ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1009/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 7 iunie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C.A. B. la plata sumei de 1.554.742,38 RON, achitată în plus ca urmare a finalizării contractului de asistență juridică nr. x din 6 noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 și art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 8277 din 11 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor civile ale aceluiași tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VI-a Civile a Tribunalului București sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 6346/2015 din 12 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C.A. B.; a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 1.163.264,42 RON și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.237,64 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta A. S.A., cât și pârâta S.C.A. B..

Prin decizia civilă nr. 1812A din 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței primei instanțe; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C.A. B. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă; a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.618,82 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1831 din 7 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 1160/A din 5 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. și de apelanta-pârâtă S.C.A. B. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de rejudecare, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, în ceea ce privește apelul său și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.

În concret, autoarea recursului a subliniat că instanța de apel a apreciat că din cuprinsul contractului de asistență juridică rezultă că valoarea onorariului era de 6% din cuantumul sumelor pretinse, în condițiile obținerii unei hotărâri definitive favorabile, iar reclamanții din respectiva cauză nu au avut în vedere limitările impuse de O.U.G. nr. 195/2001 și O.U.G. nr. 64/2001.

Pe de altă parte, aceeași instanță a reținut că pretențiile reclamanților reprezentați de C. nu au fost cuantificate prin cererea de chemare în judecată ori în cursul judecății, dar acest fapt nu înlătură caracterul determinabil al acestor pretenții.

Recurenta-reclamantă a arătat că determinarea pretențiilor nu putea fi făcută numai prin raportare la petitul acțiunii, ci trebuia făcută în funcție de întreg cuprinsul acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2008, ceea ce ar fi presupus și examinarea temeiului de drept invocat de C..

Or, temeiul de drept viza dispozițiile art. 34 lit. b)-c) din contractul colectiv de muncă din 2006-2007 și art. 30 din Legea nr. 130/1996.

Cum drepturile bănești pretinse în dosarul nr. x/2008 se cuvin în temeiul legii în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, rezultă că valoarea pretențiilor, în funcție de care se calcula onorariul de succes, trebuia determinat prin raportare la dispozițiile legale respective.

Recurenta-reclamantă a criticat considerentul prin care curtea de apel a reținut că din cuprinsul acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2008 nu rezultă că reclamanții ar fi avut în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 195/2001 și O.U.G. nr. 64/2001 în privința sumelor pretinse.

În opinia autoarei recursului, acest considerent cuprinde o contradicție, întrucât, deși instanța de apel a analizat întreaga acțiune, a ignorat temeiul de drept invocat prin respectiva acțiune, respectiv art. 30 din Legea nr. 130/1996.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a subliniat că instanța de apel a înlăturat în mod nelegal susținerile recurentei-reclamante referitoare la incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2001 și O.U.G. nr. 64/2001.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a menționat că nu este de acord ca recursul său să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-pârâte la 11 februarie 2019 .

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la 8 martie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 25 martie 2019 .

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 5 aprilie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției netimbrării recursului și admiterea acestuia.

Împotriva aceleiași decizii, recurenta-pârâtă S.C.A. B. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanțele de fond au interpretat în mod greșit primul capăt de cerere din dosarul nr. x/2008.

În concret, autoarea recursului a subliniat că instanțele devolutive au apreciat în mod eronat că, prin primul capăt de cerere, membrii de sindicat au solicitat doar suma aferentă profitului net aferent anilor 2005-2007.

În realitate, obligația Companiei Naționale Loteria România S.A. consta în a constitui mai întâi fondul de 10% din profitul net aferent anilor 2005-2007.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel s-a subrogat părților în calcularea onorariului de succes, întrucât nu a ținut cont de faptul că primul capăt de cerere privea o obligație evaluabilă în bani.

În acest sens, autoarea recursului a arătat că nu prezintă relevanță în cauză numărul de salariați ai Companiei Naționale Loteria România S.A. pentru perioada indicată de C., întrucât primul capăt de cerere a privit obligația celei dintâi de a constitui fondul de 10% pentru participarea salariaților la profit.

Deși acest procent de 10% a fost precizat de A. S.A. ca fiind în cuantum de 22.342.117 RON, instanțele devolutive au ignorat această precizare, efectuând un calcul propriu pentru capetele de cerere 2, 3 și 4, raportându-se în mod greșit la numărul total de salariați.

