, deoarece sunt norme de procedură care ocrotesc un interes de ordine privată și nu se circumscriu acestui caz de casare. Nulitatea relativă poate fi invocată, ca motiv de casare, numai de către partea ocrotită de norma încălcată, cu condiția să nu i se datoreze chiar ei neregularitatea și numai dacă a fost invocată în termen, în fața instanței unde s-a produs neregularitatea.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. face susținerea că este îndreptățită la plata sumei de bani ce formează obiectul facturii aferente contravalorii raportului de modelare hidraulică, iar nu B..

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a permis intimatei-reclamante, prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ., respectiv prin inversarea sarcinii probei, să eludeze proba cu expertiza tehnică și, totodată, să încaseze în mod nejustificat contravaloarea facturii aferente raportului de modelare hidraulică.

Împrejurarea că B. nu a putut demonstra în cadrul dosarului nr. x/2018 că a primit raportul de modelare hidraulică cu întârziere nu confirmă faptul că raportul de modelare hidraulică a fost și recepționat din punct de vedere calitativ de către B. potrivit procedurii prevăzute de contract și că intimata ar fi îndreptățită, în mod automat, la plata facturii aferente.

Înalta Curte constată că această critică se situează în afara sferei nulității actelor de procedură pe care legiuitorul a avut-o în vedere atunci când a reglementat motivul de casare analizat. Lipsa probatoriului are ca efect respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată, în timp ce nulitatea lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond și de formă.

Cu alte cuvinte, se încearcă, pe cale ocolită, atragerea sancțiunii "nulității condiționate", prin invocarea dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ., în condițiile în care, pe de o parte, probele cauzei reprezintă o obligație stabilită în sarcina celui care face o afirmație, aspect ce ține de realizarea dreptului material dedus judecății, iar, pe de altă parte, nu se arată în ce constă încălcarea regulilor de procedură care a pricinuit o "vătămare", de natură a conduce la casarea hotărârii pronunțate de către instanța de apel.

Sarcina probei se raportează la conduita impusă de lege unei părți sau chiar ambelor părți pentru a demonstra adevărul faptelor pe care le afirmă. Ea nu trebuie analizată doar în raport cu poziția celui care reclamă în justiție, respectiv a reclamantului ori a intervenientului principal. Așa fiind, nici principiul roman actor incumbit probatio nu poate fi absolutizat. Într-adevăr, sarcina probei nu poate fi redusă la dovedirea faptelor afirmate în justiție de reclamant. Ambele părți sunt interesate în dovedirea propriilor lor afirmații, căci în caz contrar oricare dintre ele se poate expune riscului de a pierde procesul.

Aprecierile recurentei cu privire la mijloacele de probă pe care societatea reclamantă ar fi trebuit să le administreze în dosar (solicitarea unei expertize tehnice care să confirme dacă raportul de modelare hidraulică este întocmit "în conformitate cu dispozițiile contractuale"), sunt deopotrivă lipsite de sens și nerelevante, de vreme ce, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse documente care atestă predarea în termenul contractual a raportului de modelare hidraulică, aprobarea acestuia fără nicio intervenție din partea beneficiarului final (S.C. C. S.A. Pitești) și plata contravalorii prestării acestor servicii către pârâta B..

Societatea pârâtă nu a prezentat niciun înscris din care să rezulte împrejurarea că reclamanta n-ar fi depus în termenul contractual raportul de modelare hidraulică sau că acesta ar fi "suferit" intervenții din partea recurentei. De altfel, situația este identică din această perspectivă și în dosarul nr. x/2018, unde recurenta a avut calitatea de reclamantă și n-a reușit în propriul demers judiciar (al cărui obiect conținea și obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea "refacerii raportului de modelare hidraulică" și a unor penalități de întârziere pentru "nerespectarea termenului contractual de livrare") să dovedească (inclusiv prin proba cu expertiză tehnică, pe care nici măcar nu a solicitat-o) că A. n-ar fi respectat termenul contractual de predare a documentului sau că recurenta ar fi efectuat intervenții în cadrul documentului.

Instanța de apel a procedat în mod legal și judicios în aprecierea incidenței prevederilor art. 249 C. proc. civ., reținând în cuprinsul deciziei recurate, la pagina 13, paragraful 3, că atât în privința chestiunii predării în termen a raportului de modelare hidraulică, cât și în ceea ce privește eventuala "refacere" (ca urmare a pretinsei neconformități) a acestuia de către recurentă, s-au pronunțat instanțele de judecată (Tribunalul București, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție) în dosarul nr. x/2018.