Recurenta-pârâtă a învederat că instanța de apel a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al contractului de asistență juridică.

În acest sens, autoarea recursului a arătat că art. 3.3 din contractul dedus judecății prevede un onorariu de succes de 6% din sumele pretinse de reclamanți în dosarul nr. x/2008.

Nesocotind conținutul acestei clauze, instanța de apel a calculat procentul de 6% la numărul total de salariați ai Companiei Naționale Loteria România S.A. Or, acest procent trebuia raportat la numărul membrilor de sindicat care au formulat acțiunea în dosarul anterior evocat.

În aceste condiții, recurenta-pârâtă a subliniat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1166, art. 1240, art. 1270 și art. 1280 C. civ.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că hotărârea recurată este lacunar motivată. În acest sens, a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța de apel s-a raportat la numărul total de salariați.

În continuare, aceeași parte a învederat că acțiunea a fost formulată în numele a 1458 membri de sindicat. Cum partea adversă nu i-a comunicat recurentei-pârâte numărul total de angajați, onorariul de succes nu putea fi calculat prin raportare la toți angajații.

În partea finală a cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că suma încasată cu titlu de onorariu de succes este justă prin raportare la activitatea de reprezentare a părții adverse în cele 34 de procese, declinate la tribunalele din țară și la durata acestor procese.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentei-reclamante la 8 februarie 2019 .

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la 8 martie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 25 martie 2019 .

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 3 aprilie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea recursului său.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a dispus comunicarea acestuia către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția netimbrării recursului declarat de recurenta-reclamantă și excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, a admis în principiu ambele recursuri și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursurile formulate, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că ambele recursuri sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contradictorialitatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă susține, sub un prim aspect, faptul că, în determinarea pretențiilor reclamanților din dosarul nr. x/2008, nu se pot ignora limitările legale impuse prin contractele colective de muncă invocate de C., așa cum greșit ar fi reținut instanța de apel, astfel că, în contradicție cu opinia recurentei, instanța de apel a respins susținerile Companiei, reținând că acestea nu ar avea suport în cerererea de chemare în judecată ce a format inițial obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu referire la aceste critici, instanța supremă constată că ele nu demonstrează existența unor motive contradictorii în conținutul hotărârii.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanța de apel a oferit o motivare completă a respingerii argumentelor recurentei-reclamante, care conduce în mod logic către soluția din dispozitiv și poate fi verificată pe calea controlului judiciar.

Astfel, instanța de apel a reținut că, din cuprinsul contractului de asistență juridică nr. x/06.11.2008, rezultă că valoarea onorariului era de 6% din valoarea sumelor pretinse de reclamant, în condițiile obținerii unei hotărâri definitive în favoarea A. S.A. iar, din cuprinsul cererii de chemare în judecată ce a format inițial obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului București și în legătură cu care sunt pretinse cheltuielile de judecată, nu rezultă că reclamanții din dosarul menționat ar fi avut în vedere, în ceea ce privește sumele pretinse, limitările legale invocate de recurentă, respectiv O.U.G nr. 195/2001 și O.U.G. nr. 64/2001.

Totodată, instanța de apel a reținut că dispozițiile legale nu au fost menționate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, ci au fost invocate în apărare de reclamanta din prezenta cauză, astfel că relevante în ceea ce privește calcularea onorariului de succes sunt pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate în dosarul nr. x/2008.

Înalta Curte constată că, independent de dispozițiile legale ce erau incidente în cauza în care s-a acordat asistență juridică de către pârâta din prezentul dosar și indiferent de apărările formulate în același dosar, considerentele deciziei atacate nu fac decât să se raporteze la corecta interpretare a clauzei 3.3 din contractul de asistență juridică, referitoare la stabilirea onorariului de succes.

În ce privește cea de-a doua critică subsumată aceluiași motiv de casare, constând în ignorarea de către instanța de apel a temeiului de drept invocat în cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului București, ce ar fi dus la încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, Înalta Curte apreciază că este formal invocată. Recurenta-pârâtă urmărește, prin reluarea argumentelor cenzurate de instanțele de fond, o nouă verificare și interpretare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Prin urmare, toate susținerile recurentei nu conțin critici în sens propriu ale deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât reluarea afirmațiilor aceleiași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel că nu pot constitui o motivare legală a recursului.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

În concluzie, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicție între considerentele deciziei recurate sau că au fost reținute motive care nu au legătură cu pricina, criticile aduse de recurenta-reclamantă nu sprijină motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 1160/A din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă va fi respins ca nefondat.

Cu privire la dispozițiile de drept invocate de recurenta-pârâtă, respectiv art. 1166, art. 1240, art. 1270 și art. 1280 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., Înalta Curte reține că, față de dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 și de data încheierii contractului de asistență juridică, respectiv 6.11.2008, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. civ. de la 1864. Prin urmare, instanța supremă va proceda la analiza criticilor în baza dispozițiilor corespondente din C. civ. de la 1864.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește prima critică subsumată de recurenta-pârâtă acestui motiv de casare, privind interpretarea greșită a primului petit al cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte reține că vizează netemeinicia hotărârii și nu se circumscrie într-o critică de nelegalitate. Așa cum rezultă din dezvoltarea motivării acestei critici, recurenta-pârâtă urmărește, în realitate, reinterpretarea probatoriului și stabilirea unei alte situații de fapt, privind circumstanțele în care a fost încheiat contractul de asistență juridică și modul de calcul al onorariului de succes.

Or, recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile, stabilirea și examinarea situațiilor de fapt fiind atributul instanțelor devolutive.

Cea de-a doua critică subsumată acestui motiv de casare o reprezintă susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi schimbat înțelesul și întinderea contractului de asistență juridică, precum și că ar fi schimbat voința părților prin modificarea contractului, în sensul stabilirii unui alt algoritm de calcul al onorariului de succes.

Contrar opiniei recurentei-pârâte, instanța supremă reține că acest motiv este nefondat, instanța de apel aplicând în mod corect dispozițiile art. 969 C. civ. de la 1864 (corespondența cu 1270 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.) privind forța obligatorie a contractului, ținând cont de prevederile clauzei nr. 3.3 din contractul de asistență juridică încheiat între părți, în sensul de a reține și calcula onorariul de succes în cuantum de 6% din valoarea sumelor pretinse de reclamant în cazul obținerii unei hotărâri definitive și irevocabile în favoarea A. S.A.

În esență, invocând încălcarea normelor legale relative la interpretarea clauzelor contractuale, respectiv art. 969, art. 973 și art. 977-985 C. civ. de la 1864 (art. 1270, 1280, 1268 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.), recurenta-pârâtă încearcă să demonstreze că, în litigiile de muncă în care a acordat asistență juridică reclamantei din prezenta cauză, a existat un capăt de cerere principal, constând în obligație de a face, referitor la obligarea A. S.A. la constituirea unui fond de 10% pentru participarea salariaților la profit și că, prin urmare, aceasta ar fi fost valoarea obiectului litigiului la care se raportează onorariul de succes.

În realitate, procedând la analiza valorii obiectului litigiului, instanțele de fond au stabilit în mod corect că aceasta consta în sumele solicitate angajatorului de către fiecare reclamant salariat în parte, fără ca reclamanții reprezentați de sindicat să fi pretins pentru ei înșiși și sumele cuvenite celorlalți angajați ai companiei.

Astfel, instanța de apel a respectat voința reală a părților contractante, astfel cum a fost transpusă în prevederile clauzei 3.3., fără a modifica contractul de asistență juridică atunci când a stabilit în concret modalitatea de calcul a onorariului de succes, pe baza probelor administrate în cauză, a căror reevaluare nu mai este posibilă în recurs.

Critica privind motivarea lacunară de către instanța de apel a modalității de calcul a onorariului de succes poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că instanța de apel a motivat clar și complet modalitatea de calcul a onorariului, raportându-se la clauza nr. 3.3 din contractul de asistență juridică, precum și la probatoriul complex administrat în cauză, respectiv cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului înregistrat inițial sub nr. x/2008 la Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, adresa nr. x/30.10.2008 emisă de departamentul economic al Companiei Naționale Loteria Română S.A, invocată de ambele părți în stabilirea algoritmului de calcul al onorariului de succes, înscrisurile din care rezultă numărul de salariați ai reclamantei în perioada 2005-2007, înscrisurile privind situațiile financiare ale reclamantei în perioada relevantă, cu detalierea modalității de calcul.

În concluzie, criticile privind nemotivarea deciziei sunt nefondate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de motivele de casare formulate, astfel că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 1160/A din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.A. B. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2020.