Este nefondată critica prin intermediul căreia autoarea recursului susține faptul că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ. în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat și efectele sale.

Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleași părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest din urmă caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, neimpunându-se ca instanța să identifice tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Or, se observă că, în prezenta cauză, s-a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, adică s-au reținut acele aspecte dezlegate printr-o judecată anterioară, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecății în acord cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", instanța de apel făcând, prin urmare, o corectă aplicare a textului legal citat.

Soluția apare în acord cu dispozițiile legale anterior menționate ce obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis anterior și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior, ceea ce în speță este de domeniul evidenței. Soluția contrară ar echivala cu încălcarea regulii conform căreia "lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul".

Recurenta-pârâtă confundă autoritatea de lucru judecat cu puterea lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătorești, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Ținând seama de faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată ca efect al puterii de lucru judecat, argumentele prezentate de recurentă se impun a fi înlăturate prin raportare la efectele generate de această situație, cu atât mai mult cu cât, într-o astfel de ipoteză instanța de apel are obligația de a-și fundamenta soluția pe constatările din hotărârile ce au dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, chestiunea ce face obiectul acestui litigiu, respectiv obligația pârâtei A. de a elabora și preda recurentei, până la data limită convenită în contract, raportul de modelare hidraulică (inclusiv din punct de vedere calitativ).

Curtea de Apel București a reținut în mod corect considerentele hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată în dosarul nr. x/2018, precum și constatările acestora, astfel cum au fost menționate în cuprinsul sentinței nr. 2679 din 26 septembrie 2019 a Tribunalului București și deciziei civile nr. 1341 A din 16 octombrie 2020 a Curții de Apel București, considerente care au intrat sub efectul lucrului judecat.

De asemenea, în mod corect s-a constatat că nu sunt întemeiate susținerile apelantei, în raport de reținerile din cadrul dosarului nr. x/2018, instanța stabilind în apel, cu putere de lucru judecat, împrejurarea că nu s-a făcut dovada necesității refacerii raportului de modelare hidraulică, respectiv a actualizării acestuia, dar și faptul că nu s-a făcut dovada întocmirii necorespunzătoare a acestuia. Totodată, instanța a stabilit că sunt neîntemeiate susținerile referitoare la nelivrarea, în termenul contractual, a raportului de modelare hidraulică.

Așadar, conduita procedurală adoptată de instanță corespunde exigențelor impuse de art. 425 din C. proc. civ., instanța de apel făcând aprecieri proprii, sens în care vor fi înlăturate criticile recurentei sub acest aspect, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1270 și art. 1350 din C. civ.. Astfel, a arătat că, spre deosebire de instanța de fond care a aplicat întocmai dispozițiile contractuale, instanța de apel nu s-a raportat în niciun moment la dispozițiile contractului, ci a ales să îl ignore pur și simplu, considerând că acesta nici nu ar exista.

Înalta Curte constată că, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., autoarea căii de atac trebuia să prezinte în recurs un raționament propriu care, întemeindu-se în mod strict pe starea de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului, să susțină ipoteza vizată de dispoziția legală, respectiv aplicarea unui text de lege străin cauzei, extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea domeniului de aplicare a unei norme legale, sau încălcarea unor principii generale de drept.

Or, ignorând exigențele căii extraordinare de atac formulate, recurenta nu justifică încălcări ale normelor de drept material, ci este nemulțumită de stabilirea faptelor și interpretarea probelor, sens în care a invocat de o manieră formală încălcarea prevederilor art. 1350 C. civ., demers inadmisibil în fața instanței de recurs care nu poate exercita decât un control de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Deși invocă aplicarea greșită a art. 1270 din C. civ., apreciind că instanța de apel nu a respectat obligația de a aplica prevederile contractului valabil încheiat între părți, recurenta-pârâtă nu argumentează cum s-a produs transgresarea sau greșita aplicare a forței obligatorii a contractului.

Argumentele susținute în dezvoltarea criticii nu pot fi analizate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât privesc statuările instanței de apel asupra faptelor și propun instanței de recurs să impună o concluzie contrară celei reținute în etapa procesuală precedentă, respectiv că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedește legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. - Sucursala București împotriva deciziei civile nr. 885/2022 din 2 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2023.